Procedura insolventei practica judiciara. Decizia 415/2008. Curtea de Apel Oradea

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL ORADEA

- SECȚIA COMERCIALĂ, DE CONTENCIOS

ADMINISTRATIV ȘI FISCAL -

Dosar nr.-

DECIZIA NR.415/C/2008 -

Ședința publică din 6 noiembrie 2008

PREȘEDINTE: Ovidiu Blaga JUDECĂTOR 2: Ioana Dina Tătar

JUDECĂTOR 3: Florica

JUDECĂTOR: -

GREFIER:

Pe rol fiind soluționarea recursului comercial declarat de recurenta debitoare- J-, CUI -,cu sediul în,-, Județ B, Cod poștal -, în contradictoriu cu intimatulOficiul Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul Bihorcu sediul în O,-, județ, intimata creditoareDirecția Generală a Finanțelor Publicecu sediul în O, str.- nr.2 B, județ B, Cod poștal - și intimatul lichidator cu sediul în B,-, Județ B, împotriva sentinței nr.468 din 15.05.2008 pronunțată de Tribunalul Bihor în dosar nr-, având ca obiect procedura insolvenței - societăți cu răspundere limitată.

La apelul nominal făcut în cauză se prezintă recurenta debitoare - SRL prin avocat în baza delegației de substituire din 5.11.2008 emisă de avocat, avocat ce reprezintă recurenta în baza împuternicirii avocațiale din 5.11.2008 emisă de Uniunea Națională a Barourilor din România - Baroul Bihor - Cabinet Individual, lipsă fiind restul părților.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei învederându-se instanței că recursul este legal timbrat cu suma de 19,5 lei achitată prin chitanța nr.-/6.11.2008 plus timbru judiciar în valoare de 0,15 lei, după care:

Reprezentantul recurentei debitoare precizează că este prezent și administratorul societății, depune la dosar chitanțele pentru încasarea de impozite, taxe și contribuții nr.-/4.11.2008 și nr.-/6.11.2008 făcând astfel dovada că s-a mai achitat din amendă și arată că nu are alte excepții, probleme prealabile sau cereri de formulat.

Instanța, nefiind alte excepții, probleme prealabile sau cereri de formulat, consideră cauza lămurită și acordă cuvântul asupra recursului.

Reprezentantul recurentei debitoare solicită admiterea recursului, în principal casarea hotărârii recurate și trimiterea cauzei spre rejudecare în vederea refacerii procedurii, iar în subsidiar respingerea cererii de deschidere a procedurii falimentului inițiate de Direcția Generală a Finanțelor Publice Precizează că trebuia acordat termen pentru a-și face apărările. Recurenta înțelege să-și achite debitele, dar în rate, precizând că dacă ar fi știut de ele le-ar fi achitat, fără cheltuieli de judecată.

CURTEA DE APEL,

DELIBERÂND:

Asupra recursului comercial, de față, constată următoarele:

Prin sentința nr.468 din 15.05.2008 pronunțată în dosar nr-, Tribunalul Bihora admis cererea formulată de creditorul Direcția Generală a Finanțelor Publice B pentru deschiderea procedurii insolvenței împotriva debitorului - SRL.

A dispus deschiderea procedurii generale a insolvenței împotriva debitorului - SRL. A desemnat administrator judiciar pe B, care urma a îndeplini atribuțiile prevăzute de art.20 din lege, remunerația urmând a fi stabilită ulterior în funcție de activitatea depusă. A dispus notificarea deschiderii procedurii debitorului, creditorilor și Oficiului Registrului Comerțului, prin Buletinul procedurilor de insolvență, în vederea efectuării mențiunii în temeiul art.61 din Legea privind procedura insolvenței. A fixat termenul limită pentru depunerea creanțelor la 15.07.2008, pentru verificarea creanțelor, întocmirea, afișarea și comunicarea tabelului preliminar al creanțelor la 15.08.2008. A fixat termenul pentru soluționarea eventualelor contestații la 09.09.2008 și pentru afișarea tabelului definitiv al creanțelor la 15.09.2008 și data ședinței adunării creditorilor la data de 20.08.2008 la ora și locul indicat de administratorul judiciar sens în care a dispus convocarea creditorilor debitorului. A dispus trimiterea notificărilor către toți creditorii, de către administratorul judiciar. A fixat termen la data de 16.06.2008 pentru depunerea de către administratorul judiciar a raportului prevăzut de art.54 din Legea nr.85/2006.

A dispus deschiderea de către debitor a unui cont la o unitate bancară, din care urmau a fi suportate cheltuielile aferente procedurii, în termen de 2 zile de la notificarea deschiderii procedurii. În caz de neîndeplinire a atribuției, contul urma a fi deschis de către administratorul judiciar. A dispus comunicarea hotărârii instanțelor judecătorești în a căror jurisdicție își are sediul debitorul.

Împotriva hotărârii pronunțate de judecătorul sindic a declarat recurs, în termen și legal timbrat recurenta -""SRL, solicitând instanței admiterea recursului, în principal casarea sentinței cu trimitere spre rejudecare, în vederea comunicării cererii introductive și a formulării contestației, iar în subsidiar, modificarea sentinței, în sensul respingerii cererii de deschidere a procedurii falimentului.

În dezvoltarea motivelor de recurs se învederează instanței că a aflat la jumătatea lunii iunie 2008, că se află în procedura insolvenței, de la administratorul judiciar desemnat prin sentința de deschidere care i-a solicitat actele contabile, aflând că s-a invocat o pretinsă creanță în cuantum de 11.172 lei de către O.

La dosarul cauzei se regăsește procesul - verbal de citare pentru data de 15 mai 2008, când s-a formulat o cerere de amânare, legală, pentru apărare, cu scopul de a i se comunica actele pe care se bazează cererea creditoarei și pentru a se dovedi că s-a achitat o sumă semnificativă din creanța solicitată, dar instanța în mod nejustificat și cu încălcarea art.156 Cod procedură civilă, a respins cererea și a trecut la soluționarea cauzei fără a acorda măcar un termen de pronunțare.

Apreciază că, prin respingerea cererii a fost pus în imposibilitatea de a formula contestație și de a-și formula apărări în cauză, în privința creanței invocate, sub aspectul îndeplinirii condițiilor prevăzute de art.3 pct.12 și alin.6 din Legea nr.85/2006.

Totodată, procedura citării pentru primul termen de judecată, nu a fost îndeplinită, termenul imperativ de 48 de ore prevăzut de art.33 nefiind respectat, aspect care alături de neatașarea titlurilor executorii și a temeiurilor de fapt ale cererii introductive, duce la nulitatea cererii, în temeiul art.112 raportat la art.133 Cod procedură civilă, precum și la neîndeplinirea condițiilor prevăzute de art.31 din Legea nr.85/2006.

Solicită soluționarea acestei excepții în cadrul recursului dacă nu se va trimite cauza spre rejudecare.

Pe fondul cauzei arată că, cererea este nelegală, deoarece creditoarea nu a produs probe din care să rezulte cuantumul creanței pretinse, deși din cerere reiese că ar fi stabilite prin acte de control, însă ele nu se găsesc la dosar.

Prin urmare, consideră că cererea nu îndeplinește condițiile legale, solicitând respingerea ei.

În drept au fost invocate prevederile art.299 și urm. Cod procedură civilă, Legea nr.85/2006.

Intimații, legal citați în cauză nu s-au înfățișat și ni au depus întâmpinare.

Instanța de recurs analizând recursul declarat prin prisma motivelor invocate, cât și din oficiu, reține că este nefondat, urmând ca în baza prevederilor art.312 Cod procedură civilă să dispună respingerea lui ca atare și menținerea în totalitate a sentinței atacate, pentru următoarele considerente:

Prin cererea introductivă, înregistrată la data de 7 aprilie 2008, intimata creditoare DGFP Bas olicitat instanței deschiderea procedurii insolvenței debitoarei recurente -""SRL, arătând că deține o creanță împotriva sa în cuantum de 11.172 lei neachitată, stabilită prin acte de control, decizii de calcul accesorii a obligațiilor bugetare neachitate, ultima plată efectuându-se la data de 19.11.2007. Atașat cererii, creditoarea a depus 40 de înscrisuri privitoare la debitoare, respectiv notele de constatare întocmite, actele de control, deciziile de calcul a datoriilor restante și ale accesoriilor acestuia, actele de executare silită întreprinse, dovada comunicării acestor înscrisuri cu debitoarea, precum și situația cumulativă a creanței invocate, respectiv a debitelor neachitate.

Analizând cererea introductivă formulată, se reține că aceasta cuprinde elementele prevăzute la art.112 Cod procedură civilă, având precizată, atât temeiurile de fapt, cât și de drept ale cererii, nelipsind nici unul din elementele prevăzute sub sancțiunea nulității la art.133 Cod procedură civilă astfel că, excepția nulității cererii invocate de recurentă, este neîntemeiată.

În data de 8 aprilie 2008, cu respectarea termenului de 48 de ore de la înregistrare, s-a dispus de către judecătorul sindic comunicarea unui exemplar al cererii introductive și actele anexă, debitoarei, fapt ce rezultă din rezoluția pusă pe cererea introductivă și data întocmirii conceptului de citare, fixându-se termen pentru data de 15 mai 2008. Cererea introductivă și actele anexe au fost comunicate debitoarei la data de 11 aprilie 2008, potrivit procesului verbal de îndeplinire a procedurii de la fila 13 vol.II, fiind primită de asociatul unic și administratorul societății care a semnat de primire.

Având în vedere aceste aspecte se reține că motivele de recurs privitoare la nerespectarea termenului de 48 de ore și necomunicarea cererii introductive și actelor anexe, sunt nefondate.

Cu privire la neacordarea termenului pentru pregătirea apărării, de către judecătorul sindic, solicitat de recurentă, prin cererea înregistrată la data de 15 mai 2008 se reține că, motivele de recurs sunt nefondate, în mod corect dispunându-se respingerea cererii.

Dispozițiile art.156 alin.1 Cod procedură civilă invocate, nu obligă instanța legal investită a acorda termen pentru pregătirea apărării la cererea părții, dispozițiile precizând doar posibilitatea ca la cererea, temeinic motivată a părții de a se acorda un termen pentru pregătirea apărării, încuviințarea cererii fiind lăsată de legiuitor la latitudinea instanței care în funcție de circumstanțele concrete ale cauzei, să dispună în consecință.

Dispozițiile speciale prevăzute în legea insolvenței impun soluționarea cauzei cu celeritate, stabilindu-se termene procedurale înlăuntrul cărora să se formuleze cereri ori contestații de către participanți.

Debitoarea recurentă avea posibilitatea de a formula contestație la cererea introductivă în termen de 10 zile de la primirea copiei (respectiv 11.04.2008) termen care la momentul formulării cererii de amânare pentru pregătirea apărării (15.05.2008) se împlinise, între data primirii cererii și până la termenul fixat, fiind suficientă perioadă înlăuntrul căruia partea să-și fi ales un apărător dacă a considerat că este necesar.

De asemenea, în privința nerespectării prevederilor art.156 alin.2 din Codul d e procedură civilă se reține că recurenta prin cererea formulată nu a solicitat amânarea pronunțării în caz de respingere a cererii sale de amânare și nici nu s-a înfățișat la dezbateri astfel că în lipsa cererii părții, judecătorul sindic nu trebuia să amâne pronunțarea pentru acest motiv.

Prin urmare, se reține că nici aceste motive de recurs invocate, nu sunt fondate, neimpunându-se casarea cu trimitere spre rejudecarea cauzei pentru aceste considerente.

Cu privire la fondul cauzei se reține că, creanța creditoarei în cuantum de 11.172 lei îndeplinește cerințele legale prevăzute de art.3 pct.12 din Legea nr.85/2006, respectiv depășește valoarea minimă prag necesară pentru formularea cererii, fiind una certă, lichidă și exigibilă stabilită prin acte administrativ fiscale comunicate debitorului, compunându-se din impozite, taxe, contribuții, amenzi și accesorii ale acestora.

Insolvența debitoarei a rezultat în cauză din actele de executare silită întreprinse de creditoare în urma cărora nu s-a reușit recuperarea creanței, ultima plată făcută către creditoare până la momentul introducerii cererii, fiind în data de 19.11.2007.

Prezumția de insolvență nu a fost răsturnată de debitoare care nu a făcut dovada că dispune de disponibil bănesc necesar achitării creanței creditoarei ori altor creanțe, în recurs depunându-se dovada achitării doar a 800 lei către creditoare, sumă mică față de creanța neachitată.

Nu s-a depus la dosar nici alte acte contabile, balanțe de verificări, bilanț contabil, cont de profit și pierderi din care să rezulte situația financiară a debitoarei.

În consecință, se reține că nici aceste motive de recurs privitoare la fondul cauzei, nu sunt fondate.

Pentru aceste considerente, instanța de recurs urmează să dispună respingerea ca nefondat a recursului și menținerea în totalitate a sentinței recurate, ca legală și temeinică.

Instanța nu va acorda cheltuieli de judecată, deoarece acestea nu s-au solicitat.

Pentru aceste motive,

În numele legii,

DECIDE:

RESPINGEca nefondatrecursul declarat de recurenta debitoare- J-, CUI -,cu sediul în,-, Județ B, Cod poștal -, în contradictoriu cu intimatulOficiul Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul Bihorcu sediul în O,-, județ, intimata creditoareDirecția Generală a Finanțelor Publicecu sediul în O, str.- nr.2 B, județ B, Cod poștal - și intimatul lichidator cu sediul în B,-, Județ B, împotriva sentinței nr.468 din 15.05.2008 pronunțată de Tribunalul Bihor,pe care o menține în totul.

Fără cheltuieli de judecată în recurs.

IREVOCABILĂ.

Pronunțată în ședință publică azi 6.11.2008.

PREȘEDINTE: JUDECĂTOR: JUDECĂTOR: GREFIER:

- - - - - -

Red.dec.jud. în concept. 19.11.2008

Jud.fond

Dact.

2 exemplare/ 2 decembrie 2008

Președinte:Ovidiu Blaga
Judecători:Ovidiu Blaga, Ioana Dina Tătar, Florica

Vezi şi alte speţe de drept comercial:

Comentarii despre Procedura insolventei practica judiciara. Decizia 415/2008. Curtea de Apel Oradea