Procedura insolventei practica judiciara. Decizia 178/2010. Curtea de Apel Timisoara
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL TIMIȘOARA
SECȚIA COMERCIALĂ operator - 2928
DOSAR Nr-
DECIZIA CIVILĂ NR. 178
Ședința publică din 9 februarie 2010
Curtea compusă din:
PREȘEDINTE: Maria Ofelia Gavrilescu
JUDECĂTOR 2: Csaba Bela Nasz
JUDECĂTOR: - -
GREFIER:
S-a luat în examinare, la a doua strigare, recursul declarat de creditoarea Administrația Finanțelor Publice a Municipiului A împotriva sentinței comerciale nr. 3044 din 3 noiembrie 2009 pronunțată de Tribunalul Arad în dosarul nr- în contradictoriu cu debitoarea intimată A, reprezentată prin lichidatorul judiciar Activ Grup
La apelul nominal făcut în ședință publică au lipsit părțile.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care, văzând că s-a solicitat judecarea în lipsă potrivit art. 242 alin. 2 din Codul d e procedură civilă, considerând pricina lămurită, instanța rămâne în pronunțare.
CURTEA
Deliberând asupra recursului de față, constată următoarele:
Prin sentința comercială nr. 3044 din 3 noiembrie 2009 pronunțată în dosarul nr- judecătorul-sindic din cadrul Tribunalului Arada aprobat raportul final întocmit de lichidatorul judiciar Activ Grup A privind pe debitoarea A, dispunând, totodată, închiderea procedurii colective declanșată împotriva societății debitoare, precum și radierea acesteia din registrul comerțului, descărcându-l pe practician de orice îndatoriri și responsabilități cu privire la procedură, debitor și averea lui, creditori, titulari de garanții, acționari sau asociați, notificând sentința debitoarei, creditoarei, direcției teritoriale a finanțelor publice și Oficiului Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul Arad, pentru efectuarea mențiunii de radiere și în vederea publicării ei în Buletinul procedurilor de insolvență.
Pentru a hotărî astfel prima instanță a reținut că prin sentința comercială nr. 17 din 13 ianuarie 2009 s-a admis cererea creditoarei A, deschizându-se procedura de insolvență prevăzută de Legea nr. 85/2006 față de debitoarea A, în calitate de practician fiind desemnat Activ Grup Având în vedere că în ședința publică din 8 septembrie 2009 lichidatorul judiciar a prezentat raportul final întocmit în condițiile art. 129 din lege, propunând închiderea procedurii colective, văzând că acest raport a fost notificat creditorilor și că nu s-au formulat contestații, judecătorul-sindic a apreciat că în cauză sunt incidente prevederile art. 132 din același act normativ, astfel că a aprobat propunerea practicianului, cu toate consecințele care rezultă din aceasta.
Împotriva sentinței comerciale de mai sus, în termen legal, a declarat recurs creditoarea Administrația Finanțelor Publice A, solicitând, în principal, casarea hotărârii atacate și trimiterea cauzei spre rejudecare, iar în subsidiar modificarea ei în sensul dispunerii către lichidator să continue procedura și să formuleze o acțiune în atragerea răspunderii fostului administrator social în temeiul art. 138 din Legea insolvențe, fără cheltuieli de judecată.
În motivare instituția creditoare a arătat că prin hotărârea atacată în mod greșit s-a dispus închiderea procedurii concursuale față de debitoarea A, impunându-se casarea cu trimitere spre rejudecare pentru continuarea procedurii și obligarea lichidatorului să procedeze la convocarea comitetului/adunării creditorilor în vederea supunerii la vot a oportunității formulării unei cereri de atragere a răspunderii administratorului societății care se face culpabil de starea de insolvență.
În subsidiar, creditoarea a cerut desființarea hotărârii având în vedere că potrivit art. 2 din Legea nr. 85/2006, scopul declarat al legii este instituirea unei proceduri pentru acoperirea pasivului debitorului aflat în insolvență, situație care impune lichidatorului judiciar un ansamblu de măsuri și diligențe în vederea îndeplinirii respectivului scop. Dacă în pofida tuturor inițiativelor acestuia nu se pot identifica bunuri urmăribile care să acopere pasivul debitoarei, dacă din evidențele contabile rezultă că nu au rămas bunuri în inventar, dacă se constată cu certitudine că nu sunt persoane cărora să le poată fi imputată provocarea stării de insolvență, abia atunci instanța poate accepta propunerea de închidere a procedurii întemeiată pe art. 131 din lege. În conformitate cu prevederile art. 5, organele care aplică procedura sunt judecătorul-sindic, administratorul judiciar și lichidatorul, acestea trebuind să asigure efectuarea cu celeritate a actelor și operațiunilor prevăzute de lege, precum și realizarea drepturilor celorlalți participanți la procedură. De asemenea, art. 4 statuează că în lipsa disponibilităților în contul debitorului se va utiliza fondul de lichidare, plățile efectuându-se pe baza unui buget previzionat pe o perioadă de cel puțin 3 luni, aprobat de judecătorul-sindic.
Pe de altă parte, lichidatorul judiciar, în baza atribuțiilor legale, avea obligația să facă demersuri pentru identificarea de bunuri, impunându-se efectuarea unor verificări la registrul de carte funciară, la arhiva electronică de gajuri mobiliare, la societățile bancare, fiind de neacceptat o soluție de închidere a unei proceduri de faliment atâta timp cât nu a fost respectată o dispoziție imperativă a legii, prin aceasta ajungându-se la imposibilitatea realizării scopului declarat al legii. Împrejurarea că nu s-au primit actele societății nu poate duce la concluzia că nu sunt bunuri și că nimănui nu-i incumbă responsabilitatea pentru ajungerea în faliment. Dat fiind faptul că răspunderea administratorilor pentru ajungerea societății comerciale în insolvență este cea reglementată de dispozițiile referitoare la mandat, iar mandatul este cuprins în actul constitutiv al persoanei juridice, practicianul, în considerarea retribuției primite, are datoria de a întocmi și depune un raport asupra cauzelor și împrejurărilor care au dus la apariția insolvenței debitorului, cu menționarea persoanelor cărora le-ar fi imputabil acest lucru și, evident, de a cere atragerea răspunderii materiale a foștilor administratori pentru lipsa lor de diligență în conducerea activității societății. Mai mult decât atât, în derularea procedurii de lichidare judiciară adunarea generală a asociaților nu a desemnat administratorul special care să poată primi raportul final și bilanțul de închidere a procedurii, aceleași documente trebuind să fie comunicate și creditorilor, judecătorul-sindic având obligația convocării adunării creditorilor în termen de 30 de zile de la afișarea raportului final (art. 129) pentru a da posibilitatea acestora de a formula obiecții, neîndeplinirea respectivei obligații fiind un motiv de casare a hotărârii de închidere. Recurenta susține că dacă ar fi fost convocată adunarea generală a creditorilor societății în cadrul acesteia avea posibilitatea invocării motivelor care stau la baza opunerii sale la închiderea procedurii.
În drept a invocat dispozițiile art. 2, 5, 18, 131, 138 și 147 din Legea nr. 85/2006, art. 304 pct. 9 și art. 3041din Codul d e procedură civilă.
Debitoarea intimată, deși legal citată prin lichidatorul judiciar Activ Grup A, nu s-a prezentat la dezbateri și nici nu a depus întâmpinare.
Examinând recursul declarat, prin prisma criticilor formulate, a dispozițiilor art. 304 pct. 9 și art. 3041din Codul d e procedură civilă, cât și din oficiu în baza art. 306 alin. 2 din același cod, Curtea constată că acesta este nefondat, urmând să fie respins ca atare, având în vedere următoarele considerente:
În speță nu este incident cazul de recurs prevăzut de pct. 9 al art. 304, hotărârea de închidere a procedurii insolvenței față de debitoarea nefiind lipsită de temei legal ori dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a legii, cum nefondat susține instituția creditoare.
Astfel, față de cele arătate de lichidatorul judiciar Activ Grup A prin rapoartele de activitate depuse la dosarul de primă instanță, în special în raportul final prezentat la termenul de judecată din 8 septembrie 2009, în care a fost cuprins atât bilanțul general al încasărilor și plăților efectuate în procedura de lichidare a debitoarei A, cât și planul de distribuire a sumelor obținute din această procedură, document care a fost comunicat tuturor creditorilor înscriși la masa credală, niciunul dintre aceștia neformulând obiecțiuni, în mod corect judecătorul-sindic a făcut aplicarea prevederilor art. 132 alin. 2 din legea-cadru, dispunând închiderea procedurii colective.
Textul de lege menționat statuează fără echivoc că o procedură de faliment va fi închisă atunci când judecătorul-sindic a aprobat raportul final, când toate fondurile sau bunurile din averea debitorului au fost distribuite și când fondurile nereclamate au fost depuse la bancă, în urma unei cereri a lichidatorului, judecătorul-sindic urmând să pronunțe o sentință, închizând procedura, iar în cazul persoanelor juridice dispunând și radierea acestora.
Având în vedere că niciunul dintre creditori nu a formulat obiecțiuni împotriva raportului final întocmit de practician, art. 129 din lege arătând că upă ce bunurile din averea debitorului au fost lichidate, lichidatorul va supune judecătorului-sindic un raport final însoțit de situațiile financiare finale, copii de pe acestea urmând să fie comunicate tuturor creditorilor și debitorului, precum și afișate la ușa tribunalului, judecătorul-sindic urmând să convoace adunarea creditorilor în termen de maximum 30 de zile de la afișarea raportului final, creditorii putând formula obiecții cu cel puțin 5 zile înainte de data convocării, la data ședinței, judecătorul-sindic soluționând, prin încheiere, toate obiecțiunile la raportul final, dispunând fie aprobarea acestuia, fie, dacă este cazul, modificarea lui corespunzătoare, creanțele care la data înregistrării raportului final vor fi încă sub condiție neputând participa la ultima distribuire, recursul instituției creditoare nu poate fi primit. Aceasta, cu atât mai mult cu cât recurenta, ca de altfel și ceilalți trei creditori înscriși în tabelul definitiv, nici măcar nu s-a prezentat la adunarea creditorilor din 23 februarie 2009, deși a fost notificată de lichidator, pe ordinea de zi figurând atât prezentarea situației debitorului, cât și alegerea comitetului creditorilor.
În atare condiții în mod judicios tribunalul a făcut aplicarea textului art. 132 alin. 2, menirea acestei dispoziții fiind tocmai aceea de a se închide un dosar de insolvență în situația în care toate bunurile falitului au fost valorificate, iar fondurile obținute au fost distribuite potrivit ordinii reglementate de art. 121 și următ. din lege, evitându-se astfel efectuarea de cheltuieli nejustificate, inutile din fondul special de lichidare constituit în condițiile art. 4.
În esență, singurele critici aduse de instituția recurentă sentinței comerciale nr. 3044 din 3 noiembrie 2009 Tribunalului Arad se referă la neantrenarea răspunderii patrimoniale personale a fostului administrator social al debitoarei falite, însă ele nu pot fi primite. Aceasta, întrucât potrivit art. 138 din Legea nr. 85/2006, modificată, în cazul în care în raportul întocmit în conformitate cu dispozițiile art. 59 alin. 1 sunt identificate persoane cărora le-ar fi imputabilă apariția stării de insolvență a debitorului, de regulă, doar la cererea administratorului judiciar sau a lichidatorului judecătorul-sindic poate dispune ca o parte a pasivului debitorului, persoană juridică, ajuns în stare de insolvență, să fie suportată de membrii organelor de supraveghere din cadrul societății sau de conducere, precum și de orice altă persoană care a cauzat starea de insolvență a debitorului, prin una dintre următoarele fapte: a) au folosit bunurile sau creditele persoanei juridice în folosul propriu sau în cel al unei alte persoane; b) au făcut acte de comerț în interes personal, sub acoperirea persoanei juridice; c) au dispus, în interes personal, continuarea unei activități care ducea, în mod vădit, persoana juridică la încetarea de plăți; d) au ținut o contabilitate fictivă, au făcut să dispară unele documente contabile sau nu au ținut contabilitatea în conformitate cu legea; e) au deturnat sau au ascuns o parte din activul persoanei juridice ori au mărit în mod fictiv pasivul acesteia; f) au folosit mijloace ruinătoare pentru a procura persoanei juridice fonduri, în scopul întârzierii încetării de plăți; g) în luna precedentă încetării plăților, au plătit sau au dispus să se plătească cu preferință unui creditor, în dauna celorlalți creditori. Prin excepție, în conformitate cu alin. 3 al acestui text, comitetul creditorilor poate cere judecătorului-sindic să fie autorizat să introducă acțiunea prevăzută la alin. 1, dacă administratorul judiciar sau lichidatorul a omis să indice, în raportul său asupra cauzelor insolvenței, persoanele culpabile de starea de insolvență a patrimoniului debitorului persoană juridică ori dacă acesta a omis să formuleze acțiunea în răspundere împotriva persoanelor la care se referă alin. 1 și aceasta amenință să se prescrie.
Cu toate acestea, în fața primei instanțe, lichidatorul judiciar Activ Grup A, desemnat să administreze procedura de insolvență față de debitoarea A, nu a solicitat tribunalului, în temeiul art. 138, angajarea răspunderii patrimoniale personale a fostului administrator social. De asemenea, nici comitetul creditorilor nu a cerut judecătorului-sindic să fie autorizat să introducă acțiunea în răspundere pe motiv că administratorul judiciar sau lichidatorul a omis să indice, în raportul său asupra cauzelor insolvenței, persoanele culpabile de starea de insolvență a patrimoniului debitorului persoană juridică ori că acesta a omis să formuleze cererea de atragere a răspunderii împotriva persoanelor la care se referă alin. 1 al art. 138 și aceasta amenință să se prescrie.
Cu toate că creditoarea consideră că lichidatorul nu ar fi întreprins toate măsurile ce s-ar fi impus pentru obținerea informațiilor și datelor necesare identificării bunurilor mobile și imobile aflate în patrimoniul debitoarei și a fostului administrator, Curtea apreciază că această critică nu poate fi primită.
Din adresa nr. 23789/10.02.2009 a Primăriei A - Direcția venituri, Serviciul impunere persoane juridice reiese că societatea intimată nu figurează în evidențele acestei instituții cu niciun fel de bunuri mobile sau imobile. De asemenea, în urma investigațiilor efectuate practicianul nu a identificat alte bunuri sau valori în averea debitoarei, în afara sumei 5.000 lei reprezentând garanție de bună execuție, astfel că nu i se poate imputa acestuia că nu a depus diligențele necesare în vederea identificării bunurilor falitei. Mai mult decât atât, creditoarea recurentă nu a indicat care ar fi probele din care ar rezulta că debitoarea ar avea bunuri în patrimoniu, mulțumindu-se să facă doar o simplă afirmație în acest sens, care însă nu poate fi luată în considerare raportat la prevederile art. 1169 din Codul civil, potrivit cărora cel ce face o propunere înaintea judecății trebuie să o dovedească.
O eventuală verificare la registrul de carte funciară, deși nu rezultă din dosar că ar fi fost făcută, era inutilă și imposibil de realizat în considerarea faptului că potrivit art. 17 și următoarele din Legea nr. 7/1996, republicată, cărțile funciare constituie un sistem de publicitate real având la bază identitatea topografică a imobilelor, toate înscrierile făcându-se pe imobile și nicidecum pe proprietari. Doar sistemul registrelor de transcripțiuni și inscripțiuni constituie un sistem personal de publicitate a drepturilor reale imobiliare, aceste registre fiind ținute pe numele proprietarilor. Însă, cum în județul A se aplică sistemul cărților funciare, critica recurentei nu este întemeiată. De asemenea, nu se impuneau verificări la arhiva electronică de gajuri mobiliare sau operații de identificare a bunurilor persoanelor care au administrat societatea în condițiile în care în cauză nu s-a pus problema incidenței dispozițiilor art. 138 din Legea nr. 85/2006.
Este adevărat că în conformitate cu art. 5 din același act normativ, organele care aplică procedura sunt instanțele judecătorești, judecătorul-sindic, administratorul judiciar și lichidatorul, respectivele organe trebuind să asigure efectuarea cu celeritate a actelor și operațiunilor prevăzute de prezenta lege, precum și realizarea în condițiile legii a drepturilor și obligațiilor celorlalți participanți la aceste acte și operațiuni. Însă, aceasta nu înseamnă că în mod automat practicianul trebuie să solicite atragerea răspunderii patrimoniale a fostului administrator social, interpretarea dată textului legal de către recurentă fiind una eronată, legiuitorul, prin art. 138 statuând cu claritate în ce condiții se poate dispune o asemenea măsură. Or, în cauză, chiar dacă nu a fost cerută de către lichidatorul judiciar aplicarea acestei norme, și comitetul creditorilor avea posibilitatea, în condițiile reglementate de alin. 3 al textului menționat, să solicite judecătorului-sindic să fie autorizat să introducă acțiunea de atragere a răspunderii prevăzută la alin. 1, respectiv dacă practicianul a omis să indice, în raportul său asupra cauzelor insolvenței, persoanele culpabile de starea de insolvență a patrimoniului debitorului persoană juridică ori dacă acesta a omis să formuleze acțiunea și răspunderea persoanelor la care se referă alin. 1 amenință să se prescrie, lucru care nu s-a întâmplat.
Într-adevăr, potrivit art. 11 alin. 4 din Legea nr. 82/1991, republicată, răspunderea pentru organizarea și ținerea contabilității revine administratorilor, care au obligația gestionării patrimoniului. De asemenea, art. 73 din Legea societăților comerciale statuează că dministratorii sunt solidar răspunzători față de societate pentru: a) realitatea vărsămintelor efectuate de asociați; b) existența reală a dividendelor plătite; c) existența registrelor cerute de lege și corecta lor ținere; d) exacta îndeplinire a hotărârilor adunărilor generale; e) stricta îndeplinire a îndatoririlor pe care legea, actul constitutiv le impun, acțiunea în răspundere împotriva administratorilor aparținând și creditorilor societății, care o vor putea exercita numai în caz de deschidere a procedurii reglementate de Legea nr. 64/1995 privind procedura reorganizării judiciare și a falimentului, republicată, în prezent Legea nr. 85/2006. Însă, noua Lege a insolvenței reglementează expres persoanele care pot promova o astfel de cerere de antrenare a răspunderii patrimoniale, respectiv doar administratorul judiciar sau lichidatorul desemnat în cauză, comitetul creditorilor dacă, în prealabil, a solicitat judecătorului-sindic să fie autorizat să introducă acțiunea, întrucât practicianul a omis să indice în raportul său asupra cauzelor insolvenței persoanele culpabile de starea de insolvență a patrimoniului debitorului persoană juridică ori acesta a omis să formuleze acțiunea în răspundere împotriva persoanelor la care se referă alin. 1 al art. 138 și aceasta amenință să se prescrie sau, în acele situații în care, dat fiind numărul redus de creditori înscriși la masa credală, nu se poate constitui comitetul creditorilor, oricare dintre cei doi creditori.
Cu alte cuvinte, potrivit textului menționat, pe de o parte, numai comitetul creditorilor poate formula o asemenea cerere, creditorii nemaiavând calitatea cerută în mod expres de lege pentru această solicitare decât în situația de excepție la care s-a făcut referire mai sus, iar pe de altă parte, legiuitorul a arătat fără echivoc că pentru a se putea cere de către comitetul creditorilor autorizarea judecătorului-sindic este necesar fie ca administratorul judiciar sau lichidatorul să omită să indice în raportul său asupra cauzelor insolvenței persoanele culpabile de starea de insolvență a patrimoniului debitorului persoană juridică, fie ca practicianul să omită să formuleze acțiunea prevăzută la alin. 1 și răspunderea persoanelor să amenințe să se prescrie, condiții care, în speță, nu sunt îndeplinite. Așadar, norma cuprinsă în art. 73 din Legea nr. 31/1990, republicată, cu modificările ulterioare, nu poate fi interpretată în sensul dorit de recurentă, ea reglementând doar faptul că acțiunea în răspundere aparține și creditorilor societății, care însă, o vor putea exercita numai în condițiile prevăzute de actuala Lege a insolvenței.
n ceea ce privește nedesemnarea administratorului special, această împrejurare nu constituie un motiv de modificare/casare a hotărârii de închidere a procedurii, cum fără temei susține recurenta, practicianul îndeplinindu-și obligațiile prevăzute de lege în acest sens, convocând adunarea generală a asociaților societății debitoare pentru data de 23 februarie 2009, însă la această adunare nu s-a prezentat nimeni. Așadar, lichidatorul judiciar și-a îndeplinit atribuția prevăzută de art. 3 pct. 26 din Legea nr. 85/2006, modificată, iar faptul că la respectiva adunare nu s-a prezentat niciun asociat nu i se poate reproșa acestuia vreo lipsă de diligență în desemnarea administratorului special, deoarece desemnarea nu este o îndatorire a practicianului, ci un drept al asociaților/ acționarilor persoanei juridice ajunsă în stare de insolvență.
Nici critica referitoare la neîntocmirea raportului privitor la cauzele și împrejurările care au dus la apariția insolvenței nu este întemeiată întrucât un asemenea document a fost întocmit și prezentat judecătorului-sindic, el fiind anexat raportului de activitate la termenul din 21 aprilie 2009.
Chiar dacă sentința tribunalului nu poate fi atacată cu apel, ceea ce face ca în speță să fie incidente și prevederile art. 3041din Codul d e procedură civilă, în conformitate cu care recursul declarat împotriva unei hotărâri care, potrivit legii, nu poate fi atacată cu apel, nu este limitat la motivele de casare prevăzute de art. 304, instanța de recurs având posibilitatea să examineze cauza sub toate aspectele, nu înseamnă că un recursomisio mediodevine în mod automat admisibil. Aceasta, pentru că instanța de control judiciar, soluționând calea de atac a recursului, nu trebuie să procedeze la o judecată din nou a procesului, ci numai să verifice dacă hotărârea primei instanțe a fost sau nu pronunțată cu respectarea legii, acest examen urmând să fie făcut numai în raport cu motivele invocate de recurent sau cele care ar putea fi ridicate din oficiu. Însă, din oficiu, în conformitate cu dispozițiile art. 306 alin. 2 din același cod, instanța poate ridica numai motive de ordine publică, asemenea motive nefiind identificate în speță.
Față de cele reținute, sentința atacată fiind temeinică și legală, iar recursul instituției creditoare nefondat, văzând și prevederile art. 312 alin. 1 din Codul d e procedură civilă, Curtea îl va respinge conform dispozitivului ce face parte integrantă din prezenta decizie.
Văzând că nu s-au solicitat cheltuieli de judecată,
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de creditoarea Administrația Finanțelor Publice a Municipiului A împotriva sentinței comerciale nr. 3044 din 3 noiembrie 2009 pronunțată de Tribunalul Arad în dosarul nr- în contradictoriu cu debitoarea intimată A, reprezentată prin lichidatorul judiciar Activ Grup
Fără cheltuieli de judecată.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică azi, 9 februarie 2010.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
GREFIER,
Red. - 23.02.2010
Tehnored. - 24.02.2010/ 4 ex./ 2 com.
Prima instanță: Tribunalul Arad
Judecător-sindic:
Președinte:Maria Ofelia GavrilescuJudecători:Maria Ofelia Gavrilescu, Csaba Bela Nasz
