Procedura insolventei practica judiciara. Decizia 293/2008. Curtea de Apel Pitesti
Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL PITEȘTI
SECȚIA COMERCIALĂ ȘI DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DOSAR NR- DECIZIE NR. 293/R/
Ședința publică din 07 Martie 2008
Curtea compusă din:
PREȘEDINTE: Dumitru judecător
: - - -, JUDECĂTOR 2: Corina Georgeta Nuță
: - -, JUDECĂTOR 3: Ioana Miriță
: - -, grefier
S-a luat în examinare, pentru soluționare, recursul declarat de debitoarea C R 2004, cu sediul în Pitești,-, județul A, reprezentată prin administrator și prin Societatea civilă de avocați " și asociații", cu sediul profesional în Pitești,-, -,.B,.2, județul A, împotriva sentinței comerciale nr. 517/F din 16 mai 2007, pronunțată de Tribunalul Comercial Argeș, în dosarul nr- (număr în format vechi 511/F/2006), intimați-creditori fiind SC SRL, cu sediul în Câmpulung,-, -14,.B,.2,.10, județul A, SC A SRL, cu sediul în Pitești,-,.1, județul A și intimata-lichidatoare SP, cu sediul în Pitești, str. -, -bis,.A,.15, județul
La apelul nominal, făcut în ședința publică, au răspuns avocat pentru recurenta-debitoare, în baza împuternicirii avocațiale aflate la dosar și avocat pentru intimata-creditoare SC A SRL, în baza împuternicirii avocațiale aflate la dosar, lipsă fiind celelalte părți.
Procedura, legal îndeplinită.
Recursul este legal timbrat cu suma de 20,00 lei, taxă judiciară de timbru potrivit chitanței nr. - din 07.03.2008, emisă de Primăria Municipiului Pitești și cu 0,15 lei timbru judiciar.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier ul de ședință, după care:
Apărătorul recurentei-debitoare depune la dosar borderou cu acte și arată că debitele au fost achitate la zi.
Apărătoarea intimatei-creditoare prezente, arată că nu a fost facturată chiria pe lunile ianuarie și februarie 2008 și nu a fost achitat debitul integral.
Părțile prezente arată că nu mai au alte cereri de formulat.
Curtea constată recursul în stare de judecată și acordă cuvântul asupra acestuia.
Apărătorul recurentei-debitoare, având cuvântul, susține oral recursul, așa cum a fost motivat în scris, solicitând admiterea lui, modificarea sentinței și pe fond, respingerea cererii de deschidere a procedurii falimentului. Precizează că societatea pe care o reprezintă nu se află în stare de insolvență, face zilnic plăți, plătește impozite și taxe, își plătește furnizorii și partenerii comerciali. Arată că nu solicită cheltuieli de judecată.
Apărătoarea intimatei-creditoare prezente, având cuvântul, solicită respingerea recursului ca nefondat și menținerea sentinței atacate ca fiind legală și temeinică. Arată că s-a făcut dovada stării de insolvență a debitoarei, aceasta neavând achitate toate debitele. Nu solicită cheltuieli de judecată.
CURTEA:
Asupra recursului de față:
Constată că prin cererea formulată la data de 01.06.2006, SC SRL a solicitat deschiderea procedurii reorganizării judiciare împotriva SC R 2004 SRL.
In motivarea cererii, reclamanta arată că a desfășurat relații comerciale cu pârâta pe perioada martie-septembrie 2005, ce au constat în amenajarea unui restaurant.
Valoarea serviciilor a fost de 100.000 lei, din care debitoarea a achitat parțial, rămânând de achitat suma de 24.320,328 lei.
La data de 22.06.2006, debitoarea a formulat contestație, arătând că nu se află în insolvență întrucât efectuează plăți zilnice.
La data de 6.07.2006, SC A SRL a solicitat deschiderea procedurii reorganizării judiciare împotriva aceleiași debitoare.
In motivarea cererii, creditoarea arată că deține împotriva debitoarei o creanță certă, lichidă, exigibilă, rezultată din neplata contravalorii chiriei pe lunile martie-iunie 2006. Cele două cereri au fost conexate.
La dosar au fost depuse acte și a fost efectuată o expertiză contabilă, care să verifice dacă debitoarea se află în stare de insolvență în sensul art.3 din Legea 85/2006.
Prin sentința nr.517/F din 16 mai 2007, pronunțată de judecătorul sindic din cadrul Tribunalului Comercial Argeș, s-a dispus deschiderea procedurii reorganizării judiciare împotriva debitoarei SC R 2004 SRL, cu sediul în Pitești,-, jud. A, cod de identificare fiscală: -, număr de ordine în registrul comerțului: J-, la cererea creditoarelor SC SRL, cu sediul în Câmpulung,-, -14,.B,.2,.10, jud. A, cod de identificare fiscală: - și SC A SRL, cu sediul în Pitești,-,.1, jud. A, cod de identificare fiscală: R -.
S-a ridicat debitoarei dreptul de a-și administra activitatea.
S-a numit administrator provizoriu pe, cu sediul în Pitești, str. -, -bis,.A,.15, jud. A, cu un onorariu fix lunar de 600 lei și atribuțiile prevăzute de art.20 din Legea nr.85/2006.
S-a dispus ca administratorul judiciar să întocmească raportul prevăzut de art.20 lit.a din Legea nr.85/2006, până la data de 13.06.2007.
S-a dispus indisponibilizarea acțiunilor și părților sociale.
După rămânerea irevocabilă a sentinței de deschidere, toate actele și corespondența emise de debitor, administrator judiciar vor cuprinde, în mod obligatoriu, în limbile română, engleză și franceză, mențiunea " în insolvență".
S-a dat dispoziție băncilor la care debitoarea are disponibil în cont să nu dispună de acesta, fără un ordin al administratorului provizoriu.
S-a dispus ca administratorul judiciar să notifice deschiderea procedurii, conform art.61 din Legea nr.85/2006.
Notificarea va cuprinde:
- termenul de depunere a declarațiilor de creanță - 28.06.2007;
- termenul de întocmire a tabelului preliminar - 25.07.2007;
- termenul de depunere a tabelului definitiv - 29.08.2007;
- termenul de depunere a contestațiilor la tabelul preliminar - 20.08.2007;
- prima adunare a creditorilor - 30.07.2007.
S-a pus în vedere administratorului judiciar să întocmească raportul prevăzut de art.59 din Legea nr.85/2006, până la data de 15.07.2007.
S-a respins contestația formulată de contestatoarea -debitoare SC R 2004 SRL.
Pentru a hotărî astfel, judecătorul sindic a reținut următoarele:
.
Din înscrisurile depuse la dosar, contractul de închiriere și facturile, instanța a reținut că există o creanță certă, lichidă și exigibilă în sensul art.3 pct.12 din Legea 85/2006. Insolvența este prezumată ca fiind vădită, întrucât debitoarea la 30 de zile de la scadență, nu a plătit datoria față de creditoare.Cum starea de insolvență a fost contestată, s-a efectuat un raport de expertiză care să verifice dacă în patrimoniul debitoarei există suficiente fonduri bănești disponibile pentru plata datoriilor exigibile.
Raportul de expertiză a concluzionat că la data de 31.12.2006, debitoarea dispunea de fonduri bănești insuficiente pentru plata datoriilor scadente.
In consecință, în baza art.33 pct.4 din legea insolvenței, a fost respinsă contestația și deschisă procedura reorganizării judiciare față de debitoare.
Împotriva sentinței nr.517/F din 16 mai 2007, pronunțată de judecătorul sindic din cadrul Tribunalului Comercial Argeș, în termen legal, a declarat recurs debitoarea SC R 2004 SRL Pitești, criticând-o pentru nelegalitate.
Recursul debitoarei nu este motivat în drept, dar după modul cum este formulat, poate fi încadrat în disp.art.304 pct.9 Cod pr.civilă, susținându-se că hotărârea atacată a fost dată cu aplicarea greșită a legii.
În dezvoltarea recursului, debitoarea susține că în mod greșit s-a deschis față de ea procedura reorganizării judiciare, deoarece nu are față de cele două creditoare datorii, certe, lichide și exigibile și nu se află în stare de insolvență.
Mai arată că, societatea are disponibilități bănești cu care să facă față unor datorii precum cele pretinse de creditoare, dar în speță a fost vorba despre un refuz justificat de a achita creanțe care nu sunt reale.
Odată cu recursul, debitoarea a solicitat, în temeiul art.300 alin.2 Cod pr.civilă, cu respectarea disp.art.8 alin.5 lit.a din Legea nr.85/2006, suspendarea executării hotărârii recurate, prin încheiere potrivit cu art.403 Cod pr.civilă.
Prin încheierea din 21 septembrie 2007, Curtea de APEL PITEȘTI - Secția comercială și de contencios administrativ și fiscal ( 217 - 218) a admis cererea debitoarei și a dispus suspendarea executării sentinței recurate nr.517/2007 a Tribunalului Comercial Argeș, până la soluționarea recursului.
În considerentele încheierii s-a reținut că litigiul dintre debitoare și creditoarea SC Câmpulung a fost stins prin tranzacția din 18.09.2007, prin care aceasta din urmă precizează că s-a aflat în eroare la data formulării cererii introductive, neplata datorându-se refuzului de plată a unei sume considerată nedatorată, iar nu a incapacității de plată, astfel că nu mai are nici o pretenție față de debitoare (154).
De asemenea, s-a mai reținut că prin înscrisurile de la filele 155 - 215, s-a probat că neplata față de cealaltă creditoare se datorează nu stării de insolvență a debitoarei, ci a nerecunoașterii sumei solicitate.
La acest termen, apărătoarea creditoarei SC SRL arată că debitoarea mai datorează creditoarei doar chiria pe lunile ianuarie și februarie 2008, dar recunoaște că această chirie nu a fost încă facturată.
Potrivit disp.art.3 alin.1 din Legea nr.85/2006, insolvența este acea stare a patrimoniului debitorului care se caracterizează prin insuficiența fondurilor bănești disponibile pentru plata datoriilor exigibile.
În speță, debitoarea SC R 2004 SRL nu se află în stare de insolvență, având fonduri bănești suficiente, achitând datoriile exigibile. Așa cum a precizat și apărătoarea creditoarei SC SRL, debitoarea nu mai datorează acestei creditoare decât chiria pe lunile ianuarie și februarie 2008, chirie care încă nu a fost facturată.
Față de aceste considerente, urmează ca în baza art.312 alin.1,2 și 3 Cod pr.civilă, să se admită recursul debitoarei, să se modifice în tot sentința primei instanțe, în sensul respingerii cererilor de deschidere a procedurii reorganizării judiciare, ca neîntemeiate.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul formulat de debitoarea C R 2004, cu sediul în Pitești,-, județul A, reprezentată prin administrator și prin Societatea civilă de avocați " și asociații", cu sediul profesional în Pitești,-, -,.B,.2, județul A, împotriva sentinței comerciale nr. 517/F din 16 mai 2007, pronunțată de Tribunalul Comercial Argeș, în dosarul nr- (număr în format vechi 511/F/2006), intimați-creditori fiind SC SRL, cu sediul în Câmpulung,-, -14,.B,.2,.10, județul A, SC A SRL, cu sediul în Pitești,-,.1, județul A și intimata-lichidatoare SP, cu sediul în Pitești, str. -, -bis,.A,.15, județul
Modifică în tot sentința de mai sus, în sensul că respinge cererile de deschidere a procedurii reorganizării judiciare, ca neântemeiate.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi 7 martie 2008, la Curtea de APEL PITEȘTI - Secția comercială și de contencios administrativ și fiscal.
Președinte, Judecător, Judecător,
Grefier,
Red.I,
TC/4 ex.
25.03.2008
Jud fond.
Președinte:DumitruJudecători:Dumitru, Corina Georgeta Nuță, Ioana Miriță