Procedura insolventei practica judiciara. Decizia 911/2009. Curtea de Apel Timisoara
| Comentarii |
|
ROMÂNIA Operator 2928
CURTEA DE APEL TIMIȘOARA
SECȚIA COMERCIALĂ
Dosar nr-
DECIZIA Nr. 911/
Ședința publică din 25.06.2009
PREȘEDINTE: Dorin Ilie Țiroga
JUDECĂTOR 2: Magdalena Mălescu
JUDECĂTOR 3: Marian
GREFIER:
S-au luat în examinare recursurile declarate de creditoarele a Municipiului A și AVAS B împotriva sentinței comerciale nr. 773.1.04.2009 pronunțată de Tribunalul Arad în dosar nr-, în contradictoriu cu debitoarea SC SRL prin lichidator A, având ca obiect procedura insolvenței.
La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă practician în insolvență în reprezentarea debitoarei intimate, lipsă fiind creditoarea recurentă.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință după care, nemaifiind alte cereri de formulat și excepții de invocat, Curtea constată încheiată cercetarea judecătorească și acordă cuvântul asupra recursului.
Reprezentanta debitoarei intimate solicită respingerea recursului și depune concluzii scrise.
CURTEA
În deliberare constată următoarele:
Prin sentința comercială nr. 773.1.04.2009 pronunțată de Tribunalul Arad în dosar nr- s-a închis procedura insolvenței debitorului SC SRL A, s-a dispus radierea debitorului SC SRL A din evidențele Oficiului registrului comerțului de pe lângă Tribunalul Arad și a fost descărcat lichidatorul judiciar Casa de Insolvență A și toate persoanele care l-au asistat de orice îndatoriri sau de responsabilități cu privire la procedură, debitor și averea lui, creditori, titulari de garanții, asociați.
Prin aceeași sentință, au fost aprobate cheltuielile de procedură în sumă de 21,30 lei și onorariul lichidatorului judiciar în sumă de 3500 lei + TVA pentru întreaga perioadă de desfășurare a procedurii, s-a dispus eliberarea cheltuielilor de procedură și a onorariului din fondul de lichidare și notificarea hotărârii debitorului, creditorilor, Direcției teritoriale a finanțelor publice și Oficiului registrului comerțului de pe lângă
Tribunalul Arad pentru efectuarea mențiunii de radiere și publicarea în Buletinul procedurilor de insolvență.
Pentru a pronunța această hotărâre judecătorul sindic a constatat că prin Sentința comercială nr.15/13.01.2009 s-a admis cererea formulată de către debitorul SC SRL A, s-a deschis procedura de insolvență prevăzută de Legea nr.85/2006 față de debitor și s-a numit lichidator judiciar Casa de Insolvență A;
Totodată, judecătorul sindic a constatat că, toate demersurile efectuate de către lichidatorul judiciar Casa de Insolvență A privind identificarea bunurilor debitorului, intrarea în posesia actelor și documentelor prevăzute de art.28 din Legea nr.85/2006 au rămas fără rezultat, astfel cum rezultă din raportul de activitate prezentat de către lichidatorul judiciar în ședința din data de 21.04.2009 372, că, creditorii nu doresc să suporte avansarea sumelor corespunzătoare pentru acoperirea cheltuielilor administrative necesare continuării procedurii, deși au fost notificați în acest sens, situație în care sunt aplicabile prevederile art.131 din Legea nr.85/2006.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs creditoarea a Municipiului A, solicitând admiterea acestuia, modificarea sentinței recurate în sensul dispunerii către lichidatorul judiciar a continuării procedurii de lichidare judiciară, formularea unei acțiuni în atragerea răspunderii materiale a fostului administrator conform art. 138 din Legea nr. 85/2006 republicată.
În motivare se arată că potrivit art. 2 din Legea 85/2006 scopul legii conform art.2 este instituirea unei proceduri pentru acoperirea pasivului debitorului aflat în insolvență, scop care cere o serie de măsuri și diligențe în sarcina lichidatorului judiciar care nu poate propune închiderea procedurii decât dacă din evidențele contabile rezultă că nu sunt bunuri în inventar și dacă cu certitudine se constată că nu sunt persoane cărora le poate fi imputată starea de insolvență a societății.
Creditoarea recurentă consideră că pe parcursul perioadei scursă de la deschidere și până la închiderea procedurii, lichidatorul judiciar nu a întreprins toate măsurile privind cauzele și împrejurările care au dus la apariția stării de insolvență.
Potrivit art.5 din Legea 85/2006 "Organele care aplică proceduri sunt: instanțele judecătorești, judecătorul sindic, administratorul și lichidatorul.
(2) Organele prevăzute la alin. (1) trebuie să asigure efectuarea cu celeritate a actelor și operațiunilor prevăzute de prezenta lege, precum și realizarea în condițiile legii a drepturilor și obligațiilor celorlalți participanți la aceste acte și operațiuni."
Conform art. 131 din Legea 85/2006 "În orice stadiu al procedurii prevăzute de prezenta lege, dacă se constată că nu există bunuri în averea debitorului ori că acestea sunt insuficiente pentru a acoperi cheltuielile administrative și nici un creditor nu se oferă să avanseze sumele corespunzătoare, judecătorul sindic va putea da o sentință de închidere a procedurii, prin care se dispune și radierea debitorului din registrul în care este înmatriculat.
Însă, potrivit dispozițiilor art. 59 alin.1 din Legea 85/2006 "Administratorul judiciar sau, după caz, lichidatorul, în cazul procedurii simplificate, va întocmi și va supune judecătorului sindic, în termenul stabilit de judecătorul sindic, dar care nu va putea depăși 60 de zile de la desemnarea sa, un raport asupra cauzelor și împrejurărilor care au dus la apariția insolvenței debitorului, cu menționarea persoanelor cărora le-ar fi imputabilă."
Se observă că legea impune în mod imperativ întocmirea unui raport asupra cauzelor și împrejurărilor care au dus la apariția insolvenței debitorului, cu menționarea persoanelor cărora le-ar fi imputabilă, fără a face nici o diferență cu privire la existența sau inexistența unor bunuri sau a lipsei contabilității debitoarei falite.
De asemenea, trebuia analizată eventualitatea unor acțiuni oblice pentru recuperarea de creanțe, investigații privind bunurile personale ale foștilor administratori în vederea promovării art. 138 din lege.
Se arată că nu poate fi acceptată o soluție de închidere a unei proceduri de faliment cât timp nu a fost respectată o dispoziție imperativă a legii, prin acest fapt ajungându-se la imposibilitatea realizării scopului declarat al legii, enunțat în mod imperativ în art.2 al Legii 85/2006.
Având în vedere că potrivit doctrinei în materie, răspunderea administratorului pentru ajungerea societății comerciale în insolvență este cea reglementată de dispozițiile referitoare la mandat, iar mandatul este cuprins în actul constitutiv al societății, este fără îndoială că se impune ca lichidatorul judiciar, în considerarea retribuției primite pentru activitatea depusă, are datoria de a întocmi și depune un raport asupra cauzelor și împrejurărilor care au dus la apariția insolvenței debitorului, cu menționarea persoanelor cărora le-ar fi imputabilă și, evident, de a cere atragerea răspunderii materiale a foștilor administratori pentru lipsa lor de diligență în conducerea activității societății, atragerea răspunderii având eficiență doar înainte de închiderea procedurii.
În drept invocă dispozițiile art. 2, 5, 131 și 138 din Legea 85/2006, art. 304 pct.9 și 3041.proc.civ.
Împotriva aceleiași sentințe a declarat recurs și creditoarea AVAS B, solicitând admiterea acestuia, modificarea hotărârii atacate și, pe cale de consecință, continuarea procedurii de lichidare a debitoarei până la recuperarea tuturor datoriilor pe care SC SRL le are de achitat creditorilor.
În motivare se arată că instanța de fond a admis solicitarea lichidatorului judiciar și, pe cale de consecință, a dispus închiderea procedurii de lichidare judiciară declanșată împotriva debitoarei.
În motivarea hotărârii pronunțate, instanța de fond a apreciat că măsura închiderii procedurii de lichidare se impune întrucât în patrimoniul debitoarei nu sunt evidențiate bunurile valorificabile.
Astfel, lichidatorul judiciar a arătat că, în patrimoniul debitoarei nu au fost evidențiate bunuri valorificabile, iar în opinia sa nu sunt elemente care să susțină ideea că situația în care a ajuns debitoarea s-ar datora faptelor săvârșite de către foștii administratori.
Totodată, lichidatorul judiciar învederează că nici nu dispune de sumele necesare continuării procedurii de lichidare a debitoarei, iar creditorii înscriși la masa credală nu s-au oferit să avanseze sumele solicitate.
Creditoarea recurentă consideră că instanța de fond a pronunțat o hotărâre cu încălcarea dispozițiilor legale aplicabile în cauză.
Arată că ideea principală care se desprinde din contextul supus judecății este că, dacă ar fi existat sumele necesare (chiar și prin avansarea acestora de către creditori), continuarea procedurii s-ar impune, atât Legea nr. 85/2006 prin etapele și metodele prevăzute, cât și interesul creditorilor, tinzând în acest sens.
Față de lipsa fondurilor necesare continuării procedurii de lichidare, se arată faptul că acestea puteau fi obținute făcându-se aplicarea dispozițiilor art.4 alin.4 din Legea nr. 85/2006 modificată, care prevăd în mod explicit că "În lipsa disponibilităților din contul debitorului, se va utiliza fondul de lichidare, plățile efectuându-se pe baza unui buget previzionat pe o perioadă de cel mult 3 luni, aprobat de judecătorul sindic".
Totodată, se arată că în condițiile în care AVAS ar fi avansat sume pentru continuarea lichidării astfel cum s-a solicitat, creața acesteia, a cărei recuperare se dovedește dificilă și la cuantumul actual, s-ar fi mărit, devenind și mei greu de recuperat.
De asemenea, se arată că neavansarea de către creditori a sumelor necesare continuării procedurii de lichidare judiciară nu trebuie să fie în mod imperios "amendată" cu închiderea procedurii în temeiul dispozițiilor art. 131 din Legea nr. 85/2006, prevederile acestei legi neprevăzând acest aspect.
Referitor la posibilitatea continuării procedurii de lichidare judiciară declanșată împotriva debitoarei, creditoarea recurentă arată că modalitatea continuării procedurii este formularea cererii de chemare în judecată având ca obiect atragerea răspunderii patrimoniale a persoanelor care au făcut parte din conducerea societății, pentru a atrage la masa credală sume suplimentare destinate acoperirii pasivului debitoarei, deoarece lichidatorul judiciar are datori de a căuta modalități de recuperare a patrimoniului pentru a putea plăti cât mai multe dintre creanțele pe care debitoarea le are către creditori.
Recurenta mai arată că, pornind de la creanța pe care debitoarea o datora CAS A, o aplicare a dispozițiilor art. 138 din Legea nr. 85/2006 reprezintă de fapt găsirea persoanei din conducerea debitoarei, vinovate de deturnarea sumelor oprite de la angajatul asigurat și folosite în alte scopuri decât cel prevăzut de lege, respectiv virarea sumelor reținute către CAS, o încălcare flagrantă și constantă a dispozițiilor art. 94 din OUG nr. 150/2002 modificată, conform cărora utilizarea în alte scopuri sau nevirarea la fond a contribuției reținute de la asigurați constituie infracțiunea de deturnare de fonduri și se pedepsește conform prevederilor art. 3011.pen.(în prezent art. 454.pen) și art. 280.
Ca urmare a săvârșirii faptei de deturnare de fonduri, statul român reprezentat în cauză prin AVAS, a suferit un prejudiciu "a cărui existență certă se stabilește prin constatarea de către judecătorul sindic nu numai a faptului că societatea a ajuns în încetare de plăți ci și a împrejurării că obligațiile față de creditori nu pot fi plătite integral din averea debitorului.
Având în vedere contextul prezentat anterior, opinia recurentei este că lichidatorul nu a aplicat corect regulile răspunderii instituite de dispozițiile art. 138 și urm. din Legea nr. 85/2006.
Este evident că aceste fapte trebuie privite în contextul stării de insolvență a debitoarei, ca fiind un complex de cauze sau condiții care au dus sau au favorizat ajungerea societății în încetare de plăți. Prin aceste fapte debitoarea a fost lipsită de lichidități tocmai pentru că, probabil, a fost administrată cu rea-credință sau cu neglijență, creditorii nemaiputându-și recupera creanțele, scopul acestei dispoziții legale fiind tocmai punerea la îndemâna creditorilor a unor proceduri speciale, prin care să poată să-și acopere creanțele de la persoanele vinovate de ajungerea societății în incapacitate de plată, atât în ceea ce privește judecarea acestora cât și în ceea ce privește probațiunea, legea instituind prezumții de culpă și de cauzalitate între faptă și prejudiciu.
Mai arată recurenta că lichidatorul nu este un executor judecătoresc care ar avea doar obligația de a vinde bunuri aflate în averea debitoarei, ci atribuțiile sale sunt mult mai complexe. Nu întâmplător, în cadrul art.25 din Legea nr. 85/2006, prima dintre atribuțiile lichidatorului constă în "examinarea activității debitorului în raport cu situația de fapt și întocmirea unui raport amănunțit asupra cauzelor și împrejurărilor care au dus la insolvență, cu menționarea persoanelor cărora le-ar fi imputabilă" această analiză realizată de către un specialist, respectiv lichidatorul, constituind premisa declanșării unor potențiale acțiuni în baza art. 138 din Legea nr. 85/2006.
În drept invocă dispozițiile art. 304 pct.9 coroborat cu dispozițiile art. 3041.proc.civ. cu privire la recurs, precum și pe dispozițiile art. 2, art. 5 alin.1, art. 136, art. 138, art. 1409 precum și art. 142 alin.1 din Legea nr. 85/2006.
Debitoarea SC SRL A prin lichidator judiciar Casa de Insolvență Aad epus concluzii scrise prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat și nelegal.
În motivare se arată că au fost efectuate demersuri pentru identificarea bunurilor mobile și imobile supuse impozitării cu care debitoarea ar figura în evidențele fiscale ale Direcției Venituri din cadrul Primăriei Mun. A, constatându-se faptul că debitoarea nu figurează cu nici un fel de bun mobil sau imobil.
Se arată că lichidatorul a procedat la notificarea tuturor instituțiilor bancare din România în vederea identificării indisponibilizării conturilor debitoare și că nu au fost identificate disponibilități financiare în averea debitoarei, iar creditoarea A nu a înțeles să avanseze sumele corespunzătoare pentru continuarea procedurii, astfel că sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 131 din Legea 85/2006.
Având în vedere faptul că debitoarea nu figurează cu bunuri supuse impozitării, coroborat cu faptul că nu au putut fi identificate nici un fel de alte bunuri în averea debitoarei, precum și faptul că, creditoarea debitoarei, nu a înțeles să avanseze sumele corespunzătoare continuării procedurii, lichidatorul consideră că sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 131 din Legea nr. 85/2006 privind procedura insolvenței, care prevăd expres posibilitatea judecătorului sindic de a da o sentință de închidere a procedurii, în orice stadiu al procedurii prevăzute de prezenta lege, dacă se constată că nu există bunuri în averea debitoarei ori că acestea sunt insuficiente pentru a acoperi cheltuielile administrative și nici un creditor nu se oferă să avanseze sumele corespunzătoare.
Totodată se arată că au fost notificați creditorii în vederea exprimării poziției în scris cu privire la propunerea lichidatorului judiciar de închidere a procedurii, aceștia fiind astfel încunoștințați despre posibilitatea avansării cheltuielilor necesare continuării procedurii.
Lichidatorul arată că a fost întocmit Raportul privind cauzele și împrejurările care au dus la starea de insolvență a debitoarei, raport întocmit în lipsa documentelor prevăzute de art. 28 din Legea cadru, neputând fi stabilită limita sumei pentru care răspunderea revine administratorului, motiv pentru care lichidatorul nu a procedat la formularea unei astfel de acțiuni.
Întrucât criticile formulate de ambele creditoare vizează aceeași hotărâre judecătorească și sunt în principiu asemănătoare, Curtea va analiza împreună cele două recursuri.
Examinând sentința atacată, prin prisma motivelor invocate cât și din oficiu în baza art. 306 alin.2 proc.civ. instanța de control judiciar constată că judecătorul sindic a stabilit în mod corect starea de fapt și a aplicat tot astfel dispozițiile Legii nr. 85/2006, în speță nefiind incident motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct.9 proc.civ.
Astfel, în cauză închiderea procedurii s-a realizat în baza art. 131 din Legea nr. 85/2006, potrivit căruia "în orice stadiu al procedurii prevăzute de prezenta lege, dacă se constată că nu există bunuri în averea debitorului ori că acestea sunt insuficiente pentru a acoperi cheltuielile administrative și nici un creditor nu se referă să avanseze sumele corespunzătoare, judecătorul-sindic va da o sentință de închidere a procedurii, prin care se dispune și radierea debitorului din registrul în care este înmatriculat".
Pentru a se dispune această măsură s-a constatat de judecătorul sindic, pe baza rapoartelor prezentate de lichidatorul judiciar desemnat pe seama debitoarei, că debitoarea nu dispune de bunuri valorificabile și nici fonduri pentru acoperirea cheltuielilor administrative, că creditorii debitoarei nu și-au manifestat intenția de a avansa eventuale sume ce ar fi necesare continuării procedurii de insolvență, iar atragerea răspunderii fostului administrator al debitoarei nu poate fi probată, lichidatorul judiciar nefiind în posesia actelor contabile ale debitoarei.
În principiu, se poate accepta continuarea procedurii insolvenței atâta timp cât există indicii rezonabile că ar mai exista și alte elemente active și că acestea ar putea fi identificate și valorificate, dar atâta timp cât nu există nici un astfel de indiciu, continuarea procedurii, doar pentru că ar exista posibilitatea ipotetică a identificării unor active, ar fi doar o sursă de cheltuieli nejustificate.
Este însă fără suport real invocarea dispozițiilor art. 4 alin.4 din Legea nr. 85/2006 conform cărora în lipsa disponibilităților din contul debitorului, se va utiliza fondul de lichidare. Atâta timp cât societatea debitoare nu are nici un bun, iar lichidatorul judiciar nu a intrat în posesia documentelor contabile, utilizarea fondului de lichidare s-ar face fără nicio finalitate și nejustificat.
Curtea constată astfel că, având în vedere faptul că debitoarea nu figurează cu bunuri supuse impozitării, coroborat cu faptul că nu au putut fi identificate nici un fel de bunuri în averea sa, precum și faptul că creditorii nu au înțeles să avanseze sumele corespunzătoare continuării procedurii, în mod corect s-a dispus închiderea procedurii întemeiată pe prevederile art. 131 din insolvenței.
Hotărârea primei instanțe este criticată și pentru faptul neîntocmirii Raportului asupra cauzelor și împrejurărilor care au dus la apariția insolvenței, prevăzut de art. 59 alin.1 din Legea nr. 85/2006.
Analizând actele dosarului, Curtea constată că acest Raport este depus la filele 376-381 din dosarul de fond, context în care afirmațiile creditoarei a Municipiului A nu sunt în concordanță cu înscrisurile de la dosar și sunt formulate cu rea credință.
Prin recursurile declarate, creditoarele s-au referit și la aplicabilitatea în speță a dispozițiilor art. 138 din Legea nr. 85/2006, în baza cărora, în opinia recurentelor se impune antrenarea răspunderii personale patrimoniale a persoanelor care au făcut parte din conducerea societății.
Susținerile recurentelor sunt neîntemeiate întrucât acțiunea în răspundere reglementată de Legea nr. 85/2006 poate fi pornită numai de administratorul judiciar sau lichidatorul judiciar, conform art. 138 alin.1 din legea insolvenței, sau, potrivit art. 138 alin.3, de comitetul creditorilor cu autorizarea judecătorului sindic și numai dacă lichidatorul judiciar a omis să indice în raportul său persoanele culpabile de starea de insolvență, ori dacă acesta a omis să formuleze acțiunea prevăzută la alin.1 și răspunderea persoanelor la care se referă alin.1 amenință să se prescrie.
Ori, lichidatorul judiciar nu a omis acest aspect, ci analizându-l a precizat că nu a identificat săvârșirea nici unei fapte dintre cele prevăzute de art. 138 din lege. Nemulțumite fiind de poziția acestui lichidator, nici una din creditoare nu a formulat o cerere de autorizare judecătorului sindic pentru a introduce cererea de antrenare a răspunderii patrimoniale.
Prin urmare, în absența unei astfel de cereri la instanța de fond, afirmațiile creditoarelor în calea de atac a recursului, privitoare la antrenarea răspunderii, nu au nicio bază legală.
Cu toate că statul român, reprezentat prin Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului B, a suferit un prejudiciu a cărui existență certă este stabilită prin constatarea faptului că societatea debitoare a ajuns în încetare de plăți și că împotriva acesteia a fost declanșată procedura insolvenței, imposibilitatea recurentei de a recupera creanța cedată de Casa de Asigurări de Sănătate C-S nu constituie o premisă suficientă care să determine instanța să oblige în mod automat fostul administrator social la plata datoriilor, cum în mod eronat susține creditoarea, această formă de răspundere neputând fi dispusă decât în condițiile statuate de art. 138, condiții care în cazul de față, așa cum s-a arătat mai sus, nu se regăsesc. Mai mult decât atât, prevederile art. 138 din Legea nr. 85/2006 conțin în mod implicit cerința culpei membrilor organelor de conducere ale societății comerciale ajunsă în încetare de plăți, aspect ce rezultă și din natura juridică a acestei forme de răspundere - o răspundere civilă delictuală, legiuitorul folosind în textul legii expresia "au cauzat" starea de insolvență, și nu pe aceea de "a contribui" ca în vechea reglementare.
Criticile recurentelor legate de problema aplicării art. 138 din lege sunt nefondate având în vedere și temeiul închiderii procedurii, respectiv art. 131 din Legea nr. 85/2006, creditoarele neoferindu-se să avanseze sumele corespunzătoare continuării procedurii în condițiile în care s-a constatat că nu există bunuri în averea debitoarei.
Este adevărat, astfel cum susține creditoarea AVAS B, că lichidatorul judiciar nu este un executor judecătoresc și că are datoria de a căuta modalități de recuperare a sumelor datorate, pentru a plăti cât mai multe dintre creanțele pe care debitoarea le are către creditori, pentru că acesta este tocmai scopul procedurii insolvenței, însă recuperarea se face fie din lichidarea averii debitoarei, fie din sumele obținute în urma antrenării răspunderii membrilor organelor de conducere.
Ori în speță, probele au evidențiat că debitoarea nu figurează cu bunuri în evidențele sale, iar lichidatorul judiciar a apreciat că nu sunt elemente pentru antrenarea răspunderii, conform art. 138 din Legea nr. 85/2006, el fiind singurul în măsură să facă aceste aprecieri.
Față de cele reținute, recursurile declarate de creditoarele a Municipiului A și AVAS B apar ca nefondate, urmând a fi respinse în baza art. 312.proc.civ.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursurile declarate de creditoarele Administrația Finanțelor Publice a Municipiului A și Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului B împotriva sentinței comerciale nr. 773.1.04.2009 pronunțată de judecătorul sindic în dosarul Tribunalului Arad nr-.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică azi, 25.06.2009.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR
Dr. Dr.
GREFIER
RED./MM/14.07.2009
TEHNORED. /14.07.2009
PRIMA INSTANȚĂ: TRIBUNALUL ARAD
JUDECĂTOR SINDIC:
Președinte:Dorin Ilie ȚirogaJudecători:Dorin Ilie Țiroga, Magdalena Mălescu, Marian
