Procedura insolventei practica judiciara. Decizia 386/2008. Curtea de Apel Oradea
Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL ORADEA
SECȚIA COMERCIALĂ ȘI DE CONTENCIOS
ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Dosar nr.--
DECIZIA NR.386/C/2008-
Ședința publică din data de 22 octombrie 2008
PREȘEDINTE: Băltărete Savina președinte secție
JUDECĂTOR 2: Toros Vig Ana Maria
Judecător: - -
Grefier:
Pe rol fiind soluționarea recursului comercial declarat de recurenta creditoare - B M- SUCURSALA A cu sediul în A, str. -. - de nr.5 în contradictoriu cu intimata debitoare - SRL cu sediul în nr.3.J-, R - și OFICIUL REGISTRULUI COMERȚULUI DE PE LÂNGĂ TRIBUNALUL Bihor cu sediul în O,-, împotriva Sentinței nr.528/F din 03.06.2008 pronunțată de Tribunalul Bihor în dosar nr-, având ca obiect procedura insolvenței.
La apelul nominal făcut în cauză se prezintă reprezentantul debitoarei administrator în baza delegației depuse la dosar.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei învederându-se instanței că recursul este legal timbrat cu suma de 19,5 lei taxă judiciară de timbru și 0,15 lei timbru judiciar, după care:
Reprezentantul intimatei depune la dosar adresa nr.7531/01.09.2008 din care rezultă că administratorul de la - SRL este urmărit penal. Nu are alte cereri.
Nefiind cereri de formulat sau excepții de invocat instanța acordă cuvântul asupra recursului.
Reprezentantul intimatei debitoare solicită respingerea recursului, menținerea hotărârii recurate, fără cheltuieli de judecată.
Arată că a fost înșelat de firma - SRL A și a făcut plângere penală împotriva administratorului acestei firme.
CURTEA DE APEL
Deliberând:
Constată că, prin sentința nr. 528/F din 03.06.2008 Tribunalul Bihora admis contestația formulată de debitoarea - SRL, judetul B, în contradictoriu cu creditoarea -- Sucursala A, a respins cererea formulată de creditoarea -- Sucursala A, de deschidere a procedurii insolvenței privind pe debitoarea SRL.
Pentru a pronunța astfel judecătorul sindic a reținut următoarele:
Potrivit art.31 alin.1 din 85/2006 privind procedura insolvenței, "Orice creditor îndreptățit să solicite deschiderea procedurii prevăzute de lege împotriva unui debitor prezumat în insolvență poate introduce o cerere introductivă, în care se va preciza -".
Potrivit art.3 din actul normativ menționat mai sus, prin creditor îndreptățit să solicite deschiderea procedurii insolvenței se înțelege creditorul a cărui creanță împotriva patrimoniului debitorului este certă, lichidă și exigibilă de mai mult de 30 de zile. De asemenea, textul menționat prevede că "insolvența este acea stare a patrimoniului debitorului care se caracterizează prin insuficiența fondurilor bănești disponibile pentru plata datoriilor exigibile; insolvența este prezumată ca fiind vădită atunci când debitorul, după 30 de zile de la scadență nu a plătit datoria sa față de unul sau mai mulți creditori -".
Din conținutul textelor de lege menționate mai sus reiese că pentru a se putea dispune deschiderea procedurii insolvenței, sunt necesare întrunirea următoarelor condiții, și anume existența unei creanțe certe, lichide și exigibile împotriva patrimoniului debitoarei, să fi trecut mai mult de 30 de zile de la data scadenței, iar debitoarea să nu fi achitat creanța față de creditori. Alături de aceste condiții, mai este necesar ca valoarea creanței să fie de 10.000 RON, iar pentru salariați de 6 salarii medii pe economie.
În speță, conform înscrisurilor depuse la dosar, respectiv borderouri de încasare, ordine de plată, extrase de cont din data de 18.04.2008, se atestă faptul că debitoarea nu se află în incapacitate de plată, ci din contră, este prosperă, rulează și are în conturi peste 149.117,51 lei RON- filele 50-63 dosar.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs - B M- SUCURSALA A solicitând modificarea sentinței în sensul admiterii cererii și deschiderea procedurii insolvenței față de debitoarea - COM SRL.
În motivarea recursului arată că judecătorul sindic a încălcat în mod grav atribuțiile conferite de lege prin art.129 alin. 5 Cod procedură civilă neluând în considerare sau interpretând contrar textului legii motivele de fapt și de drept expuse prin cererea formulată de reclamantă.
Judecătorul sindic a aplicat greșit dispozițiile legale, ignorând prevederile Legii 58/1934 asupra cambiei și biletului la ordin.
În motivarea cererii arată că judecătorul sindic avea obligația să solicite dovada solvabilității societății debitoare la data scadenței biletelor de ordin și a aplicat greșit legea prin neluarea în considerare a prezumției de insolvență. Astfel a apreciat greșit că această prezumție ar fi răsturnată prin simplul fapt al existenței unor borderouri de încasare, ordine de plată, extrase de cont.
Biletele la ordin au fost introduse la scadență spre încasare la bancă și în data de 12, respectiv 19 decembrie 2007 au fost refuzate pe motivul lipsei totale de disponibil.
De la data refuzului și până la 18 aprilie 2008 prezumția legală de insolvență a operat de plin drept.
Instanța nu a observat că pe ambele bilete la ordin girate în favoarea recurentei apare menționată o factură clar identificată și pentru care nu se poate reține apărarea pârâtei că se afla în situația unui refuz de plată întemeiat pe nelivrarea mărfurilor.
Cele două bilete la ordin sunt titluri executorii și astfel creanța este lichidă, certă și exigibilă.
Verificând legalitatea și temeinicia sentinței atacate cu recurs sub aspectul motivelor invocate de recurentă, se constată că recursul nu este fondat.
Instanța de fond nu a contestat caracterul creanței recurentului, contestația s-a admis reținând că debitorul nu se află în încetare de plăți.
Prezumția de insolvență instituită prin art. 3 pct. 1 lit. a din Legea 85/2006 este o prezumție legală relativă, care poate fi răsturnată prin orice mijloc de probă, iar esența acestei prezumții legale instituite este că sarcina probei revine debitorului.
Debitorul a reușit să răstoarne această prezumție prin dovada intrării și ieșirii din contul ei a unor lichidități și a faptului că are mijloace bănești de plată a datoriilor.
Dovada deținerii lichidităților se face prin extrasul de cont bancar prin dovada încasărilor și plăților, probe care sunt perfect valabile, așa cum corect a reținut instanța de fond.
Simplul fapt că în ziua scadenței biletelor de ordin debitorul nu a avut bani în cont, nu duce la concluzia certă a insolvabilității atâta timp cât în perioada anterioară deschiderii procedurii a făcut dovada unor încasări și plăți din conturi proprii în sume considerabile.
Nefiind nici un motiv care să ducă la casarea sau modificarea sentinței recurate, în baza art. 312 pct. 1 Cod procedură civilă se respinge recursul ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECI DE:
RESPINGE ca nefondat recursul declarat de recurenta - - B M- SUCURSALA A cu sediul în A, str. -. - de nr.5 în contradictoriu cu intimata debitoare - SRL cu sediul în nr.3. și OFICIUL REGISTRULUI COMERȚULUI DE PE LÂNGĂ TRIBUNALUL Bihor cu sediul în O,-, împotriva Sentinței nr.528 din 03.06.2008 pronunțată de Tribunalul Bihor, pe care o menține în totul.
Fără cheltuieli de judecată în recurs.
IREVOCABILĂ.
Pronunțată în ședință publică, azi 22 octombrie 2008.
Președinte Judecător Judecător Grefier
- - - - - - - -
Red.dec.TVA
Jud. fond C-tin
Tehn.red./2 ex.
29.10.2008
Președinte:Băltărete SavinaJudecători:Băltărete Savina, Toros Vig Ana Maria