Procedura insolventei practica judiciara. Decizia 1321/2009. Curtea de Apel Timisoara
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL TIMIȘOARA nr. operator 2928
SECȚIA COMERCIALĂ
DOSAR NR-
DECIZIA CIVILĂ NR.1321/COM
Ședința publică din 29 octombrie 2009
Completul de judecată compus din:
PREȘEDINTE: Marian Bratiș
JUDECĂTOR 2: Magdalena Mălescu
JUDECĂTOR 3: Dorin Ilie
GREFIER:
S-au luat în examinare recursurile declarate de către creditoarele Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului și Administrația Finanțelor Publice a Municipiului A împotriva sentinței comerciale nr.1518/23.06.2008, pronunțată de Tribunalul Arad în dosarul nr- în contradictoriu cu debitoarea intimată ITALIA prin lichidator judiciar A, având ca obiect procedura insolvenței.
La apelul nominal făcut în ședință publică, se prezintă în reprezentarea A în calitate de lichidator judiciar al debitoarei intimate ITALIA, lipsă fiind celelalte părți.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care, reprezentanta debitoarei intimate depune la dosarul cauzei delegația de reprezentare și întâmpinarea.
Nemaifiind cereri de formulat și excepții de invocat se acordă cuvântul în dezbaterea recursurilor.
Reprezentanta debitoarei intimate prin lichidator solicită respingerea recursurilor formulate în prezenta cauză ca fiind neîntemeiate.
CURTEA
Deliberând asupra recursului de față constată următoarele:
Prin sentința comercială nr. 1518/23.06.2009 pronunțată de Tribunalul Arad în dosar nr-, s-a închis procedura insolvenței declanșate de creditoarea Municipiul A reprezentat prin Primar G - Direcția Venituri a Primăriei Municipiului A împotriva debitoarei SC Italia SRL A, a fost descărcat administratorul de toate îndatoririle și responsabilitățile cu privire la procedura insolvenței, s-a dispus radierea debitoarei din evidențele registrului comerțului și notificarea sentinței tuturor părților interesate.
Pentru a hotărî astfel, judecătorul sindic a constatat că prin sentința nr. 2481/09.12.2007 s-a admis cererea creditoarei pentru aplicarea prevederilor Legii nr. 85/2006 împotriva debitoarei, fiind deschisă procedura generală de insolvență și desemnat ca administrator provizoriu al debitoarei Casa de Insolvență.
Din adresa nr. 15269/29.01.2009 emisă de Primăria Municipiului A rezultă că debitoarea nu figurează cu bunuri mobile ori imobile din evidențele fiscale ale Direcției Venituri
Prin raportul depus în ședința publică din data de 23 iunie 2009, reprezentanta administratorului judiciar, întrucât în averea debitorului nu au fost identificate bunuri, a propus închiderea procedurii în temeiul art. 131 din Legea nr. 85/2006 precum și descărcarea administratorului judiciar de obligații.
Judecătorul sindic văzând că din probele dosarului rezultă imposibilitatea acoperirii creanțelor creditoarei în valoare totală de 28.924,44 lei și a cheltuielilor de lichidare, datorită împrejurării că debitoarea nu deține bunuri iar cheltuielile administrative ale procedurii până în prezent se ridică la suma de 14,1 lei, în baza art. 131 din Legea nr. 85/2006 a aprobat raportul administratorului judiciar și a procedat la închiderea procedurii insolvenței declanșată împotriva debitoarei.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs creditoarea AVAS B, solicitând admiterea acestuia, modificarea hotărârii atacate și, pe cale de consecință, continuarea procedurii de lichidare a debitoarei până la recuperarea tuturor datoriilor pe care SC Italia SRL A le are de achitat creditorilor.
În motivare se arată că instanța de fond a pronunțat o hotărâre cu încălcarea dispozițiilor legale aplicabile în cauză, deoarece în cauză sunt aplicabile dispozițiile art. 138 din Legea nr. 85/2006.
Astfel, se arată că sunt condiții pentru formularea cererii de chemare în judecată, având ca obiect atragerea răspunderii patrimoniale a persoanelor care au făcut parte din conducerea societății, pentru a atrage la masa credală sume suplimentare destinate acoperirii pasivului debitoarei, deoarece lichidatorul judiciar are datoria de a căuta modalități de recuperare a patrimoniului pentru a putea plăti cât mai multe din creanțele pe care debitoarea le are către creditori.
Pornind de la creanța pe care debitoarea o datora CAS A, o aplicare a dispozițiilor art. 138 din Legea nr. 85/2006 reprezintă de fapt găsirea persoanei din conducerea debitoarei, vinovate de deturnarea sumelor oprite de la angajatul asigurat și folosite în alte scopuri decât cel prevăzut de lege, respectiv virarea sumelor reținute către CAS, o încălcare flagrantă și constantă a dispozițiilor art. 94 din OUG nr. 150/2002 modificată, conform cărora utilizarea în alte scopuri sau nevirarea la fond a contribuției reținute de la asigurați constituie infracțiunea de deturnare de fonduri și se pedepsește conform prevederilor art. 3021.pen. (în prezent art. 454.pen) și art. 280.
Ca urmare a săvârșirii faptei de deturnare de fonduri, statul român, reprezentat în speță prin AVAS, a suferit un prejudiciu "a cărui existență certă se stabilește prin constatarea de către judecătorul sindic nu numai a faptului că societatea a ajuns în încetare de plăți ci și a împrejurării că obligațiile față de creditori nu pot fi plătite integral din averea debitorului".
Este evident că aceste fapte trebuie privite în contextul stării de insolvență a debitoarei, ca fiind un complex de cauze sau condiții care au dus sau au favorizat ajungerea societății în încetare de plăți. Prin aceste fapte debitoarea a fost lipsită de lichidități tocmai pentru că, probabil, a fost administrată cu rea-credință sau cu neglijență, creditorii nemaiputându-și recupera creanțele, scopul aceste dispoziții legale fiind tocmai punerea la îndemâna creditorilor a unor proceduri speciale, prin care să poată să-și acopere creanțele de la persoanele vinovate de ajungerea societății în incapacitate de plată, atât în ceea ce privește judecarea acestora, cât și în ceea ce privește probațiunea, legea instituind prezumții de culpă și de cauzalitate între faptă și prejudiciu.
Lichidatorul nu este un executor judecătoresc care ar avea doar obligația de a vinde bunuri aflate în averea debitoarei. ci atribuțiile sale sunt mult mai complexe. Nu întâmplător, în cadrul art. 25 din Legea nr. 85/2006, prima dintre atribuțiile lichidatorului constă în "examinarea activității debitorului în raport cu situația de fapt și întocmirea unui raport amănunțit asupra cauzelor și împrejurărilor care au dus la insolvență, cu menționarea persoanelor cărora le-ar fi imputabilă", această analiză realizată de către un specialist, respectiv lichidatorul, constituind premisa declanșării unei potențiale acțiuni în baza art. 138 din Legea nr. 85/2006.
În drept au fost invocate prevederile art. 304 pct. 9, 304 Cod procedură civilă, art. 2, 5 alin. 1, 136, 138, 140, 142 alin. 1 din Legea 85/2006.
Împotriva aceleiași sentințe a declarat recurs și creditoarea A, solicitând admiterea acestuia așa cum a fost formulat, modificarea sentinței recurate în sensul dispunerii către lichidatorul judiciar a formulării unei acțiuni de atragere a răspunderii administrative față de fostele organe de conducere a societății, conform art. 138 din Legea nr. 64/1995 republicată.
În motive creditoarea recurentă arată că potrivit art. 2 din Legea 85/2006 scopul legii este instituirea unei proceduri pentru acoperirea pasivului debitorului aflat în insolvență, scop care cere o serie de măsuri și diligențe în sarcina lichidatorului judiciar care nu poate propune închiderea procedurii decât dacă din evidențele contabile rezultă că nu sunt bunuri în inventar și dacă cu certitudine se constată că nu sunt persoane cărora le poate fi imputată starea de insolvență a societății.
În primul rând trebuie remarcat că în Raportul privind cauzele și împrejurările care au dus la apariția stării de insolvență (art. 20 alin.1 lit.b) din Legea nr. 85/2006), se constată că nu există acte contabile și astfel nu se poate stabili existența vreunor bunuri ale societății și nici vinovăția fostului administrator. În opinia creditoarei recurente, era un motiv suficient ca lichidatorul judiciar să formuleze acțiune în atragerea răspunderii administratorului, constatând că, chiar lipsa actelor duce la această situație de imposibilitate a derulării procedurii, aspect reținut în mod eronat în opinia recurentei, și de judecătorul sindic.
Potrivit art.5 din Legea 85/2006 "Organele care aplică proceduri sunt: instanțele judecătorești, judecătorul sindic, administratorul și lichidatorul.
(2) Organele prevăzute la alin. (1) trebuie să asigure efectuarea cu celeritate a actelor și operațiunilor prevăzute de prezenta lege, precum și realizarea în condițiile legii a drepturilor și obligațiilor celorlalți participanți la aceste acte și operațiuni."
Conform art. 131 din Legea nr. 85/2006 "În orice stadiu al procedurii prevăzute de prezenta lege, dacă se constată că nu există bunuri în averea debitorului ori că acestea sunt insuficiente pentru a acoperi cheltuielile administrative și nici un creditor nu se oferă să avanseze sumele corespunzătoare, judecătorul-sindic va putea da o sentință de închidere a procedurii prin care se dispune și radierea debitorului din registrul în care este înmatriculat.
Însă, potrivit dispozițiilor art. 59 alin.1 din Legea nr. 85/2006 "Administratorul judiciar sau, după caz, lichidatorul, în cazul procedurii simplificate, va întocmi și va supune judecătorului-sindic, în termenul stabilit de judecătorul-sindic,dar care nu va putea depăși 60 de zile de la desemnarea sa, un raport asupra cauzelor și împrejurărilor care au dus la apariția insolvenței debitorului, cu menționarea persoanelor cărora le-ar fi imputabilă".
Se observă că legea impune în mod imperativ întocmirea unui raport asupra cauzelor și împrejurărilor care au dus la apariția insolvenței debitorului, cu menționarea persoanelor cărora le-ar fi imputabilă, fără a face nici o diferență cu privire la existența sau inexistența unor bunuri sau a lipsei contabilității debitoarei falite. Tocmai faptul că aceste fapte s-au reținut constituie un motiv suficient de răspundere administrativă.
Lipsa actelor contabile și neținerea contabilității potrivit legii echivalează cu o prezumție de ducere a societății în stare de faliment, administratorul fiind vinovat de încălcarea mai multor dispoziții cum sunt art. 138 lit.d din Legea 85/2006, art. 73 alin.1 lit.c și alin.2, 134 și 181 din Legea nr. 31/1990 republicată și art. 11 alin.4 din Legea contabilității, cu atât mai mult cu cât se supun regulilor mandatului activitățile administratorului conform art. 1540.civ.
Faptul că aceste dispoziții legale sunt stabilite prin alte acte normative decât Legea 85/2006, nu impietează asupra răspunderii administrative, datorită faptului că Legea 85/2006 este specială doar pentru derularea procedurii falimentului, iar faptele care se definesc la modul general la art. 138 din Legea nr. 85/2006, sunt detaliate ca și modalități de săvârșire în legile speciale indicate de recurentă. Ar fi fost lipsit de rațiune juridică reluarea acestor fapte în cuprinsul Legii 85/2006 din moment ce ele sunt enunțate și definite în legi speciale, iar potrivit principiului specialia generalibuss erogant, acestea sunt norme speciale cu privire la răspunderea administrativă față de cele generale ale Legii 85/2006.
De asemenea, trebuia analizată eventualitatea unor acțiuni oblice pentru recuperarea de creanțe, investigații privind bunurile personale ale foștilor administratori în vederea promovării art. 138 din lege.
Recurenta mai arată că nu poate fi acceptată o soluție de închidere a unei proceduri de faliment cât timp nu a fost respectată o dispoziție imperativă a legii, prin acest fapt ajungându-se la imposibilitatea realizării scopului declarat al legii, enunțat în mod imperativ în art.2 al Legii 85/2006.
Având în vedere că potrivit doctrinei în materie, răspunderea administratorului pentru ajungerea societății comerciale în insolvență este cea reglementată de dispozițiile referitoare la mandat, iar mandatul este cuprins în actul constitutiv al societății, este fără îndoială că se impune ca lichidatorul judiciar, în considerarea retribuției primite pentru activitatea depusă, are datoria de a întocmi și depune un raport asupra cauzelor și împrejurărilor care au dus la apariția insolvenței debitorului, cu menționarea persoanelor cărora le-ar fi imputabilă și de a cere atragerea răspunderii materiale a foștilor administratori pentru lipsa lor de diligență în conducerea activității societății, atragerea răspunderii având eficiență doar înainte de închiderea procedurii.
În drept invocă dispozițiile art. 2, 5, 131 și 138 din Legea 85/2006, art.73 alin.1 lit.c) și alin.2, art. 134 alin.1 și 2 și art. 181 din Legea 31/1990 republicată, art. 11 alin.4 din Legea Contabilității, art. 1540 civ. art. 304 pct.9 și 3041.proc.civ.
În cauză s-a formulat întâmpinare de către debitoare prin lichidator judiciar, prin care solicită respingerea recursului ca nefondat și nelegal.
Examinând recursurile creditoarelor conform cu motivele invocate în scris de acestea și prin prisma probatoriului administrat, Curtea reține ca nefondate căile de atac pentru următoarele considerente:
Judecătorul sindic a făcut o apreciere corectă a stării de fapt și a cerințelor impuse de dispozițiile art. 131 din Legea nr. 85/2006 care au determinat a se dispune măsura închiderii procedurii față de debitoare cât timp aceasta nu avea bunuri, lichidități, creanțe de încasat sau alte surse de obținere a unor sume de bani pentru recuperarea creanțelor, coroborat cu refuzul creditorilor de a avansa cheltuielile necesare procedurii.
Acest aspect al hotărârii judecătorului sindic nu a fost de altfel criticat în motivele de recurs care se concentrează pe inaplicabilitatea dispozițiilor din art. 138 al legii ce reglementează răspunderea patrimonială a persoanelor din conducerea societății care au contribuit la insolvența debitorului.
Această instituție a răspunderii patrimonială poate fi analizată de judecătorul sindic în situația în care lichidatorul judiciar înțelege să formuleze o cerere expresă în acest sens, ori atunci când comitetul creditorilor sau creditorii care nu pot constitui un astfel de comitet, solicită a li se permite formularea unei astfel de cereri în condițiile oferite de art. 138 alin.3 din aceeași lege.
Constatăm însă că deși creditoarea AVAS B susține existența unei creanțe și implicit a unui prejudiciu după care critică faptul că lichidatorul judiciar nu a aplicat corect regulile răspunderii opinând că sunt condiții pentru formularea unei astfel de cereri, această creditoare nu a înțeles pe parcursul derulării procedurii să-și exercite drepturile procesuale oferite de lege și ca o consecință se solicită judecătorului sindic autorizarea sa în acest sens, și mai mult decât atât, nu a făcut nici o obiecție la adresa raportului final a lichidatorului judiciar.
Același creditor bugetar concluzionează în direcția continuării procedurii de lichidare a debitoarei până la recuperarea tuturor datoriilor fără să precizeze sursa și direcția de urmat care să ducă la obținerea acelor lichidități ce pot fi folosite pentru plata creanțelor.
Lichidatorul judiciar a întocmit raportul privind cauzele și împrejurările ce au dus la insolvență, astfel că este nefondată critica adusă de recurenta A în acest sens, după cum același caracter îl are și susținerea acesteia conform cu care lichidatorul judiciar ar fi obligat să ceară atragerea răspunderii materiale a foștilor administratori deși textul din art. 138 al legii reglementează această instituție nu ca o obligație pentru lichidator ci ca o facultate a acestuia de a decide în ce măsură înțelege sau nu să înainteze o astfel de cerere judecătorului sindic.
Aprecierile aceleiași recurente ce tind spre a demonstra existența faptelor săvârșite de foștii administratori cu consecința răspunderii lor patrimoniale se impuneau a fi valorificate de creditoarea bugetară pe parcursul derulării procedurii, când așa cum s-a arătat și mai sus ar fi avut capacitatea de a solicita aplicarea art. 138 alin.3 din lege.
Art. 2 din Legea insolvenței ce se referă la scopul declarat al acestui act normativ și implicit al unei proceduri de insolvență, nu este în contradicție și nu exclude posibilitatea judecătorului sindic de a închide procedura dacă constată că există condițiile enumerate în art. 131. Pe de altă parte nu pot fi acceptate concluziile recurentei A în sensul că se poate dispune lichidatorului judiciar să formuleze o acțiune de atragere a răspunderii administrative nici de către instanța de control judiciar sau de judecătorul sindic atâta timp cât legea nu prevede o astfel de posibilitate.
Față de cele mai sus arătate, văzând art. 312.proc.civ. și art. 8 din Legea 85/2006, urmează a se respinge recursurile creditoarelor.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursurile declarate de creditoarele Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului și Administrația Finanțelor Publice a Municipiului A împotriva sentinței comerciale nr.1518/23.06.2008
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 29 octombrie 2009.
PREȘEDINTE, Pentru JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
DR. - - DR. - - - -
- încetat activitatea prin pensionare -
Semnează
VICEPREȘEDINTELE
CURȚII DE APEL TIMIȘOARA
JUDECĂTOR
GREFIER,
Red.04.11.2009
Tehnored 2 ex.04.11.2009
Instanță fond: Tribunalul Arad
Jud.
Președinte:Marian BratișJudecători:Marian Bratiș, Magdalena Mălescu, Dorin Ilie
