Procedura insolventei practica judiciara. Decizia 600/2008. Curtea de Apel Timisoara
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL TIMIȘOARA
SECȚIA COMERCIALĂ
Dosar nr-
DECIZIA Nr. 600/
Ședința publică din 08 2008
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Anca Buta
JUDECĂTOR 2: Florin Moțiu
JUDECĂTOR 3: Marian Bratiș
GREFIER: - -
S-a luat în examinare recursul formulat de creditoarea AVAS B, împotriva sentinței civile nr. 388/JS/17.04.2008 pronunțată de Tribunalul C-S în dosar nr-, în contradictoriu cu intimații - SRL C prin lichidator - - Management T și --, având ca obiect procedura insolvenței.
La apelul nominal făcut în ședința publică lipsă părțile.
Procedura completă.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință după care, nemaifiind alte cereri de formulat și excepții de invocat, văzând că s-a solicitat judecata și în lipsă, Curtea reține cauza spre soluționare.
CURTEA
Deliberând constată următoarele:
Prin sentința civilă nr. 388/JS/17.04.2008 pronunțată de Tribunalul C-S în dosar nr-, s-au respins obiecțiunile formulate de creditorul AVAS B față de raportul final întocmit de lichidatorul judiciar - Management T cu privire la debitoarea - SRL C și s-a respins cererea pentru antrenarea răspunderii personale patrimoniale împotriva pârâtului formulată de lichidatorul - Management
Pentru a hotărî astfel, instanța de fond a reținut că răspunderea persoanelor cu funcții de conducere, care au administrat societatea comercială ajunsă în stare de insolvență, are natura răspunderii delictuale dominată de principiile reglementate de art. 998.civ. fapta ilicită, prejudiciul, legătura de cauzalitate și culpa. De asemenea, este necesar să se probeze că administratorii, prin săvârșirea culpabilă a uneia sau mai multora dintre faptele expres și limitativ prevăzute de art. 138 din legea nr. 85/2006, au condus la ajungerea debitoarei în stare de insolvență
Pe de altă parte, ca particularitate a răspunderii civile delictuale reglementată de dispozițiile legale arătate, se impune ca faptele să se fi săvârșit în interes personal sau cu intenția de a obține rezultatele prevăzute de textul ce le enumeră.
Ori, în prezenta cauză nu s-a dovedit prin nici un mijloc de probă îndeplinirea cerințelor necesare atragerii răspunderii patrimoniale a administratorului social al debitoarei.
Astfel, lichidatorul nu a demonstrat, prin rapoartele sale, că administratorul debitoarei s-a folosit de bunurile societății în interes propriu, că a făcut fapte de comerț în interes personal sub acoperirea persoanei juridice, că a deturnat sau ascuns o parte din activul societății sau a mărit în mod fictiv pasivul acesteia, nici că a folosit mijloace ruinătoare pentru a procura societății fonduri, în scopul întârzierii încetării plăților sau că a dispus să se plătească cu preferință unii creditori în dauna celorlalți.
Dispozițiile art. 138 din Legea nr. 85/2006 nu instituie prezumția de culpă a persoanelor a căror răspundere patrimonială se poate cere a fi trasă, ci este necesară stabilirea existenței faptelor prevăzute de textul de lege arătat și a măsurii în care ele au contribuit la ajungerea în stare de insolvență a debitoarei, care nu poate avea la bază decât un probatoriu complet și pertinent.
Reclamanta nu a prezentat nici o dovadă din care să rezulte că administratorul societății debitoare a săvârșit vreo faptă din cele prevăzute de art. 138 alin.1 din Legea nr. 85/2006, de natură să-i atragă răspunderea patrimonială. De asemenea, nu a făcut dovada îndeplinirii cumulative a condițiilor generale de răspundere civilă delictuală.
Aceasta nu a arătat și nu a dovedit ce fapte de natura celor prevăzute de art. 138 din Legea nr. 85/2006 au fost săvârșite de administratorul societății și nici că acesta le-ar fi săvârșit în interes personal sau cu intenția de a obține rezultatele arătate de legiuitor în textul de lege incident. Neținerea contabilității în conformitate cu legea presupune lipsa înregistrărilor, a întocmirii actelor contabile prevăzute de Legea nr. 82/1991, republicată, și orice alte acțiuni legate strict de contabilitatea societății, fapte prin care s-a ajuns la starea de insolvență, de insuficiență a activului, aceste fapte trebuind să fie dovedite.
Chiar dacă s-ar fi acceptat susținerea că nedepunerea actelor contabile ar echivala pur și simplu cu neținerea contabilității conform legii, nu s-au prezentat dovezi din care să rezulte neîndeplinirea obligațiilor menționate a dus la starea de insolvență a debitoarei.
Având caracter de excepție, atragerea răspunderii membrilor organelor de conducere a societății ajunse în insolvență trebuie interpretată restrictiv, respectiv trebuie să fie instituită numai în cazurile expres și limitativ prevăzute de art. 138 din Legea nr. 85/2006 și numai dacă asemenea fapte sunt dovedite, ceea ce nu s-a întâmplat în cauză, simplele afirmații, fără suport probator, ale lichidatorului debitoarei nefiind suficiente pentru atragerea răspunderii personale a pârâtului.
Răspunderea reglementată de dispozițiile legii insolvenței este o specie a răspunderii civile delictuale, iar pentru a se putea reține existența acesteia este necesar să fie îndeplinită condițiile generale ale acestei răspunderi și anume: prejudiciul, fapta ilicită, legătura de cauzalitate între fapta ilicită și prejudiciu, vinovăția, în speță apreciindu-se de instanța de fond că nu a fost dovedită îndeplinirea acestor condiții.
Împotriva acestei hotărâri a formulat recurs creditoarea AVAS B, solicitând admiterea acestuia, în condițiile dispozițiilor art. 304 pct.9 proc.civ. să se dispună modificarea hotărârii atacate în sensul continuării procedurii de lichidare a debitoarei până la recuperarea tuturor datoriilor pe care - SRL C le are de achitat creditorilor.
În motivare se arată că instanța de fond a apreciat că, în ciuda faptului că nu au fost achitate toate creanțele pe care debitoarea le datora, procedura de lichidare se poate închide, întrucât lichidatorul, formulând cererea de atragere a răspunderii patrimoniale a persoanelor care au făcut parte din fosta conducere a debitoarei, nu și-a dovedit acțiunea într-un mod satisfăcător, astfel încât să reiasă elementele care să probeze că se impune atragerea răspunderii.
Situația prezentată denotă, de fapt, o rea voință din partea acestor persoane. Având în vedere și faptul că nu au formulat ei înșiși o cerere de intrare în procedură a debitoarei ci, această procedură s-a declanșat la solicitarea unui creditor, recurenta consideră că lichidatorul ar fi trebuit să-și intensifice eforturile în a căuta elemente probatorii în susținerea cererii de atragere a răspunderii, aceasta fiind una din atribuțiile conferite de lege lichidatorului, iar această atribuție ar fi trebuit să fie realizată nu doar de conveniență, ci și în raport de faptul că este retribuit pentru activitățile desfășurate.
Obiecțiunile AVAS avea ca finalitate continuarea procedurii de lichidare, prin urmărirea bunurilor persoanelor care au făcut parte din conducerea acestei societăți, aspect care ținea strict de admiterea cererii formulate de către lichidator, însă cel care poate face probatoriul unei astfel de cereri nu poate fi decât cel care preia în administrare patrimoniul și documentele contabile ale debitoarei, respectiv lichidatorul.
De aceea recurenta consideră că lichidatorul judiciar nu a aplicat corect regulile răspunderii instituite de dispozițiile art. 138 și urm. Din Legea 85/2006. Este evident că aceste fapte trebuie privite în contextul stării de insolvență a debitoarei, ca fiind un complex de cauze sau condiții care au dus sau au favorizat ajungerea societății în încetare de plăți.
Prin aceste fapte debitoarea a fost lipsită de lichidități tocmai pentru că a fost administrată cu rea-credință sau cu neglijență, aspect care rezultă din modalitatea în care s-au întocmit documentele contabile, sau, mai bine zis, cum nu s-au întocmit, aspect sancționat de legea contabilității, deoarece creează premiza săvârșirii altor fapte care, pe lângă latura penală, au ca finalitate cauzarea de prejudicii creditorilor debitoarei.
creditori, nemaiputându-și recupera creanțele, scopul acestei dispoziții legale (respectiv art. 138 și urm. din Legea 85/2006) fiind tocmai punerea la îndemâna creditorilor a unor proceduri speciale, prin care să poată să-și acopere creanțele de la persoanele vinovate de ajungerea societății în incapacitate de plată, atât în ceea ce privește judecarea acestora, cât și în ceea ce privește probațiunea, legea instituind prezumții de culpă și de cauzalitate între faptă și prejudiciu.
Lichidatorul nu este un executor judecătoresc care ar avea doar obligația de a vinde bunuri aflate în averea debitoarei, ci atribuțiile sale sunt mult mai complexe. Nu întâmplător, în cadrul art. 25 din Legea nr. 85/2006, prima dintre atribuțiile lichidatorului constă în "examinarea activității debitorului în raport cu situația de fapt și întocmirea unui raport amănunțit asupra cauzelor și împrejurărilor care au dus la insolvență, cu menționarea persoanelor cărora le-ar fi imputabilă", această analiză realizată de către un specialist, respectiv lichidatorul, constituind premisa declanșării unor potențiale acțiuni în baza art. 138 din Legea nr. 85/2006.
Se arată că Statul român, reprezentat în cauza de față prin AVAS, a suferit un prejudiciu a cărui existență certă se stabilește prin constatarea de către judecătorul sindic nu numai a faptului că societatea a ajuns în încetare de plăți ci și a împrejurării că obligațiile față de creditori nu pot fi plătite integral din averea debitorului.
În drept invocă dispozițiile art. 304 pct.9, coroborat cu disp. art. 3041. cu privire la recurs, precum și disp. art. 2, art.5 alin.1, art. 136, art. 138, art.140, precum și art. 142 alin.1 din Legea 85/2006.
Analizând actele și lucrările dosarului în baza art. 304 și 304 Cod procedură civilă, Curtea constată și reține că recursul de față este neîntemeiat și urmează a fi respins pentru următoarele considerente:
Potrivit art. 138 al. 1 din Legea nr. 85/2006, "la cererea administratorului judiciar sau a lichidatorului, judecătorul-sindic poate dispune ca o parte a pasivului debitorului, persoană juridică, ajuns în stare de insolvență, să fie suportată de membrii organelor de supraveghere din cadrul societății sau de conducere, precum și de orice altă persoană care a cauzat starea de insolvență a debitorului".
Pe de altă parte, conform art. 138 al. 3 din aceeași lege "comitetul creditorilor poate cere judecătorului-sindic să fie autorizat să introducă acțiunea prevăzută la alin. (1), dacă administratorul judiciar sau lichidatorul a omis să indice, în raportul său asupra cauzelor insolvenței, persoanele culpabile de starea de insolvență a patrimoniului debitorului persoană juridică ori dacă acesta a omis să formuleze acțiunea prevăzută la alin. (1) și răspunderea persoanelor la care se referă alin. (1) amenință să se prescrie".
Astfel, potrivit art.138 alin.1 din Legea insolvenței au în principiu calitate procesuală activă pentru promovarea acțiunii în răspundere civilă doar administratorul sau lichidatorului judiciar.
Doar în subsidiar legea permite comitetului creditorilor care a obținut în prealabil autorizarea judecătorului sindic să promoveze o astfel de acțiune în situația în care administratorul judiciar sau lichidatorul judiciar a omis să indice în raportul său asupra cauzelor insolvenței personale culpabile de starea de insolvență a patrimoniului debitorului ori dacă acesta a omis să formuleze acțiunea și răspunderea la care se referă alin.1 amenință sa se prescrie.
Recursul vizând atragerea răspunderii membrilor organelor de conducere în cazul debitoarei a fost promovat de reclamanta AVAS, în calitate de creditor, deși potrivit art. 138 alin.1 nu era îndrituită să exercite o astfel de acțiune.
Criticile aduse de creditoare hotărârii primei instanțe se referă la neantrenarea răspunderii patrimoniale personale a pârâtului, fost administrator social al debitoarei falite, însă ele nu pot fi primite. Aceasta, întrucât potrivit art. 138 din Legea nr. 85/2006, doar la cererea administratorului judiciar sau a lichidatorului, judecătorul-sindic poate dispune ca o parte a pasivului debitorului, persoană juridică, ajuns în stare de insolvență, să fie suportată de membrii organelor de supraveghere din cadrul societății sau de conducere, precum și de orice altă persoană care a cauzat starea de insolvență a debitorului, prin una dintre următoarele fapte: a) au folosit bunurile sau creditele persoanei juridice în folosul propriu sau în cel al unei alte persoane; b) au făcut acte de comerț în interes personal, sub acoperirea persoanei juridice; c) au dispus, în interes personal, continuarea unei activități care ducea, în mod vădit, persoana juridică la încetarea de plăți; d) au ținut o contabilitate fictivă, au făcut să dispară unele documente contabile sau nu au ținut contabilitatea în conformitate cu legea; e) au deturnat sau au ascuns o parte din activul persoanei juridice ori au mărit în mod fictiv pasivul acesteia; f) au folosit mijloace ruinătoare pentru a procura persoanei juridice fonduri, în scopul întârzierii încetării de plăți; g) în luna precedentă încetării plăților, au plătit sau au dispus să se plătească cu preferință unui creditor, în dauna celorlalți creditori.
În conformitate cu alin. 3 al acestui text, comitetul creditorilor poate cere judecătorului-sindic să fie autorizat să introducă acțiunea prevăzută la alin. 1, dacă administratorul judiciar sau lichidatorul a omis să indice, în raportul său asupra cauzelor insolvenței, persoanele culpabile de starea de insolvență a patrimoniului debitorului persoană juridică ori dacă acesta a omis să formuleze acțiunea în răspundere împotriva persoanelor la care se referă alin. 1 și aceasta amenință să se prescrie.
În speță, lichidatorul judiciar, deși a solicitat judecătorului-sindic să dispună angajarea răspunderii patrimoniale personale a fostului administrator social al debitoarei, el nu a mai înțeles să declare și calea de atac prevăzută de lege împotriva soluției primei instanțe, ci doar instituția creditoare a formulat prezentul recurs criticând hotărârea tribunalului sub acest aspect.
Astfel, potrivit textului menționat, pe de o parte, numai comitetul creditorilor poate formula o asemenea cerere, creditorii nemaiavând calitatea cerută în mod expres de lege pentru această solicitare, iar, pe de altă parte, legiuitorul a arătat fără echivoc că pentru a se putea cere de către comitetul creditorilor autorizarea judecătorului-sindic este necesar fie ca administratorul judiciar sau lichidatorul să omită să indice în raportul său asupra cauzelor insolvenței persoanele culpabile de starea de insolvență a patrimoniului debitorului persoană juridică, fie ca practicianul să omită să formuleze acțiunea prevăzută la alin. 1 și răspunderea persoanelor să amenințe să se prescrie.
Cum în cauză practicianul nu a declarat recurs împotriva soluției de respingere de către judecătorul-sindic a cererii sale întemeiate de dispozițiile art. 138 din Legea nr. 85/2006, recursul formulat de creditoarea AVAS nu poate fi primit pentru acest motiv, nemaiimpunându-se analizarea condițiilor cerute de legiuitor pentru a se putea dispune antrenarea acestei forme de răspundere civilă.
În ceea ce privește critica adusă hotărârii recurate privind închiderea nejustificată a procedurii, recurenta nu prezintă nici un element din care să rezulte ce măsuri nu au fost întreprinse de lichidator, nici care sunt modalitățile prin care, în cadrul procedurii se putea dispune urmărirea bunurilor persoanelor responsabile de starea de faliment a societății, pentru a se îndestula creditoarea.
Mai mult decât atât, susținerile pe care le face creditoarea sunt în afara dispozițiilor legale incidente în cauză. Astfel, art. 142 din nr. 85/2006 stabilește că: "(1) Executarea silită împotriva persoanelor prevăzute la art. 138 alin. (1) se efectuează de către executorul judecătoresc, conform Codului d e procedură civilă.
(2) După închiderea procedurii falimentului, sumele rezultate din executarea silită vor fi repartizate de către executorul judecătoresc, în conformitate cu prevederile prezentei legi, în temeiul tabelului definitiv consolidat de creanțe pus la dispoziția sa de către lichidator."
Ca urmare, nu există posibilitatea legală pentru a se dispune executarea silită în cadrul procedurii.
Astfel fiind, constatându-se că instanța de fond a pronunțat o hotărâre temeinică și legală, în conformitate cu probatoriul administrat în cauză și cu dispozițiile legale în materia Legii insolvenței și că în speță nu s-a evidențiat nici unul dintre motivele de modificare ori de casare a hotărârii dintre cele prevăzute de art. 304 punctele 1-9 Cod procedură civilă, recursul de față va fi respins ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de creditoarea AVAS B, împotriva sentinței civile nr. 388/JS/17.04.2008 pronunțată de Tribunalul C-S în dosar nr-.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 08 2008.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR
- - - - Dr. - -
GREFIER
- -
RED./16.09.2008
TEHNORED./2 EX/16.09.2008
PRINA INSTANȚĂ: TRIBUNALUL C-
PREȘEDINTE:
Președinte:Anca ButaJudecători:Anca Buta, Florin Moțiu, Marian Bratiș
