Procedura insolventei practica judiciara. Decizia 544/2008. Curtea de Apel Pitesti

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL PITEȘTI

SECȚIA COMERCIALĂ ȘI DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

DOSAR NR- DECIZIE NR. 544/R/

Ședința publică din 23 Mai 2008

Curtea compusă din:

PREȘEDINTE: Ioana Bătrînu judecător

JUDECĂTOR 2: Dumitru

JUDECĂTOR 3: Ioana Miriță

Grefier: - -

S-a luat în examinare, pentru soluționare, recursul declarat de creditoarea DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE A JUDEȚULUI, cu sediul în Râmnicu V, str. G-ral, nr. 17, județul V, legal reprezentată în calitate de recurentă, în nume propriu și în numele Comitetului Creditorilor debitoarei falite SC SRL RM., alcătuită din instituția creditoare, SC SRL, ROMÂNIA SA (fostă ROMÂNIA SA), împotriva sentinței nr.253 din 15 februarie 2008, pronunțată de Tribunalul Vâlcea - Secția Comercială și de Contencios Administrativ și Fiscal, în dosarul nr- (nr. în format vechi 754/Com/2006), în contradcitoriu cu intimata-debitoare SC SRL, cu sediul în Râmnicu V,-, -.13,.B,.3,.8, județul V, intimatul-pârât, domiciliat în,-, județul V și lichidator CABINETUL INDIVIDUAL DE INSOLVENȚĂ, cu sediul în Râmnicu V, str. G-ral, nr.11, -.B,.4, județul

La apelul nominal, făcut în ședința publică, a răspuns consilier juridic, în baza împuternicirii avocațiale aflate la dosar, lipsă fiind celelalte părți.

Procedura, legal îndeplinită.

Recursul este scutit de plata taxei de timbru.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier ul de ședință, care învederează instanței că prin serviciul registratură s-a depus din partea intimatului-pârât întâmpinare.

Reprezentanta recurentei-creditoare, arată că nu mai are alte cereri de formulat.

Curtea constată recursul în stare de judecată și acordă cuvântul asupra sa.

Reprezentanta recurentei-creditoare, având cuvântul, susține oral recursul așa cum a fost motivat în scris, solicitând admiterea lui, casarea sentinței atacate și pe fond admiterea cererii de antrenare a răspunderii personale a fostului administrator al SC SRL Rm. V - la plata sumei de 136.542 lei, reprezentând obligații fiscale.

CURTEA

Deliberând asupra recursului de față:

Constată că la data de 10.12.2007, Comitetul creditorilor "SC " SRL RM. V, prin reprezentanta DGFP V - a formulat acțiune în antrenarea răspunderii personale a fostului administrator social, pentru a fi obligat la suportarea pasivului în sumă de 136.542 lei, precum și instituirea sechestrului asigurator asupra bunurilor acestuia.

În motivarea acțiunii, s-a arătat că, prin sentința nr.548/6.10.2006, s-a dispus deschiderea procedurii insolvenței debitoarei menționate anterior. Din raportul întocmit de către lichidatorul judiciar, asupra cauzelor insolvenței, s-a constatat că vinovat de intrarea societății în încetare de plăți se face fostul administrator social, prin săvârșirea faptei prevăzute la art.138 lit.c) Legea 85/2006, în sensul că a dispus continuarea unei activități ce ducea, în mod vădit, la încetare de plăți.

Tribunalul Vâlcea - prin sentința nr.253/15.02.2008 a respins acțiunea comitetului creditoarei ca neîntemeiată.

Pentru a se pronunța în sensul arătat, instanța de fond a reținut că debitoarea SC "" SRL a fost înființată în anul 1995, având ca activitate principală comerțul cu ridicata nespecializat de produse alimentare, băuturi și tutun.

Debitoarea a fost administrată de către pârât, unicul asociat al societății.

Debitoarea și-a încetat activitatea comercială în anul 2004, situație ce rezultă din actele depuse la sediul administrației financiare.

Cauza principală a intrării în insolvență a fost identificată de către lichidator, în raportul depus la fila 244 dosar, ca fiind neîncasarea creanțelor pentru mărfurile livrate, clienți care proveneau într-un procent de 80% din mediul rural, alți clienți intrând în procedura insolvenței-față de care pârâtul s-a înscris la masa credală, iar alții refuzând recunoașterea facturilor pentru marfa livrată în baza avizelor de expediție semnate de către vânzători sau agenți de vânzări.

Temeiul juridic al cererii sunt dispozițiile art.138 alin.1 lit.c) din Legea nr.85/2006, dispoziții în care se arată că:"La cererea administratorului judiciar sau a lichidatorului, judecătorul-sindic poate dispune ca o parte a pasivului debitorului, persoană juridică, ajuns în stare de insolvență, să fie suportată de membrii organelor de supraveghere din cadrul societății sau de conducere, precum și de orice altă persoană care a cauzat starea de insolvență a debitorului, prin una dintre următoarele fapte:

c) au dispus, în interes personal, continuarea unei activități care ducea, în mod vădit, persoana juridică la încetarea de plăți;"

Legiuitorul a înțeles să angajeze răspunderea administratorului debitoarei, în acest caz, atunci când acesta dispune, în virtutea puterilor sale, desfășurarea unei activități vădit prejudiciabile, din punct de vedere financiar, pentru patrimoniul debitoarei, activități continuate în mod conștient și voit de administrator, cu scopul de a obține câștiguri personale.

În speța de față, pârâtul, în calitate de administrator al debitoarei, nu se face vinovat de săvârșirea faptei descrise mai sus, neîncasarea clienților, mai ales în contextul în care pârâtul a depus diligențele necesare pentru a le încasa, neputând fi reținută ca o activitate vădit prejudiciabilă și continuată în mod conștient și voit cu scopul de a obține profituri personale.

Împotriva acestei hotărâri, s-a formulat recurs, în termen legal, de către creditoarea DGFP V - în nume propriu și ca reprezentant al Comitetului Creditorilor debitoarei falite, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie, pe dispozițiile art.304 pct.8 și 9 Cod procedură civilă, astfel:

- în mod greșit, instanța de fond a respins acțiunea, fără a analiza pertinent înscrisurile aflate la dosar, care conduc, fără tăgadă, la concluzia că de intrarea în insolvență a societății în cauză se face vinovat fostul administrator social -, prin aceea că nu a depus diligențele necesare încasării creanțelor de la clienți cărora le-a livrat mărfuri;

- nu s-au avut în vedere dispozițiile art.72 Legea 31/90-R referitoare la răspunderea administratorului, la legătura de cauzalitate dintre faptele acestuia și prejudiciul creat, prin neîndeplinirea atribuțiilor sale și neluarea măsurilor ce ar fi prevenit starea de insolvență.

În consecință, se impune admiterea recursului, modificarea hotărârii atacate prin admiterea acțiunii și instituirea sechestrului asigurator asupra bunurilor pârâtului.

Examinând recursul, prin prisma criticilor aduse, pe temeiurile invocate, dar și sub toate aspectele, potrivit art.3041Cod pr.civilă, curtea reține că recursul este nefondat, pentru cele ce se vor expune în continuare.

Referitor la prima critică, apreciată ca nejustificată, trebuie menționat că problema pe care a avut-o de dezlegat judecătorul sindic s-a referit la stabilirea incidenței dispozițiilor art.138 lit.c) Legea 85/2006, mai concret, dacă ajungerea societății în insolvență s-a datorat contribuției administratorului social, prin continuarea unei activități ce conducea, în mod vădit, societatea la încetare de plăți.

acțiunii, reglementate de textul sus menționat, se află în raportul lichidatorului judiciar asupra cauzelor și împrejurărilor ce au condus la încetarea de plăți, raport ce conține și informații privind eventuala răspundere a administratorului social or a altor persoane care"au contribuit"la ajungerea societății în asemenea situație, prin una din faptele enumerate de text.

"au contribuit"sugerează în primul rând, existența raportului de cauzalitate între fapta personală și prejudiciul suferit de debitoare, consecutiv de creditori, dar și când fapta a constituit fie și numai o condiție favorabilă pentru realizarea efectului.

În speță, însă, din înscrisurile depuse și raportul întocmit de către lichidatorul judiciar (fila 244-245) nu rezultă săvârșirea de către pârât a vreuneia dintre faptele enumerate de textul invocat anterior, astfel că nu s-a propus angajarea răspunderii personale a acestora, insolvența dotorându-se altor împrejurări ce nu au putut fi imputate acesteia.

Deși, creditoarea aduce critici în sensul că probele administrate dovedeau contrariul reținerilor instanței de fond, nu indică și ce anume dovezi susțin această afirmație, pentru a se putea cenzura hotărârea atacată, din acest punct de vedere.

Desigur că raportul lichidatorului nu reprezintă singura probă în susținerea cererii, ci trebuie coroborată cu alte împrejurări de fapt, din care să rezulte vinovăția în determinarea situației juridice a debitoarei, dar, așa cum s-a menționat, în cauză, nu există asemenea dovezi.

Nici cea de a doua critică nu poate fi primită, întrucât aceasta consta în susțineri generice - invocări de dispoziții legale, ce nu fac referire, în concret, la faptele presupuse a fi săvârșite de pârât și încadrabile în textul lit.c) al.art.138 din lege, care să ducă efectiv la angajarea răspunderii personale acestuia.

Este adevărat că Legea 31/90 - R cuprinde reglementări exprese în privința obligațiilor ce revin administratorului, dar și în ceea ce privește răspunderea acestuia, reglementări ce nu au incidență în prezenta cauză.

Legea 85/2006 - reglementează cadrul concret și condițiile exprese în care poate fi antrenată răspunderea membrilor organelor de conducere, interpretate corect de judecătorul fondului.

În concluzie, neexistând motive care să conducă la modificarea hotărârii atacate, curtea, în temeiul art.312 alin.1 Cod pr.civilă, coroborat cu disp.Legii 85/2006, urmează să respingă recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge ca nefondat recursul formulat de creditoarea DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE A JUDEȚULUI, legal reprezentată în calitate de recurentă, în nume propriu și în numele Comitetului Creditorilor debitoarei falite SC SRL RM., alcătuită din instituția creditoare, SC SRL, ROMÂNIA SA (fostă ROMÂNIA SA), împotriva sentinței nr.253 din 15 februarie 2008, pronunțată de Tribunalul Vâlcea - Secția Comercială și de Contencios Administrativ și Fiscal, în contradcitoriu cu intimata-debitoare SC SRL, intimatul-pârât, domiciliat în,-, județul V și lichidator CABINETUL INDIVIDUAL DE INSOLVENȚĂ, cu sediul în Râmnicu V, str. G-ral, nr.11, -.B,.4, județul

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 23 mai 2008, la Curtea de APEL PITEȘTI - Secția comercială și de contencios administrativ și fiscal.

Grefier,

Red.

TC/2 ex.

30 mai 2008.

jud fond.M

Președinte:Ioana Bătrînu
Judecători:Ioana Bătrînu, Dumitru, Ioana Miriță

Vezi şi alte speţe de drept comercial:

Comentarii despre Procedura insolventei practica judiciara. Decizia 544/2008. Curtea de Apel Pitesti