Procedura insolventei practica judiciara. Decizia 1317/2009. Curtea de Apel Timisoara

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL TIMIȘOARA nr. operator 2928

SECȚIA COMERCIALĂ

DOSAR NR-

DECIZIA CIVILĂ NR. 1317/COM

Ședința publică din 29 octombrie 2009

Completul de judecată compus din:

PREȘEDINTE: Marian Bratiș

JUDECĂTOR 2: Magdalena Mălescu

JUDECĂTOR 3: Dorin Ilie

GREFIER:

S-a luat în examinare recursul declarat de către creditoarea Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului împotriva sentinței civile nr.751/7.05.2009 pronunțată de judecătorul sindic în dosarul Tribunalului Timiș nr- în contradictoriu cu debitoarea intimată prin lichidator judiciar T, având ca obiect procedura insolvenței.

La apelul nominal făcut în ședință publică, nu se prezintă părțile.

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care, se constată că s-a depus prin serviciul registraturii concluzii scrise de către lichidatorul judiciar al debitoarei intimate și nemaifiind cereri formulate și excepții invocate se reține cauza spre soluționare.

CURTEA

Deliberând asupra recursului de față constată următoarele:

Prin sentința civilă nr.751/7.05.2009 pronunțată de judecătorul sindic în dosarul Tribunalului Timiș nr- s- respins obiecțiunile formulate de creditoarea AVAS cu privire la raportul prin care s-a propus închiderea procedurii.

În temeiul art.131 din Legea privind procedura insolvenței,

A dispus închiderea procedurii insolvenței debitorului SC SRL, cu sediul social în T, str. - - nr. 22,. 2 jud

A dispus radierea debitorului din registrul comerțului.

În temeiul art.136 din Legea privind procedura insolvenței,

Descarcă pe lichidatorul judiciar, cu sediul în T,-,. 3, jud. T, de orice îndatoriri și responsabilități.

În temeiul art.135 din Legea privind procedura insolvenței,

Pentru a hotărî astfel, judecătorul sindic a reținut că:

Procedura concursuală a fost deschisă prin Sentința civilă nr.98 din data de 08.05.2008, iar în cauză au fost întocmite și comunicate notificările în condițiile art. 61 din Legea privind procedura insolvenței; de asemenea a fost întocmit tabelul preliminar și definitiv de creanțe.

Prin raportul depus la data de 12.02.2009 lichidatorul judiciar, desemnat să administreze procedura insolvenței debitorului SC SRL a solicitat să se dispună închiderea procedurii, ca urmare a lipsei bunurilor în averea debitorului și neavansării de către creditori a sumelor necesare pentru acoperirea cheltuielilor de lichidare.

Împotriva raportului prin care se propune închiderea procedurii, a formulat obiecțiuni creditoarea AVAS. Această creditoare solicitat continuarea procedurii pentru ca lichidatorul, conform art. 138 alin. 1 din /2006 să formuleze cererea de angajare a răspunderii patrimoniale față de persoanele care au cauzat insolvența debitoarei, iar în cazul în care lichidatorul nu apelează la prerogativa conferită de textul de lege arătat, creditoarea solicită judecătorului sindic să autorizeze creditorul să formuleze această cerere. În drept, obiecțiunile sunt întemeiate pe disp. art. 129 și 138 din legea insolvenței.

Analizând obiecțiunile creditoarei, respectiv cererea de continuare a procedurii, judecătorul sindic constată că ele sunt neîntemeiate întrucât, pe de o parte, în cauză s-au finalizat toate demersurile procedurale prevăzute de legea insolvenței, debitoarea nu deține în averea sa bunuri care să poată fi valorificate pentru acoperirea cheltuielilor ce se efectuează și a creanțelor, iar pe de altă parte, lichidatorul nu a omis (pentru a fi aplicabile dispozițiile alin. 3 al art. 138) să indice persoanele ce ar putea răspunde patrimonial pentru modul în care au condus societatea, ci dimpotrivă a arătat că nu se poate reține în conduita acestora vreuna din faptele, prevăzute de lege, de natură să ducă la atragerea răspunderii patrimoniale în condițiile art. 138.

În plus, pentru angajarea răspunderii patrimoniale a administratorului social se impune îndeplinirea condițiilor ce reglementează răspunderea civilă delictuală, respectiv, fapta ilicită, prejudiciul, raportul de cauzalitate și culpa. Creditorul trebuie să facă dovada că administratorul social a fost culpă de a nu fi folosit mijloacele adecvate și nu a desfășurat o activitate diligentă pentru realizarea scopului societății.

Faptul că notificările trimise de lichidator administratorului prin scrisoare recomandată cu confirmare de primire i-au fost returnate, nu poate conduce la prezumția ca a fost ținută o contabilitate fictivă, că acesta a făcut să dispară unele documente contabile sau că nu a ținut contabilitatea în conformitate cu legea. Așa fiind, vor fi respinse obiecțiunile formulate de creditoarea AVAS cu privire la raportul final de activitate.

Constatând incidente în cauză disp. art. 131 din Lg.85/2006 și văzând că în patrimoniul debitoarei nu au fost identificate bunuri, iar creditorii nu s-au oferit să avanseze sumele corespunzătoare, în temeiul acestei dispoziții procedurale, judecătorul sindic a dispus închiderea procedurii, cu consecințele prevăzute de lege.

Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs creditoarea AVAS B, solicitând admiterea acestuia, casarea sentinței recurate și trimiterea cauzei spre rejudecare instanței de fond.

Fiind îndreptat împotriva unei hotărâri care nu poate fi atacata cu apel, recursul nu este limitat la motivele prevăzute de art.304 Cod procedura civila, instanța de recurs având posibilitatea sa examineze cauza sub toate aspectele, potrivit art.304 indice 1 Cod procedura civila.

Când prin hotărârea data, instanța a încălcat formele de procedura prevăzute sub sancțiunea nulității de art. 105 alin.2 (art.304 pct.5 c Cod Penal)

Când hotărârea nu cuprinde motivele pe care se sprijină sau când cuprinde motive contradictorii ori străine de natura pricinii (art.304 pct.7 )

Judecătorul sindic a pronunțat o hotărâre cu aplicarea greșita a legii (art. 304 pct. 9 Cod procedura civila)

Judecătorul sindic nu a analizat cererea formulată de către creditoarea AVAS, astfel:

Creditoarea AVAS a formulat o cerere prin care solicită lichidatorului judiciar să convoace Comitetul Creditorilor în vederea punerii în discuție a cererii de autorizare.

Cererea formulata de AVAS, este perfect legala si in conformitate cu dispozițiile Legii 85/2006, astfel:

În cazul în care lichidatorul judiciar nu formulează cererea prevăzută de art.138 din Legea 85/2006, legea dă posibilitatea comitetului creditorilor să formuleze această cerere. Pentru a putea formula această cerere este nevoie de autorizarea judecătorului sindic. Această cerere este perfect legală, premergătoare formulării cererii de angajare a răspunderii patrimoniale, care este cerută de cursul procedural prevăzut de Legea 85/2006, și care nu are nici un fel de legătură cu fondul dreptului.

Recurenta reiterează faptul că judecătorul sindic a fost investit cu o cerere premergătoare cererii prevăzuta de art.138 din Legea 85/2006, etapă procesuală pe care judecătorul sindic și lichidatorul judiciar erau obligați să îi dea curs.

Este evident ca in prezenta cauza sunt incidente disp.art.138 alin.3) teza finala, respectiv " daca lichidatorul judiciar a omis sa formuleze acțiunea prevăzuta de art.138 si răspunderea persoanelor la care se refera alin. 1) amenința sa se prescrie"

Este evident că răspunderea persoanelor la care se referă alin,1) amenință să se prescrie, având în vedere că prin închiderea procedurii falimentului debitoarei, numai există nici o posibilitate reală de angajare a răspunderii patrimoniale, astfel încât răspunderea persoanelor nu numai că amenință să se prescrie, dar se va prescrie cu siguranță.

În al doilea rând, prin renunțarea la cererea de atragere a răspunderii patrimoniale de către lichidatorul judiciar, fără consultarea creditorilor și odată cu închiderea procedurii, se limitează drepturile acestora, având în vedere că în cazul în care deși s-au identificat cauze iar lichidatorul nu a formulat cererea, legea dă posibilitate creditorilor de a formula această acțiune.

În drept invocă dispozițiile art. 299-312.proc.civ. Legea nr. 85/2006.

Examinând sentința atacată, prin prisma motivelor invocate de creditoare, dar și din oficiu, în limitele conferite de art.306 alin.2 proc.civ. Curtea constată conform considerentelor ce se vor expune mai jos că recursul creditoarei nu este fondat.

Prin recursul declarat, creditoarea Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului s-a referit la aplicabilitatea în speță a dispozițiilor art.138 alin.3 din Legea nr. 85/2006 în baza cărora, în opinia recurentei, dacă lichidatorul judiciar nu formulează cererea prevăzută de art.138 din lege, legea dă posibilitatea Comitetului Creditorilor să formuleze această cerere.

Curtea apreciază ca fiind neîntemeiate aceste susțineri întrucât, acțiunea în răspundere reglementă de Legea nr. 85/2006 poate fi pornită numai de administratorul judiciar sau lichidatorul judiciar conform art.138 alin.1 din lege, sau de Comitetul Creditorilor cu autorizarea judecătorului sindic potrivit art.138 alin.3 și numai dacă lichidatorul judiciar a omis să indice în raportul său persoanele culpabile de starea de insolvență. Ori, lichidatorul judiciar nu a omis acest aspect, ci a arătat în raportul său că nu sunt incidente prevederile art.138 din Legea nr. 85/2006.

Pe de altă parte, actele și lucrările dosarului confirmă faptul că în fața primei instanțe creditoarea a formulat doar obiecțiuni la raportul final întocmit de către lichidator, nemulțumită fiind de poziția acestuia, și prin care s-a exprimat că nu sunt incidente prevederile art.138 din lege.

Curtea constată că, judecătorul sindic fiind învestit cu obiecțiunile creditoarei, în mod corect a procedat la soluționarea acestora, iar cererea la care se referă recurenta, susținând că nu ar fi fost analizată de judecătorul sindic, a fost adresată lichidatorului judiciar pentru convocarea comitetului creditorilor.

Prin urmare, recurenta, cât timp judecătorul sindic nu a fost sesizat de comitetul creditorilor cu o cerere de autorizare pentru introducerea acțiunii în răspundere, nu poate cu prilejul căii de atac a recursului să formuleze în nume propriu o astfel de cerere.

Pentru considerentele expuse mai sus, hotărârea judecătorului sindic apare ca legală și temeinică, recursul declarat urmând a fi respins ca nefondat, în baza art.312 alin.1 proc.civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge recursul declarat de creditoarea Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului împotriva sentinței civile nr.751/7.05.2009 pronunțată de judecătorul sindic în dosarul Tribunalului Timiș nr-.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică din 29 octombrie 2009.

PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,

DR. - - DR. - - - -

GREFIER,

Red.30.10.2009

Tehnored 2 ex.30.10.2009

Instanță fond: Tribunalul Timiș

Jud.

Președinte:Marian Bratiș
Judecători:Marian Bratiș, Magdalena Mălescu, Dorin Ilie

Vezi şi alte speţe de drept comercial:

Comentarii despre Procedura insolventei practica judiciara. Decizia 1317/2009. Curtea de Apel Timisoara