Procedura insolventei practica judiciara. Decizia 17/2009. Curtea de Apel Oradea

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL ORADEA

SECȚIA COMERCIALĂ ȘI DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

Dosar nr-

DECIZIA NR. 17/C/2009-

Ședința publică din 22 ianuarie 2009

PREȘEDINTE: Boța Marilena JUDECĂTOR 2: Filimon Marcela

JUDECĂTOR 3: Blaga Gabriela

Judecător: - -

Grefier: - -

Pe rol fiind soluționarea recursului comercial formulat de recurenta debitoare SC SRL, J-, CUI - -, nr. 175, Județ B în contradictoriu cu intimatele creditoare. DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE - O, STR.-, nr. 2B, Județ B, INSPECTORATUL TERITORIAL D E MUNCĂ - O, STR.-, nr. 2, Județ B,intimat lichidator - B, STR.-, nr. 11, Județ B, intimat OFICIUL REGISTRULUI COMERȚULUI DE PE LÂNGĂ TRIBUNALUL BIHOR - O, STR.- -, nr. 11, Județ B, împotriva sentinței nr. 687/F/10.09.2008 pronunțată de Tribunalul Bihor în dosarul nr-, având ca obiect procedura insolvenței - societăți cu răspundere limitată.

La apelul nominal făcut în ședința publică de azi, nu se prezintă nimeni.

S-a făcut referatul cauzei învederându-se instanței că recursul nu este legal timbrat, după care:

Instanța,din oficiu invocă excepția de netimbrare a recursului și rămâne în pronunțare asupra acesteia.

CURTEA DE APEL

DELIBERÂND:

Constată că prin sentința nr.687/10.09.2008 Tribunalul Bihora respins ca tardivă contestația formulată de debitoarea SC SRL.

A admis cererea formulată de creditorul DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE B, cu sediul în O,-, județul B, pentru deschiderea procedurii insolvenței împotriva debitorului SC SRL, cu sediul în nr.175, jud.

S-a dispus deschiderea procedurii insolvenței împotriva debitoruluiSC SRL,cu sediul în nr.175, jud. B, înregistrată la Oficiul Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul Bihor sub nr. J-, -.

A fost numit administrator judiciar cu sediul în B,-, județul B, 0162, care va îndeplini atribuțiile prevăzute deart.20din lege, cu o retribuție lunară stabilită de adunarea creditorilor.

S-a dispus notificarea deschiderii procedurii debitorului, creditorilor prin Buletinul procedurilor de insolvență, în vederea efectuării mențiunii în temeiul Art.61 din Legea privind procedura insolvenței.

S-a fixat termenul limită pentru depunerea creanțelor la 08.10.2008. termenul limită pentru verificarea creanțelor, întocmirea, afișarea și comunicarea tabelului preliminar al creanțelor la 29.10.2008, termenul pentru soluționarea eventualelor contestații la 07.01.2009, camera 3 ora 11. data ședinței adunării creditorilor de către administratorul judiciar și convoacă creditorii debitorului după afișarea tabelului preliminar al creanțelor.

S-a dispus trimiterea notificărilor către toți creditorii, de către administratorul judiciar.

S-a fixat termen pentru data de 09.10.2008 pentru ca administratorul judiciar să întocmească și să depună judecătorului sindic raportul prevăzut de Art.54 alin.2 însoțit de actele justificative și propuneri.

S-a dispus deschiderea de către debitor a unui cont bancar la Banca din care vor fi suportate cheltuielile aferente procedurii, în termen de 2 zile de la notificarea deschiderii procedurii. În caz de neîndeplinire a atribuției, contul va fi deschis de către administratorul judiciar.

Pentru a pronunța astfel, instanța de fond a reținut următoarele:

Conform conceptului de citare fila 25 de la dosar cererea introductivă a creditoarei a fost comunicată cu debitoarea la data de 31.03.2008, semnând pentru luare la cunoștință numita în calitate de muncitoare.

În conformitate cu dispozițiile legii 26/1990 republicată sediul societății debitoare se află la adresa din conceptul de citare și unde este înregistrată la ORC B, în cauză nu pot fi incidente dispozițiile Art.103 cod procedură civilă, întrucât actul de citare a fost semnat de salariatul debitoarei de la adresa la care figurează și prin urmare debitoarea nu justifică o împrejurare mai presus de voința sa de a efectua acte de procedură în termen.

În conformitate cu prevederile Art.33 alin.2 din 85/2006 în termen de 10 zile de la primirea copiei debitorul trebuie - fie să conteste, fie să recunoască starea de insolvență.

Având în vedere că cererea introductivă a fost îndeplinită cu debitoarea la data de 31.03.2008 iar contestația a fost înregistrată la data de 30.04.2008, contestația formulată de către debitoare este tardivă, considerente față de care în baza Art.137 Cod pr. civilă instanța urmează să o respingă ca atare.

În ceea ce privește examinarea cererii pe fond, instanța reține că în justificarea cererii creditoarea a depus la dosar titluri executorii care justifică cererea, iar debitoarea nu a făcut plăți în vederea achitării creanței în urmă cu 30 de zile înainte de data înregistrării cererii. Starea de insolvabilitate a debitoarei este prezumată, aceasta prin apărările formulate trebuie să confirme contrariul prin acte justificative în ceea ce privește insolvența, astfel că în cauză instanță apreciază că sunt îndeplinite dispozițiile Art.33 alin.4 din 85/2006.

Împotriva acestei sentințe în termen, netimbrat a declarat recurs debitoarea SC SRL cu sediul în, solicitând instanței admiterea lui, desființarea sentinței atacate și trimiterea cauzei spre rejudecare la instanța de fond.

Recursul nu a fost timbrat, deși recurenta a fost citată cu această mențiune, iar la termenul din 22 ianuarie 2009, instanța din oficiu a invocat excepția de netimbrare a acestuia.

Asupra excepției invocate, instanța de recurs reține următoarele:

Acțiunile și cererile introduse la instanțele judecătorești sunt supuse taxelor judiciare de timbru prevăzute în Legea nr.146/1997, cu modificările ulterioare.

Potrivit prevederilor art.11 din această lege, cererile pentru exercitarea căilor ordinare de atac împotriva hotărârilor judecătorești se taxează cu 50% din: taxa datorată pentru cererea sau acțiunea neevaluabilă în bani soluționată de prima instanță; sau taxa datorată la suma contestată, în cazul cererilor și acțiunilor evaluabile în bani, în speță recurenta datorând 19,5 lei taxă judiciară de timbru și 0,15 lei timbru judiciar.

Deoarece recurenta nu a depus odată cu recursul declarat, taxa de timbru aferentă, conform prevederilor art.302/1 Cod procedură civilă, instanța a dispus citarea acesteia cu mențiunea timbrării recursului cu suma de 19,5 lei taxă judiciară de timbru și timbru judiciar în valoare de 0,15 lei, până la termenul de judecată fixat în cauză, respectiv 17 aprilie 2008 (dovada fila 11 din dosar).

Neîndeplinirea obligației de plată a taxei de timbru până la termenul stabilit se sancționează potrivit art.20 alin.3 din Legea nr.146/1997, cu anularea acțiunii sau cererii.

Astfel, deoarece recurenta a fost citată cu mențiunea de a timbra recursul declarat până la termenul de judecată, însă nu și-a îndeplinit obligația de timbrare stabilită, instanța de recurs urmează să admită excepția de netimbrare și să dispună anularea ca netimbrat a recursului declarat și menținerea în totalitate a sentinței atacate.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE:

Anulează ca netimbrat recursul declarat de recurenta debitoare SC SRL, J-, CUI - -, nr. 175, Județ B în contradictoriu cu intimatele creditoare DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE - O, STR.-, nr. 2B, Județ B, INSPECTORATUL TERITORIAL D E MUNCĂ - O, STR.-, nr. 2, Județ B,intimat lichidator - B, STR.-, nr. 11, Județ B, intimat OFICIUL REGISTRULUI COMERȚULUI DE PE LÂNGĂ TRIBUNALUL BIHOR - O, STR.- -, nr. 11, Județ B, împotriva sentinței nr. 687/F/10.09.2008 pronunțată de Tribunalul Bihor în dosarul nr- pe care o menține în totul.

Fără cheltuieli de judecată în recurs.

IREVOCABILĂ.

Pronunțată în ședința publică azi 22 ianuarie 2009.

PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECATOR GREFIER

- - - - - - - -

Red.dec. în concept/30.01.2009

Jud.fond

Dact./03.02.2009

Președinte:Boța Marilena
Judecători:Boța Marilena, Filimon Marcela, Blaga Gabriela

Vezi şi alte speţe de drept comercial:

Comentarii despre Procedura insolventei practica judiciara. Decizia 17/2009. Curtea de Apel Oradea