Procedura insolventei practica judiciara. Decizia 794/2009. Curtea de Apel Timisoara

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL TIMIȘOARA operator - 2928

SECȚIA COMERCIALĂ

DOSAR NR-

DECIZIA CIVILĂ NR. 794

Ședința publică din 2 iunie 2009

Curtea compusă din:

PREȘEDINTE: Mircea Boar

JUDECĂTOR 2: Csaba Bela Nasz

JUDECĂTOR 3: Maria

GREFIER: -

S-a luat în examinare, la a doua strigare, recursul declarat de creditoarea Administrația Finanțelor Publice a Municipiului A, cu sediul în A,-, împotriva sentinței comerciale nr. 361 din 2 martie 2009, pronunțată în dosarul nr- al Tribunalului Arad, privind pe debitoarea intimată Trans, prin lichidator judiciar Activ Grup, cu sediul în A,-,. 1.

La apelul nominal nu se prezintă părțile.

Procedura este legal îndeplinită.

Recursul este scutit de plata taxelor de timbru.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care, văzând că s-a solicitat judecarea cauzei și în lipsa părților, potrivit art. 242 alin. 2 Cod procedură civilă,

CURTEA

Constatând că prin sentința comercială nr. 361 din 2 martie 2009, pronunțată în dosarul nr- al Tribunalului Arads -a admis cererea lichidatorului judiciar Activ Grup, s-a dispus închiderea procedurii falimentului debitoarei Trans și radierea acesteia din registrul comerțului, a fost descărcat lichidatorul de orice îndatoriri și responsabilități, s-a dispus plata către lichidator a sumei de 520 lei, cheltuieli de procedură avansate de către acesta, precum și a sumei de 3.500 lei, reprezentând onorariu pe durata derulării procedurii, s-a dispus notificarea sentinței debitoarei, creditorilor, Direcției Generale a Finanțelor Publice A și Oficiului Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul Arad, pentru efectuarea mențiunilor de închidere a procedurii și radiere, precum și publicarea prin Buletinul procedurilor de insolvență,

Având în vedere că creditoarea Administrația Finanțelor Publice a Municipiului A, declarând recurs cu invocarea art. 304 pct. 9 și 3041Cod procedură civilă, a solicitat admiterea acestuia, modificarea sentinței recurate, în sensul dispunerii către lichidatorul judiciar a formulării unei acțiuni de atragere a răspunderii administrative față de fostele organe de conducere a societății, conform art. 138 din Legea nr. 85/2006, republicată, cu motivarea că:

Potrivit art. 2 din Legea nr. 85/2006, scopul declarat al legii este instituirea unei proceduri pentru acoperirea pasivului debitorului aflat în insolvență, situație care impune lichidatorului judiciar un ansamblu de măsuri și diligențe pentru îndeplinirea scopului propus al legii și numai dacă în pofida acestor inițiative nu se pot identifica bunuri urmăribile care să acopere pasivul debitoarei, dacă din evidențele contabile rezultă că nu au rămas bunuri în inventar, precum și dacă se constată cu certitudine că nu sunt persoane cărora le poate fi imputată vina de a fi provocat starea de insolvență, abia atunci se poate propune judecătorului sindic închiderea procedurii, potrivit art. 131 din Legea nr. 85/2006;

Raportul privind cauzele și împrejurările care au dus la apariția stării de insolvență lipsește deși se constată că nu există acte contabile și astfel nu se poate stabili existența unor bunuri ale societății și nici vinovăția fostului administrator, fiind un motiv suficient pentru ca lichidatorul judiciar să formuleze acțiune în atragerea răspunderii acestuia;

Potrivit art. 5 din Legea nr. 85/2006 organele care aplică procedura sunt judecătorul-sindic, administratorul judiciar și lichidatorul care trebuie să asigure efectuarea cu celeritate a actelor și operațiunilor prevăzute de lege, precum și realizarea în condițiile legii a drepturilor și obligațiilor celorlalți participanți la aceste acte și operațiuni;

Potrivit art. 131 Legea nr. 85/2006 în orice stadiu al procedurii, dacă se constată că nu există bunuri în averea debitorului ori că acestea sunt insuficiente pentru a acoperi cheltuielile administrative și nici un creditor nu se oferă să avanseze sumele corespunzătoare, judecătorul-sindic va putea da o sentință de închidere a procedurii, prin care se dispune și radierea debitorului din registrul în care este înmatriculat;

Potrivit art. 59 alin. 1 din Legea nr. 85/2006 administratorul judiciar sau, după caz, lichidatorul, în cazul procedurii simplificate, va întocmi și va supune judecătorului-sindic, în termenul stabilit de judecătorul sindic, dar care nu va putea depăși 60 de zile de la desemnarea sa, un raport asupra cauzelor și împrejurărilor care au dus la apariția insolvenței debitorului, cu menționarea persoanelor cărora le‑ar fi imputabilă;

Legea impune în mod imperativ întocmirea unui raport asupra cauzelor și împrejurărilor care au dus la apariția insolvenței debitorului, cu menționarea persoanelor cărora le-ar fi imputabilă această stare, fără a face nici o diferență cu privire la existența sau inexistența unor bunuri sau a lipsei contabilității debitoarei falite;

Lipsa actelor contabile și neținerea contabilității potrivit dispozițiilor legale echivalează cu o prezumție de ducere a societății în stare de faliment, fostul administrator fiind vinovat de încălcarea mai multor dispoziții legale iar faptul că acestea sunt stabilite prin alte acte normative nu împietează asupra răspunderii administrative datorită faptului că Legea nr. 85/2006 este specială doar pentru derularea procedurii falimentului iar faptele care se definesc la modul general la art. 138 sunt detaliate ca și modalități de săvârșire în legile speciale;

Trebuia analizată eventualitatea unor acțiuni oblice pentru recuperarea de creanțe și investigații privind bunurile personale ale foștilor administratori în vederea promovării art. 138 din lege fiind imposibil de acceptat o soluție de închidere a unei proceduri de faliment cât timp nu a fost respectată o dispoziție imperativă a legii, prin acest fapt ajungându-se la imposibilitatea realizării scopului declarat al legii, enunțat în mod imperativ în art. 2 al Legii nr. 85/2006;

Potrivit doctrinei în materie, răspunderea administratorului pentru ajungerea societății comerciale în insolvență este cea reglementată de dispozițiile referitoare la mandat, mandatul fiind cuprins în actul constitutiv al societății. Este fără îndoială că se impune ca lichidatorul judiciar, în considerarea retribuției primite pentru activitatea depusă, să întocmească și să depună la dosar un raport asupra cauzelor și împrejurărilor care au dus la apariția insolvenței debitorului, cu menționarea persoanelor cărora le-ar fi imputabilă și, evident, de a cere atragerea răspunderii materiale a foștilor administratori pentru lipsa lor de diligență în conducerea activității societății, atragerea răspunderii având eficiență doar înainte de închiderea procedurii.

Văzând că intimata debitoare, deși legal citată prin lichidator, nu s-a prezentat la dezbateri și nici nu a depus întâmpinare,

Reținând în fapt, potrivit mențiunilor din rapoartele întocmite de către lichidatorul judiciar, că societatea debitoare nu deține bunuri care să poată fi valorificate iar fostul administrator social a fost obligat să răspundă cu averea personală pentru suma de 66.688 lei însă executarea silită pornită în dosarul nr. 305/2005 al BEJ a fost perimată,

Că însă, raportat la motivele invocate de către recurentă, aceasta pare a ignora situația respectivă, insistând asupra a ceea ce consideră a fi răspunderea administrativă sau a administratorului,

Considerând că în măsura în care aprecia că o acțiune sau o altă acțiune în vederea angajării răspunderii se impune, creditoarea recurentă trebuia să procedeze în sensul dispozițiilor art. 138 alin. 3 din Legea nr. 85/2006, care prevăd că comitetul creditorilor sau în cazul în care acesta nu ar putea fi constituit, creditorii înșiși, pot cere judecătorului-sindic autorizarea în vederea introducerii acțiunii pentru a se dispune ca o parte a pasivului debitorului, persoană juridică, ajuns în stare de insolvență, să fie suportată de membrii organelor de supraveghere din cadrul societății sau de conducere, precum și de orice altă persoană care a cauzat starea de insolvență a debitorului, prin una dintre faptele expres menționate, în sensul dispozițiilor alin. 1 al articolului de lege respectiv, dacă administratorul judiciar sau lichidatorul a omis să indice, în raportul său asupra cauzelor insolvenței, persoanele culpabile de starea de insolvență a patrimoniului debitorului persoană juridică ori dacă acesta a omis să formuleze acțiunea și răspunderea persoanelor la care se referă legea amenință să se prescrie, o obligație a lichidatorului de a formula acțiunea sau a judecătorului sindic de a impune formularea unei cereri cu atare obiect, nefiind prevăzută de lege, care, în afara atribuțiilor stabilite în sarcina organelor menționate de art. 5 din Legea nr. 85/2006, atribuie și comitetului creditorilor respectiv acestora, în nume propriu, în condițiile arătate, legitimarea procesuală de a acționa în vederea atragerii răspunderii persoanelor vinovate de starea de insolvență,

Că, pe de altă parte, deși creditoarea recurentă a pretins că trebuia analizată eventualitatea unor acțiuni oblice pentru recuperarea de creanțe, care nu se arată însă că ar exista și a indicat că anumite investigații ce ar fi trebuit să fie întreprinse pentru obținerea informațiilor privind bunurile personale ale foștilor administratori în vederea aplicării art. 138 din lege, nu s‑a oferit să avanseze sumele necesare continuării procedurii iar îndeplinirea de către lichidatorul judiciar a obligației rezultate din dispozițiile art. 59 alin. 1 din Legea nr. 85/2006 referitoare la întocmirea raportului asupra cauzelor și împrejurărilor care au dus la apariția stării de insolvență trebuie raportată la situația concretă din cauză respectiv împrejurarea evidențiată chiar de către recurentă cu privire la faptul că acestuia nu i s‑au predat documentele contabile ale societății, în atare situație întocmirea respectivului raport fiind superfluă,

Că, în consecință, recursul fiind neîntemeiat, prin aplicarea dispozițiilor art. 312 alin. 1 Cod procedură civilă, acesta trebuie respins,

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge recursul declarat de creditoarea Administrația Finanțelor Publice a Municipiului A, cu sediul în A,-, împotriva sentinței civile nr. 361 din 2 martie 2009, pronunțată în dosarul nr- al Tribunalului Arad, privind pe intimata Trans, prin lichidator judiciar Activ Grup, cu sediul în A,-,. 1.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică din 2 iunie 2009.

PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR

GREFIER

Red. /Dact.

2 ex./9.07.2009

Primă instanță: Tribunalul Arad

Judecător

Președinte:Mircea Boar
Judecători:Mircea Boar, Csaba Bela Nasz, Maria

Vezi şi alte speţe de drept comercial:

Comentarii despre Procedura insolventei practica judiciara. Decizia 794/2009. Curtea de Apel Timisoara