Procedura insolventei practica judiciara. Decizia 171/2010. Curtea de Apel Oradea

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL ORADEA

Secția Comercială, de contencios Administrativ și Fiscal

DOSAR NR. 176/ 111/ Com / 2001 -

DECIZIE NR. 171/ Com/ 2010 - R

Ședința publică din 18 februarie 2010

PREȘEDINTE: Sotoc Daniela- JUDECĂTOR 2: Filimon Marcela

- - - JUDECĂTOR 3: Marinescu Simona

- - - judecător

- - - grefier

********

Pe rol fiind soluționarea recursului comercial declarat derecurenta Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statuluicu sediul în B, sector 1,--11, în contradictoriu cuintimatul Oficiul Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul Bihorcu sediul în O,-, jud. B,intimata-creditoarecu sediul în O,-, jud. B,intimata-debitoarecu sediul în O,-prin lichidator- O,-, jud. B,intimatul-creditor ITMcu sediul în O,-, jud. B,intimata-creditoare PRIMĂRIA MUNICIPIULUIcu sediul în O, nr. 1, jud. B, împotriva Încheierii nr. 117/ F pronunțată de Secția Comercială a Tribunalului Bihor în dosar nr. 176/ F/ 2001, având ca obiect -procedura insolvenței - societăți cu răspundere limitată.

La apelul nominal făcut în cauză lipsesc părțile.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei, învederându-se instanței că recursul este scutit de plata taxelor de timbru, cauza este la al doilea termen de judecată, s-a solicitat judecarea cauzei și în eventuala absență a părților de la dezbateri care:

Instanța,din oficiu, invocă excepția lipsei calității procesuale active a recurentei și rămâne în pronunțare pe această excepție.

CURTEA DE APEL

DELIBERÂND:

Constată că prin Încheierea nr. 117/ F/ 2002 pronunțată de Secția comercială a Tribunalului Bihor în dosarul nr. 176/ F/ 2001 în ședința publică din data de 22. 03. 2002, s-a dispus închiderea procedurii de lichidare judiciară pornită împotriva debitoarei O potrivit art. 118 din 64/1995. S-a dispus dizolvarea prin faliment a debitoarei și radierea din Registrul comerțului.

Pentru a pronunța astfel, Tribunalul a reținut că s-a depus la dosar raportul privind închiderea procedurii de lichidare a unității debitoare, întrucât bunurile acesteia nu sunt suficiente pentru a acoperi cheltuielile administrative și nici un creditor nu s-a oferit să avanseze sumele corespunzătoare.

Împotriva acestei încheieri a declarat recurs recurenta AVAS B, solicitând admiterea acestei că de atac, casarea hotărârii atacate și trimiterea cauzei la instanța de fond în vederea rejudecării

În motivarea recursului, recurenta a arătat că nu au fost respectate dispozițiile art. 115 alin. 1 teza I din Legea 64/1995 cu privire la obligativitatea comunicării raportului final formulat de către lichidatorul judiciar către toți creditorii, recurentei fiindu-i astfel încălcat dreptul la apărare, nemaiavând posibilitatea de a formula obiecțiuni la acest raport.

De asemenea, recurenta susține că dreptul la apărare i-a fost încălcat și prin faptul că încheierea a fost pronunțată fără a se indica calea de atac.

Hotărârea atacată nu este motivată, iar dispozițiile art. 11 din legea 64/1995 prevăd că toate hotărârile pronunțate de judecătorul sindic trebuie motivate.

În drept au fost invocate prevederile art. 304 pct. 5, 304 Cod procedură civilă, art. 2, art. 4 alin.4, art. 5 alin. 1, art. 136, art. 138, art. 140, art. 142 alin.1 din legea 85/2006.

Intimații nu au depus întâmpinare în cauză.

În ședința publică din data de 10 decembrie 2009, instanța a solicitat recurentei să facă dovada calității procesuale în declararea recursului, iar în ședința publică din 18 februarie 2010, din oficiu a invocat excepția lipsei calității procesuale active a recurentei.

Examinând excepția invocată, curtea apreciază că aceasta este întemeiată pentru următoarele considerente:

Dreptul de a recura o hotărâre este recunoscut părților, adică tuturor persoanelor care au figurat în cadrul litigiului dedus judecății primei instanțe.

Din dosarul nr.176 /F/2001 al Tribunalului Bihor reiese că părțile la prima instanță au fost: B, S B, SC SA și Primăria O în calitate de creditoare, SC SRL O, în calitate de debitoare și Oficiul Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul Bihor în calitate de intimat.

Prin urmare, recurenta nu a fost parte în dosarul de fond și nici nu a făcut dovada că ar fi succesoarea vreuneia dintre părți.

Având în vedere cele reținute, deoarece recurenta nu a fost parte în proces la instanța de fond, aceasta nu are calitate de a ataca cu recurs încheierea nr.117/F/2002 pronunțată de Tribunalul Bihor, astfel că excepția lipsei calității procesuale active a recurentei urmează a fi admisă și în consecință, în baza art.312 alin.1 Cod procedură civilă, recursul va fi respins ca declarat de o persoană fără calitate procesuală activă.

Având în vedere că s-a admis lipsa calității procesuale active a recurentei, instanța nu va mai analiza celelalte motive de recurs invocate.

Nu s-au solicitat cheltuieli de judecată în recurs.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

ADMITE excepția lipsei calității procesuale active a recurentei

RESPINGE recursul declarat derecurenta Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statuluicu sediul în B, sector 1,--11, în contradictoriu cu intimatul Oficiul Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul Bihor cu sediul în O,-, jud. B,intimata-creditoarecu sediul în O,-, jud. B,intimata-debitoarecu sediul în O,-prin lichidator- O,-, jud. B,intimatul-creditor ITMcu sediul în O,-, jud. B,intimata-creditoare PRIMĂRIA MUNICIPIULUIcu sediul în O, nr. 1, jud. B, ca fiind făcut de o persoană fără calitate procesuală activă, împotriva Încheierii nr. 117 din 22.03.2002 pronunțată de Tribunalul Bihor, pe care o menține în totul.

Fără cheltuieli de judecată în recurs.

IREVOCABILĂ.

Pronunțată în ședință publică azi, 18.02.2010.

PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR GREFIER

Red. hot.; 08. 03. 2010

Jud. fond:

Dact. I; 09. 03. 2010; 8 ex.

- 6 exemplare comunicate cu:

recurenta Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului cu sediul în B, sector 1,--11. intimatul Oficiul Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul Bihor cu sediul în O,-, jud. intimata-creditoare cu sediul în O,-, jud. intimata-debitoare cu sediul în O,-prinlichidator- O,-, jud.intimatul-creditor ITM cu sediul în O,-, jud. intimata-creditoare PRIMĂRIA MUNICIPIULUI cu sediul în O, nr. 1, jud.

- șase comunicări emise la ___. 03. 2010; predate la expediție la ___. 03. 2010.

Președinte:Sotoc Daniela
Judecători:Sotoc Daniela, Filimon Marcela, Marinescu Simona

Vezi şi alte speţe de drept comercial:

Comentarii despre Procedura insolventei practica judiciara. Decizia 171/2010. Curtea de Apel Oradea