Procedura insolventei practica judiciara. Decizia 1549/2009. Curtea de Apel Timisoara
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL TIMIȘOARA nr. operator 2928
SECȚIA COMERCIALĂ
DOSAR NR-
DECIZIA CIVILĂ NR.1549/COM
Ședința publică din 26 noiembrie 2009
Completul de judecată compus din:
PREȘEDINTE: Dorin Ilie Țiroga
JUDECĂTOR 2: Marian Bratiș
JUDECĂTOR 3: Cătălin
GREFIER:
S-au luat în examinare recursurile declarate de către creditoarele Direcția Generală a Finanțelor Publice T și Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului B împotriva sentinței comerciale nr. 435/05.03.2009, pronunțată de Tribunalul Timiș în dosarul nr-, în contradictoriu cu debitoarea intimată, prin lichidator judiciar și intimații și C, având ca obiect procedura insolvenței.
La apelul nominal făcut în ședință publică, nu se prezintă părțile.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care, se constată că s-a solicitat judecarea cauzei, în baza art. 242, alin. 2.proc.civ. și nemaifiind cereri formulate și excepții invocate, se reține cauza spre soluționare.
CURTEA
Deliberând asupra recursurilor de față constată următoarele:
Prin sentința comercială nr. 435/05.03.2009, pronunțată de Tribunalul Timiș în dosarul nr- s-a respins cererea de antrenare a răspunderii patrimoniale formulată de lichidatorul judiciar Cabinet Individual de Insolvență, cu sediul procedural ales în mun. T, Calea, nr. 17, corp. A,. 2, jud. T, în contradictoriu cu pârâții, domiciliat în Sânnicolau M,-, jud. T și C, domiciliat în Sânnicolau M,-, -. A,. 2,. 5, jud.
În temeiul art. 131 din Legea privind procedura insolvenței, s-a închis procedura insolvenței față de debitorul SC N & M SRL, cu sediul social în Sânnicolau M,-, Județul T, J -, CUI - și s-a dispus radierea sa din registrul comerțului. În temeiul art. 136 din Legea privind procedura insolvenței, a descărcat pe lichidatorul judiciar Cabinet Individual de Insolvență de orice îndatoriri și responsabilități cu privire la procedură, debitor și averea lui, creditori, titulari de garanții, acționari sau asociați.
Pentru a hotărî astfel, judecătorul sindic a reținut că cererea de antrenare a răspunderii patrimoniale formulată de lichidatorul judiciar este inadmisibilă, întrucât nu sunt întrunite disp. art. 138 din Legea insolvenței, față de modificarea adusă prin OUG 173/2008 publicată în Of. nr. 792/26.11.2008, în sensul că lichidatorul judiciar nu a avut la dispoziție actele contabile ale debitoarei, pentru a întocmi raportul asupra cauzelor și împrejurărilor care au dus la apariția insolvenței debitorului, care se impunea a fi întocmit în 60 de zile de la desemnare și nu a nominalizat persoanele răspunzătoare.
Față de propunerea de închidere a procedurii, a constatat că la data de 05.03.2009 lichidatorul judiciar desemnat să administreze procedura insolvenței debitorului SC N & M SRL a solicitat să se dispună închiderea procedurii, ca urmare a lipsei bunurilor în averea debitorului; că procedura concursuală a fost deschisă prin sentința nr. 1416/10.07.2008, că s-au întocmit și comunicat notificările în condițiile art. 61 din Legea privind procedura insolvenței, că notificarea a fost publicată conform art. 61 alin. 3 din Legea privind procedura insolvenței,
Având în vedere că nici unul din creditori nu s-a oferit să avanseze sumele corespunzătoare continuării procedurii și acoperirii cheltuielilor administrative, în temeiul art. 131 din Legea 85/2006 a dispus închiderea procedurii insolvenței, radierea debitorului din registrul comerțului și descărcarea lichidatorului judiciar de orice îndatoriri și responsabilități.
Împotriva acestei sentințe a formulat recurs creditoarea Direcția Generală a Finanțelor Publice T solicitând, în principal, casarea hotărârii recurate și trimiterea cauzei spre rejudecare instanței de fond, iar în subsidiar modificarea în parte a sentinței atacate, în sensul admiterii cererii de antrenare a răspunderii materiale a fostului administrator al societății debitoare în temeiul art. 138 din Legea 85/2006.
În motivare, se arată că, în timpul administrării procedurii de insolvență, lichidatorul judiciar a solicitat antrenarea răspunderii materiale a fostului administrator. Deși notificat, administratorul societății nu a depus actele contabile solicitate de către lege, motiv pentru care, în temeiul art. 138, lit. d, s-a solicitat antrenarea răspunderii materiale. Instanța a respins cererea formulată, cu motivarea că nu s-a dovedit vinovăția și nici întinderea prejudiciului.
Prima instanță a respins cererea ca inadmisibilă, pe motivul că nu se poate cere antrenarea răspunderii materiale a fostului administrator atâta timp cât nu există întocmit Raportul cu cauzele ajungerii societății în insolvență și că nu exista trecuta ca persoana vinovata fostul administrator.
Creditoarea recurentă consideră că excepția inadmisibilității nu se poate invoca, atâta timp cât Raportul cu cauzele nu a fost întocmit, tocmai din cauza fostului administrator care nu a depus actele solicitate de către lege. Mai mult, la data când trebuia întocmit Raportul cu cauzele ajungerii în insolvență, nu exista cerința legală în ceea ce privește trecerea în Raportul cu cauzele ajungerii în insolvență a persoanei vinovate. Aceasta cerință a apărut de abia în data de 26.11.2008, odată cu apariția OUG 173/2008, iar cererea de antrenare a răspunderii este anterioară acestei date.
Față de aceste aspecte creditoarea recurentă solicită casarea hotărârii și trimiterea cauzei primei instanțe spre soluționare pe fond.
În subsidiar, consideră că hotărârea pronunțată este dată cu încălcarea și greșita interpretare a legii, motiv pentru care solicită modificarea sa.
Astfel, față de faptul că administratorul societății debitoare nu și-a îndeplinit obligația legală de a depune actele solicitate de legea insolvenței, consideră că se prezumă vinovăția administratorului. Prin încălcarea normelor exprese ale legii insolvenței de a depune actele financiar-contabile, consideră că nu numai că există prezumția, dar s-a și dovedit reaua credința a administratorului în ceea ce privește îndeplinirea obligațiilor legale. Potrivit Legii contabilității nr. 82/1991, de conducerea evidențelor contabile este răspunzător administratorul societății. Or, nedepunerea actelor contabile poate să ducă la prezumția că ori contabilitatea nu a fost ținută conform legii, lucru sancționat de art. 138, lit. d) ori că administratorul societății a făcut ca actele contabile să dispară, lucru de asemenea sancționat de aceeași literă a art. 138 din Legea 85/2006.
A nesancționa în vreun fel aceasta atitudine sfidătoare a administratorului societății, va crea precedente în sensul că administratorii societăților insolvente nu vor mai depune actele solicitate de lege (ceea ce nu duce la nicio sancțiune conform sentinței atacate) decât să se expună "riscului" ca activitatea sa să fie controlată de către un judecător și un lichidator judiciar, precum și de către creditorii societății. A încuraja de către instanțe o astfel de atitudine va face ca întreaga procedură a insolvenței să fie lipsită de substanță, iar creditorii societăților insolvente nu vor mai avea nici o posibilitate reală de a-și recupera prejudiciile create de astfel de administratori, motiv pentru care, în astfel de cazuri, instanța ar trebui să își manifeste rolul activ și să sancționeze astfel de atitudini. În astfel de cazuri de rea credință voită, instanța ar trebui să aplice prezumția vinovăției administratorului.
În legătura cu întinderea prejudiciului, consideră că este obligația administratorului societății insolvente de a dovedi că întinderea prejudiciului nu este aceea pretinsă de către creditori. Creanțele creditorilor sunt supuse unui control atât al judecătorului sindic, cât și al lichidatorului judiciar, iar administratorul societății, dacă ar fi considerat că prejudiciul nu este real, putea să formuleze contestație la creditorilor. Or, atâta timp cât acest lucru nu s-a întâmplat, recurenta consideră că întinderea prejudiciului este dovedită cu acte de către creditori. Atitudinea pasivă a fostului administrator, care nu a înțeles pe toată întinderea procedurii să întreprindă vreo formă de apărare, duce la prezumția de achiesare la cererea formulată. Fostul administrator a fost citat pe parcursul procedurii dar a continuat a avea o atitudine pasivă și sfidătoare, atitudine ce ar trebui pedepsită de lege. Faptul că a predat actele contabile unei alte persoane, nu îl absolvă de obligația de a răspunde în fața creditorilor, având apoi dreptul a se îndrepta împotriva persoanei căreia i-a predat actele în mod nelegal. Legea 82/1991 arată că ținerea documentelor contabile este responsabilitatea exclusivă a administratorului societății și că acestea trebuie păstrate la sediul societății.
Împotriva aceleiași sentințe a declarat recurs și creditoarea Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului B, solicitând admiterea recursului așa cum a fost formulat, casarea sentinței recurate și trimiterea cauzei spre rejudecare.
În motivare, creditoarea AVAS arată că judecătorul fondului a refuzat să judece o cerere cu care a fost legal investit.
Lichidatorul judiciar al debitoarei a formulat o cerere de atragere a răspunderii patrimoniale a fostelor organe de conducere pe care judecătorul sindic era obligat să o analizeze în fond, nu să o respingă ca inadmisibilă.
Nerespectarea procedurii cade sub incidența prevederilor art. 105, alin. 2 din Codul d e Procedură Civilă, potrivit cărora întocmirea de acte procedurale cu neobservarea formelor legale atrage după sine nulitatea respectivelor acte, dacă prin aceasta s-a adus părților o vătămare.
În cazul de față, vătămarea la care se face referire este evidentă.
Examinând recursurile declarate, prin prisma criticilor formulate, a dispozițiilor art. 304 pct. 9 și art. 3041Cod procedură civilă, cât și din oficiu, în baza art. 306, alin. 2 Cod procedură civilă, Curtea constată că acestea sunt neîntemeiate, urmând a fi respinse ca atare, pentru următoarele considerente:
Criticile aduse de cele două creditoare se referă la neantrenarea răspunderii patrimoniale personale a foștilor administratori sociali ai debitoarei falite, însă aceste critici nu pot fi primite, întrucât, potrivit art. 138 din Legea nr. 85/2006, doar la cererea administratorului judiciar sau a lichidatorului, judecătorul-sindic poate dispune ca o parte a pasivului debitorului, persoană juridică, ajuns în stare de insolvență, să fie suportată de membrii organelor de supraveghere din cadrul societății sau de conducere, precum și de orice altă persoană care a cauzat starea de insolvență a debitorului, prin una din faptele enumerate de acest text de lege.
În conformitate cu alin. 3 al art. 138, comitetul creditorilor sau creditorul care deține mai mult de J din valoarea creanțelor pot cere judecătorului-sindic să fie autorizați să introducă acțiunea prevăzută la alin. 1, dacă administratorul judiciar sau lichidatorul a omis să indice, în raportul său asupra cauzelor insolvenței, persoanele culpabile de starea de insolvență a patrimoniului debitorului persoană juridică ori dacă acesta a omis să formuleze acțiunea în răspundere împotriva persoanelor la care se referă alin. 1 și aceasta amenință să se prescrie.
Lichidatorul judiciar, prin cererea înregistrată la prima instanță, a solicitat judecătorului-sindic din cadrul Tribunalului Timiș, în temeiul art. 138, alin. 1, lit. d din Legea insolvenței, antrenarea răspunderii patrimoniale personale a foștilor administratori ai debitoarei, considerând că această normă este incidentă în speță deoarece nu au depus la dosar actele societății
Cu toate acestea, prima instanță a apreciat că cererea lichidatorului este inadmisibilă, întrucât, în raportul asupra cauzelor și împrejurărilor care au dus la apariția insolvenței debitorului, nu a nominalizat persoanele răspunzătoare.
În speță, deși lichidatorul judiciar a solicitat judecătorului-sindic să dispună angajarea răspunderii patrimoniale personale a foștilor administratori sociali ai debitoarei falite, el nu a mai înțeles să declare și calea de atac prevăzută de lege împotriva soluției primei instanțe, ci doar creditoarele Direcția Generală a Finanțelor Publice și Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului au formulat recurs, criticând hotărârea tribunalului sub acest aspect.
Legea 85/2006 reglementează expres persoanele care pot promova o cerere de antrenare a răspunderii patrimoniale, respectiv doar administratorul judiciar sau lichidatorul desemnat în cauză, sau comitetul creditorilor ori creditorul care deține mai mult de J din valoarea creanțelor dacă, în prealabil, au solicitat judecătorului-sindic să fie autorizat să introducă acțiunea, întrucât practicianul a omis să indice în raportul său asupra cauzelor insolvenței persoanele culpabile de starea de insolvență a patrimoniului debitorului persoană juridică ori acesta a omis să formuleze acțiunea în răspundere împotriva persoanelor la care se referă alin. 1 al art. 138 și aceasta amenință să se prescrie.
Deși niciunui creditor în procedura insolvenței nu i se poate nega interesul de a solicita angajarea răspunderii personale a membrilor organelor de conducere ale debitoare falite, aceasta nu înseamnă că un astfel de participant la procedură are și posibilitatea concretă de a cere aplicarea textului art. 138, fiindcă legiuitorul a înțeles să modifice condițiile în care creditorii au dreptul să solicite judecătorului-sindic o astfel de antrenare de răspundere.
Condițiile promovării acțiunii civile sunt: existența unui drept, calitatea procesuală, interesul și capacitatea procesuală.
În speță, deși creditoarele au interes, art. 138 din Legea 85/2006 nu le conferă calitatea de a cere angajarea răspunderii persoanelor care au cauzat insolvența.
Neavând calitatea și, deci, nici dreptul de a formula o anumită cerere în cadrul unei proceduri, respectiva persoană nu poate critica, pe calea recursului, soluția dată respectivei cereri formulată de o altă persoană.
Cum în cauză practicianul nu a declarat recurs împotriva soluției de respingere de către judecătorul-sindic a cererii sale întemeiate de dispozițiile art. 138 din Legea nr. 85/2006, Curtea constată că recursurile formulate de cele două creditoare nu pot fi primite, astfel vor fi respinse.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursurile formulate de creditoarele Direcția Generală a Finanțelor Publice T și Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului împotriva sentinței comerciale nr. 435/05.03.2009, pronunțată de Tribunalul Timiș în dosarul nr-.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică azi, 26 noiembrie 2009.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
- - - DR. - - - -
GREFIER,
Red. /21.12.2009
Tehnored. /21.12.2009/2 ex.
Instanță fond: Tribunalul Timiș
Jud. sindic
Președinte:Dorin Ilie ȚirogaJudecători:Dorin Ilie Țiroga, Marian Bratiș, Cătălin
