Procedura insolventei practica judiciara. Decizia 448/2009. Curtea de Apel Timisoara
| Comentarii |
|
ROMÂNIA Operator 2928
CURTEA DE APEL TIMIȘOARA
SECȚIA COMERCIALĂ
Dosar nr-
DECIZIA Nr. 448/
Ședința publică din 19.03.2009
PREȘEDINTE: Dorin Ilie Țiroga
JUDECĂTOR 2: Marian Bratiș
JUDECĂTOR 3: Petruța
GREFIER:
S-a luat în examinare recursul declarat de creditoarea AVAS B împotriva sentinței comerciale nr. 1900 din 23.10.2008 pronunțată de Tribunalul Timiș în dosar nr-, în contradictoriu cu pârâții, și debitoarea SC SRL T prin lichidator Societatea SPPI T, având ca obiect procedura enței.
La apelul nominal făcut în ședința publică lipsă părțile.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință după care, nemaifiind alte cereri de formulat și excepții de invocat, Curtea constată încheiată cercetarea judecătorească și, văzând că s-a solicitat judecata și în lipsă, reține cauza spre soluționare.
CURTEA
În deliberare constată următoarele:
Prin sentința comercială nr. 1900/23.10.2008 pronunțată de Tribunalul Timiș în dosar nr-, s-a respins cererea de antrenare a răspunderii patrimoniale formulată de lichidatorul judiciar T împotriva membrilor organelor de conducere ale debitoarei, pârâții, și, în temeiul art. 131 din Legea privind procedura enței s-a închis procedura enței față de debitorul SC SRL T și s-a dispus radierea debitoarei din registrul comerțului, în temeiul art. 136 din Legea 85/2006 a fost descărcat lichidatorul judiciar de orice îndatoriri și responsabilități, dispunându-se și notificarea sentinței tuturor părților interesate.
Pentru a pronunța această hotărâre, judecătorul sindic a constatat că la data de 29.05.2008 lichidatorul judiciar, desemnat să administreze procedura enței debitorului SC SRL, a solicitat să se dispună închiderea procedurii, ca urmare a lipsei bunurilor din averea debitorului, că procedura concursuală a fost deschisă prin sentința nr. 157/09.05.2007, că s-au întocmit și comunicat notificările în condițiile art. 61 din Legea privind procedura enței și că notificarea a fost publicată și în ziarul Evenimentul Zilei din 16.07.2007, conform art. 61 alin.3 din Legea privind procedura enței,
În temeiul art. 131 din legea privind procedura enței, având în vedere că nu au fost identificate în averea debitoarei bunuri prin valorificarea cărora să poată fi îndestulată creanța creditoarei, s-a constatat lipsa actelor contabile iar creditorii nu se oferă să avanseze sumele necesare continuării procedurii, va dispune închiderea procedurii enței și radierea debitoarei din registrul comerțului.
Cu privire la propunerea de antrenare a răspunderii patrimoniale a membrilor organelor de conducere ale debitoarei, judecătorul sindic a constatat că, potrivit art. 138 alin. 1 din Legea enței, la cererea administratorului judiciar sau a lichidatorului, judecătorul-sindic poate dispune ca o parte a pasivului debitorului, persoana juridica, ajuns în stare de ență, sa fie suportata de membrii organelor de supraveghere din cadrul societarii sau de conducere, precum și de orice alta persoană care a cauzat starea de ență a debitorului, prin una dintre faptele enumerate la literele a-
Cererea formulată în acest sens de lichidatorul judiciar și întemeiată pe disp. art. 138 alin. 1 lit. d din Legea enței, susținută oral de reprezentanta creditoarei T, nu prezintă însă, în concret, faptele comise de persoanele a căror antrenare a răspunderii se solicită, iar susținerile din raportul de închidere a procedurii, conform cărora pârâții au ținut o contabilitate fictivă și nu a ținut contabilitatea în conformitatea cu legea, nu au putut fi reținute de judecătorul sindic, întrucât lichidatorul nu a avut la dispoziție actele contabile ale debitoarei, pentru analizarea și verificarea acestora.
De asemenea, motivat de lipsa actelor contabile ale debitoarei, lichidatorul a fost în imposibilitatea de a întocmi un raport privind cauzele și împrejurările care au adus societatea în stare de ență, cu indicarea persoanelor cărora le-ar fi imputabilă.
Pentru atragerea răspunderii patrimoniale ale persoanelor vinovate de ajungerea societății în stare de ență, judecătorul sindic a apreciat că se impune administrarea unui probatoriu complex, în vederea dovedirii comiterii faptelor prevăzute la art. 138 alin. 1 lit. a-g din Legea enței, dar și întrunirea condițiilor răspunderii civile delictuale prev. de art. 998-999 Cod Civil, respectiv stabilirea faptei comise, a prejudiciului cauzat, a vinovăției, precum și legătura de cauzalitate dintre aceste fapte și starea de ență a debitoarei.
Cum în speță astfel de dovezi nu au fost prezentate, judecătorul sindic nu a putut reține culpa administratorilor sociali față de starea de ență a debitoarei, astfel a respins ca neîntemeiată cererea de antrenare a răspunderii patrimoniale formulată de lichidatorul judiciar.
Împotriva acestei hotărâri a formulat recurs creditoarea AVAS B, solicitând admiterea acestuia, modificarea în tot a sentinței recurate în sensul admiterii cererii de atragere a răspunderii patrimoniale a fostelor organe de conducere ale debitoarei.
În motive, creditoarea arată că, fiind îndreptat împotriva unei hotărâri care, potrivit legii, nu poate fi atacat cu apel, recursul său nu este limitat la motivele prevăzute de art. 304 Cod procedură civilă, instanța de recurs având posibilitatea examineze cauza sub toate aspectele, conform art. 3041 Cod procedură civilă, respectiv când prin hotărârea dată instanța a încălcat formele de procedură prevăzute sub sancțiunea nulității de art. 105 alin. 2 Cod procedură civilă (art. 304 pct. 5 Cod procedură civilă); când hotărâre nu cuprinde motivele pe care se sprijină sau când cuprinde motive contradictorii ori străine de natura pricinii (art. 304 pct. 7 Cod procedură civilă); când judecătorul sindic a pronunțat o hotărâre cu aplicarea greșită a legii (art. 304 pct. 9 Cod procedură civilă).
Se arată că potrivit dispozițiilor art. 138 lit.d) din Legea 85/2006, răspunderea administratorilor se poate dispune dacă "au ținut o contabilitate fictivă, au făcut să dispară unele documente contabile sau nu au ținut contabilitatea în conformitate cu legea".
Totodată trebuie menționat și faptul că potrivit art.138 lit. d din Legea nr.85/2006 simplul fapt că administratorul falitului nu a ținut contabilitatea conform legilor contabile, atrage răspunderea acestuia, deoarece nu există posibilitatea de a se analiza activul patrimonial, modul cum fost gestionat acesta, dacă debitorul a respectat dispozițiile legale privind inventarierea bunurilor, dacă a efectuat transferuri patrimoniale și în ce condiții,precum și felul în care administratorul folosit veniturile obținute.
În acest sens s-a arătat faptul că potrivit teoriei și practicii juridice în dreptul civil și în cel comercial operează două reguli principale: prima că răspunderea delictuală operează pentru cea mai ușoară culpă și a doua că indiferent de gravitatea vinovăției obligația de reparare prejudiciului cauzat este integrală, în sensul că cuantumul despăgubirii depinde de cantitatea prejudiciului și nu de gravitatea vinovăției.
În cazul de față indiferent de faptul că administratorul falitului a încălcat din culpă sau cu intenție normale de drept care îi impuneau ținerea corectă a contabilității și gestionarea cu atenție a patrimoniului și activității, acesta se face vinovat de încălcarea legii (contabilității în cazul de față) situație care a determinat prejudicierea creditorilor.
Obligația administratorilor de a ține evidența contabilă conform legii și de a prezenta lichidatorului și experților contabili desemnați de instanță reiese cu claritate din dispozițiile art.73 alin.1lit.c și alin.2 din Legea nr.31/1990- Legea societăților comerciale, ale art.11 alin.4 din Legea nr.82/1991 republicată - Legea contabilității.
Se arată că potrivit dispozițiilor art. 73 alin.1 lit.c din Legea nr. 31/1990 republicată "administratorii sunt solidar răspunzători față de societate pentru: c) existența registrelor cerute de lege și corecta lor ținere" și potrivit dispozițiilor art. 73 alin.2 "Acțiunea în răspundere împotriva administratorilor aparține și creditorilor societății, însă aceștia o vor putea exercita numai în caz de faliment al societății".
Potrivit dispozițiilor art. 11 alin.4 din Legea nr. 82/1991 republicată "Răspunderea pentru organizarea și ținerea contabilității, potrivit prevederilor prezentei legi, revine administratorilor care au obligația gestionării patrimoniului".
Mai mult, având în vedere faptul că potrivit art. 72 din Legea 31/1990, obligațiile și răspunderea administratorilor sunt reglementate de dispozițiile referitoare la mandat, și că potrivit art. 1540 Cod civil, mandatarul este răspunzător nu numai pentru dol, dar și de culpa comisă în executarea mandatului, precum și că potrivit alin. 2 al aceluiași ultim articol, conform căruia în cazul în care mandatul are caracter oneros, răspunderea mandatarului se apreciază cu mai multă rigurozitate. De asemenea, potrivit art. 374 Cod comercial, mandatul comercial este prezumat a fi cu caracter oneros, iar în speță administratorul nu a făcut dovada contrarie.
Se arată că răspunderea membrilor organelor de conducere ale societăților ajunse în încetare de plăți, așa cum este reglementată de prevederile art.138 din Legea nr.85/2006, este o răspundere specială care pune la îndemâna creditorilor mijloace juridice adecvate pentru a asigura bunuri necesare acoperirii pasivului debitoarei falite.
AVAS a suferit un prejudiciu a cărui existență certă s-a stabilit prin constatarea de către judecătorul sindic nu numai a faptului că societatea a ajuns în încetare de plăți, ci și a împrejurării că obligațiile față de creditori nu pot fi plătite din averea debitorului.
Dispozițiile art.35 alin.4 din Decretul nr. 31/1954 prevăd ca: "faptele ilicite săvârșite de organele sale obligă însăși persoana juridică, dacă au fost îndeplinite cu prilejul exercitării funcției lor. Faptele ilicite atrag și răspunderea personală a celui ce le-a săvârșit, atât față de persoana juridică, cât și față de cel al treilea".
Aflându-se pe tărâmul răspunderii contractuale, culpa administratorului falitei este prezumată, potrivit art. 1082.civ. raportat la art. 138 din Legea nr. 85/2006 republicată, iar răspunderea trebuie apreciată in abstracto, cu mai multă rigurozitate, întrucât administratorul a acționat în temeiul unui mandat comercial.
În conformitate cu dispozițiile art.1080 alin.1Cod civil coroborate cu art.1600 cod civil devine operativ criteriul obiectiv, care presupune compararea activității mandatarilor respectivi cu activitatea unei persoane diligente, care își subordonează măsurile luate exigențelor impuse de regulile de conviețuire socială.
Prejudiciul produs există, constând în însăși creanța cedată de CAS T către AVAS, aceasta având un caracter cert și nefiind recuperată.
Art. 138 din Legea 85/2006 stabilește că, prin săvârșirea de către administrator a uneia din faptele prevăzute la acest articol, se va angaja răspunderea civilă a acestuia, raportul de cauzalitate dintre fapte și prejudiciul creat creditorilor fiind prezumat.
Examinând recursul astfel declarat, prin prisma motivelor invocate, a apărărilor formulate și potrivit dispozițiilor art. 304, 3041și 306 alin.2 proc.civ. Curtea de Apel constată că acesta este nefondat.
Motivul de recurs al creditoarei asupra căruia aceasta aduce argumentele în scris, are ca obiect neantrenarea răspunderii patrimoniale a membrilor organelor de conducere ale debitoarei, conform art. 138 alin.1 lit.d) din Legea nr. 85/2006, Curtea statuează mai întâi că în prima instanță o astfel de acțiune a fost introdusă de practicianul în ență, respinsă de judecătorul sindic. Împotriva acestei sentințe, lichidatorul nu a declarat recurs. Pe de altă parte, creditoarea recurentă nu are legitimarea procesuală de a introduce, în mod direct, o astfel de acțiune în fața judecătorului-sindic, ci numai drept o prealabilă cerere de autorizare încuviințată în acest demers de către același judecător sindic. În acest sens dispozițiile art. 138 alin.3 din Legea nr. 85/2006 sunt univoce, clare, inderogabile.
Prin urmare, dacă creditoarea recurentă nu beneficiază ope legis de legitimitate procesuală activă, în mod direct și necondiționat, în primă instanță, cu atât mai puțin aceeași creditoare poate tinde în recurs, prin omisio medio, la deznodământul judiciar al antrenării răspunderii patrimoniale reglementate de art. 138 din Legea eței.
În consecință, Curtea, considerând că recurenta creditoare nu are calitate procesuală activă în calea de atac a recursului pentru a fi îndreptățită să solicite atragerea răspunderii patrimoniale personale a administratorilor debitoarei, urmează a respinge recursul acestei creditoare pe aceste considerente.
În concordanță cu prevederile art. 137 alin.1 proc.civ. având în vedere soluționarea prezentului prin constatarea lipsei calității procesuale active a recurentei, Curtea este dispensată de a mai cerceta motivele de fond integrate răspunderii reglementate de art. 138 alin.1 lit.d) din Legea nr. 85/2006, astfel cum au fost propuse de creditoarea recurentă.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de creditoarea AVAS B împotriva sentinței comerciale nr. 1900 din 23.10.2008 pronunțată de Tribunalul Timiș în dosar nr-.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 19.03.2009.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR
Dr.
GREFIER
RED./25.03.2009
TEHNORED. /25.03.2009
PRIMA INSTANȚĂ: TRIBUNALUL TIMIȘ
JUDECĂTOR SINDIC:
Președinte:Dorin Ilie ȚirogaJudecători:Dorin Ilie Țiroga, Marian Bratiș, Petruța
