Procedura insolventei practica judiciara. Decizia 801/2009. Curtea de Apel Bucuresti
| Comentarii |
|
Dosar nr-
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI - SECȚIA A VI-A COMERCIALĂ
DECIZIA COMERCIALĂ NR. 801
Ședința publică de la 21.05.2009
Curtea constituită din:
PREȘEDINTE: Aurică Avram
JUDECĂTOR 2: Cosmin Mihăianu
JUDECĂTOR 3: Iulia Prelipcean I -
GREIFER - - -
Pe rol soluționarea recursului formulat de către recurenta Direcția Generală a Finanțelor Publice a Județului G, împotriva sentinței comerciale nr. 435/13.11.2008 pronunțată de Tribunalul Giurgiu, în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimații G și, reprezentată de lichidator.
La apelul nominal făcut în ședință publică a răspuns intimatul G, reprezentat de avocat cu delegație la dosar, Dl., lipsind celelalte părți.
Procedura este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care se învederează instanței faptul că, prin Serviciul Registratură, intimații au depus la dosar întâmpinări.
Întrucât nu sunt alte cereri de formulat sau probe de administrat, Curtea constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul, în combaterea recursului.
Apărătorul intimatului G solicită respingerea recursului, ca nefondat, reluând argumentele pe larg prezentate în întâmpinare, fără cheltuieli de judecată.
CURTEA
Asupra recursului de față, constată următoarele:
Prin sentința comercială nr. 435/13.11.2008, Tribunalul Giurgiua respins cererea formulată de creditoarea Direcția Generală a Finanțelor Publice a Județului G, împotriva pârâtului G și, în temeiul art. 132 alin. 2 din Legea nr. 85/2006, a închis procedura de faliment desfășurată împotriva debitoarei, a dispus radierea acesteia din registrul comerțului, precum și descărcarea lichidatorului de orice îndatoriri și responsabilități cu privire la procedură.
Pentru a pronunța această sentință, judecătorul-sindic a reținut că, urmare a aplicării sancțiunii confiscării, prin procesul-verbal încheiat la data de 13.01.2006, debitorul s-a declarat în incapacitate de plată. De asemenea, a mai constatat că actul de sancționare a fost verificat, sub aspectul legalității, de către Judecătoria Sectorului 4 B, care, prin sentința civilă nr. 3784/2006, a apreciat că fostul administrator al falitei, G, depusese documentația necesară după ce a început activitatea de colectare prin punctul de lucru deschis în mod neautorizat în B, autorizația fiindu-i eliberată la data de 21.03.2006, ulterior întocmirii actului de constatare.
În continuare, judecătorul-sindic a evocat prevederile art. 138 lit. f) din Legea nr. 85/2006, invocate de către creditoarea-reclamantă și a constatat că ipoteza pe care acest text legal o reglementează nu se regăsește în speță, întrucât pârâtul a intrat în legalitate, iar în perioada iulie - decembrie 2005 obținut un beneficiu real brut de 12.542 lei.
Pe de altă parte, constatând că a fost stinsă parțial creanța bugetară din disponibilul bănesc al falitei, dar și că în patrimoniul acesteia nu au fost identificate bunuri din a căror valorificare să poată fi acoperite cheltuielile de procedură, judecătorul-sindic a dispus, în baza art. 132 alin. 2 din Legea nr. 85/2006, închiderea procedurii, luând și măsurile subsecvente, reglementate legal.
Împotriva acestei sentințe, Direcția Generală a Finanțelor Publice a Județului Gad eclarat recurs, solicitând modificarea sa în parte, în sensul admiterii cererii și obligării pârâtului G la suportarea pasivului societății falitei, în sumă de 300.700 lei.
În motivare, recurenta a arătat că la data de 13.01.2006, a fost sancționată de Garda Financiară B cu o amendă contravențională de 2.500 lei, dispunându-se și măsura complementară a confiscării contravalorii deșeurilor comercializate fără autorizație, în valoare de 272.987 lei, deoarece societatea a obținut venituri din colectarea deșeurilor de la persoane fizice, neautorizată conform art. 13 din nr.OUG 16/2001, pentru toate punctele de lucru.
Recurenta a criticat soluția primei instanțe, care s-a limitat la a reține că intimatul-pârât a contestat procesul-verbal și că ulterior a obținut autorizație, susținând că judecătorul-sindic nu a avut în vedere faptul că plângerea împotriva procesului-verbal a fost respinsă de către Judecătoria Sectorului 4 B, prin sentința civilă nr. 3784/2006, rămasă irevocabilă, dar nici împrejurarea că autorizația a fost emisă după nouă luni de la începerea activității. În acest context, a subliniat că societatea a fost sancționată pentru activitatea desfășurată în perioada 13.07.2005 - 13.01.2006, iar autorizația de colectare a deșeurilor reciclabile pentru punctul de lucru din B are nr. 434/21.03.2006.
Prin urmare, recurenta a precizat că obținerea autorizației, pe parcursul derulării activității nu poate înlătura caracterul ilicit al faptei, iar efectuarea demersurilor pentru obținerea autorizației de colectare nu poate justifica aprecierea instanței de fond, în sensul că administratorul falitei ar fi fost de bună-credință și nu a folosit mijloace ruinătoare pentru a obține venituri, în condițiile în care legea impune în mod imperativ necesitatea existenței autorizației de colectare, ca o condiție prealabilă desfășurării activității. Așa fiind, recurenta a apreciat că intimatul-pârât a folosit venituri obținute în mod nelegal pentru continuarea activității, fapta acestuia fiind recunoscută și de administratorul judiciar care a susținut în raportul său că principala cauză care a condus la starea de insolvență a fost faptul că societatea a început activitatea de colectare a deșeurilor fără a avea autorizație la punctul de lucru din
Intimații au depus la dosar întâmpinări, prin care au solicitat respingerea recursului, ca nefondat.
Analizând actele dosarului, precum și sentința atacată, prin prisma motivelor de recurs invocate, Curtea reține următoarele:
Răspunderea reglementată de art. 138 din Legea nr. 85/2006 nu este o extindere a procedurii falimentului asupra membrilor organelor de conducere, ci una personală, care intervine numai atunci când, prin săvârșirea vreunei fapte din cele enumerate de textul de lege, aceștia au cauzat ajungerea societății debitoare în stare de insolvență.
Natura juridică a răspunderii reglementate de art. 138 din Legea nr. 85/2006 este cea a unei răspunderi speciale care împrumută cele mai multe din caracteristicile răspunderii delictuale.
Fiind vorba de o răspundere delictuală, înseamnă că, pentru a fi angajată, trebuie îndeplinite condițiile generale ale răspunderii civile delictuale, care reies din art. 998-999.civ. (fapta ilicită, prejudiciul, legătura de cauzalitate și culpa), condiții care în această situație unele conotații speciale.
Faptele enumerate în dispozițiile art. 138 din Legea nr. 85/2006 trebuie să fi cauzat ajungerea debitoarei în stare de insolvență.
Recurenta susține aplicarea dispozițiilor art. 138 lit. f) din Legea nr. 85/2006, dar Curtea constată că ipoteza reglementată de textul de lege menționat mai sus nu se regăsește în cauză.
Potrivit art. 138 lit. f) din Legea nr. 85/2006, judecătorul-sindic poate dispune ca o parte a pasivului debitorului persoană juridică, ajuns în stare de insolvență, să fie suportată de membrii organelor de supraveghere sau de conducere, precum și de orice altă persoană care a cauzat starea de insolvență, prin aceea că ar fi folosit mijloace ruinătoare pentru a procura persoanei juridice fonduri, în scopul întârzierii de plăți.
Recurenta a afirmat că intimatul-pârât se face vinovat de fapta prevăzută de art. 138 lit. f) din Legea nr. 85/2006, prin faptul că a inițiat derularea unei activități de colectare a deșeurilor, la punctul de lucru din B, neautorizat, fapt ce a condus la sancționarea de Garda Financiară B cu o amendă contravențională de 2.500 lei, fiind aplicată și măsura complementară a confiscării contravalorii deșeurilor comercializate, fără autorizație, în valoare de 272.987 lei, prin procesul-verbal seria F nr. - din 13.01.2006 - menținut, în urma respingerii plângerii formulate împotriva sa, prin sentința civilă nr. 3784/2006 pronunțată de Judecătoria Sectorului 4 B, irevocabilă.
În speță, probele relevă că însăși aplicarea acestei sancțiuni a condus la apariția stării de insolvență, aspect ce a determinat-o pe falită să solicite Tribunalului Giurgiu să fie supusă procedurii simplificate a falimentului.
Curtea recunoaște, de principiu, că începerea unei activități în mod neautorizat poate să fie încadrată în situația premisă reglementată de art. 138 lit. f) din Legea nr. 85/2006, în sensul de a avea semnificația folosirii unor mijloace ruinătoare, de natură să asigure persoanei juridice fonduri, de vreme ce este de presupus faptul că cel care demarează o asemenea activitate își asumă și riscul de a fi sancționat contravențional. Totodată, este cu totul de acord cu susținerile recurentei, potrivit cărora sentința atacată este motivată necorespunzător, atât timp cât obținerea autorizației, pe parcursul derulării activității nu poate înlătura caracterul ilicit al faptei.
Cu toate acestea, Curtea subliniază că, pentru a opera angajarea răspunderii patrimoniale în temeiul textului legal invocat de recurentă, legea impune intimatul-pârât să fi folosit mijloace ruinătoare pentru a procura persoanei juridice fonduri,în scopul întârzierii încetării de plăți.
Or, probele administrate în fața primei instanțe relevă faptul că societatea a fost sancționată pentru activitatea desfășurată în perioada 13.07.2005 - 13.01.2006, dar nu și că, în perioada anterioară, societatea ar fi întâmpinat vreo criză de lichidități. Așa fiind, nu se poate susține că fapta - evident ilicită - a intimatului-pârât ar fi fost făcută în scopul de a obține întârzierea încetării plăților, astfel încât Curtea apreciază că nu se poate reține în sarcina intimatului-pârât săvârșirea faptei prevăzute de art. 138 lit. f) din Legea nr. 85/2006.
Pentru a putea fi angajată răspunderea patrimonială a membrilor organelor de conducere ale unei societăți supuse procedurii colective, recurenta ar fi trebuit să dovedească atât săvârșirea de către intimatul-pârât a faptei reclamate, cât și legătura de cauzalitate dintre acestea și ajungerea societății în stare de insolvență.
Având în vedere considerentele expuse mai sus și reținând că invocarea prevederilor art. 138 din Legea nr. 85/2006 nu atrage automat răspunderea membrilor organelor de conducere, întrucât legiuitorul nu a înțeles să instituie o prezumție legală de vinovăție și de răspundere în sarcina acestora, ci a prevăzut posibilitatea atragerii acestei răspunderi, după administrarea de dovezi care să conducă la concluzia că, prin faptele enumerate de lege, s-a cauzat ajungerea societății în stare de insolvență, Curtea constată că judecătorul-sindic a pronunțat o hotărâre legală și temeinică - deși nesatisfăcător motivată -, a cărei confirmare se impune, motiv pentru care, în temeiul art. 312 alin. 1.proc.civ. va respinge recursul, ca nefondat, considerentele prezentei decizii urmând a se substitui pe cele ale judecătorul-sindic, în ceea ce privește soluția dată cererii de angajare a răspunderii patrimoniale a intimatului-pârât. În acest context, se impune a fi subliniat faptul că recurenta nu a adus nici o critică dispoziției de închidere a procedurii și măsurilor subsecvente acesteia.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge, ca nefondat, recursul formulat de recurenta DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE A JUDEȚULUI G, împotriva sentinței comerciale nr. 435/13.11.2008 pronunțată de către Tribunalul Giurgiu, în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimații G și, reprezentată de lichidator.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, azi, 21.05.2009.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
- - - - I -
GREFIER,
- -
Red. Jud. /2 ex./05.06.2009
Judecător-sindic -
Tribunalul Giurgiu
Președinte:Aurică AvramJudecători:Aurică Avram, Cosmin Mihăianu, Iulia Prelipcean
