Spete procedura insolventei. Decizia 702/2009. Curtea de Apel Pitesti
Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL PITEȘTI
SECȚIA COMERCIALĂ ȘI DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DOSAR NR- DECIZIE NR. 702/R-COM
Ședința publică din 12 Iunie 2009
Curtea compusă din:
PREȘEDINTE: Corina Georgeta Nuță judecător
JUDECĂTOR 2: Gabriela Chiorniță președinte secție
JUDECĂTOR 3: Dumitru
Grefier:
S-au luat în examinare, pentru soluționare, recursurile declarate de creditoarele DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE, cu sediul în Pitești,-, jud.A și AUTORITATEA PENTRU VALORIFICAREA ACTIVELOR STATULUI, cu sediul în B,--11, sector 1, împotriva sentinței nr.375/F din 2 aprilie 2009, pronunțată de Tribunalul Comercial Argeș, în dosarul nr-, intimată-debitoare fiind SRL, cu sediul în Pitești,-,.30, jud.A și lichidator, domiciliată în Pitești, cart., -.15, jud.
La apelul nominal, făcut în ședința publică, au lipsit părțile.
Procedura, legal îndeplinită.
Recursurile scutite de plata taxei judiciare de timbru.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:
Curtea ia în discuție actele de la dosar și, constatând recursurile în stare de judecată se retrage pentru deliberare.
CURTEA:
Asupra recursurilor de față, deliberând:
Constată că prin sentința nr.375/F/2.04.2009, Tribunalul Comercial Argeș, în temeiul art.131 din Legea nr.85/2006, a dispus închiderea procedurii falimentului debitoarei SC SRL Pitești, descărcându-l pe lichidatorul judiciar de orice îndatoriri și responsabilități, precum și notificarea prezentei sentințe.
Pentru a se pronunța în sensul celor de mai sus, instanța a reținut că procedura insolvenței a fost deschisă prin sentința nr.149/2007, iar intrarea în faliment în procedura simplificată s-a dispus prin sentința comercială nr.347/2007, fiind dată și sentința nr.265/2008 privind angajarea răspunderii, comunicată către DGFP A în vederea executării conform Codului d e pr.fiscală.
Împotriva sentinței, în termen legal a formulat recurs creditoarea DGFP A, care a criticat-o pentru motivele încadrate în disp.art.304 pct.9 și art.3041Cod pr.civilă, în sensul că în cauză nu s-a respectat principiul maximizării valorii bunurilor din averea debitoarei și nici nu s-a realizat scopul prevăzut de lege, respectiv acoperirea pasivului, continuarea procedurii fiind posibilă prin utilizarea fondului de lichidare.
S-a formulat recurs și de către AVAS B, care a arătat că lichidatorul trebuia să apeleze la prerogativa conferită de art.138 din Legea nr.85/2006, formulând o cerere de antrenarea a răspunderii fostului administrator, faptele s ale încadrându-se în disp.art. 138 alin.1 lit.c din același act normativ, având culpă în administrarea societății, de natură a prejudicia interesele creditorilor.
Examinând cele două recursuri, se constată că ambele sunt nefondate.
În ceea ce privește recursul DGFP A, se observă că susținerile recurentei, la nivel de principiu sunt valabile, însă aplicarea lor nu poate fi făcută dincolo de aspectele specifice ale fiecărei cauze.
În condițiile în care în averea debitoarei nu mai există bunuri care să poată fi valorificate, disponibilități bănești ori creanțe de recuperat, deci nu mai există active, este imposibil de maximizat un lucru care nu există.
Continuarea în aceste condiții a procedurii, nu ar avea ca urmare decât o creștere a pasivului, fără nici o perspectivă de acoperire, cel puțin, a cheltuielilor ce astfel s-ar prilejui.
De altfel, dincolo de principii, Legea nr.85/2006 (în vigoare în prezent, după abrogarea Legii nr.64/1995) prevede expres că procedura insolvenței poate fi închisă dacă se constată lipsa oricăror bunuri în averea debitorului, sau insuficiența acestora pentru acoperirea cheltuielilor procedurii insolvenței, iar nici unul dintre creditori nu se oferă să avanseze sumele necesare continuării acesteia.
În ceea ce privește posibilitatea utilizării fondului de lichidare, pretențiile recurentei sunt nefondate. Acest fond va fi utilizat potrivit art.4 alin.4 din Legea nr.85/2006 "în lipsa disponibilităților în contul debitorului". Legiuitorul are astfel în vedere situația în care, în averea debitoarei există bunuri valorificabile (deci nu sunt incidente dispozițiile art.131 și 132 din Legea insolvenței), însă, pentru moment, lipsesc disponibilitățile.
Ar fi total lipsit de rațiune, în condițiile în care nu mai este nimic de valorificat, să se continue o procedură, folosindu-se fondul de lichidare, deși nu există perspectiva obținerii vreunor venituri, ci doar a efectuării unor cheltuieli inutile.
Pentru toate aceste considerente, se apreciază că recursul său este nefondat și, în baza art.312 alin.1 Cod pr.civilă, urmează a fi respins.
Examinând celălalt recurs al AVAS B, se constată că prin sentința comercială nr.265/F/7 aprilie 2008, Tribunalul Comercial Argeșa admis acțiunea formulată de lichidatorul judiciar al debitoarei, obligându-l pe pârâtul, fost administrator, să aducă la masa credală suma de 159.438,77 lei, în sarcina sa fiind reținută săvârșirea faptei prev.de art.138 lit.d și e din Legea nr.85/2006.
Existența acestei sentințe contrazice susținerile recurentei, în sensul că lichidatorul judiciar nu și-ar fi exercitat prerogativele conferite art.138 din Legea nr.85/2006, cât timp acesta a formulat o cerere de antrenare a răspunderii fostului administrator pentru săvârșirea faptelor săvârșite de art.138 lit.c,d și e din Legea nr.85/2006, judecătorul sindic reținându-le doar pe cele de la lit. d și
În concluzie, și acest recurs va respins ca nefondat, în temeiul art.312 alin.1 Cod pr.civilă.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge ca nefondat recursul declarat de creditoarele DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE, cu sediul în Pitești,-, jud.A și AUTORITATEA PENTRU VALORIFICAREA ACTIVELOR STATULUI, cu sediul în B,--11, sector 1, împotriva sentinței nr.375/F din 2 aprilie 2009, pronunțată de Tribunalul Comercial Argeș, în dosarul nr-, intimată-debitoare fiind SRL, cu sediul în Pitești,-,.30, jud.A și lichidator, domiciliată în Pitești, cart., -.15, jud.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi 12 iunie 2009, la Curtea de APEL PITEȘTI - Secția comercială și de contencios administrativ și fiscal.
Grefier,
Red.
TC/2 ex.
22.06.2009
Jud fond.
Președinte:Corina Georgeta NuțăJudecători:Corina Georgeta Nuță, Gabriela Chiorniță, Dumitru