Procedura insolventei practica judiciara. Decizia 543/2008. Curtea de Apel Pitesti
Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL PITEȘTI
SECȚIA COMERCIALĂ ȘI DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DOSAR NR- DECIZIE NR. 543/R-
Ședința publică din 23 Mai 2008
Curtea compusă din:
PREȘEDINTE: Ioana Bătrînu judecător
JUDECĂTOR 2: Dumitru
JUDECĂTOR 3: Ioana Miriță
Grefier: - -
S-a luat în examinare, pentru soluționare, recursul declarat de creditoarea AUTORITATEA PENTRU VALORIFICAREA ACTIVELOR STATULUI, cu sediul în--11, sector 1, împotriva sentinței comerciale nr. 379 din 07 martie 2008, pronunțată de Tribunalul Vâlcea -Secția comercială, în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimata-creditoare DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE A JUDEȚULUI, cu sediul în Rm. V, str. G-ral, nr.17, județul V, intimată-debitoare SC SRL RM., cu sediul în-, județul V și lichidatorul RM., cu sediul în str.G-ral, -.G,.2, județul
La apelul nominal, făcut în ședința publică, au lipsit părțile.
Procedura, legal îndeplinită.
Recursul este scutit de plata taxei de timbru.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier ul de ședință, după care.
Se constată că s-a solicitat judecata cauzei în lipsă, potrivit dispozițiilor art. 242 pct. 2 cod.pr.civilă.
Curtea analizează actele și lucrările dosarului, iar în urma deliberării, pronunță următoarea soluție:
CURTEA
Asupra recursului de față;
Constată că, la data de 7.03.2008, lichidatorul judiciar, desemnat să administreze procedura insolvenței debitorei SRL, a solicitat să se dispună închiderea procedurii, ca urmare a lipsei bunurilor în averea debitorei și neavansării de către creditori a sumelor necesare pentru acoperirea cheltuielilor de lichidare.
Prin sentința nr.379 din 7.03.2008, Tribunalul Vâlcea - Secția comercială, în temeiul art.131 din Legea privind procedura insolvenței, a dispus închiderea procedurii insolvenței debitorei SRL și radierea acesteia din Registrul Comerțului
În temeiul art.136 din Legea privind procedura insolvenței, a descărcat pe lichidatorul judiciar de orice îndatoriri și responsabilități.
În temeiul art.135 din aceeași lege, a dispus notificarea sentinței debitorei, creditorilor, Direcției Teritoriale a Finanțelor Publice, Oficiului Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul Vâlcea, pentru efectuarea mențiunii de radiere, precum și publicarea în Buletinul procedurilor de insolvență.
A dispus achitarea onorariului lichidatorului de 300 lei, plus cheltuieli de procedură în suma de 771 lei, din fondul de lichidare UNPIR, conform decontului depus la fila 41.
Pentru pronunța această sentință, tribunalul a constatat că procedura concursuală a fost deschisă prin sentința nr.959 din data de 2.11.2007, că s-au întocmit și comunicat notificările în condițiile art.61 din Legea privind procedura insolvenței și în temeiul art. 131 din lege, a dispus închiderea procedurii insolvenței și radierea debitorei, constatând lipsa bunurilor în averea debitoarei și neavansarea de către creditori a sumelor necesare pentru acoperirea cheltuielilor de lichidare.
Împotriva sentinței de mai sus, în termen legal, a declarat recurs creditoarea Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului B, criticând-o pentru nelegalitate.
Recursul creditoarei este motivat în drept pe dispozițiile art.304/1 Cod pr.civilă; fiind îndreptat împotriva unei hotărâri ce nu poate fi atacată cu apel, solicită examinarea cauzei sub toate aspectele.
Recurenta-creditoare susține că hotărârea atacată a fost dată cu încălcarea și aplicarea greșită a legii, respectiv a disp.art.131 și art.4 alin.4 din Legea nr.85/2006, deoarece înainte de închiderea procedurii, judecătorul sindic trebuia să facă demersuri pentru solicitarea de fonduri de la creditori și de la registrul comerțului, pentru continuarea procedurii și numai în situația în care astfel de sume nu s-ar fi putut obține, se putea trece la închiderea procedurii.
De asemenea, recurenta-creditoare arată că prin adresa din data de 10 martie 2008, formulat obiecțiuni față de raportul final întocmit de către lichidatorul judiciar, deoarece acesta nu a analizat modul în care a fost administrată societatea de către administratorii săi, legătura de cauzalitate între această administrare și starea de insolvență a debitoarei, referindu-se doar la cauze de ordin general, dar prin sentința atacată, judecătorul sindic, fără a-și exercita rolul activ, a închis procedura, neluând în considerare faptul că nu au fost achitate toate creanțele înscrise la masa credală.
Mai susține că, judecătorul sindic nu a solicitat asistența Comitetului Creditorilor într-o problemă ce îi viza direct pe aceștia, astfel că se impunea completarea raportului final cu aspectele semnalate și convocarea Comitetului Creditorilor, în vederea analizării oportunității formulării unei cereri de atragere a răspunderii personale a administratorilor, nerespectarea procedurii de comunicare și de convocare căzând sub incidența prev. art.105 alin.2 Cod pr.civilă, care atrag nulitatea actelor procedurale efectuate, în condițiile în care au generat imposibilitatea recurentei de a promova căile legale de atac față de hotărârea prin care s-a dispus aprobarea raportului final și de a se apăra în raport cu cererea de închidere a procedurii.
Pentru aceste motive, solicită admiterea recursului și modificarea sentinței atacate, în sensul dispunerii continuării procedurii.
Analizând actele și lucrările dosarului, precum și sentința recurată, prin prisma criticilor invocate de creditoarea, curtea constată că recursul nu este fondat.
Susținerile creditoarei nu pot fi primite, pentru următoarele considerente:
Prin sentința nr.959 din 2 noiembrie 2007, judecătorul sindic din cadrul Tribunalului Vâlcea, secția comercială, a admis cererea formulată de debitoarea, prin lichidator Râmnicu V și a dispus deschiderea procedurii simplificate de insolvență împotriva debitoarei.
Lichidatorul judiciar a întocmit și a afișat raportul final, la data de 01.02.2008, împreună cu tabelul definitiv al creanțelor (40), comunicându-i recurentei - creditoare AVAS B un exemplar de pe raportul final, la data de 03.03.2008 (42).
Sentința atacată cu prezentul recurs nr.379/2008 a fost pronunțată la data de 7 martie 2008, dar recurenta-creditoare a formulat obiecțiuni la raportul final abia la data de 13 martie 2008 (45,46), după pronunțarea sentinței, astfel că acestea nu au putut fi analizate de către judecătorul sindic.
Din raportul final întocmit de către lichidatorul judiciar, așa cum a reținut și judecătorul sindic, rezultă că debitoarea nu deține în patrimoniu nici un fel de bunuri, ce ar putea fi valorificate în cadrul procedurii insolvenței, iar creditorii nu s-au oferit să avanseze sumele corespunzătoare pentru continuarea procedurii, astfel că în mod legal s-a dispus închiderea procedurii insolvenței față de debitoare, în temeiul art.131 din Legea nr.85/2006. Judecătorul sindic și-a exercitat rolul activ, respectând procedura de comunicare prevăzută de legea privind insolvența.
Față de aceste considerente, urmează ca în baza art.312 alin.1 Cod pr.civilă, să se respingă ca nefondat recursul formulat de creditoare.
PENTRU ACESTE MOTIVE
IN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge ca nefondat recursul formulat de creditoarea AUTORITATEA PENTRU VALORIFICAREA ACTIVELOR STATULUI, cu sediul în--11, sector 1, împotriva sentinței comerciale nr. 379 din 07 martie 2008, pronunțată de Tribunalul Vâlcea -Secția comercială, în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimata-creditoare DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE A JUDEȚULUI, cu sediul în Rm. V, str. G-ral, nr.17, județul V, intimată-debitoare SC SRL RM., cu sediul în-, județul V și lichidatorul RM., cu sediul în str.G-ral, -.G,.2, județul
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi 23 mai 2008, la Curtea de APEL PITEȘTI - Secția comercială și de contencios administrativ fiscal.
Grefier,
Red.
Tehnored./ex.2
Jud.fond
2 iunie 2008
Președinte:Ioana BătrînuJudecători:Ioana Bătrînu, Dumitru, Ioana Miriță