Procedura insolventei practica judiciara. Decizia 698/2009. Curtea de Apel Timisoara
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL TIMIȘOARA
SECȚIA COMERCIALĂ
Dosar nr-
Operator date: 2928
DECIZIA CIVILĂ NR. 698/
Ședința publică din data de 11 mai 2009
PREȘEDINTE: Anca Buta
JUDECĂTOR 2: Florin Moțiu
JUDECĂTOR 3: Petruța Micu
Grefier: - -
S-au luat în examinare recursurile formulate de creditoarele AUTORITATEA PENTRU VALORIFICAREA ACTIVELOR STATULUI B și DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE A împotriva sentinței comerciale nr. 385/03.03.2009 pronunțată de Tribunalul Arad în dosarul nr-, în contradictoriu cu debitoarea intimată - SRL prin lichidator judiciar EXPERT, având ca obiect procedura insolvenței.
La apelul nominal făcut în ședință publică nu se prezintă părțile.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care, nemaifiind alte cereri de formulat sau excepții de invocat și reținând că s-a solicitat judecarea cauzei în lipsă conform art. 242 Cod procedură civilă, Curtea reține recursul spre soluționare.
CURTEA
Deliberând asupra recursului de față, constată următoarele:
Prin sentința comercială nr. 385/03.03.2009 pronunțată în dosarul nr-, Tribunalul Arada dispus: închiderea procedurii insolvenței declanșate de creditoarea Direcția Generală a Finanțelor Publice a județului A împotriva debitoarei - SRL; a descărcat lichidatorul de toate îndatoririle și responsabilitățile cu privire la procedura prevăzută de Legea nr. 85/2006; a dispus plata retribuției lichidatorului în sumă de 3.500 lei pentru întreaga perioadă în care debitoarea a fost în procedura insolvenței, respectiv 30 septembrie 2008 - 3 martie 2009, plată ce se va efectua din fondul de lichidare prevăzut la art.4 al.4 și 5 din Legea nr. 85/2006; a dispus din același fond de lichidare, efectuarea plății către același lichidator sumei de 64,8 lei, cu titlu de cheltuieli ale procedurii; a dispus radierea debitoarei - SRL I din evidențele Oficiului Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul Arad și notificarea sentinței de închidere către DGFP și Oficiului Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul Arad pentru efectuarea cuvenitelor mențiuni.
Pentru a hotărî astfel, prima instanță a constatat că prin sentința nr. 1931/30.09.2008, s-a admis cererea formulată de creditoarea Direcția Generală a Finanțelor Publice a județului A împotriva debitoarei - SRL, a fost deschisă procedura generală prevăzută de Legea nr. 85/2006, împotriva debitoarei, desemnat ca administrator judiciar provizoriu al debitoarei, Societatea Profesională Expert A, stabilind obligația acestuia de a îndeplini atribuțiile prevăzute de art. 20 din Legea nr. 85/2006 cu mențiunea de a conduce "în tot" activitatea debitoarei.
Prin sentința comercială nr. 2327/11.11.2008 a fost aprobat raportul de activitate al administratorului judiciar prin care s-a propus intrarea debitoarei în faliment în condițiile art. 54 alin. 5 din Legea nr. 85/2006 și s-a deschis procedura simplificată de insolvență, împotriva debitoarei și desemnat ca lichidator provizoriu al debitoarei fostul administrator judiciar.
Totodată s-a constatat dizolvarea - SRL
Prima instanță a mai reținut că din adresa nr. 25945/09.12.2008 emisă de Primăria I (fila 229 dosar fond), rezultă că debitoarea nu figurează în evidențele fiscale cu bunuri mobile sau imobile, iar prin raportul depus, reprezentanta lichidatorului judiciar, întrucât în averea debitorului, nu au fost identificate bunuri, a propus închiderea procedurii în temeiul art. 131 din Legea nr.85/2006 precum și descărcarea lichidatorului judiciar de obligații.
Judecătorul sindic, văzând că din probele dosarului rezultă imposibilitatea acoperirii creanțelor creditoarei în valoare totală de 91.930,35 lei și a cheltuielilor de lichidare, datorită împrejurării că, debitoarea nu deține bunuri, iar cheltuielile administrative ale procedurii, se ridică la suma de 64,8 lei, reprezentând contravaloarea anunțurilor, iar creditorii nu s-au oferit să avanseze sumele corespunzătoare în acest sens, în baza art. 131 din Legea nr. 85/2006 a aprobat raportul lichidatorului judiciar și a procedat la închiderea procedurii insolvenței declanșată împotriva debitoarei.
În baza art. 136 din același act normativ, judecătorul sindic a procedat la descărcarea lichidatorului judiciar, de toate îndatoririle și responsabilitățile cu privire la procedura prevăzută de Legea nr. 85/2006, iar în baza art. 4 alin. 4 și 5 din Legea nr. 85/2006 din aceeași lege, a stabilit retribuția lichidatorului judiciar, la suma de 3.500 lei pentru întreaga perioadă în care debitoarea a fost în procedura insolvenței, 30 septembrie 2008- 03 martie 2009,plată ce se va efectua din fondul de lichidare și a dispus din același fond, efectuarea plății către același lichidator a sumei de 64,8 lei,cu titlu de cheltuieli ale procedurii.
Ca consecință a închiderii procedurii, raportat la art. 131 teza finală din Legea nr. 85/2006, a dispus radierea debitoarei din evidențele de pe lângă Tribunalul Arad.
Împotriva acestei sentințe au declarat recurs creditoarele DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE A și AUTORITATEA PENTRU VALORIFICAREA ACTIVELOR STATULUI, înregistrate pe rolul Curții de Apel Timișoara sub nr-.
Prin recursul formulat, creditoarea DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE Aas olicitat admiterea recursului și modificarea sentinței atacate, cu motivarea că sentința atacată este nelegală și neîntemeiată, invocând prevederile art. 131 din Legea 85/2006, conform cărora: "În orice stadiu al procedurii prevăzute de prezenta lege, dacă se constată că nu există bunuri în averea debitorului ori că acestea sunt insuficiente pentru a acoperi cheltuielile administrative și niciun creditor nu se oferă să avanseze sumele corespunzătoare, judecătorul-sindic va da o sentință de închidere a procedurii, prin care se dispune și radierea debitorului din registrul în care este înmatriculat".
Se mai arată că aceste dispoziții sunt exprese, considerând că în speță nu ne aflăm în situația prevăzută de lege care ar justifica închiderea procedurii de lichidare, deoarece nu au fost întreprinse toate măsurile pentru obținerea informațiilor și datelor necesare identificării bunurilor mobile sau imobile aflate în patrimoniul debitoarei. Se mai arată că lichidatorul a arătat că nu au fost predate actele prevăzute de art. 28 din Legea 85/2006, iar în lipsa documentelor contabile nu au putut fi identificate și dovedite săvârșirea faptelor prevăzute de art. 138 din Legea 85/2006, aspecte reiterate și în raportul privind cauzele și împrejurările care au dus la intrarea în insolvență a debitoarei.
Astfel, consideră că închiderea procedurii ca prematură în acest stadiu, că se impune mai întâi obținerea actelor, iar dacă este cazul și formularea unei plângeri penale. Arată că în aceste condiții lichidatorul judiciar va putea întocmi un raport pertinent privind cauzele care au dus la intrarea în insolvență a debitoarei și identificarea faptelor care s-ar circumscrie dispozițiilor art. 138 din Legea 85/2006, recurenta considerând că în speță nu sunt incidente dispozițiile art. 131 din Legea 85/2006.
În drept au fost invocate dispozițiile art. 131, 147 din Legea 85/2006, art. 304 pct. 9, art. 304 Cod procedură civilă.
Prin recursul formulat, creditoarea AUTORITATEA PENTRU VALORIFICAREA ACTIVELOR STATULUI a solicitat, admiterea recursului, modificarea hotărârii atacate, în sensul admiterii obiecțiunilor AVAS și continuarea procedurii de lichidare a debitoarei pana Ia recuperarea tuturor datoriilor pe care debitoarea Ie are de achitat creditorilor.
În motivarea recursului, s-a arătat că în fapt, prin sentința atacata, instanța de fond a admis solicitarea lichidatorului judiciar și a dispus închiderea procedurii de lichidare judiciară a debitoarei cu încălcarea dispozițiilor legale aplicabile în cauză, învederând că din contextul judecății rezultă că dacă ar fi existat sumele necesare, chiar și prin avansarea acestora de către creditori, continuarea procedurii s-ar impune, atât Legea 85/2006, cât și interesul creditorilor tinzând spre aceasta.
Se mai arată că față de lipsa fondurilor necesare continuării procedurii de lichidare, consideră că acestea puteau fi obținute făcându-se aplicarea dispozițiilor art. 4 alin. 4 din Legea 85/2006, modificata, care prevăd în mod explicit că "în lipsa disponibilităților în contul debitorului, se va utiliza fondul de lichidare, plățile efectuându-se pe baza unui buget previzionat pe o perioadă de cel puțin 3 luni, aprobat de judecătorul-sindic". Totodată, consideră că în condițiile în care ar fi avansat sume pentru continuarea lichidării, astfel cum s-a solicitat, creanța AVAS, a cărei recuperare se dovedește dificilă și la cuantumul actual, s-ar fi mărit, devenind și mai greu de recuperat. Se arată că neavansarea de către creditori a sumelor necesare continuării procedurii de lichidare, nu trebuie să fie în mod serios "amendată" cu închiderea procedurii în temeiul art. 131 din Legea 85/2006, care nu prevede acest aspect.
Creditoarea recurentă arată că modalitatea continuării procedurii este formularea cererii de chemare în judecată având ca obiect atragerea răspunderii patrimoniale a persoanelor care au făcut parte din conducerea societății, pentru a atrage la masa credală sume suplimentare destinate acoperirii pasivului debitoarei, lichidatorul având datoria de a căuta modalități de recuperare a patrimoniului, pentru a plăti cât mai multe dintre datoriile debitoarei. Arată că izvorul creanței AVAS este creanța pe care debitoarea o datora CAS A, că aplicarea art. 138 din Legea 85/2006 reprezintă de fapt, găsirea persoanei din conducerea debitoarei, vinovate de deturnarea sumelor oprite de la angajatul asigurat și folosite în alte scopuri decât cel prevăzut de lege, respectiv virarea acestor sume către CAS, o încălcare flagrantă și constantă a dispozițiilor art. 94 din OUG 150/2002 modificată, conform cărora utilizarea în alte scopuri sau virarea la fond a contribuției reținute de la asigurați constituie infracțiunea de deturnare de fonduri și se pedepsește conform art. 302 Cod penal, și art. 280 din Codul muncii.
Se mai susține că urmare a infracțiunii de deturnare de fonduri, Statul R, reprezentat in cauza de fata prin a suferit un prejudiciu, a cărui existenta certa se stabilește prin constatarea de către judecătorul sindic nu numai a faptului ca societatea a ajuns in încetare de plați, ci și a împrejurării ca obligațiile fata de creditori nu pot fi plătite integral din averea debitorului. Mai mult, consideră că lichidatorul nu a aplicat corect regulile răspunderii instituite de art. 138 și următoarele din Legea 85/2006. Este evident ca aceste fapte trebuie privite in contextul stării de insolvența a debitoarei, ca fiind un complex de cauze sau condiții care au dus sau au favorizat ajungerea societății in încetare de plați. Prin aceste fapte debitoarea a fost lipsita de lichidități tocmai pentru ca, probabil, a fost administrata cu rea-credința sau cu neglijenta, creditorii nemaiputându-si recupera creanțele, scopul acestei dispoziții legale fiind tocmai punerea la indemna creditorilor a unor proceduri speciale, prin care să-și acopere creanțele de la persoanele vinovate de ajungerea societății in incapacitate de plata, atât in ceea ce privește judecarea acestora, cât si in ceea ce privește probațiunea, legea instituind prezumții de culpa si de cauzalitate intre fapta si prejudiciu.
Recurenta AVAS precizează că lichidatorul nu este executor judecătoresc care ar avea doar obligația dea vinde bunuri aflate în averea debitoarei, ci atribuțiile sale sunt mult mai complexe. În acest context, conform art. 25 din Legea 85/2006, prima atribuție a lichidatorului este examinarea activității debitorului în raport cu situația de fapt și întocmirea unui raport amănunțit asupra cauzelor și împrejurărilor care au dus la insolvență, cu menționarea persoanelor cărora le-ar fi imputabilă, această analiză fiind realizată de un specialist și constituind premisa declanșării unor acțiuni în baza art. 138 din Legea 85/2006.
În drept au fost invocate dispozițiile art. 304, pct. 9, coroborat cu dispozițiile art. 304 Cod procedură civilă, precum și dispozițiile art. 2 alin. 1, art. 136, art. 138, art. 140, precum și art. 142 alin. 1 din Legea nr. 85/2006.
Analizând recursurile de față, prin prisma criticilor formulate de recurente și din oficiu, raportat la dispozițiile art. 304 Cod procedură civilă, Curtea constată că acestea sunt nefondate, judecătorul sindic pronunțând o hotărâre temeinică și legală, conformă cu probele de la dosar.
Astfel, creditoarea DGFP A critică sentința recurată deoarece în cauză nu erau incidente dispozițiile art. 131 din Legea 85/2006, pentru a se dispune închiderea proceduri falimentului, ulterior arătând faptul că instanța în mod netemeinic a dispus închiderea procedurii falimentului conform acestui text legal.
Totodată, recurenta critică sentința recurată, deoarece în opinia sa nu s-au întreprins toate măsurile pentru obținerea de informații și date necesare identificării bunurilor aflate în patrimoniul debitoarei.
Curtea constată că aceste susțineri sunt nefondate, deoarece din actele și lucrările dosarului, coroborate cu rapoartele întocmite de către lichidatorul judiciar rezultă că s-au identificat aceste bunuri, însă nu s-a reușit valorificarea lor prin licitație, deoarece erau într-o stare avansată de degradare.
Astfel, în cauză închiderea procedurii s-a realizat în mod temeinic și legal în baza textelor de lege reținute de către judecătorul sindic.
Prin recursul declarat, creditoarea recurentă AVAS B s-a referit la aplicabilitatea în speță a dispozițiilor art. 138 lit. d din Legea 85/2006, în baza cărora, în opinia recurentei, se impune antrenarea răspunderii personale patrimoniale a administratorului debitoarei, cu trimitere și la alte acte normative decât legea specială în domeniu, și anume Legea insolvenței, nr. 85/2006, apreciindu-se în esență că în mod netemeinic și nelegal nu s-a dispus atragerea răspunderii administratorului.
În ceea ce privește cererea creditoarei de a fi angajată răspunderea administratorului debitoarei sau a moștenitorilor acestui administrator, potrivit art. 138 alin. 1 din Legea nr. 85/2006, Curtea reține că aceasta se poate face ca regulă numai la cererea administratorului judiciar sau a lichidatorului și numai ca excepție în condițiile art. 138 alin. 3 din lege (conform căruia comitetul creditorilor poate cere judecătorului-sindic să fie autorizat să introducă acțiunea prevăzută la alin. 1, dacă administratorul judiciar sau lichidatorul a omis să indice, în raportul său asupra cauzelor insolvenței, persoanele culpabile de starea de insolvență a patrimoniului debitorului persoană juridică ori dacă acesta a omis să formuleze acțiunea prevăzută la alin. 1 și răspunderea persoanelor la care se referă alin. 1 amenință să se prescrie).
Întrucât potrivit art. 138 alin. 1 din Legea nr. 85/2006 "la cererea administratorului judiciar sau a lichidatorului, judecătorul-sindic poate dispune ca o parte a pasivului debitorului, persoană juridică, ajuns în stare de insolvență, să fie suportată de membrii organelor conducere sau de supraveghere din cadrul societății, precum și de orice altă persoană care a cauzat starea de insolvență a debitorului", iar creditorii nu mai au potrivit actualei reglementări calitatea procesuală activă de a solicita aplicarea prevederilor art. 138 față de membrii organelor de conducere ai debitoarei, criticile recurentei legate de problema aplicării art. 138 din lege sunt nefondate, având în vedere și temeiul închiderii procedurii, respectiv art. 131 din Legea nr. 85/2006, creditoarea neoferindu-se să avanseze sumele corespunzătoare continuării procedurii, în condițiile în care s-a constatat că nu există bunuri în averea debitoarei.
Deși nici unui creditor în procedura insolvenței nu i se poate nega interesul de a solicita angajarea răspunderii personale a membrilor organelor de conducere ale debitoare falite, aceasta nu înseamnă că un astfel de participant la procedură are și posibilitatea concretă de a cere aplicarea textului art. 138, fiindcă legiuitorul, în noua reglementare, a înțeles să modifice condițiile în care creditorii, prin comitetul creditorilor, au dreptul să solicite judecătorului-sindic o astfel de antrenare de răspundere. În aceste condiții, este evident faptul că dacă în primă instanță creditoarea nu putea să ceară aplicarea dispozițiilor art. 138 din Legea nr. 85/2006, ea nu poate solicita nici în recurs acest lucru.
Curtea constată că recurenta se află în eroare și cu privire la situația de fapt dedusă judecății, deoarece în speță Tribunalul Arad nu a dispus antrenarea răspunderii personale patrimoniale a administratorilor societății debitoare.
În aceste condiții, evident că nu se pune problema executării silite față de persoanele din fosta conducere a debitoarei, câtă vreme nu a fost admisă cererea de antrenare a răspunderii acestora.
Pe de altă parte, prin Legea nr. 85/2006 nu s-a instituit în sarcina judecătorului-sindic obligația ca, anterior închiderii procedurii, să desemneze un executor judecătoresc motivat de împrejurarea că hotărârea pronunțată în temeiul art. 138 constituie titlu executoriu și, ca atare, aceasta urmează a fi pusă în executare ca orice alt titlu, potrivit prevederilor Codului d e procedură civilă, la care face trimitere însuși textul art. 142. Practic, legiuitorul a înțeles să transfere în sarcina executorului judecătoresc obligația de a acoperi pasivul debitorului prin repartizarea sumelor obținute din executarea silită în conformitate cu tabelul definitiv consolidat pus la dispoziție de lichidator, această obligație a practicianului nereprezentând altceva decât o măsură cu caracter administrativ menită să asigure încheierea etapei privind efectuarea plății datoriilor.
Referitor la aplicarea greșită a legii în ceea ce privește închiderea procedurii insolvenței față de debitoare, invocată de către recurentă, Curtea reține că în mod corect judecătorul-sindic a făcut aplicarea textului art. 131 din Legea insolvenței, potrivit cu care în orice stadiu al procedurii prevăzute de lege, judecătorul-sindic va putea da o sentință de închidere a procedurii prin care va dispune și radierea debitorului din registrul în care este înmatriculat, dacă se constată că nu există bunuri în averea debitorului ori că acestea sunt insuficiente pentru a acoperi cheltuielile administrative și nici un creditor nu se oferă să avanseze sumele corespunzătoare.
Așa fiind, constatând că nu există motive de casare sau modificare a sentinței recurate, în baza art. 312 Cod procedură civilă, Curtea va respinge ca nefondate recursurile declarate de creditoarele DGFP A și AUTORITATEA PENTRU VALORIFICAREA ACTIVELOR STATULUI.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursurile declarate de creditoarele AUTORITATEA PENTRU VALORIFICAREA ACTIVELOR STATULUI și DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE A împotriva sentinței comerciale nr. 385/2009 pronunțată în dosarul nr- al Tribunalului Arad.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică azi, 11.05.2009.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR
GREFIER
Red./26.05.2009
Dact./26.05.2009/2 ex.
Primă instanță: Tribunalul Arad
Judecător-sindic:
Președinte:Anca ButaJudecători:Anca Buta, Florin Moțiu, Petruța Micu
