Procedura insolventei practica judiciara. Decizia 701/2009. Curtea de Apel Pitesti

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL PITEȘTI

SECȚIA COMERCIALĂ ȘI DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

DOSAR NR- DECIZIE NR. 701/R-COM

Ședința publică din 12 Iunie 2009

Curtea compusă din:

PREȘEDINTE: Corina Georgeta Nuță judecător

: - -, președinte secție

: -, JUDECĂTOR 2: Gabriela Chiorniță

:, grefier

S-a luat în examinare, pentru soluționare, recursul declarat de debitoarea SC SRL, cu sediul în comuna Mihăești, sat., nr. 32, județul V, mpotrivasentinței nr.454/C din 19 martie 2009, pronunțată de Tribunalul Vâlcea - Secția comercială, în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimata-creditoare SC SRL RM., cu sediul în-, județul V și lichidator GRUP RM., cu sediul în str. G-ral nr. 18, -.1, județul

La apelul nominal, făcut în ședința publică, a răspuns consilier juridic pentru recurenta-debitoare, în baza împuternicirii de la dosar, lipsă fiind celelalte părți.

Procedura, legal îndeplinită.

Recursul este timbrat cu suma de 20 lei potrivit chitanței nr.8042 din 12.05.2009 (fila 8 din dosar) și timbru judiciar în valoare de 0,30 lei.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:

Reprezentanta recurentei-debitoare depune la dosar cerere din partea V din care rezultă că a fost plătită integral și creanța de 11 lei, cu dovadă în acest sens. Arată că nu mai are alte cereri de formulat.

Curtea constată recursul în stare de judecată și acordă cuvântul asupra sa.

Reprezentanta recurentei-debitoare, având cuvântul, susține oral recursul așa cum a fost motivat în scris, solicitând admiterea lui, modificarea sentinței atacate și pe fond revocarea deschiderii procedurii insolvenței. Arată că nu sunt alți creditori.

CURTEA

Constată că, prin cererea înregistrată la 25 noiembrie 2008, SC SRL a solicitat deschiderea procedurii insolvenței debitoarei SC SRL, motivat de faptul că are față de aceasta o creanță certă, lichidă și exigibilă în sumă de 21.284 lei.

La 6 martie 2009, debitoarea a formulat contestație, susținând că nu are datorii față de creditoare, că factura depusă de aceasta nu probează existența unui raport juridic de obligații și că nu se află în stare de insolvență.

Prin sentința nr.454/C/2008, Tribunalul Vâlceaa respins ca tardivă contestația formulată de debitoare, a admis cererea creditoarei, a deschis procedura generală de insolvență și a luat toate celelalte măsuri prevăzute de lege.

Pentru a hotărî astfel instanța a reținut că, debitoarea cunoștea încă din 12 februarie 2009 de existența litigiului și trebuia să formuleze contestația în termen de 10 zile, iar creditoarea are o creanță certă, lichidă și exigibilă reprezentând rest de plată neachitat la factura nr.535/2007, în valoare totală de 78.544 lei.

Împotriva acestei sentințe a declarat recurs debitoarea, criticând-o pentru motive încadrabile în dispozițiile art.304 pct.9 și art.3041Cod pr.civilă, în care a susținut că nu i s-a făcut o comunicare legală a cererii de chemare în judecată pentru a curge termenul de contestare a acesteia, iar în ceea ce privește creanța invocată de creditoare, aceasta nu este dovedită și nu a fost cercetată de instanță, ca de altfel nici starea de insolvență.

La dosar s-a depus de către creditoarea-intimată o cerere prin care preciza că și-a recuperat creanța, așa încât înțelege să renunțe la judecată întrucât cauza a rămas fără obiect (fila 4).

În ceea ce privește stadiul procedurii și eventuala înscriere a altor creditori cu declarații de creanță, urmează a se observa că termenul fixat în acest sens a fost 21 mai 2009, termen care a expirat până la judecata prezentă, iar în interiorul său singura solicitare de înscriere la masă mai fusese formulată de Inspectoratul Teritorial d e Muncă pentru o creanță de 11 lei, dar și această autoritate a declarat că și-a recuperat creanța și nu înțelege să mai stăruie în declarația depusă la judecătorul sindic (fila 13).

Reținând că a expirat termenul de depunere a declarațiilor de creanță, că în interiorul său nu mai există înscrisă o solicitare din partea vreunui creditor, iar creditoarea-reclamantă înțelege să renunțe la cererea formulată urmează ca, în baza art.312 alin.2 Cod pr.civilă, să fie admis recursul, iar în conformitate cu prevederile art.246 din același act normativ să se ia act de poziția intimatei.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Admite recursul declarat de debitoarea SC SRL, cu sediul în comuna Mihăești, sat., nr. 32, județul V, mpotriva sentinței nr.454/C din 19 martie 2009, pronunțată de Tribunalul Vâlcea - Secția comercială, în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimata-creditoare SC SRL RM., cu sediul în-, județul V și lichidator GRUP RM., cu sediul în str. G-ral nr. 18, -.1, județul

Modifică sentința în sensul că ia act de renunțarea la judecata cererii.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 12 iunie 2009, la Curtea de APEL PITEȘTI - Secția comercială și de contencios administrativ și fiscal.

Grefier,

25.06.2009

Red.GC

EM/4 ex.

Jud.fond.

Președinte:Corina Georgeta Nuță
Judecători:Corina Georgeta Nuță, Gabriela Chiorniță, Dumitru

Vezi şi alte speţe de drept comercial:

Comentarii despre Procedura insolventei practica judiciara. Decizia 701/2009. Curtea de Apel Pitesti