Angajarea raspunderii legea insolventei 85 2006. Decizia 802/2009. Curtea de Apel Bucuresti
| Comentarii |
|
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI -SECȚIA A VI-A COMERCIALĂ
DOSAR NR-
DECIZIA COMERCIALĂ NR.802R
Ședința publică de la 21 mai 2009
Curtea constituită din:
PREȘEDINTE: Aurică Avram
JUDECĂTOR 2: Cosmin Horia Mihăianu
JUDECĂTOR I
GREFIER
.
Pe rol fiind soluționarea recursului formulat de recurenta ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE SECTOR 5 B, împotriva sentinței comerciale nr.521/30.01.2009 pronunțată de Tribunalul București - Secția a VII-a Comercială, în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimații, - EURO SA prin lichidator.
La apelul nominal făcut în ședință publică nu au răspuns părțile.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință după care:
Având în vedere faptul că recurenta, prin cererea de recurs a solicitat judecata în lipsă, Curtea reține cauza în pronunțare.
CURTEA
Prin sentința comercială nr.521/30.01.2009 pronunțată de Tribunalul București Secția a vii-a comercială, s-a respins ca neîntemeiată cererea formulată de creditoarea Administrația Finanțelor Publice sector 5 în contradictoriu cu pârâtul, cerere având ca obiect atragerea răspunderii patrimoniale a pârâtului în calitate de fost administrator al debitoarei - SA în baza art.138 alin.1 lit. C) și d) din Legea nr.85/2006.
În motivarea hotărârii se reține că prin sentința comercială nr.2376/23.05.2008 a Tribunalului București s-a dispus deschiderea procedurii generale a insolvenței împotriva debitoarei și că prin sentința nr.4040/3.10.2008, în temeiul dispozițiilor art.107 alin.1 lit.d raportat la art.1 alin.2 lit.c și d din legea nr.85/2006 s-a dispus trecerea debitoarei la faliment. Ulterior, întrucât lichidatorul judiciar nu a introdus cerere de atragere a răspunderii fostei conducerii a societății debitoare, Administrația Finanțelor Publice sector 5 formulat în instanță cerere de atragere a răspunderii față de pârâtul, cerere motivată de neîndeplinirea de către acesta a obligației legale de a ține contabilitatea în conformitate cu legea și pentru că a dispus în interes personal continuarea activității care ducea în mod vădit persoana juridică la încetarea de plăți.
Instanța de fond a apreciat cererea ca neîntemeiată, deoarece s-a considerat că fapta prevăzută de art.138 lit.d) din legea insolvenței nu a fost dovedită, iar simplul fapt că pârâtul nu ar fi ținut contabilitatea potrivit legii române nu este de natură să ducă la angajarea răspunderii, în lipsa probării raportului de cauzalitate între această faptă și ajungerea societății în stare de insolvență. Raportul cauzal trebuie să existe între fapta prevăzută de art.138 și starea de insolvență a debitoarei în sensul că săvârșirea unei asemenea fapte a generat imposibilitatea debitoarei de a acoperi datoriile exigibile. S-a mai reținut că angajarea răspunderii nu operează automat, ci numai în situația în care prelungirea acestei stări era în mod evident lipsită de posibilitatea de a aduce un profit, iar continuarea ei a fost dispusă în interesul personal al organelor de conducere, ceea ce în cauza de față nu s-a demonstrat.
Administrația Finanțelor Publice sector 5 B declarat recurs împotriva acestei sentințe, considerând-o nelegală, netemeinică și a solicitat admiterea recursului în sensul modificării hotărârii și admiterii cererii de atragere a răspunderii patrimoniale împotriva pârâtului.
În drept au fost invocate dispozițiile art.304 pct.9 proc.civ. susținându-se în dezvoltarea motivelor de recurs că instanța de fond nu a ținut seama de împrejurarea că fapta ilicită imputată pârâtului, respectiv nerespectarea obligației de ținere a contabilității nu este o simplă neglijență sau necunoaștere a legii, ci se poate înțelege intenția vădită de fraudare a legii cu scopul de a sustrage controlului firesc al statului activitatea societății generatoare de venituri, precum și de a ascunde patrimoniul societății față de creditori. S-a mai arătat că pârâtul avea obligația legală de a sista activitatea și de a formula o cerere de deschidere a procedurii în situația în care starea de insolvență era vădită.
Nu s-a formulat întâmpinare și nu s-au administrat alte probe.
Analizând sentința comercială atacată prin prisma criticilor invocate și ținând seama de prevederile legale aplicabile în cauză, Curtea constată recursul ca fiind nefondat pentru următoarele considerente:
Răspunderea persoanelor prevăzute la art.138 alin.1 din Legea nr.85/2006 este instituită pentru fapte enumerate limitativ de alin 1.
.d) a art.138 alin.1 din Legea nr.85/2006 invocată ca temei al cererii, prevede că JUDECĂTOR 3: Iulia l-sindic poate dispune ca o parte a pasivului debitorului, persoană juridică, ajuns în stare de insolvență, să fie suportată de membrii organelor de supraveghere din cadrul societății sau de conducere, dacă au ținut o contabilitate fictivă, au făcut să dispară unele documente contabile sau nu au ținut contabilitatea în conformitate cu legea și dacă prin această faptă, societatea a ajuns în stare de insolvență.
Angajarea răspunderii civile în temeiul art.138 presupune așadar îndeplinirea cumulativă a următoarelor condiții:săvârșirea unei fapte ilicite enumerate de lege, existența prejudiciului și legăturii de cauzalitate între fapta ilicită și producerea prejudiciului, culpa făptuitoruluCele patru condiții ale răspunderii civile trebuie îndeplinite indiferent de natura răspunderii, delictuală sau contractuală.
Desigur, în cazul răspunderii civile contractuale, culpa este prezumată dacă se dovedește că persoana în cauză nu a îndeplinit o obligație contractuală.A extinde prezumția și cu privire la legătura de cauzalitate dintre fapta ilicită și prejudiciu, așa cum se pretinde de către recurentă nu are nici un suport legal. Dimpotrivă, textul legal în temeiul căruia se solicită atragerea răspunderiiimpune dovedirea celor patru condiții enumerate mai înainte.
Potrivit art.1169 civil, sarcina probei incumbă celui care face o afirmație în fața instanței, în speță recurentei. În acord cu instanța de fond, Curtea reține că recurenta-creditoare nu a dovedit cum anume sau în ce modalitate, neîndeplinirea obligației legale a administratorului de a ține contabilitatea în conformitate cu legea contabilității a generat sau a contribuit la ajungerea societății în incapacitate de plată.
De asemenea, în ceea ce privește fapta prevăzută de art.138 alin.1 lit.c), recurenta s-a limitat la a face afirmații generice, fără a indica în concret elementele care să conducă la concluzia că într-adevăr pârâtul în calitate de fost asociat și administrator al societății debitoare a continuat activitatea în interesul său personal.
Prin urmare nu a fost probată nici fapta și nici legătura de cauzalitate dintre aceasta și ajungerea societății în stare de insolvență.
În consecință, Curtea constată că instanța de fond a reținut o situație de fapt corectă, a făcut o interpretare justă și în conformitate cu legea a dispozițiilor în materie, astfel că motivul de recurs prevăzut de art.304 pct.9 proc.civ. este neîntemeiat.
Față de considerentele evocate mai sus, în conformitate cu dispozițiile art.312 alin.1 proc.civ. Curtea va respinge recursul ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge ca nefondat recursul declarat de recurenta ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE SECTOR 5 B, împotriva sentinței comerciale nr.521/30.01.2009 pronunțată de Tribunalul București - Secția a VII-a Comercială, în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimații, - EURO SA prin lichidator.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică azi, 21.05.2009.
Președinte, Judecător, Judecător,
I
Grefier,
Red.Jud. 5.06.2009
Nr.ex.: 2
Fond: Tribunalul București - Secția a VII-a Comercială
Președinte:
Președinte:Aurică AvramJudecători:Aurică Avram, Cosmin Horia Mihăianu, Iulia
