Angajarea raspunderii legea insolventei 85 2006. Decizia 824/2009. Curtea de Apel Timisoara
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL TIMIȘOARA
SECȚIA COMERCIALĂ operator - 2928
DOSAR Nr-
DECIZIA CIVILĂ Nr. 824
Ședința publică din 9 iunie 2009
Curtea compusă din:
PREȘEDINTE: Mircea Boar
JUDECĂTOR 2: Csaba Bela Nasz
JUDECĂTOR 3: Maria
GREFIER: -
Pe rol se află pronunțarea asupra recursului declarat de pârâta împotriva sentinței civile nr. 53 din 21 martie 2007 pronunțată de Tribunalul Timiș în dosarul nr. 35/S/2005 în contradictoriu cu creditoarea intimată Direcția Generală a Finanțelor Publice T, debitoarea intimată, reprezentată prin lichidator judiciar &V Insolvency T, și pârâtul intimat având ca obiect procedura insolvenței.
La apelul nominal nu se prezintă părțile.
Recursul este legal timbrat cu suma de 20 lei taxă judiciară de timbru și 0,15 lei timbru judiciar.
S-a făcut referatul cauzei de grefierul de ședință, după care se constată că dezbaterea recursului a avut loc în ședința publică din 2 iunie 2009, cele declarate fiind consemnate în încheierea de la acel termen, care face parte integrantă din prezenta decizie, iar pronunțarea s-a amânat pentru astăzi, când,
CURTEA
Deliberând asupra recursului de față, constată următoarele:
Prin sentința civilă nr. 53 din 21 martie 2007 pronunțată în dosarul nr- judecătorul-sindic din cadrul Tribunalului Timișa admis cererea de atragere a răspunderii patrimoniale formulată de creditoarea Direcția Generală a Finanțelor Publice T și a obligat pârâții și la plata, în solidar, a sumei de 61.817 lei, urmărindu-se la executare dispozițiile art. 142 din Legea nr. 85/2006. De asemenea, tribunalul a dispus închiderea procedurii insolvenței față de debitoarea, precum și radierea acesteia din registrul comerțului, descărcându-l pe lichidatorul judiciar &V Insolvency T de orice îndatoriri și responsabilități cu privire la procedură, debitor și averea lui, creditori, titulari de garanții, asociați, notificând hotărârea debitoarei, creditorilor, direcției teritoriale a finanțelor publice și Oficiului Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul Timiș, pentru efectuarea mențiunii de radiere și publicarea ei în Buletinul procedurilor de insolvență.
Pentru a hotărî astfel prima instanță a reținut că prin sentința civilă nr. 166 din 24 februarie 2005 pronunțată în dosarul nr. 274/COM/S/2005 Tribunalul Timișa admis cererea creditoarei Direcția Generală a Finanțelor Publice T și a dispus deschiderea procedurii insolvenței față de debitoarea, în calitate de administrator judiciar fiind desemnată T, actuala &V Insolvency
Pentru administrarea procedurii s-a constituit pe rolul aceluiași tribunal dosarul nr. 35/S/2005, iar practicianul a procedat la notificarea deschiderii procedurii colective și a efectuat demersuri pentru a intra în posesia evidențelor contabile ale debitoarei, luând în acest sens legătura cu fostul administrator, notificându-l în repetate rânduri și pe dl. - actualul administrator social conform evidențelor registrului comerțului.
La data de 25 octombrie 2005 instituția creditoare a înregistrat o cerere de antrenarea a răspunderii patrimoniale a membrilor organelor de conducere având în vedere că evidența financiar-contabilă nu a fost predată administratorului judiciar, de unde rezultă că debitoarea nu a ținut contabilitatea în conformitate cu legea, fiind întrunite astfel condițiile prevăzute de art. 137 lit. d) din Legea nr. 64/1995 (actualul art. 138 lit. d din Legea nr. 85/2006).
Fostul administrator al debitoarei, d-na., a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea acțiunii în răspundere împotriva sa având în vedere că, așa cum rezultă din evidențele Oficiului Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul Timiș, administrator al societății debitoarei este cetățeanul, căruia i-a cesionat toate părțile sociale la data de 28 mai 2004. De asemenea, a învederat faptul că originalul procesului-verbal de predare-primire cu privire la actele contabile și bunurile societății a fost depus la administratorul judiciar.
Prin încheierea de ședință din 15 decembrie 2005, constându-se îndeplinite condițiile pretinse de lege, s-a dispus intrarea în faliment a debitoarei, în funcția de lichidator fiind confirmat același practician.
În raportul depus la dosar pentru termenul din 16 noiembrie 2006 acesta a arătat că s-a deplasat la sediul falitei, unde nu a găsit niciun act al societății și, considerând că, deși legală cesiunea părților sociale către pârâtul, operațiunea este fictivă și a fost efectuată în scopul de a transfera sarcinile și îndatoririle fostei asociate, în temeiul art. 138 alin. 1 lit. d) din Legea nr. 85/2006 a propus atragerea răspunderii ambilor pârâți pentru pasivul stabilit în cauză.
Judecătorul-sindic a apreciat întemeiată cererea de antrenare a răspunderii membrilor organelor de conducere ale debitoarei având în vedere că pârâta s-a apărat doar prin aceea că a cesionat părțile sociale deținute și a predat actele societății noului administrator social, nedovedind faptul că ar fi condus corect evidența contabilă și că astfel nu i se poate reține în sarcină fapta prevăzută de lit. d) a art. 138. De asemenea, ea nu a colaborat cu practicianul pentru a-l informa despre motivele care au condus la situația de încetare de plăți a debitoarei și nu a formulat o apărare pertinentă. Or, văzând că prin neconducerea contabilității conform legii, persoanele ce au administrat societatea erau în imposibilitate de a urmări creditele și debitele acesteia, că necunoașterea stării financiare a societății a condus la acumularea de datorii, cu precădere față de bugetul statului, judecătorul-sindic a apreciat că în cauză sunt aplicabile dispozițiile legale menționate, dispunând obligarea pârâților, în solidar, la plata către averea falitei a sumei de 61.817 lei, reprezentând pasivul stabilit în cauză. Dat fiind că nu au fost identificate bunuri în patrimoniul debitoarei, s-a considerat că și propunerea de închidere a procedurii insolvenței este întemeiată, raportat la prevederile art. 131 din Legea nr. 85/2006.
Împotriva hotărârii de mai sus, în termen legal, a declarat recurs pârâta, solicitând modificarea ei în parte, în sensul înlăturării răspunderii sale patrimoniale, fără cheltuieli de judecată, pentru următoarele motive:
Prin sentința civilă nr. 166 din 24 februarie 2005 pronunțată în dosarul nr. 274/COM/S/2005 Tribunalul Timișa admis cererea creditoarei Direcția Generală a Finanțelor Publice T, dispunând deschiderea procedurii insolvenței față de debitoarea. Ulterior, la 25 octombrie 2005, instituția creditoare a formulat cerere de antrenare a răspunderii patrimoniale a membrilor organelor de conducere pe motiv că evidența financiar-contabilă a societății nu ar fi fost predată administratorului judiciar, de unde rezultă că debitoarea nu a ținut contabilitatea în conformitate cu legea, fiind întrunite astfel condițiile prevăzute de art. 137 lit. d) din Legea nr. 64/1995 (actualul art. 138 lit. d din Legea nr. 85/2006).
În fața primei instanțe recurenta a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea acțiunii în răspundere împotriva sa având în vedere că, așa cum rezultă și din evidențele registrului comerțului, administrator al debitoarei falite este cetățeanul, căruia i-a cesionat toate părțile sociale la data de 28 mai 2004, învederând, totodată, că originalul procesului-verbal de predare-primire a actelor contabile și a bunurilor societății a fost depus la administratorul judiciar.
Chiar dacă practicianul consideră că, deși legală, cesiunea părților sociale este fictivă și a fost efectuată cu scopul de a transfera sarcinile și îndatoririle fostei asociate, recurenta este de părere că operațiunea nu poate fi considerată astfel atâta timp cât aceasta s-a făcut printr-un act autentic încheiat la Biroul Notarului Public la 28 mai 2004. De asemenea, în mod greșit atât lichidatorul judiciar, cât și judecătorul-sindic apreciază că se impune antrenarea răspunderii sale patrimoniale câtă vreme la momentul încheierii contractului autentic de cesiune a părților sociale nr. 2203/2004 intimatul a preluat societatea cu întreg activul și pasivul existent la acea dată, recurenta retrăgându-se din societate, față de care nu mai are niciun fel de pretenții. La 15 iunie 2005 semnat cu lichidatorul un proces-verbal prin care i-a înmânat practicianului originalul actului de predare-primire încheiat între ea, soțul său și cu privire la actele contabile și bunurile societății debitoare.
În drept a invocat art. 299 și următ. din Codul d e procedură civilă.
Creditoarea intimată Direcția Generală a Finanțelor Publice T, deși legal citată, nu s-a prezentat la dezbateri, însă formulat concluzii scrise (filele 11-12), prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat, pentru următoarele motive:
Instanța de fond a pronunțat o hotărâre cu respectarea prevederilor legale incidente în cauză, admițând în mod corect cererea atragere a răspunderii patrimoniale a persoanelor care se fac vinovate de starea de insolvență a debitoarei. Motivul invocat de fostul administrator social nu are suport legal, întrucât din raportul depus de practician pentru termenul din 16 noiembrie 2006 rezultă că acesta s-a deplasat la sediul societății și nu a găsit niciun document contabil. De asemenea, în mod corect judecătorul-sindic a reținut faptul că lichidatorul consideră fictivă cesiunea părților sociale, ea fiind efectuată cu scopul de a transfera sarcinile și îndatoririle fostei asociate și administrator al debitoarei. Deși s-a dispus intrarea în faliment a persoanei juridice, activitatea acesteia nu a putut fi verificată din lipsa documentelor contabile, instanța de fond considerând necesar să dispună antrenarea răspunderii pârâților pentru nerespectarea prevederilor legale, în sensul că nu au dovedit că ar fi condus în mod corect și legal evidența contabilă. Din motivarea hotărârii recurate rezultă că prin neconducerea contabilității potrivit Legii nr. 82/1991 persoanele care au administrat societatea erau în imposibilitate de a urmări creditele și debitele acesteia, necunoașterea stării financiare conducând la acumularea de datorii, cu precădere față de bugetul statului, cu atât mai mult cu cât din lipsă de documente nu au putut fi identificate bunurile aflate în patrimoniul falitei.
Nici lichidatorul judiciar al debitoarei nu s-a prezentat la dezbateri, însă a formulat întâmpinare (filele 13-14), solicitând respingerea recursului ca nefondat și menținerea în tot a sentinței atacate ca fiind temeinică și legală, fără cheltuieli de judecată.
Față de cele arătate în raportul final depus pentru termenul din 16 noiembrie 2006, în mod corect Tribunal Taa dmis cererea creditoarei Direcția Generală a Finanțelor Publice T având ca obiect atragerea răspunderii patrimoniale a recurentei și a pârâtului intimat, contabilitatea debitoarei nefiind condusă conform legii de către persoanele care au administrat societatea, ceea ce a dus la acumularea de datorii, în principal față de bugetul statului. Prin urmare, recurenta nu a colaborat cu administratorul judiciar pentru a-l informa despre motivele care au dus la situația de încetare de plăți, în patrimoniul debitoarei nefiind identificate bunuri, acestea fiind transferate cu rea-credință altor societăți la care ea este asociată. De asemenea, s-a menționat că pârâtul nu a formulat întâmpinare, nu s-a prezentat pe parcursul administrării dosarului de insolvență și nici nu a declarat recurs împotriva sentinței civile nr. 53 din 21 martie 2007 Tribunalului Timiș, acestuia fiind în mod nelegal și formal cesionate părțile sociale cu scopul vădit de a transfera sarcinile fostei asociate.
În drept a invocat dispozițiile art. 115 și următ. din Codul d e procedură civilă, art. 4 alin. 4, art. 131 și art.138 lit. d) din Legea nr. 85/2006.
Examinând recursul declarat de pârâta, prin prisma criticilor formulate, a apărărilor lichidatorului judiciar și a creditoarei intimate, a dispozițiilor art. 304 pct. 9 din Codul d e procedură civilă, în care se încadrează, conform alin. 3 al art. 306, motivele invocate de pârâtă, a art. 3041din același cod, cât și din oficiu în baza art. 306 alin. 2, Curtea constată că acesta este fondat, urmând să-l admită ca atare, având în vedere următoarele considerente:
Singurele critici aduse de recurentă sentinței civile nr. 53 din 21 martie 2007 pronunțată de Tribunalul Timiș în dosarul nr. 35/S/2005 se referă la antrenarea răspunderii sale patrimoniale personale pentru pasivul debitoarei stabilit în cauză la 61.817 lei.
După ce practicianul desemnat să administreze procedura de insolvență a debitoarei - &V Insolvency T, prin raportul de activitate prezentat la data de 16 iunie 2005 solicitat "angajarea răspunderii penale" a intimatului conform art. 145 din Legea nr. 64/1995, republicată, cu modificările ulterioare, întrucât acesta nu a pus la dispoziția sa evidența contabilă a debitoarei, prin raportul din 16 noiembrie 2006 arătat că vinovat de ajungerea societății în stare de încetare de plăți se face doar fosta asociată și administrator social - d-na., nu și dl., pentru ca prin raportul de închidere a procedurii colective depus la termenul din 21 martie 2007 să revină asupra acestei din urmă afirmații, menționând că în temeiul art. 138 alin. 1 lit. d) din Legea nr. 85/2006 propune atragerea răspunderii patrimoniale a ambelor persoane întrucât nu au ținut o contabilitate fictivă, au făcut să dispară unele documente contabile sau nu au ținut contabilitatea în conformitate cu legea, ceea ce a determinat judecătorul-sindic să admită cererea creditoarei Direcția Generală a Finanțelor Publice T, întemeiată pe art. 137 lit. d) din Legea nr. 64/1995, republicată, și să oblige ambii pârâți, în solidar, la plata sumei de 61.817 lei.
Potrivit acestui din urmă articol, preluat și de noua Lege a insolvenței, judecătorul-sindic poate dispune ca o parte a pasivului debitorului, persoană juridică, ajuns în stare de insolvență, să fie suportată de către membrii organelor de conducere - administratori, directori, cenzori și orice altă persoană - care au contribuit la ajungerea debitorului în această situație, prin una dintre următoarele fapte: a) au folosit bunurile sau creditele persoanei juridice în folos propriu sau în cel al unei alte persoane; b) au făcut acte de comerț în interes personal, sub acoperirea persoanei juridice; c) au dispus, în interes personal, continuarea unei activități care ducea în mod vădit persoana juridică la încetarea de plăți; d) au ținut o contabilitate fictivă, au făcut să dispară unele documente contabile sau nu au ținut contabilitatea în conformitate cu legea; e) au deturnat sau au ascuns o parte din activul persoanei juridice ori au mărit, în mod fictiv, pasivul acesteia; f) au folosit mijloace ruinătoare pentru a procura persoanei juridice fonduri, în scopul întârzierii încetării de plăți; g) în luna precedentă încetării plăților au plătit sau au dispus să se plătească cu preferință unui creditor, în dauna celorlalți creditori.
Este fără îndoială că scopul dispozițiilor art. 137 din Legea reorganizării judiciare și a falimentului este acela de a pune la îndemâna creditorilor o procedură specială prin care să-și poată acoperi creanțele de la persoanele vinovate de ajungerea societății în stare de insolvență, însă se impune a fi avut în vedere faptul că răspunderea întemeiată pe această normă, fiind o răspundere civilă delictuală specială (atipică), trebuie să fie îndeplinite condițiile generale ale acestei forme de răspundere civilă pentru ca persoanele prevăzute de text să răspundă cu averea persoană pentru datoriile societății pe care au condus-o, și anume: fapta respectivă să fi condus la ajungerea societății în stare de încetare de plăți, prin această faptă să se fi produs un anumit prejudiciu creditorilor, între fapta comisă și prejudiciu să existe un raport de cauzalitate, în sensul că respectiva faptă a provocat acel prejudiciu și, nu în ultimul rând, vinovăția autorului, afirmațiile intimaților privitoare la instituirea unor prezumții de culpă și de cauzalitate între faptă și prejudiciu neavând nicio bază legală.
Acțiunea în răspundere civilă fundamentată pe Legea insolvenței are un dublu temei de fapt: starea de insolvență a societății comerciale asociată cu săvârșirea uneia dintre faptele expres și limitativ prevăzute de articolul de lege amintit, simpla enumerare a unor fapte imputate pârâtei recurente neputând duce automat la antrenarea răspunderii sale patrimoniale.
În prezenta cauză, instituția creditoare, prin cererea adresată judecătorului-sindic, deși a invocat prevederile art. 137 lit. d), nu a indicat în concret prin care fapte săvârșite de către fostul administrator, anterior deschiderii procedurii reorganizării și falimentului, s-ar fi cauzat starea de insolvență a societății debitoare, învederând doar că paguba reclamată ar fi fost generată de neconducerea evidenței contabile conform dispozițiilor legale în vigoare la acea dată și că deși lichidatorul judiciar s-a deplasat la sediul persoanei juridice nu a găsit niciun document contabil. De asemenea, cesiunea părților sociale trebuie considerată ca fictivă, ea fiind efectuată cu scopul de a transfera sarcinile și îndatoririle fostei asociate și administrator al debitoarei. Cu toate că s-a dispus intrarea în faliment a societății, activitatea acesteia nu a putut fi verificată din lipsa documentelor contabile, pârâții nedovedind că ar fi condus în mod corect și legal evidența contabilă, ceea ce a determinat ca persoanele care au administrat societatea comercială să fie în imposibilitate de a urmări creditele și debitele acesteia, necunoașterea stării financiare conducând la acumularea de datorii, cu precădere față de bugetul statului, cu atât mai mult cu cât din lipsă de documente nu au putut fi identificate nici bunurile aflate în patrimoniul său.
Acest text de lege statuează că se poate dispune antrenarea răspunderii membrilor organelor de conducere ale debitoarei falite dacă aceștia "au ținut o contabilitate fictivă, au făcut să dispară unele documente contabile sau nu au ținut contabilitatea în conformitate cu legea". Este fără putință de tăgadă că legiuitorul a intenționat să dea un înțeles complex situației prevăzute la litera d) a art. 137 din Legea nr. 64/1995, republicată, în care sunt necesare îndeplinirea mai multor condiții pentru a se putea dispune atragerea răspunderii personale patrimoniale, și anume: fapta respectivă să fi condus la ajungerea societății în stare de încetare de plăți, prin fapta respectivă să se fi produs un anumit prejudiciu creditorilor (de exemplu neînregistrarea unei creanțe în contabilitate), iar între fapta comisă și prejudiciu să existe o legătură cauzală, un raport de cauzalitate, în sensul că acea faptă a provocat acel prejudiciu.
În speța dedusă judecății nu s-a dovedit îndeplinirea cumulativă a acestor condiții, astfel că simplele susțineri ale lichidatorului judiciar și ale creditoarei intimate în sensul că legătura de cauzalitate este evidentă, dat fiind faptul că situația contabilă a societății nu a fost condusă conform prevederilor legale nu pot fi avute în vedere de către instanță. De asemenea, afirmațiile practicianului referitoare la transferarea cu rea-credință a bunurilor debitoarei altor societăți la care recurenta este asociată nu au la bază vreo dovadă concludentă și pertinentă.
Sarcina probei incumbă celui care face o afirmație în fața judecății, iar invocarea prevederilor articolului ce reglementează răspunderea membrilor organelor de conducere nu atrage automat angajarea răspunderii acestora, deoarece legiuitorul nu a înțeles să instituie o prezumție legală de vinovăție și de răspundere în sarcina foștilor administratori, cum în mod neîntemeiat se afirmă de către creditoare, ci a prevăzut posibilitatea atragerii acestei răspunderi doar după administrarea de dovezi care să conducă fără niciun dubiu la concluzia că, prin faptele enumerate limitativ de lege, s-a cauzat ajungerea societății în stare de insolvență.
Pe de altă parte, nu poate fi omis faptul că recurenta nu mai are nicio calitate în cadrul debitoarei, prin contractul autentificat la Biroul Notarului Public din T sub nr. 2203/28.05.2004 cesionând toate cele 10 părți sociale în valoare de 100.000 lei (ROL) fiecare către intimatul, acesta din urmă declarând că a luat la cunoștință de actele constitutive ale persoanei juridice, cu toate modificările ulterioare, fiind de acord cu ele și că preia societatea cu întregul activ și pasiv existent la data cesiunii. De asemenea, cesionarul a mai declarat, știind de sancțiunile prevăzute de art. 292 din Codul penal, că are cunoștință de situația financiară, economică, juridică a persoanei juridice, precum și de toate documentele contabile ale societății, obligându-se să respecte clauzele actelor constitutive, astfel cum au fost ele modificate prin acte adiționale. Ca efect al acestui act autentic recurenta s-a retras din societate, intimatul cesionar devenind asociatul unic al debitoarei, precum și administratorul acesteia, ambele părți contractante declarând că numai au niciun fel de pretenții una față de cealaltă, urmând să fie redactat actul adițional la actele constitutive ale persoanei juridice, document care a fost întocmit la același birou notarial și autentificat sub nr. 2204/28.05.2004 (fila 26 dosar de sindic). Mai mult decât atât, prin procesul-verbal din 28 mai 2004, depus în copie la dosarul de fond (fila 98), al cărui original a fost înmânat lichidatorului judiciar, potrivit actului perfectat la 15 iunie 2005 (fila 97 dosarul tribunalului), recurenta a predat noului asociat-administrator toate documentele contabile ale debitoarei, astfel cum sunt ele detaliate în acest înscris.
Față de data cesionării părților sociale (cu peste 9 luni înainte de data deschiderii procedurii insolvenței), sentința civilă nr. 166/ din 24 februarie 2005 pronunțată în dosarul nr. 274/COM/S/2005 prin care judecătorul-sindic din cadrul Tribunalului Timișa declanșat procedura de executare colectivă împotriva societății debitoare și a obligat administratorul său social să depună la dosar actele prevăzute la art. 33 din Legea nr. 64/1995, republicată, nu poate fi opozabilă recurentei, cu atât mai mult cu cât din informațiile furnizate de Oficiul Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul Timiș cu adresa nr. C 283/18.01.2005 (filele 5-8 dosar de fond) începând cu data de 28 mai 2004 administrator era intimatul. Ca atare, nici demersurile practicianului pentru a intra în posesia documentelor menționate nu pot avea vreo forță probată față de asociatul cedent, fiind lipsite de orice relevanță juridică.
Susținerile lichidatorului judiciar și ale instituției creditoare, reținute de tribunal, în sensul că "deși legală, cesiunea părților sociale este o operațiune fictivă, efectuată cu scopul de a transfera sarcinile și îndatoririle fostei asociate" nu pot fi primite de către C atâta timp cât aceasta s-a făcut printr-un act autentic, încheiat la un notar public, fiind și menționată în registrul comerțului, apărarea formulată în primă instanță de către pârâta recurentă în sensul că răspunderea ei nu mai poate fi antrenată deoarece a cesionat părțile sociale deținute și a predat actele debitoarei noului administrator social neputând fi considerată ca nepertinentă. Tot astfel, judecătorul-sindic a aplicat în mod greșit regulile privitoare la sarcina probei, apreciind fără temei legal că d-na. nu a dovedit că ar fi condus corect evidența contabilă și că astfel nu i se poate reține în sarcină fapta prevăzută de lit. d) a art. 138, o asemenea dovadă trebuind a fi produsă de către reclamanți - creditoarea care a formulat cererea de atragere a răspunderii patrimoniale a foștilor membri ai organelor de conducere și practicianul care a arătat în raportul de activitate că intimatul mai întâi, apoi recurenta și ulterior ambii pârâți se fac vinovați de starea de insolvență a societății falite. De asemenea, referirile tribunalului la necolaborarea pârâtei cu practicianul pentru a-l informa despre motivele care au condus la situația de încetare de plăți a debitoarei nu sunt reale, aceasta luând legătură cu lichidatorul judiciar desemnat de judecătorul-sindic, căruia i-a predat actele pe care le deținea în legătură cu societatea, respectiv contractul de cesiune a părților sociale, actul adițional al societății comerciale cu răspundere limitată, hotărârea adunării generale a asociaților nr. 1/28.05.2004 și procesul-verbal de predare-primire către intimatul a tuturor documentelor contabile ale persoanei juridice.
În aceste condiții, Curtea constată că reclamanții nu s-au conformat exigențelor impuse de art. 1169 din Codul civil, potrivit căruia cel ce face o propunere înaintea judecății trebuie să o dovedească, și de alin. 1 al art. 129 din Codul d e procedură civilă, care statuează, de asemenea, că părțile au îndatorirea ca, în condițiile legii, să urmărească desfășurarea și finalizarea procesului, având, totodată, obligația să îndeplinească actele de procedură în condițiile, ordinea și termenele stabilite de lege sau de judecător, să-și exercite drepturile procedurale conform dispozițiilor art. 723 alin. 1, precum și să-și probeze pretențiile și apărările, doar nominalizarea a unuia dintre cazurile de atragere a răspunderii patrimoniale personale reglementate de Legea insolvenței nefiind suficientă pentru a determina convingerea instanței că cererea de chemare în judecată este întemeiată.
Văzând că nu s-au solicitat cheltuieli de judecată,
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de pârâta împotriva sentinței civile nr. 53 din 21 martie 2007 pronunțată de Tribunalul Timiș în dosarul nr. 35/S/2005 în contradictoriu cu creditoarea intimată Direcția Generală a Finanțelor Publice T, debitoarea intimată, reprezentată prin lichidator judiciar &V Insolvency T, și pârâtul intimat și, în consecință:
Modifică în parte hotărârea atacată în sensul că înlătură obligația de plată stabilită în sarcina fostului administrator social.
Menține în rest dispozițiile sentinței recurate.
Fără cheltuieli de judecată.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică azi, 9 iunie 2009.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR
Cu opinie separată în sensul
respingerii recursului.
GREFIER
Opinie separată
În dezacord cu opinia majorității, consider că recursul declarat de pârâta trebuia respins, menținându‑se soluția de admitere a cererii de atragere a răspunderii patrimoniale formulată de creditoarea Direcția Generală a Finanțelor Publice T în sensul obligării pârâților și la plata, în solidar, a sumei de 61.817 lei, urmărindu-se la executare dispozițiile art. 142 din Legea nr. 85/2006, pentru următoarele motive:
Potrivit art. 137 din Legea nr. 64/1995, incident în speță, în raport de data la care s‑a făcut sesizarea instanței, respectiv art. 138 alin. 1 din Legea nr. 85/2006, în vigoare la data soluționării, judecătorul-sindic poate dispune ca o parte a pasivului debitorului, persoană juridică, ajuns în stare de insolvență, să fie suportată nu numai de către membrii organelor de conducere, administratori, directori, cenzori dar și de orice altă persoană, în măsura în care aceștia au contribuit la ajungerea debitorului în această situație, prin una dintre faptele expres menționate, între aceea că au ținut o contabilitate fictivă, au făcut să dispară unele documente contabile sau nu au ținut contabilitatea în conformitate cu legea,
Că potrivit alin. 4 al art. 138, în caz de pluralitate, răspunderea persoanelor prevăzute la alin. 1 este solidară, cu condiția ca apariția stării de insolvență să fie contemporană sau anterioară perioadei de timp în care și-au exercitat mandatul ori în care au deținut poziția care ar fi putut cauza insolvența,
Considerând, în aceste condiții, că cesiunea părților sociale și faptul că pârâta nu mai avea calitatea de administrator social la data deschiderii procedurii, în sine, nu constituie un motiv al exonerării de răspundere,
Că deși se invocă un document din care rezultă că odată cu cesiunea s‑a făcut și predarea documentelor contabile, aspect în prezent contestat de către cedent, în măsura în care starea de insolvență a societății, respectiv existența datoriilor care au determinat deschiderea procedurii falimentului este anterioară cesiunii, chiar dacă nu era constatată prin pronunțarea unei hotărâri judecătorești în acest sens, pârâta trebuia să ia măsurile necesare pentru a asigura posibilitatea accesului lichidatorului judiciar la actele și informațiile prevăzute de art. 33 din lege, conform dispozițiilor art. 39 și că prin cesiunea făcută în condițiile concrete ale speței către un cetățean străin care în prezent realitatea cesiunii, acest acces a fost obstrucționat,
Că astfel nu se poate stabili că a fost ținută contabilitatea în conformitate cu legea sau nu s‑a făcut să dispară documentele contabile deși sarcina probei faptului pozitiv, cu privire la acest aspect, revine celui care era obligat a îndeplini acea obligație legală și nu reclamantului, pentru care împrejurarea respectivă constituie un fapt negativ, imposibil de dovedit,
Că în consecință există atât o faptă proprie, ilicită și culpabilă a pârâtei, un prejudiciu și un raport de cauzalitate care să justifice angajarea răspunderii acesteia și prin urmare, recursul fiind neîntemeiat, prin aplicarea dispozițiilor art. 312 alin. 1 Cod procedură civilă, trebuia respins.
Judecător,
- -
Red. /01.07.2009
Dact. /02.07.2009 -2 ex.
Primă instanță - Tribunalul Timiș
Judecător-sindic -
Președinte:Mircea BoarJudecători:Mircea Boar, Csaba Bela Nasz, Maria
