Spete procedura insolventei. Decizia 697/2009. Curtea de Apel Timisoara
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL TIMIȘOARA
SECȚIA COMERCIALĂ
Dosar nr-
Operator date: 2928
DECIZIA CIVILĂ NR. 697/
Ședința publică din data de 11 mai 2009
PREȘEDINTE: Anca Buta
JUDECĂTOR 2: Florin Moțiu
JUDECĂTOR 3: Petruța Micu
Grefier: - -
S-a luat în examinare recursul formulat de creditoarea - SA B împotriva sentinței comerciale nr. 1818/16.10.2009 pronunțată de Tribunalul Timiș în dosarul nr-, în contradictoriu cu debitoarea intimată - SRL, având ca obiect procedura insolvenței.
La apelul nominal făcut în ședința publică nu se prezintă părțile.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care, se constată depusă la dosar prin registratura instanței la data de 14.04.2009, întâmpinare formulată de către debitoarea intimată și nemaifiind alte cereri de formulat sau excepții de invocat, Curtea reține recursul spre soluționare.
CURTEA
Deliberând asupra recursului de față, constată următoarele:
Prin sentința civilă nr. 1818 din 16.10.2008 pronunțată în dosarul nr-, Tribunalul Timișa respins cererea formulată de creditoarea - SA în contradictoriu cu debitoarea - SRL.
Pentru a hotărî astfel, prima instanță a constatat că prin cererea introductivă, creditoarea - SA, a solicitat deschiderea procedurii insolvenței împotriva debitoarei - SRL, cu motivarea că aceasta îi datorează suma de 40.624,93 lei, creanța fiind certă lichidă și exigibilă și reprezentând: 3.013,24 lei contravalaorea serviciilor de telecomunicații prestate, 25.490.19 lei penalități de întârziere, 12.121,5 lei penalitate de nerespectare a perioadei obligatorii convenite prin contractul de abonament, și 43,4 lei cheltuieli de judecată.
În motivarea cererii, creditoarea a arătat că în baza contractului de abonament seria E nr. 54329/18.12.2003 s-a obligat să presteze servicii de telecomunicații, iar debitoarea s-a obligat să achite, la scadență, contravaloarea facturilor emise, însă nu a respectat această obligație, că potrivit art. 9.2 din contract, debitoarea datorează suma de 200 USD pentru conectare, iar pentru nerespectarea perioadei obligatorii contractului îi este datorată și penalitatea în sumă de 12.121,5 lei.
În drept, creditoarea a invocat prevederile Legii nr. 85/2006 arătând că sunt îndeplinite condițiile prevăzute de acest act normativ pentru deschiderea procedurii insolvenței.
Debitoarea a formulat întâmpinare, solicitând respingerea cererii ca neîntemeiată, deoarece a achitat contravaloarea serviciilor de telefonie, ca singură sumă ce are caracter cert, lichid și exigibil, iar restul pretențiilor susținute de reclamantă nu întrunesc condițiile prevăzute de legea insolvenței pentru ca acesta să fie aplicabilă.
Față de aceste aspecte, tribunalul a apreciat că pentru a putea cere deschiderea procedurii de insolvență față de o societate comercială se impune ca un creditor să dețină împotriva debitoarei o creanță certă, lichidă și exigibilă de mai mult de 30 de zile. Ori, din înscrisurile depuse la dosar nu rezultă că sumele pretinse de creditoare întrunesc aceste condiții, nedovedindu-se faptul că penalitățile de întârziere au fost calculate corect și facturate în conformitate cu obligațiile asumate de părți și nici că pârâta se face vinovată de nerespectarea perioadei contractuale obligatorii convenită cu partenera sa, ce a condus la calcularea penalităților pretinse. Nu există nici o dovadă de denunțare de către debitoare a contractului încheiat cu creditoarea, pentru a se putea aprecia că a intervenit această nerespectare a perioade contractuale obligatorii.
Astfel, prima instanță a apreciat că în speță nu sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 3 pct. 6, pct. 12 și art. 31 din Legea nr. 85/2006, astfel că a respins cererea creditoarei ca neîntemeiată.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs creditoarea - SA, înregistrat pe rolul Curții de APEL TIMIȘOARA sub nr-, solicitând admiterea recursului, casarea sentinței recurate ca fiind nelegală și netemeinică, cu reținerea cauzei spre rejudecare, în vederea deschiderii procedurii insolvenței față de debitoare, cu cheltuieli de judecată în recurs.
În motivarea recursului, creditoarea a arătat că a solicitat deschiderea procedurii insolvenței debitoarei - SRL pentru suma de 40.624,93 lei, iar ulterior formulării acestei cereri, debitoarea a achitat suma de 3.383,92 lei reprezentând facturi fiscale restante de 3.013,24 lei și penalități de întârziere de 370,68 lei, în prezent valoarea creanței fiind de 47.396,28 lei. Arată că debitoarea nu a formulat contestație la cererea de insolvență, depunând o simplă întâmpinare.
Creditoarea recurentă a criticat sentința comerciala atât sub aspectul legalității, cat si al temeiniciei, invocând faptul că sentința recurată a fost pronunțată de către instanța de fond cu aplicarea și interpretarea greșită a legii, motiv prevăzut de art. 304 pct. 9 Cod procedură civilă, arătând că în fapt creanța sa este certă, că a depus la dosarul de fond modul de calcul al penalităților de întârziere, arătând valoarea facturii asupra căreia s-au calculat penalități, valoarea de 1 % pe zi a penalităților pentru fiecare factură în parte și totalul acestora. Cu privire la modul de calcul al penalităților, arată că debitoarea nu a formulat o contestație concretă, iar instanța dacă aprecia că acest calcul este incorect, ar fi putut solicita efectuarea unuia corect, sau ar fi putut să-i pună în vedere să explice modul de calcul.
Cu privire la obligația de facturare a penalităților de întârziere, arată că aceasta nu îi incumbă înainte de plata efectivă a penalităților, întrucât acestea nu sunt purtătoare de TVA și cât timp plata nu este efectuată, nu este obligatorie evidențierea lor în contabilitate, această obligație nefiind instituită de Codul fiscal. Față de cele reținute de către instanța de fond în sensul că nu s-a făcut dovada denunțării contractului de către intimată, arată că a depus la dosar cererea de denunțare din data de 17.03.2006, ca urmare a informațiilor pe care i le-a oferit intimatei cu privire la obligațiile contractuale, cu care de altfel intimata a fost de acord. Arată că intimata nu și-a respectat durata contractuală și apoi nu a mai achitat facturile fiscale emise, deși inițial a fost de acord cu derularea contractului de abonament. Astfel, contractul a încetat din culpa intimatei pentru neplata facturilor, astfel că termenii inițiali ai contractului nu au mai fost valabili, motiv pentru care a devenit aplicabilă clauza penală stabilită în contract la art. 9.2, intimata fiind obligată la plata unei daune compensatorii de 200 USD per telefon, ceea ce face ca valoarea totală a acesteia să fie de 5.200 USD pentru cele 26 de telefoane deținute, respectiv 12.121,5 lei la cursul BNR din 07.03.2008.
Recurenta consideră că această culpă a fost recunoscută si de intimată prin achitarea facturilor restante după introducerea cererii de insolvență.
Se mai susține că sentința atacată este și netemeinică, motiv prevăzut de art. 304 Cod procedură civilă, creanța având un caracter cert, lichid și exigibil, debitoarea necontestând starea de insolvență, iar întâmpinarea formulată în fața primei instanțe și care nu i-a fost comunicată nu poate fi asimilată unei contestații, deoarece nu a fost formulată în termenul de 10 zile și nu a fost timbrată conform pragului stabilit de legea taxelor de timbru, ceea ce duce la decăderea intimatei din dreptul de a mai contesta creanța și starea de insolvență prezumată de lege.
Recurenta susține că instanța de fond a asimilat indirect apărările intimatei drept critici aduse creanței și stării de insolvență. Consideră că în speță creanța sa este certă, documentul justificativ care determină cuantumul creanței este actul sub semnătură privată reprezentat de contractul de abonament semnat de către părți, respectiv contractul de prestări servicii telecomunicații seria D nr. 10582 din 18.12.2003, în care sunt prevăzute cuantumul penalităților și condițiile datorării lor. Arată că înscris constatator al creanței îl constituie și facturile fiscale scadente, neachitate și neconstatate de către debitor și consideră că și capătul de cerere privind penalitățile sunt certe, atât în baza contractului de abonament, cât și în baza facturilor achitate cu întârziere, aceste penalități au caracter accesoriu față de debitul principal restant, urmând soarta juridică a acestuia și în consecință și caracterul acestora este cert, lichid și exigibil, atâta timp cât facturile restante asupra cărora aceste penalități sunt calculate sunt certe, lichide și exigibile, achitarea lor constituind recunoașterea implicită a penalităților calculate.
Cu privire la penalitatea pentru nerespectarea perioadei contractuale obligatorii de menținere a abonamentului, în valoare de 1800 USD, și contestată de către debitoare, recurenta arată că aceasta își are temeiul legal în baza aceluiași contract de abonament asumat de către debitoare la data semnării. Se afirmă că această clauză penală constituie o sancționare a părții care nu își execută obligațiile contractuale, clauză ce respectă dispozițiile Legii 469/2002 privind disciplina contractuală.
Se mai arată că în fapt creanța este lichidă, cuantumul acesteia fiind determinabil în sensul art. 379 pct. 4 Cod procedură civilă și îndeplinește cerința privind valoarea prag de 10.000 lei pentru a putea fi valorificată pe calea procedurii insolvenței și chiar dacă acest cuantum este contestat de către debitoare, acest fapt nu presupune și neîndeplinirea efectivă a acestei cerințe, afirmația debitoarei considerând că este nerealistă și lipsită de temei legal.
Recurenta consideră că această creanță este și exigibilă, întrucât au trecut mai mult de 30 de zile de la data scadenței, debitoarea neîndeplinindu-și obligația de plată exclusiv din culpa proprie.
Se invocă faptul că instanța de fond nu a mai analizat starea de insolvență a intimatei la pronunțarea hotărârii, făcând referire la dispozițiile art. 3 alin. 1 din Legea 85/2006, apreciind că insolvabilitatea debitoarei se prezumă prin simpla întârziere a plăților scadente către creditor mai mult de 30 de zile, dând dreptul acestuia să ceară recuperarea creanței sale pe cale judecătorească. Cât privește afirmațiile debitoarei că nu se află în încetare de plăți, consideră că acestea sunt argumente nerelevante față de această prezumție, arătând că prezumția de insolvență nu poate fi răsturnată prin dovedirea continuării activității sau prin lipsa datorilor față de alți creditori, astfel că în stabilirea solvabilității unui debitor nu interesează situația sa financiară în general, ci situația sa financiară față de un anume creditor.
Debitoarea intimată - SRL a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului și menținerea sentinței 1818/16.10.2008 ca temeinica si legala, arătând că în mod corect a apreciat instanța de fond faptul ca nu se impune deschiderea procedurii insolvenței urmate de deschiderea procedurii de faliment împotriva - SRL, că la pronunțarea soluției, instanța a interpretat în mod corect actul juridic dedus judecații, că a achitat suma de 3.383,92 lei reprezentând contravaloare servicii de telecomunicații conform facturilor invocate în cererea de chemare în judecata. Consideră ca doar această sumă din cele pretinse de creditoare are caracter cert, lichid si exigibil și în consecință a trecut la achitarea ei în data de 23.09.2008 si 24.09.2008. Acest caracter cert, lichid si exigibil este una dintre condițiile pe care creanța trebuie să le îndeplinească pentru ca, cererea reclamantei sa fie admisibila.
Referitor la plata penalităților de întârziere, creditoarea avea obligația de a factura, oricând în termenul de prescripție penalitățile de întârziere. De la începutul relațiilor contractuale desfășurate între părți arată că nu a primit de la creditoare nicio factura pentru penalitățile de întârziere și abia la introducerea cererii, a luat cunoștința de cuantumul penalităților de întârziere, din anexa 3. Având în vedere ca natura relației contractuale dintre părți este una comerciala, iar contractul semnat de părți prevede posibilitatea creditorului de a încasa penalități de întârziere, plata acestora se poate efectua în temeiul unei facturi emise în acest sens de creditoare, în baza contractului încheiat de părți. În facturile emise de creditoare apare mențiunea referitoare la plata penalităților de întârziere, după care creditoarea își rezerva dreptul de a emite factura de penalități oricând în termenul de prescripție, dar aceasta nu a fost emisa până in prezent, creditoarea încălcând în mod flagrant prevederile Codului fiscal, art. 155, intimata menționând că nu avea posibilitatea practica de a achita aceste penalități atâta timp cât factura la care creditoare s-a obligat aoî ntocmi, nu a fost emisa.
Intimata consideră că simpla prezentare a unui tabel cu calculul penalităților nu înseamnă că reclamanta a probat caracterul cert, lichid si exigibil al penalităților de întârziere, sarcină care ii revine in totalitate, deoarece judecătorul nu poate să facă o cercetare a fondului respectiv dacă actele pe cere creditorul își întemeiază cererea îndeplinesc condițiile impuse de lege, pentru că nu se poate transforma într-o instanța de drept comun.
Debitoarea intimată precizează că nici starea de incapacitate de plăti nu a putut fi dovedită de către creditoare, societatea făcând în instanță dovadă faptului ca firma prezintă disponibil bănesc, prin tranzacțiile efectuate. Consideră că în speță creditoarea nu a probat întrunirea tuturor cerințelor legii pentru ca creanța ei sa poată duce Ia deschiderea procedurii insolvenței, că pretențiile Ia plata sumei de 25.490,19 lei nu sunt justificate și nu pot justifica introducerea unei cereri de deschidere a procedurii insolvenței, întrucât creditoarea nu deține o creanța certa, lichida si exigibila împotriva debitoarei în ceea ce privește penalitățile de întârziere.
Se mai arată că pretențiile la plata sumei de 4.800 USD reprezentând penalitate de nerespectare a perioadei obligatorii convenite de părți sunt netemeinice, deoarece această penalitate poate fi solicitată in cazul denunțării contractului, or debitoarea nu a denunțat contractul încheiat intre părți înainte de termenul inițial sau prelungit, iar adresa prezentata de către reclamantă nu face decât sa arate ca a solicitat prelungirea unora dintre contracte și rezilierea după termenul obligatoriu a altora. În cazul de față, aplicarea acestei penalități nu se realizează cu respectarea prevederilor contractuale, întrucât în contract, la art. 7.1, pe care îl invocă și creditoarea, denunțarea este prerogativa oricăreia dintre părți, putând fi făcuta obligatoriu cu minim 60 de zile înainte de împlinirea termenului de derulare a contractului. Astfel, consideră că nu sunt îndeplinite cerințele obligatorii prevăzute de Legea 85/2006 pentru a fi în prezența unui caz de insolvență, în prezent creditoarea nedeținând împotriva noastră o creanță certă lichidă si exigibilă.
Analizând actele și lucrările dosarului, în baza art. 304 și 304 Cod procedură civilă, raportat la motivele de recurs invocate, Curtea constată și reține că recursul formulat de creditoarea - SA este neîntemeiat și urmează a fi respins în baza următoarelor considerente:
Din înscrisurile depuse la dosarul cauzei și din susținerile creditoarei, nu se poate aprecia că suma totală solicitată a fi plătită de către debitoare are justificare în înscrisurile semnate de părți, că este deci, o creanță certă lichidă și exigibilă, iar cuantumul acesteia este nedovedit.
Astfel, prin cererea de deschidere a proceduri insolvenței, creditoarea - SA a invocat faptul că deține împotriva debitoarei SRL o creanță certă, lichidă și exigibilă în sumă totală de 40.624,93 lei.
Această creanță este compusă din 3013,14 lei servicii de telefonie furnizate, scadente și neachitate, 25.490,19 lei penalități de întârziere și 12.121,5 lei reprezentând penalizați de nerespectare a perioadei obligatorii de menținere a abonamentului de telefonie mobilă.
În dovedirea sumelor pretinse cu titlul de creanță, creditoarea a depus la dosar cerere de abonament la serviciul și anexă pentru conectări multiple, care sunt într-adevăr semnate și ștampilate de către debitoare, precum și condiții generale de furnizare a serviciilor de telecomunicații, la filele 17-20 din dosar, de asemenea ștampilate și semnate de către reprezentanții societății debitoare, însă, începând cu fila 16 dosar, actele doveditoare ale creanței nu poartă nicio dovadă că ar fi fost aduse la cunoștința debitoarei și însușite de către aceasta. Aceste acte cuprinse în "Anexa 2" a documentației depusă de creditoare, reprezintă copii electronice ale facturilor fiscale ce se invocă a nu fi fost plătite de către debitoare, dar care nu poartă semnătura și ștampila societății, nefăcându-se nicio altă dovadă că au fost comunicate debitoarei conform art. 5 pct. 3 din contractul de furnizare de servicii de telefonie mobilă, și cu atât mai mult că au fost acceptate la plată de către aceasta.
De asemenea, suma solicitată cu titlul de penalități pentru nerespectarea perioadei obligatorii de menținere a abonamentului de telefonie mobilă nu are un caracter cert, lichid și exigibil, datorită faptului că deși debitoarea și-a asumat prin contract o astfel de obligație de a menține calitatea de abonat al creditoarei pe o perioadă de minim 12 luni, creditoarea nu a dovedit faptul că debitoarea nu și-a respectat o astfel de obligație cu nici un mijloc de probă, dimpotrivă, din actele dosarului (fila 16 dosar recurs) rezultă că la expirarea duratei contractuale, ca urmare a adresei de reziliere trimisă de creditoare, debitoarea a comunicat că dorește anularea unor numere de telefon și menținerea altora cu un abonament de 4 dolari până la rezilierea acestor contracte la data aniversară prevăzută în oferta trimisă de creditoare.
Astfel fiind, se constată că în mod temeinic și legal, judecătorul sindic a constatat că suma pretinsă de către creditoare cu titlul de creanță nu are caracter cert, lichid și exigibil și nici nu atinge valoarea prag de 10.000 lei, prevăzută de art. 3 pct. 12 din Legea 85/2006.
Față de cele mai sus expuse, apreciind că nu s-au invocat motive care să ducă la casarea sau la modificarea sentinței recurate, Curtea, raportat la dispozițiile art. 312 Cod procedură civilă, va espinge recursul declarat de creditoarea recurentă - SA ca nefondat.
În temeiul dispozițiilor art. 274 Cod procedură civilă și reținând culpa procesuală a creditoarei - SA, o va obliga pe aceasta la 1000 lei cheltuieli de judecată către intimata - SRL.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursul formulat de creditoarea - SA împotriva sentinței civile nr. 1818/16.10.2008, pronunțată de Tribunalul Timiș în dosar nr-.
Obligă creditoarea recurentă la 1000 lei cheltuieli de judecată către intimata - SRL
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică azi, 11 mai 2009.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR
GREFIER
Red./09.06.2009
Dact./09.06.2009/2 ex.
Primă instanță: Tribunalul Timiș
Judecător:
Președinte:Anca ButaJudecători:Anca Buta, Florin Moțiu, Petruța Micu
