Procedura insolventei practica judiciara. Decizia 704/2009. Curtea de Apel Pitesti

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL PITEȘTI

SECȚIA COMERCIALĂ ȘI DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

DOSAR NR- DECIZIE NR. 704/R-COM

Ședința publică din 12 Iunie 2009

Curtea compusă din:

PREȘEDINTE: Corina Georgeta Nuță judecător

: - -, președinte secție

: -, JUDECĂTOR 2: Gabriela Chiorniță

:, grefier

S-a luat în examinare, pentru soluționare, recursul declarat de creditoarea DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE A JUDEȚULUI, cu sediul în Râmnicu V, str. G-ral nr. 17, județul V, împotriva încheierii din 09 aprilie 2009, pronunțată de Tribunalul Vâlcea - Secția comercială și contencios administrativ fiscal, în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimata-debitoare SC SRL RM., cu sediul în-,.92,.A,.4,.20, județul V și lichidatoarea GRUP RM., cu sediul în str. G-ral nr. 18, - județul

La apelul nominal, făcut în ședința publică, a răspuns consilier juridic pentru recurenta-creditoare, în baza delegației de la dosar, lipsă fiind celelalte părți.

Procedura, legal îndeplinită.

Recursul este scutit de plata taxei de timbru.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:

Reprezentanta recurentei-creditoare arată că nu mai are alte cereri de formulat.

Curtea constată recursul în stare de judecată și acordă cuvântul asupra sa.

Reprezentanta recurentei-creditoare, având cuvântul, susține oral recursul așa cum a fost motivat, solicitând admiterea lui, modificarea încheierii atacate, și pe fond admiterea cererii și desemnarea administratorului judiciar propus.

CURTEA

Constată că, prin încheierea pronunțată la 9 aprilie 2009, Tribunalul Vâlceaa respins cererea de înlocuire a administratorului judiciar desemnat în cauză, motivat de faptul că o astfel de măsură nu se impune față de stadiul procedurii și față de împrejurarea că sentința prin care acesta a fost numit a rămas irevocabilă prin decizia nr.992/RC/2008 a Curții de APEL PITEȘTI.

Împotriva acestei sentințe a declarat recurs creditoarea V, criticând-o pentru motivele prev.de art.304 pct.8 și 9 și art.3041Cod pr.civilă.

La 10 martie 2009, la sediul administratorului judiciar GRUP, desemnat de instanță pentru lichidarea judiciară a SC SRL, unicul creditor al agentului economic a solicitat înlocuirea administratorului judiciar cu un altul, agreat de către acesta.

Această solicitare a fost respinsă de către instanță prin încheierea din 9 aprilie 2009, cu nesocotirea dispozițiilor art.11 alin.1 lit.d și art.14 alin.7 din Legea nr.85/2006, potrivit cărora, judecătorul sindic confirmă practicianul în lichidare desemnat de adunarea creditorilor, iar hotărârile acestui organ pot fi cenzurate numai la solicitarea altor creditori, așa cum sunt ei indicați de lege.

Examinând critica formulată se apreciază că ea este fondată pentru cele ce se vor arăta mai jos.

Prin sentința nr.854/C/2008, Tribunalul Vâlceaa deschis procedura de insolvență față de debitoarea SC SRL la cererea creditoarei V și a numit administrator judiciar pe GRUP Rm.

Este adevărat că această hotărâre judecătorească a rămas irevocabilă prin respingerea recursului formulat de creditoare, instanța de control judiciar reținând că propunerea făcută de creditorul în procedura de insolvență, denumirea unui administrator judiciar agreat de, nu este obligatoriu a fi împărtășită de judecătorul sindic "la deschiderea procedurii".

În cauză, însă, după această etapă, s-a convocat adunarea generală a creditorilor (fila 36), iar recurenta care, de altfel, este singurul creditor a hotărât să nu confirme administratorul judiciar deja numit, solicitând înlocuirea acestuia cu un alt practician.

În esență, procedura insolvenței cunoaște, sub aspectul mai sus enunțat, două etape.

O primă etapă, în care judecătorul sindic, în temeiul art.11 alin.1 lit.c, desemnează prin sentința de deschidere a procedurii un administrator judiciar provizoriu ". până la confirmarea lui, ori după caz înlocuirea sa de către adunarea creditorilor." și când, așa cum s-a reținut de către instanța de control judiciar în decizia nr.992/R-C/2008, nu este obligatoriu să fie împărtășită opinia creditorului-reclamant.

O a doua etapă debutează cu ocazia primei adunări a creditorilor, după ce aceștia au fost identificați și menționați în tabelul preliminar, adunare în care, în condițiile art.19 alin.2 Cod pr.civilă, se decide asupra desemnării practicianului în lichidare, căruia i se stabilește și remunerația. În această procedură, creditorii decid fie menținerea administratorului unic, fie înlocuirea acestuia cu un altul, desemnat cu majoritate de cel puțin creditorii deținând 50% din valoarea totală a creanțelor.

O astfel de procedură rezultă și din alin.1 al art.19, unde se arată că judecătorul sindic a desemnat provizoriu practicianul în insolvență "până la prima adunare a creditorilor".

Așadar, tocmai reținând etapa în care se află procedura se impunea ca judecătorul sindic să ia act de hotărârea adunării creditorilor și să dispună înlocuirea administratorului provizoriu cu cel propus de aceștia.

Pentru toate aceste considerente se apreciază că recursul este fondat și, în baza art.312 alin.2 Cod pr.civilă, urmează a fi admis cu consecința modificării încheierii, în sensul admiterii cererii și desemnării ca administrator judiciar a celui propus de recurenta-creditoare.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Admite recursul declarat de creditoarea DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE A JUDEȚULUI, cu sediul în Râmnicu V, str. G-ral nr. 17, județul V, împotriva încheierii din 9 aprilie 2009, pronunțată de Tribunalul Vâlcea - Secția comercială și contencios administrativ fiscal, în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimata-debitoare SC SRL RM., cu sediul în-,.92,.A,.4,.20, județul V și lichidatoarea GRUP RM., cu sediul în str. G-ral nr. 18, - județul

Modifică încheierea în sensul că admite cererea și desemnează adminitratorul judiciar propus de recurenta-creditoare.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 12 iunie 2009, la Curtea de APEL PITEȘTI - Secția comercială și de contencios administrativ și fiscal.

Grefier,

25.06.2009

Red.GC

EM/4 ex.

Președinte:Corina Georgeta Nuță
Judecători:Corina Georgeta Nuță, Gabriela Chiorniță, Dumitru

Vezi şi alte speţe de drept comercial:

Comentarii despre Procedura insolventei practica judiciara. Decizia 704/2009. Curtea de Apel Pitesti