Procedura insolventei practica judiciara. Decizia 1628/2009. Curtea de Apel Timisoara
Comentarii |
|
Dosar nr- Operator nr.2928
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL TIMIȘOARA
SECȚIA COMERCIALĂ
DECIZIA CIVILĂ Nr. 1628
Ședința publică din 14 decembrie 2009
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Petruța Micu
JUDECĂTOR 2: Anca Buta
JUDECĂTOR 3: Florin Moțiu
Grefier - -
S-a luat în examinare, la a doua strigare a cauzei, recursul declarat de creditoarea recurentă - SRL C împotriva încheierii comerciale nr.602/15.10.2009, pronunțată de Tribunalul C S în dosarul nr-, în contradictoriu cu debitoarea intimată - SRL prin lichidator judiciar Reșița, având ca obiect procedura insolvenței.
La apelul nominal făcut în ședință publică sunt lipsă părțile.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
Recursul este legal timbrat cu 120 lei taxă judiciară de timbru și 0,3 lei timbru judiciar.
După deschiderea dezbaterilor s-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care, se constată că lichidatorul judiciar al debitoarei a depus la dosar, prin registratura instanței, întâmpinare.
Curtea, văzând că s-a solicitat judecarea cauzei și în lipsă, conform art.242 Cp. reține recursul spre soluționare.
CURTEA
Deliberând, constată următoarele:
Prin încheierea comercială nr.602/15.10.2009, pronunțată de Tribunalul C S în dosarul nr- s-a admis cererea formulată de către administratorul judiciar și în consecință s-a admis cererea lichidatorului și în temeiul art.4, alin.(1), prima teză, din Legea nr.85/2006, privind procedura insolvenței, dispunându-se plata cheltuielilor aferente procedurii insolvenței privind pe debitoarea Societatea comercială SRL, în sumă de 5.000 de lei/lună și a unei cote de succes de 8% din valorificarea bunurilor și creanțelor recuperate începând de la data numirii în calitate de administrator judiciar; s-a admis cererea de intrare în procedura falimentului formulată de administratorul judiciar; s-a dispus deschiderea procedurii simplificate a falimentului debitorului Societatea comercială SRL; în temeiul art.107 alin 2 din Legea privind procedura insolvenței, a fost desemnat în calitate de lichidator pe; în temeiul art.107 alin.2 din Legea privind procedura insolvenței, s-a dispus dizolvarea societății debitoare și ridicarea dreptului de administrare al debitorului.
Pentru a pronunța această sentință judecătorul sindic a reținut următoarele:
Prin Raportul trimestrial privind activitatea desfășurată la debitorul Societatea comercială SRL și prin cererea formulată, administratorul judiciar a solicitat ca prin hotărârea ce se va pronunța să se constate aprobarea unei tarifări de 5.000 de lei/lună începând cu data numirii în calitate de administrator judiciar și a unui onorariu de succes de 8% din valorificarea bunurilor și creanțelor recuperate și intrarea debitoarei Societatea comercială SRL, în procedura falimentului
În susținerea cererii sale administratorul judiciar a arătat că a convocat adunarea creditorilor debitorului Societatea comercială SRL pentru datele de 30.07.2009, iar creditorii nu s-au prezentat, și 25.09.2009, date la care s-au prezentat, creditorii - SRL Reșița prin avocat, și - Cons SRL, prin consilier juridic care a aprobat în totalitate punctele de pe ordinea de zi, așa cum reiese din procesele verbale depuse la dosar.
Din materialul probator administrat în dosarul cauzei judecătorul sindic a reținut:
Adunarea creditorilor a fost convocată pentru datele de 30.07.2009 la care nu sa prezentat nici un creditor și 25.09.2009, la care s-au prezentat creditorii - SRL Reșița prin avocat, și - Cons SRL, prin consilier juridic care au aprobat în totalitate punctele de pe ordinea de zi, așa cum reiese din procesul verbal depus la dosar, iar cota de participare a fost de 49,56%.
Ordinea de zi a ambelor convocări a fost 1) Confirmarea comitetului creditori debitorului Societatea comercială SRL; 2) Confirmarea administratorului judiciar; 3) Aprobarea raportului privind intrarea societății în procedura falimentului; 4)Aprobarea unei tarifări de 5.000 de lei/lună și a unei cote de succes de 8% din valorificarea bunurilor și creanțelor recuperate începând de la data numirii în calitate de administrator judiciar; 5) Diverse. Lipsa creditorilor de la această adunare, constituie acordul tacit al acestora cu privire la punctele de pe ordine de zi.
Astfel fiind, s-a admis cererea formulată de administratorul judiciar și s-a confirmat ordinea de zi a convocărilor din datele de 30.07.2009 și 25.09.2009
Având în vedere și cererea de intrare în faliment a debitorului Societatea comercială SRL, formulată de reprezentanta administratorului judiciar și constatând că sunt îndeplinite condițiile deschiderii procedurii falimentului, potrivit art. 107 alin.1 lit.D ca unică soluție pentru satisfacerea creanțelor creditorilor, judecătorul sindic a dispus deschiderea procedurii simplificate a falimentului debitorului.
Împotriva acestei încheieri, în termen legal, a declarat recurs creditoarea - SRL solicitând admiterea recursului și modificarea încheierii recurate în sensul respingerii cererii administratorului judiciar, ca netemeinică și nelegală.
În motivarea recursului, creditoarea recurentă arată că încheierea recurată este netemeinică și nelegală și a fost dată cu încălcarea și aplicarea greșită a legii, fiind aplicabile dispozițiile art.304 pct.9 Cp.
Creditoarea recurentă susține că nu a fost convocată, în condițiile art.14 din Legea nr.85/2006, și, astfel nu s-a putut pronunța cu privire la punctele de pe ordinea de zi.
Recurenta mai arată că potrivit art.14 alin.4 din Legea nr.85/2006, dacă legea nu interzice în mod expres, creditorii pot vota și prin corespondență, însă nu a fost convocată de către administratorul judiciar pentru data de 25.09.2009.
Raportat la situația averii debitoarei, care nici până în prezent nu a depus actele contabile la administratorul judiciar, recurenta consideră că tarifarea lichidatorului judiciar este prea mare deoarece în condițiile în care debitoarea nu este solvabilă creditorii ar trebui să suporte aceste cheltuieli.
Creditoarea mai arată că al doilea motiv de admiterea al recursului este nerespectarea prevederilor art.15 alin.1 din Legea nr.85/2006, modificată, potrivit căruia deciziile adunării creditorilor se adoptă cu votul favorabil al titularilor majorității prin valoare, a creanțelor prezente.
Astfel, recurenta susține că este evident că, așa cum a reținut judecătorul sindic prin încheiere, deciziile adunării creditorilor din 25.09.2009 au fost adoptate cu 49,56% din totalul creanțelor prezente și ca atare nu au fost întrunite condițiile de cvorum prevăzute de legiuitor la art.15 alin.1 din Legea nr.85/2006, modificată.
În drept, recurenta a invocat art.304 pct.9 și art.3041, art.14 și 15 din Legea nr.85/2006, modificată.
, în calitate de lichidator judiciar al debitoarei - SRL a formulat întâmpinare în cauză prin care a solicitat respingerea recursului și menținerea încheierii recurate ca temeinică și legală, arătând că, în calitate de administrator judiciar, a îndeplinit atribuțiile prevăzute de art.28 și 35 din Legea nr.85/2006, iar debitoarea nu a făcut niciun demers pentru a preda documentele contabile ale societății.
Astfel, lichidatorul judiciar arată că a întocmit raportul privind intrarea în procedura simplificată a insolvenței, în baza art.1 alin.2 din Legea nr.85/2006, iar anunțul privind intrarea debitoarei în procedura simplificată a insolvenței a fost publicat în Buletinul procedurilor de insolvență nr.4259/14.09.2009. Convocarea adunării creditorilor pentru data de 25.09.2009 a fost de asemenea publicată în în Buletinul procedurilor de insolvență nr.4259/14.09.2009.
Referitor la pct.4 de pe ordinea de zi a convocării adunării creditorilor din data de 25.09.2009, respectiv "aprobarea unei tarifări de 5.000 de lei/lună și a unei cote de succes de 8% din valorificarea bunurilor și creanțelor recuperate începând de la data numirii în calitate de lichidator judiciar", intimatul lichidator arată că acest punct a fost aprobat cu majoritate de voturi de către creditorii prezenți, cota de participare a creditorilor prezenți fiind de 45,56%, astfel că nu au fost încălcate dispozițiile art.15 alin.1 din Legea nr.85/2006.
Examinând recursul declarat de creditoare prin prisma motivelor de recurs și a prevederilor art. 304/1 pr. civ. Curtea va constata că acesta este nefondat, hotărârea recurată fiind legală și temeinică.
Astfel, creditoarea recurentă critică în esență hotărârile adunării creditorilor din 30.07.2009 și 25.09.2009, arătând că nu ar fi fost convocată legal la aceste adunări și că hotărârea adunării creditorilor din 25.09.2009 nu ar fi fost adoptată în mod legal din punct de vedere al cvorumului cerut de lege, invocând încălcarea art. 14 și 15 din Legea nr. 85/2006.
Potrivit art. 14 din Legea nr. 85/2006" "7) Hotărârea adunării creditorilor poate fi desființată de judecătorul-sindic pentru nelegalitate, la cererea creditorilor care au votat împotriva luării hotărârii respective și au făcut să se consemneze aceasta în procesul-verbal al adunării, precum și la cererea creditorilor îndreptățiți să participe la procedura insolvenței, care au lipsit motivat de la ședința adunării creditorilor.
(8) Cererea prevăzută la alin. (7) va fi depusă la dosarul cauzei în termen de 5 zile de la data adunării creditorilor și va fi soluționată în camera de consiliu, cu citarea celui care a introdus cererea, a administratorului judiciar sau, după caz, a lichidatorului și a creditorilor. În cazul în care a fost constituit comitetul creditorilor, va fi citat și președintele acestuia".
În aceste condiții, calea procedurală care trebuia aleasă de către creditoarea recurentă pentru a invoca pretinse nereguli legate de adoptarea hotărârilor adunării creditorilor era cea prevăzută de art. 14 din Legea nr. 85/2006, iar nu recursul la încheierea judecătorului sindic, încheiere prin care s-a luat act de hotărârea adunării creditorilor.
Așa fiind, Curtea constată că nu există în cauză motive de modificare sau casare a sentinței recurate, iar în baza art. 312. pr. civ. va fi respins recursul declarat de creditoare ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursul declarat de creditoarea - SRL C împotriva încheierii comerciale nr.602/15.10.2009, pronunțată de Tribunalul C S în dosarul nr-.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică azi, 14 decembrie 2009.
Pentru
Președinte, Judecător, Judecător,
- - - - - -
aflat în
semnează
Președinte Secție,
Grefier,
- -
Red./17.12.2009
tehn./ 2 ex./18.12.2009
Primă instanță:Tribunalul C S,
judecător:
Președinte:Petruța MicuJudecători:Petruța Micu, Anca Buta, Florin Moțiu