Spete procedura insolventei. Decizia 1320/2009. Curtea de Apel Timisoara
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL TIMIȘOARA nr. operator 2928
SECȚIA COMERCIALĂ
DOSAR NR-
DECIZIA CIVILĂ NR. 1320/COM
Ședința publică din 29 octombrie 2009
Completul de judecată compus din:
PREȘEDINTE: Marian Bratiș
JUDECĂTOR 2: Magdalena Mălescu
JUDECĂTOR 3: Dorin Ilie
GREFIER:
S-a luat în examinare recursul declarat de către creditoarea Administrația Finanțelor Publice a Municipiului L împotriva Încheierii nr. 862/28.05.2009, pronunțată de judecătorul sindic în dosarul Tribunalului Timiș nr- în contradictoriu cu debitoarea intimată prin lichidator judiciar IT MANAGEMENT T, având ca obiect procedura insolvenței.
La apelul nominal făcut în ședință publică, nu se prezintă părțile.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care, se constată că s-a depus prin serviciul registraturii concluzii scrise de către lichidatorul judiciar al debitoarei intimate și nemaifiind cereri formulate și excepții invocate se reține cauza spre soluționare.
CURTEA
Deliberând asupra recursului de față constată următoarele:
Prin încheierea nr. 862/28.05.2009, pronunțată de judecătorul sindic în dosarul Tribunalului Timiș nr- s-au respins obiecțiunile formulate de creditoare împotriva raportului privind cauzele și împrejurările care au dus la starea de insolvență a debitoarei, întocmit de lichidatorul judiciar.
Pentru a hotărî astfel, judecătorul sindic a reținut că prin obiecțiunile înregistrate la data de 24.03.2009 împotriva raportului de activitate depus de lichidatorul judiciar pentru termenul din 19.03.2009 creditoarea a criticat raportul prin care lichidatorul judiciar precizează că nu se impune atragerea răspunderii administratorului societății în conformitate cu art.138 alin.a și b cu toate ci acesta a ridicat din caseria suma de 63.595,93 lei în scop personal, lichidatorul nefăcând referire la acest aspect.
A cerut judecătorului sindic să dispună lichidatorului, în baza art.11 alin.1 lit.l completarea raportului cu privire la cauzele insolvenței.
În subsidiar a cerut judecătorului sindic, conform art.138 alin.3 din Legea insolvenței, autorizarea pentru introducerea cererii de antrenare a răspunderii patrimoniale a organelor administratorilor societății, învederând că este singurul creditor al debitoarei.
Judecătorul sindic constată inadmisibilă acțiunea având ca obiect atragerea răspunderii patrimoniale formulată în baza art.138 alin.1 din Legea insolvenței pentru neîndeplinirea condițiilor prevăzute la același alineat, astfel cum a fost modificat prin art.20 din OUG nr.173/2008, potrivit căruia în cazul în care în raportul întocmit în conformitate cu dispozițiile art.59 alin.1 sunt identificate persoane cărora le-ar fi imputabilă apariția stării de insolvență, judecătorul sindic poate dispune ca o parte a pasivului debitorului ajuns în insolvență să fie suportat de persoanele vinovate.
În speță, lichidatorul judiciar s-a exprimat, prin raportul de activitate depus la termenul din 19.03.2009 că nu se impunea atragerea răspunderii organelor de conducere conform art.138 alin.1 din Legea nr.85/2006, astfel că nu a omis a se pronunța asupra acestui aspect.
Prin urmare, la data pronunțării asupra obiecțiunilor cererea de autorizare pentru formularea unei acțiuni prevăzute de art.138 alin.1 raportat la alin.3, apare ca inadmisibilă față de neîndeplinirea condiției premisă prevăzută de art.138 alin.1 modificat prin OUG nr.173/2008.
În ce privește obligarea lichidatorului judiciar de a completa raportul de activitate în sensul de a stabili cauzele ce au dus societatea în insolvență, precum și persoanele vinovate, față de concluziile raportului de activitate depus la termenul din 19.03.2009, judecătorul sindic constată că cerere este inadmisibilă, deoarece, potrivit art.11 alin.2 teza a II- din Legea nr.85/2006 atribuțiile manageriale aparțin administratorului judiciar, lichidatorului sau, în mod excepțional, debitorului, putând fi controlate sub aspectul oportunității de creditori și nicidecum judecătorului sindic care nu este îndreptățit de a lua vreo decizie.
Din litera legii rezultă că nici judecătorul sindic și nici creditorii nu se pot substitui atribuțiilor manageriale ale lichidatorului judiciar.
Împotriva acestei încheieri a declarat recurs creditoarea L, solicitând admiterea acestuia, modificarea hotărârii recurate în sensul admiterii obiecțiunilor formulate și a admiterii cererii de autorizare pentru introducerea acțiunii în atragerea răspunderii administratorului societății debitoare.
În motivare se arată că prin obiecțiunile formulate, pe de o parte creditoarea a contestat raportul privind cauzele insolvenței întocmit de către lichidator, în conformitate cu prevederile art.11 alin.1 lit.I) din Legea nr. 85/2006, criticând concluzia că nu se impune atragerea răspunderii administratorului societății și solicitând judecătorului sindic a dispune refacerea acestuia. Creditoarea recurentă a arătat că administratorul societății a procedat la ridicarea de sume de bani din casieria societății în cuantum de 63.595 lei și societatea are clienți neîncasați în sumă de 33.900 lei, aspecte ce impun aplicabilitatea art. 138 lit.a și b din legea insolvenței. Față de prevederile exprese ale legii insolvenței citate supra, în mod greșit judecătorul sindic nu a ținut seama de aceste aspecte apreciind cererea ca inadmisibilă, motiv pentru care solicită modificarea hotărârii sub acest aspect.
Pe de altă parte creditoarea arată că a solicitat judecătorului sindic în conformitate cu prevederile art. 138 alin.3 din legea insolvenței autorizarea în vederea introducerii acțiunii în antrenarea răspunderii administratorului societății în calitate de unică creditoare înscrisă pe tabelul de creanțe.
În mod greșit judecătorul sindic a respins ca inadmisibilă această cerere. Astfel, administratorul societății a săvârșit fapte prevăzute la art. 138, aspecte ce impun aplicabilitatea art. 138 lit.a și b din legea insolvenței.
Din moment ce lichidatorul nu a introdus o acțiune în antrenarea răspunderii, creditorii au tot dreptul legal de a formula o astfel de solicitare și de a cere autorizarea judecătorului sindic, acesta urmând mai apoi a se pronunța în baza probatoriului administrat. Textul legal prevăzut la art. 138 alin.1 din legea insolvenței se referă la acțiunile introduse de administratorul judiciar sau lichidator (" la cererea administratorului judiciar sau a lichidatorului"), nu la cererile formulate de comitetul creditorilor sau de creditori.
Solicitarea recurentei este întemeiată pe prevederile art. 138 alin.3 din legea insolvenței, care prevederi nu condiționează cererile creditorilor de cele cuprinse în raportul lichidatorului: "Comitetul creditorilor poate cere judecătorului-sindic să fie autorizat să introducă acțiunea prevăzută la alin.(1), dacă administratorul judiciar sau lichidatorul a omis să indice, în raportul său asupra cauzelor insolvenței, persoanele culpabile de starea de insolvență a patrimoniului debitorului persoană juridică ori dacă acesta a omis să formuleze acțiunea prevăzută la alin. (1) și răspunderea persoanelor la care se referă alin.(1) amenință să se prescrie".
Interpretarea judecătorului sindic lipsește de conținut prevederile art. 138 alin.3 din legea insolvenței, care prevederi în această interpretare nu și-ar mai avea rostul.
Acestea fac aplicabile în cauză prevederile art. 304 pct.7 și pct.9 din Codul d e procedură civilă și constituie motive de modificare a hotărârii atacate.
Prin concluziile depuse la dosar, debitoarea prin lichidator judiciar a solicitat respingerea recursului ca fiind netemeinic și nelegal și menținerea în tot a sentinței recurate.
În motivare se arată că procedura simplificată a insolvenței a fost declanșată împotriva debitoarei prin Sentința comercială nr. 1411/10.07.2008 pronunțată de Tribunalul Timiș în dosar nr-, sentință prin care MANAGEMENT a fost numită în calitate de lichidator judiciar. Procedura simplificată de insolvență a fost declanșată împotriva debitoarei prin sentința civilă nr. 2248/11.12.2008 în dosar nr-, în baza art.1 alin.2 lit.c, pct.1 și lit.g din Legea nr. 85/21006, fiind menținut ca lichidator judiciar MANAGEMENT
Astfel, lichidatorul judiciar a depus toate diligentele în vederea îndeplinirii atribuțiilor prevăzute de art. 25 din Legea 85/2006.
În acest sens, lichidatorul judiciar a trimis notificări către potențialii creditori bugetari și către creditorul declanșator, având termen limită pentru depunerea declarațiilor de creanță împotriva averii debitoarei, data de 15.10.2008. În urma depunerii declarației de creanță din partea creditorului declanșator, respectiv L pentru suma de 16.021 lei, la data de 19.11.2008, lichidatorul judiciar a procedat la întocmirea, afișarea și comunicarea tabelului preliminar de creanțe. Ulterior, la data de 18.12.2008, a fost întocmit și depus și tabelul definitiv de creanțe.
De asemenea, în urma predării documentelor contabile, la termenul de judecată din data de 19.03.2009 lichidatorul a întocmit și depus la dosarul cauzei, raportul asupra cauzelor și împrejurărilor care au dus la insolvența debitoarei. În cuprinsul acestuia, lichidatorul judiciar și-a exprimat opinia conform căreia debitoarea nu are o posibilitate reală de reorganizare din următoarele motive: societatea nu mai desfășoară activitate începând cu anul 2006; neachitarea datoriilor curente și acumularea de majorări, penalități, astfel încât datoriile societății înscrise în documentele contabile puse la dispoziție se ridică la valoarea de 59.393 lei; imposibilitatea recuperării creanțelor de la clienți.
În privința răspunderii membrilor organelor de conducere, conform art. 138 alin.(1) din Legea nr. 85/2006 răspunderea membrilor organelor de conducere poate fi antrenată dacă au contribuit la ajungerea debitorului în stare de insolvență prin urma dintre următoarele fapte:
a) au folosit bunurile sau creditele persoanei juridice în folosul propriu sau în cel al unei alte persoane;
b) au făcut acte de comerț în interes personal, sub acoperirea persoanei juridice;
c) au dispus, în interes personal, continuarea unei activități care ducea în mod vădit persoana juridică la încetarea de plăți;
d) au ținut o contabilitate fictivă, au făcut să dispară unele documente contabile sau nu au ținut contabilitatea în conformitate cu legea;
e) au deturnat sau au ascuns o parte din activul persoanei juridice ori au mărit, în mod fictiv, pasivul acesteia;
f) au folosit mijloace ruinătoare pentru a procura persoanei juridice fonduri, în scopul întârzierii încetării de plăți;
g) în luna precedentă încetării plăților au plătit sau au dispus să se plătească cu preferință unui creditor, în dauna celorlalți creditori.
Practica în domeniu arată că în conformitate cu art. 138 din Legea 85/2006 privind procedura insolvenței, se impune arătarea concretă, atât a faptei cât și a raportului de cauzalitate dintre fapta săvârșită și prejudiciu, precum și modul în care fapta este legată de acest prejudiciu, respectiv demonstrarea acelor acțiuni ale reprezentanților societății care se încadrează in prevederile legale și care au dus la starea de insolvență.
Raportul de cauzalitate între fapta personală a membrilor organelor de conducere și prejudiciul suferit de către averea debitoarei și în egală măsură de către creditori, este una din condițiile necesare pentru antrenarea acestei răspunderi și ea rezultă din formularea legiuitorului "au contribuit la ajungerea debitorului în această situație prin una dintre următoarele fapte."
Un raport juridic comercial poate duce la starea de insolventă a societății comerciale fără a fi săvârșită vreo faptă prevăzută de art. 138 din Legea 85/2006.
În fapt, creditoarea recurentă trebuie să dovedească că toate cele 4 elemente ale răspunderii civile delictuale sunt întrunite pentru antrenarea răspunderii patrimoniale ale administratorilor societății debitoare. Culpa administratorilor și legătura de cauzalitate sunt condiții de bază ale răspunderii, care trebuie dovedite la fel ca și fapta ilicită și prejudiciu, legea neinstituind nici o prezumție în privința celor două elemente menționate inițial. Este necesar să se probeze că administratorii, prin săvârșirea culpabilă a uneia sau mai multora dintre faptele expres și limitativ prevăzute de art. 138 din Legea 85/2006, au condus la ajungerea debitoarei în stare de insolvență.
Pe de altă parte, ca particularitate a răspunderii civile delictuale reglementată de dispozițiile legale arătate, se impune ca faptele să se fi săvârșit în interes personal sau cu intenția de a obține rezultatele prevăzute de textul ce le enumeră.
Or, creditoarea nu a dovedit prin nici un mijloc de probă îndeplinirea cerințelor necesare atragerii răspunderii patrimoniale a administratorilor debitoarei.
Astfel, lichidatorul nu a relevat, prin rapoartele sale, că administratorul debitoarei s-a folosit de bunurile societății în interes propriu, că a făcut fapte de comerț în interes personal sub acoperirea persoanei juridice, că a deturnat sau ascuns o parte din activul societății sau a mărit în mod fictiv pasivul acesteia, nici că a folosit mijloace ruinătoare pentru a procura societății fonduri, în scopul întârzierii încetării plăților sau că a dispus să se plătească cu preferință unii creditori în dauna celorlalți.
Dispozițiile art. 138 din Legea 85/2006 nu instituie prezumția de culpă a persoanelor a căror răspundere patrimonială se poate cere a fi trasă, ci este necesară stabilirea existenței faptelor prevăzute de textul de lege arătat și a măsurii în care ele au contribuit la ajungerea în stare de insolventă a debitoarei, care nu poate avea la bază decât un probatoriu complet și pertinent.
În orice caz, așa cum s-a arătat mai sus, lichidatorul a fost în imposibilitatea constatării unor fapte din cele prevăzute de art. 138 din Legea nr. 85/2006 pentru a solicita antrenarea răspunderii membrilor organelor de conducere, neputând fi obligat să introducă o asemenea acțiune în lipsa oricăror probe în acest sens.
Mai mult decât atât, în raportul de activitate întocmit si depus la dosarul cauzei la data de 22.05.2008, lichidatorul si-a exprimat punctul de vedere, în sensul că nu se impune atragerea răspunderii organelor de conducere conform dispozițiilor art. 138 al. 1 din legea 85/2006.
Se arată că potrivit art. 138 alin.-1 din legea insolvenței, "la cererea administratorului judiciar sau a lichidatorului, judecătorul sindic poate dispune ca o parte a pasivului debitorului, persoană juridică ajuns în stare de insolvență, să fie suportată de membrii organelor de conducere și/sau supraveghere din cadrul societății, precum și de orice altă persoană care a cauzat starea de insolvență a debitorului".
De asemenea, în cadrul aceluiași articol, aliniatul 3 prevede că "Comitetul creditorilor sau creditorul care deține mai mult de J din valoarea tuturor creanțelor poate cere judecătorului sindic să fie autorizat să introducă acțiunea prevăzută la alin. (1), dacă administratorul judiciar sau lichidatorul a omis să indice, în raportul său asupra cauzelor insolvenței, persoanele culpabile de starea de insolvență a patrimoniului debitorului persoană juridică ori dacă acesta a omis să formuleze acțiunea prevăzută la alin. (1) și răspunderea persoanelor la care se referă alin. (1) amenință să se prescrie".
În consecință, luând în considerare cele doua aliniate, au în principiu calitate procesuală activă pentru promovarea acțiunii în răspundere doar administratorul judiciar sau lichidatorul. Doar în subsidiar legea permite comitetului creditorilor care a obținut în prealabil autorizarea judecătorului sindic, să promoveze o astfel de acțiune, dar doar în situația în care administratorul judiciar sau lichidatorul a omis să indice persoanele culpabile.
În prezenta cauză, lichidatorul judiciar nu a omis să se pronunțe în acest sens, ci dimpotrivă a precizat că nu se impune atragerea răspunderii, însă creditoarea recurenta nu a luat în considerare acest aspect.
Examinând sentința atacată prin prisma motivelor de recurs, dar și din oficiu în limitele conferite de art.306 alin.2 proc.civ. Curtea constată conform considerentelor ce se vor expune mai jos, că recursul creditoarei nu este fondat.
Prin recursul declarat creditoarea a Municipiului L s-a referit la aplicabilitatea în speță a dispozițiilor art.138 alin.3 din Legea nr. 85/2006 în baza cărora, în opinia recurentei, din moment ce lichidatorul nu a introdus o acțiune în antrenarea răspunderii, creditoarea are dreptul legal de a formula o astfel de solicitare și de a cere autorizarea judecătorului sindic.
Curtea apreciază ca fiind neîntemeiate aceste susțineri întrucât, acțiunea în răspundere reglementată de Legea nr.85/2006 poate fi pornită numai de administratorul judiciar sau lichidatorul judiciar conform art.138 alin.1 din lege sau de Comitetul creditorilor cu autorizarea judecătorului sindic potrivit art.138 alin.3 și numai dacă lichidatorul judiciar a omis să indice în raportul său persoanele culpabile de starea de insolvență. Ori, administratorul judiciar nu a omis acest aspect, ci a arătat în raportul său că nu a constatat săvârșirea unor fapte de natura celor prevăzute de art.138 alin.1 din Legea nr.85/2006.
Prin urmare, administratorul judiciar nu a omis să formuleze cererea pentru antrenarea răspunderii, și ca atare nu sunt îndeplinite cerințele din alineatul 3 care ar fi permis comitetului creditorilor sau creditoarei, în cazul neconstituirii comitetului, de a solicita autorizarea formulării cererii de angajare a răspunderii.
Așa fiind, considerând că nu sunt motive de admitere a obiecțiunilor creditoarei, hotărârea primei instanțe apare ca legală și temeinică, recursul declarat urmând a fi respins ca nefondat, în baza art. 312 alin.1 proc.civ.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de creditoarea Administrația Finanțelor Publice a Municipiului L împotriva Încheierii nr. 862/28.05.2009, pronunțată de judecătorul sindic în dosarul Tribunalului Timiș nr-.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 29 octombrie 2009.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
DR. - - DR. - - - -
GREFIER,
Red.30.10.2009
Tehnored 2 ex.30.10.2009
Instanță fond: Tribunalul Timiș
Jud.
Președinte:Marian BratișJudecători:Marian Bratiș, Magdalena Mălescu, Dorin Ilie
