Procedura insolventei practica judiciara. Decizia 909/2009. Curtea de Apel Timisoara
Comentarii |
|
ROMÂNIA Operator 2928
CURTEA DE APEL TIMIȘOARA
SECȚIA COMERCIALĂ
Dosar nr-
DECIZIA Nr. 909/
Ședința publică din 25.06.2009
PREȘEDINTE: Dorin Ilie Țiroga
JUDECĂTOR 2: Magdalena Mălescu
JUDECĂTOR 3: Marian
GREFIER:
S-a luat în examinare recursul declarat de creditoarea a Municipiului A împotriva sentinței civile nr. 804/27.04.2009 pronunțată de Tribunalul Arad în dosar nr-, în contradictoriu cu debitoarea SC ART SRL prin lichidator Casa de Insolvență A, având ca obiect procedura insolvenței.
La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă practician în insolvență în reprezentarea debitoarei intimate, lipsă fiind creditoarea recurentă.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință după care, nemaifiind alte cereri de formulat și excepții de invocat, Curtea constată încheiată cercetarea judecătorească și acordă cuvântul asupra recursului.
Reprezentanta debitoarei intimate solicită respingerea recursului. Depune la dosar concluzii scrise.
CURTEA
În deliberare constată următoarele:
Prin sentința comercială nr. 804/27.04.2009 pronunțată de Tribunalul Arad în dosar nr-, în temeiul art. 131 din Legea privind procedura insolvenței, s-a dispus închiderea procedurii insolvenței debitorului SC" - ART "SRL A și radierea debitorului din registrul comerțului, în temeiul art. 136 din Legea privind procedura insolvenței a fost descărcat administratorul judiciar de orice îndatoriri și responsabilități, în temeiul art. 4 al. 4 din Legea privind procedura insolvenței s-a dispus restituirea sumei de 8,1 lei reprezentând cheltuieli de procedură, precum și plata onorariului lichidatorului în sumă fixă de 3.500 lei pe toată perioada de desfășurare a procedurii iar în temeiul art. 135 din Legea privind procedura insolvenței s-a dispus notificarea prezentei sentințe debitorului, creditorilor, administratorului special, Direcției Generale a Finanțelor Publice, Oficiului Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul Arad, pentru efectuarea mențiunii de radiere, precum și publicarea în Buletinul procedurilor de insolvență.
Pentru a hotărî astfel, judecătorul sindic a constatat că la data de 30 martie 2009 administratorul judiciar Casa de Insolvență desemnat să administreze procedura insolvenței debitorului SC" - ART "SRL relevat incidența în cauză a art. 131 din Legea nr. 85/2006 privind procedura insolvenței întrucât în averea debitorului nu există bunuri, că judecătorul sindic a acordat un termen dând astfel posibilitatea creditorilor să își exprime poziția raportat la incidența în cauză a art. 131 din Legea nr. 85/2006 privind procedura insolvenței, că nici un creditor nu s-a oferit să avanseze sumele necesare pentru continuarea procedurii, deși procedura se derulează în scopul acoperirii pasivului debitorului, deci creditorii sunt cei interesați la mărirea averii debitorului în vederea satisfacerii cât mai complet a creanțelor acestora, constatând că procedura concursuală a fost deschisă prin sentința nr. 2462 din data de 12.12.2008, că potrivit art. 20 al. 1 lit. i raportat la art. 131 din Legea nr. 85/2006 privind procedura insolvenței închiderea procedurii în condițiile în care nu există bunuri în averea debitorului și nici un creditor nu se oferă să avanseze sumele corespunzătoare continuării procedurii este obligatorie, în temeiul art. 131 din Legea privind procedura insolvenței a dispus încheierea procedurii insolvenței și radierea debitorului.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs creditoarea A, solicitând criticând-o pentru netemeinicie și nelegalitate.
În motivare se arată creditoarea recurentă arată că potrivit art. 2 din Legea 85/2006 scopul legii conform art.2 este instituirea unei proceduri pentru acoperirea pasivului debitorului aflat în insolvență, scop care cere o serie de măsuri și diligențe în sarcina lichidatorului judiciar care nu poate propune închiderea procedurii decât dacă din evidențele contabile rezultă că nu sunt bunuri în inventar și dacă cu certitudine se constată că nu sunt persoane cărora le poate fi imputată starea de insolvență a societății.
Că, în mod eronat lichidatorul și judecătorul sindic reține că în lipsa actelor contabile nu s-a putut stabili existența unor bunuri ale societății și nici vinovăția fostului administrator deși obligațiile organelor care aplică procedura sunt prevăzute și în art.5 alin.2 din lege precum și art. 59 alin.1 care se referă la raportul asupra cauzelor și împrejurărilor care au dus la apariția insolvenței debitorului.
Lipsa actelor contabile și neținerea contabilității potrivit legii echivalează cu o prezumție de ducere a societății în stare de faliment, administratorul fiind vinovat de încălcarea mai multor dispoziții cum sunt art. 138 lit.d din Legea 85/2006, art. 73 alin.1 lit.c și alin.2, 134 și 181 din Legea nr. 31/1990 republicată și art. 11 alin.4 din Legea contabilității, cu atât mai mult cu cât se supun regulilor mandatului activitățile administratorului conform art. 1540.civ.
Aceste dispoziții legale nu înlătură răspunderea specială din Legea insolvenței și se susține că trebuia analizată eventualitatea unei acțiuni oblice pentru recuperarea de creanțe, investigații privind bunurile personale ale foștilor administratori, fără a se putea dispune închiderea unei proceduri de faliment cât timp nu au fost respectate dispozițiile imperative ale legii și recuperarea creanțelor.
Se susține că lichidatorul judiciar are datoria de a întocmit și depune un Raport asupra cauzelor și împrejurărilor care au dus la apariția insolvenței, menționarea persoanelor cărora le-ar fi imputabilă și de a cere atragerea răspunderii materiale a foștilor administratori pentru lipsa lor de diligență în conducerea activității societății.
În drept invocă dispozițiile art. 2, 5, 131 138 din Legea 85/2006, art. 304 pct.9 și art. 3041.proc.civ, art. 73 alin.1 lit.c) și alin.2, art. 134 alin.1 și 2, art. 181 din Legea nr. 31/1990 republicată, art. 11 alin.4 din Legea Contabilității, art. 1540.civ.
Debitoarea prin lichidator judiciar Casa de Insolvență Aad epus concluzii scrise prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat și nelegal.
În motivare se arată că au fost efectuate demersuri pentru identificarea bunurilor mobile și imobile supuse impozitării cu care debitoarea ar figura în evidențele fiscale ale Direcției Venituri din cadrul Primăriei Mun. A, constatându-se faptul că debitoarea nu figurează cu nici un fel de bun mobil sau imobil.
Se arată că lichidatorul a procedat la notificarea tuturor instituțiilor bancare din România în vederea identificării indisponibilizării conturilor debitoare și că nu au fost identificate disponibilități financiare în averea debitoarei, iar creditoarea A nu a înțeles să avanseze sumele corespunzătoare pentru continuarea procedurii, astfel că sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 131 din Legea 85/2006.
Având în vedere faptul că debitoarea nu figurează cu bunuri supuse impozitării, coroborat cu faptul că nu au putut fi identificate nici un fel de alte bunuri în averea debitoarei, precum și faptul că, creditoarea debitoarei, nu a înțeles să avanseze sumele corespunzătoare continuării procedurii, lichidatorul consideră că sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 131 din Legea nr. 85/2006 privind procedura insolvenței, care prevăd expres posibilitatea judecătorului sindic de a da o sentință de închidere a procedurii, în orice stadiu al procedurii prevăzute de prezenta lege, dacă se constată că nu există bunuri în averea debitoarei ori că acestea sunt insuficiente pentru a acoperi cheltuielile administrative și nici un creditor nu se oferă să avanseze sumele corespunzătoare.
Totodată se arată că au fost notificați creditorii în vederea exprimării poziției în scris cu privire la propunerea lichidatorului judiciar de închidere a procedurii, aceștia fiind astfel încunoștințați despre posibilitatea avansării cheltuielilor necesare continuării procedurii.
Lichidatorul arată că a fost întocmit Raportul privind cauzele și împrejurările care au dus la starea de insolvență a debitoarei, raport întocmit în lipsa documentelor prevăzute de art. 28 din Legea cadru, neputând fi stabilită limita sumei pentru care răspunderea revine administratorului, motiv pentru care lichidatorul nu a procedat la formularea unei astfel de acțiuni.
Examinând recursul astfel declarat prin prisma motivelor invocate dar și conform art. 3041. Curtea constată că acesta este fondat pentru motivele ce succed.
Astfel așa cum rezultă din expunerea practicalei sentinței civile nr. 804/27.04.2009 tribunalul a primit raportul de închidere a procedurii depus de către lichidator la termenul la care s-a judecat cauza. La acest termen de judecată creditoarea recurentă nu a fost prezentă, având termen în cunoștință prin efectul înregistrării declarației de creanță la data de 29.01.2009.
Potrivit art. 131 din legea nr. 85/2006 în orice stadiu al procedurii prevăzut de prezenta lege, dacă se constată că nu există bunuri în averea debitorului, ori că acestea sunt insuficiente pentru a acoperii cheltuielile administrative și nici un creditor nu se oferă să avanseze sumele corespunzătoare, judecătorul sindic va putea să da o sentință de închidere a procedurii, prin care se dispune și radierea debitorul din registrul în care este înmatriculat.
Această dispoziție legală se aplică în condițiile în care a fost deschisă procedura simplificată a insolvenței conform art. 1 alin. 2 lit. c pct. 1 și lt. d din Legea nr. 85/2006.
În această ipoteză, lichidatorul judiciar nu întocmește raportul final asupra căruia statuează art. 129 din aceeași lege, dar procedura simplificată necesită totuși întocmirea unui raport de închidere a acesteia care să conțină atestarea îndeplinirii cerințelor prevăzute de art. 131 din Legea nr. 85/2006, precum și pronunțarea lichidatorului judiciar asupra cauzelor și împrejurărilor ce au condus la necesitatea închiderii procedurii pe acest temei și a oportunității antrenării răspunderii personale patrimoniale a organelor de conducere ale debitoarei.
Un astfel de raport trebuie adus la cunoștința creditorilor pentru ca aceștia din urmă să poată formula eventuale obiecțiuni sau, după caz, să solicite,în condițiile prev. de art. 138 alin. 3 din Legea nr. 85/2006 antrenarea răspunderii patrimoniale a organelor de conducere ale debitoarei. Curtea de Apel relevă că sub aspect procedural un astfel de raport având consecința închiderii procedurii simplificate a insolvenței are regimul juridic prevăzut de art. 54 alin. 3-5 din Legea nr. 85/2006 în sensul că trebuie pus în discuția părților în condițiile în care acestea au cunoștință de conținutul raportului, iar eventualele obiecțiuni sau cereri asupra raportului de închidere trebuie soluționate în condiții de contradictorialitate, nemijlocire, oralitate și în ședință publică. În funcție de existența unor astfel de obiecțiuni sau cereri de admiterea sau respingerea acestora, judecătorul sindic urmează să se pronunțe și asupra raportului de închidere.
În cauză lichidatorul judiciar a întocmit raportul său precum și un tabel definitiv al creanțelor însă acest raport conținând propunerea de închidere a procedurii simplificate nu a fost adus la cunoștința creditorilor, fiind depus la instanță la data la care s-a judecat cauza, astfel că creditoarea recurentă în mod temeinic susține că astfel i-a fost vătămat dreptul de a formula obiecțiuni la raport și de a cere autorizarea pentru a introduce o cerere de antrenare a răspunderii patrimoniale a organelor de conducere ale debitoarei, ceea ce echivalează cu vătămarea dreptului la apărare, respectiv cu încălcarea normelor procesual civile ce impun contradictorialitatea și dezbaterea nemijlocită a tuturor aspectelor cauzei.
Raportat la aceste considerente, Curtea constată că sunt incidente motivele de casare prevăzute de art. 304 pct. 5 și 312 alin. 5.proc.civ. sens în care se va admite recursul declarat de către creditoare, se va casa sentința recurată, cu trimiterea cauzei spre rejudecare la judecătorul sindic al Tribunalului Arad în vederea continuării procedurii simplificate a insolvenței. Cu prilejul rejudecării instanța va rejudeca această cauză începând de la evaluarea raportului nr. 2 întocmit de lichidatorul judiciar, va crea creditoarei și celorlalte părți posibilitatea de a cunoaște acest raport și va avea în vedere soluționarea eventualelor obiecțiuni și cereri ale creditoarei recurente.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul creditoarei a Municipiului A împotriva sentinței civile nr. 804/27.04.2009 pronunțată de Tribunalul Arad în dosar nr-.
Casează sentința atacată și trimite cauze în vederea continuării procedurii insolvenței, la aceeași instanță, Tribunalul Arad.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 25.06.2009.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR
Dr. Dr.
GREFIER
RED./MB/07.07.2009
TEHNORED. /07.07.2009
PRIMA INSTANȚĂ: TRIBUNALUL ARAD
JUDECĂTOR SINDIC:
Președinte:Dorin Ilie ȚirogaJudecători:Dorin Ilie Țiroga, Magdalena Mălescu, Marian