Procedura insolventei practica judiciara. Decizia 524/2009. Curtea de Apel Pitesti

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL PITEȘTI

SECȚIA COMERCIALĂ ȘI DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

DOSAR NR-DECIZIENR. 524/R-Com

Ședința publică din 08 Mai 2009

Curtea compusă din:

PREȘEDINTE: Ioana Miriță judecător

JUDECĂTOR 2: Ioana Bătrînu

JUDECĂTOR 3: Dumitru

Grefier: - -

S-a luat în examinare, pentru soluționare, recursul declarat de recurent- SRL RM V - PRIN LICHIDATOR - CABINET INDIVIDUAL DE INSOLVENȚĂ,cu sediul în Rm. V, str. G-ral, nr. 11, -. B,. 4, județul V, împotriva sentinței nr. 290/C/19.02.2009, pronunțată de Tribunalul Vâlcea - Secția Comercială și Contencios Administrativ Fiscal în dosarul nr-.

La apelul nominal, făcut în ședința publică au lipsit părțile.

Procedura, legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:

Curtea, având în vedere actele și lucrările dosarului, constată recursul în stare de judecată și reține cauza în vederea deliberării

CURTEA

Deliberând asupra recursului de față:

Constată că prin cererea înregistrată la data de 12.12.2008, Cabinetul Individual de Insolvență - lichidator a chemat în judecată pe debitoarea - SRL Rm.V, solicitând ca prin hotărârea ce se va pronunța în cauză să se dispună declanșarea procedurii de lichidare conform art.270 din Legea nr.441/2006 de modificare și completare a Legii nr.31/1990, pentru recuperarea creanței de 812,77 lei.

În motivarea cererii, s-a arătat că, prin încheierea nr.41024/11.10.2005, judecătorul delegat la ORC a constatat dizolvarea societății pentru nerespectarea prevederilor din Legea nr.359/2004, sens în care acesta a fost numită lichidator.

În scopul efectuării operațiunilor de inventariere a patrimoniului debitoarei, nu s-a reușit exercitarea atribuțiilor din mandatul legal, deși, debitoarea a fost notificată, conform dispozițiilor Legii nr.85/2006.

Cereri de creanțe au fost depuse de AVAS și DGFP V, cu titlu de datorii la bugetul general consolidat.

Deși, legal citată, debitoarea nu a constatat susținerile lichidatoarei.

Tribunalul Vâlcea - Secția comercială și contencios administrativ - prin sentința nr.290/C/14.02.2009, a respins cererea de deschidere a procedurii insolvenței debitoarei - SRL Rm.V, cu motivarea că nu sunt îndeplinite dispozițiile Legii nr.85/2006, respectiv art.3 pct.6 în sensul existenței unei creanțe certe lichide și exigibile și că lichidatorul nu a depus nici un raport.

Împotriva acestei hotărâri s-a formulat recurs, în termen legal, de către lichidator, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie, pe dispozițiile art.304 pct.8 și 9 Cod pr.civilă, în sensul că, în mod greșit, instanța de fond a interpretat dispozițiile Legii nr.85/2006, condiționând introducerea cererii de insolvență pe obligativitatea depunerii unui raport de către lichidator, precum și pe faptul că dispozițiile legale nu stabilesc un prag al creanței pentru societățile ce urmează a fi lichidate ca urmare a nerespectării dispozițiilor Legii nr.359/2004 coroborate cu dispozițiile Legii nr.31/1990-

Prin urmare, se impune admiterea recursului, casarea sentinței și continuarea judecății.

Examinând recursul prin prisma criticilor aduse, pe temeiurile invocate, dar și în conformitate cu dispozițiile art.3041Cod pr.civilă, curtea reține că este fondat, pentru cele ce se vor expune în continuare.

Într-adevăr, potrivit art.30-31 din Legea nr.359/2004, în situația în care persoanele juridice nu-și preschimbă certificatul de înmatriculare și cel de înregistrare fiscală, în termenul stabilit la art.26, sunt dizolvate de drept, constatarea dizolvării realizându-se prin încheiere de către judecătorul delegat la ORC, după care aceasta intră în lichidare potrivit prevederilor Legii nr.31/1990-R respectiv art.270(1) și (2) din aceeași lege, modificată și completată prin Legea nr.441/2006.

În speță, debitoarea a intrat sub incidența dispozițiilor art.31 din Legea nr.359/2004, fiind numit lichidator judiciar, de către judecătorul delegat, conform art.4 al aceluiași articol, procedura lichidării realizându-se după reglementarea Legii nr.85/2006.

Ca atare, fiind depuse înscrisurile doveditoare ale creanței AVAS B (5-18), iar debitoarea necontestând cererea introductivă, judecătorul sindic trebuia să procedeze la deschiderea procedurii simplificate, în condițiile Legii nr.85/2006, ceea ce face justificată critica recurentei sub acest aspect.

De asemenea, în raport de dispozițiile legii speciale în materie, introducerea cererii de insolvență nu este condiționată de pragul valoric de 10.000 lei, după cum nici de obligativitatea depunerii unui raport preliminar de către lichidatorul judiciar.

Ca atare, în raport de cele expuse și motivarea lapidară a soluției de respingere a cererii lichidatorului judiciar, fără a detalia motivele pentru care creanța solicitată de creditoare nu se încadrează în dispozițiile art.3 pct.6 din Legea nr.85/2006, se impune reluarea judecății și analizarea cererii prin prisma dispozițiilor legale aplicabile în materie.

Față de cele ce preced, curtea, în temeiul art.312 alin.1 și 2 Cod pr.civilă, coroborat cu dispozițiile Legii nr.31/1990-R și Legii nr.85/2006, urmează să admită recursul, să caseze sentința și să trimită cauza la aceeași instanță - judecător sindic - pentru continuarea judecății.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Admite recursul declarat de recurenta- SRL RM V - PRIN LICHIDATOR - CABINET INDIVIDUAL DE INSOLVENȚĂ,cu sediul în Rm. V, str. G-ral, nr. 11, -. B,. 4, județul V, împotriva sentinței nr. 290/C/19.02.2009, pronunțată de Tribunalul Vâlcea - Secția Comercială și Contencios Administrativ Fiscal în dosarul nr-.

Casează sentința și trimite cauza spre continuarea judecății la aceeași instanță.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 8 mai 2009, la Curtea de APEL PITEȘTI - Secția comercială și de contencios administrativ și fiscal.

Grefier,

18.05.2009

Red.IB

EM/4 ex.

Jud.fond.

Președinte:Ioana Miriță
Judecători:Ioana Miriță, Ioana Bătrînu, Dumitru

Vezi şi alte speţe de drept comercial:

Comentarii despre Procedura insolventei practica judiciara. Decizia 524/2009. Curtea de Apel Pitesti