Procedura insolventei practica judiciara. Decizia 906/2009. Curtea de Apel Timisoara
Comentarii |
|
ROMÂNIA Operator 2928
CURTEA DE APEL TIMIȘOARA
SECȚIA COMERCIALĂ
Dosar nr-
DECIZIA Nr. 906/
Ședința publică din 25.06.2009
PREȘEDINTE: Dorin Ilie Țiroga
JUDECĂTOR 2: Magdalena Mălescu
JUDECĂTOR 3: Marian
GREFIER:
S-a luat în examinare recursul declarat de creditoarea a Municipiului A împotriva sentinței comerciale nr. 771/21.04.2009 pronunțată de judecătorul sindic în dosarul Tribunalului Arad nr-, în contradictoriu cu debitoarea SC SRL A prin lichidator A, având ca obiect procedura insolvenței.
La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă practician în insolvență în reprezentarea debitoarei intimate, lipsă fiind creditoarea recurentă.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință după care, nemaifiind alte cereri de formulat și excepții de invocat, Curtea constată încheiată cercetarea judecătorească și acordă cuvântul asupra recursului.
Reprezentanta debitoarei intimate solicită respingerea recursului. Depune concluzii scrise.
CURTEA
În deliberare constată următoarele:
Prin sentința comercială nr. 771/21.04.2009 pronunțată de Tribunalul Arad în dosar nr- s-a închis procedura insolvenței debitoarei SC SRL A și radierea acesteia din registrul comerțului de pe lângă Tribunalul Arad, a fost descărcat lichidatorul judiciar Casa de Insolvență A și toate persoanele care l-au asistat de orice îndatoriri sau de responsabilități cu privire la procedură, debitor și averea lui, creditori, titulari de garanții, asociați, s-au aprobat cheltuielile de procedură în sumă de 13.2 lei și onorariul lichidatorului judiciar în sumă de 3500 lei + TVA pentru întreaga perioadă de desfășurare a procedurii, s-a dispus eliberarea cheltuielilor de procedură și a onorariului din fondul de lichidare și notificarea hotărârii tuturor părților interesate și publicarea în Buletinul procedurilor de insolvență.
Pentru a hotărî astfel, judecătorul sindic a constatat că prin sentința comercială nr. 2140 bis/22.10.2008 s-a admis cererea formulată de creditoarea a Municipiului A, s-a deschis procedura de insoilvenț prevăzută de Legea nr. 85/2006 față de debitoarea SC SRL A și s-a numit administrator judiciar Casa de Insolvență A, că toate demersurile efectuate de către administratorul judiciar privind identificarrea bunurilor debitorului, intrarea în posesia actelor și documentelor prevăzute de art. 28 din lege au rămas fără rezultat, așa cum rezultă din rapoartele de activitate prezentate de administratorul judiciar în ședințele din data de 20.02.2009 și 10.03.2009 și că nici unul dintre creditori nu dorește să avanseze sumele necesare pentru acoperirea cheltuielilor administrative în vederea continuării procedurii deși au fost notificați în acest sens, astfel că a apreciat a fi incidente dispozițiile art. 131 din Legea nr. 85/2006.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs creditoarea a Municipiului A, solicitând admiterea acestuia, casarea hotărârii atacate și trimiterea cauzei spre rejudecare, iar în subsidiar modificarea sentinței atacate în sensul dispunerii către lichidatorul judiciar a continuării procedurii de lichidare judiciară, în sensul formulării unei plângeri penale împotriva fostului administrator al debitoarei conform art. 147 din Legea nr. 85/2006 republicată.
Creditoarea recurentă arată că potrivit art. 2 din Legea 85/2006 scopul legii conform art.2 este instituirea unei proceduri pentru acoperirea pasivului debitorului aflat în insolvență, scop care cere o serie de măsuri și diligențe în sarcina lichidatorului judiciar care nu poate propune închiderea procedurii decât dacă din evidențele contabile rezultă că nu sunt bunuri în inventar și dacă cu certitudine se constată că nu sunt persoane cărora le poate fi imputată starea de insolvență a societății.
Potrivit art.5 din Legea 85/2006 "Organele care aplică proceduri sunt: instanțele judecătorești, judecătorul sindic, administratorul și lichidatorul.
(2) Organele prevăzute la alin. (1) trebuie să asigure efectuarea cu celeritate a actelor și operațiunilor prevăzute de prezenta lege, precum și realizarea în condițiile legii a drepturilor și obligațiilor celorlalți participanți la aceste acte și operațiuni."
Potrivit art.4 din Legea nr. 85/2006 "în lipsa disponibilităților în contul. Debitorului, se va utiliza fondul de lichidare, plățile efectuându-se pe baza unui buget previzionat pe o perioadă de cel puțin 3 luni, aprobat de judecătorul sindic."
Se arată că nu poate fi acceptată o soluție de închidere a unei proceduri de faliment cât timp nu a fost respectată o dispoziție imperativă a legii, prin acest fapt ajungându-se la imposibilitatea realizării scopului declarat al legii, enunțat în mod imperativ în art.2 al Legii 85/2006.
Faptul că nu s-au primit actele societății nu poate duce la concluzia că nu sunt bunuri și că nimănui nu-i incumbă responsabilitatea pentru ajungerea societății în faliment. Nu s-au făcut cercetări la OCPI, privind eventuale bunuri imobile înscrise în cartea funciară, la Arhiva Electronică de Gajuri Mobiliare, la bănci, pentru eventuale conturi bancare.
Creditoarea recurentă, în aplicarea art.147 din lege, consideră că o plângere penală împotriva fostului/foștilor administratori ai societății se impunea, întrucât aceștia nu au depus documentele financiare ale societății, acest fapt fiind o dovadă a relei credințe, o modalitate de împiedicare a organelor abilitate de a verifica situația contabilă a societății în insolvență, de fapt prin lipsa documentelor contabile nu se poate afirma cu certitudine că nu sunt bunuri sau alte resurse și ca atare este inoportună propunerea de închidere a procedurii întemeiată pe lipsa de bunuri.
În drept invocă dispozițiile art. 2, 5, 18, 131 138 și 147 din Legea 85/2006, art. 304 pct.9 și art. 3041.proc.civ.
Examinând recursul declarat prin prisma motivelor invocate de către creditoare, precum și potrivit disp.art. 304, 304 ind.1 C,proc.civ. Curtea de Apel constată că acesta este nefondat pentru motivele ce succed.
Criticile vizând faptul că lichidatorul judiciar nu ar fi întreprins toate măsurile pentru identificarea bunurilor debitoarei sunt generale și nu arată care sunt bunurile la care se referă. Dimpotrivă, Curtea constată că lichidatorul judiciar a întreprins toate măsurile rezonabile pentru identificarea tuturor elementelor de activ ale debitoarei.
În principiu, se poate accepta continuarea procedurii insolvenței atâta timp cât există indicii rezonabile că ar mai exista și alte elemente active și că acestea ar putea fi identificate și valorificate, dar atâta timp cât nu există nici un astfel de indiciu, continuarea procedurii, doar pentru că ar exista posibilitatea ipotetică a identificării unor active, ar fi doar o sursă de cheltuieli nejustificate.
Este fără suport real și invocarea dispozițiilor art.4 alin.4 din Legea nr. 85/2006 conform cărora în lipsa disponibilităților din contul debitorului, se va utiliza fondul de lichidare. Atâta timp cât societatea debitoare nu are nici un bun, iar lichidatorul judiciar nu a intrat în posesia documentelor contabile, utilizarea fondului de lichidare s-ar face fără nicio finalitate și nejustificat.
Creditoarea critică hotărârea primei instanțe și pentru neefectuarea unui anumit demers.
În concret, creditoarea are pretenția ca lichidatorul judiciar să introducă o plângere penală împotriva administratorului social al debitoarei, sub aspectul săvârșirii infracțiunii prevăzută de art. 147 din Legea 85/2006.
Curtea statuează că această critică este neîntemeiată, pe de o parte, respectiv este formulată pentru prima dată ca o cerere distinctă în recurs.
În ceea ce privește lipsa de temei a unei astfel de critici, Curtea relevă că infracțiunea prev. de art. 147 din Legea 85/2006 încriminează fapta administratorului, directorului ori reprezentantului legal al debitorului persoană juridică, de a pune la dispoziția judecătorului sindic, administratorului judiciar sau lichidatorului, în condițiile prev. de art. 35 documentelor și informațiilor prevăzute la art. 28 alin.1 lit.a-f ori împiedicarea acestora cu rea credință de a întocmi documentația respectivă.
Din conținutul Capitolului V al Legii 85/2006 rezultă că infracțiunile reglementate în cadrul art. 143-147 se urmăresc și se judecă după procedura procesual penală de drept comun. Prin consecință, au dreptul de a formula sesizarea sau plângerea penală cu privire la săvârșirea oricăreia dintre aceste infracțiuni, inclusiv relativ la infracțiunea prevăzută de art. 147, orice persoană interesată, punerea în mișcare a acțiunii penale nefiind condiționată de calitatea persoanei vătămate printr-o astfel de acțiune. De altfel, nici una dintre aceste infracțiuni nu este exceptată de la principiul oficialității, potrivit art. 279.proc. pen. ci dimpotrivă, se aplică modurile de sesizare prevăzute de art. 221 alin.1 proc.pen.
Prin urmare, nimic nu o împiedică pe creditoarea recurentă să recurgă la formularea unei plângeri penale împotriva administratorului social al debitoarei, fie în cadrul procedurii, fie după închiderea acesteia, întrucât răspunderea penală a administratorului social pentru săvârșirea infracțiunii prevăzută de art. 147 din Legea 85/2006 nu depinde de modul de rezolvare a procedurii insolvenței debitoarei.
Curtea mai relevă că în fața judecătorului sindic creditoarea nu și-a manifestat în nici un mod intenția de a introduce o plângere penală împotriva administratorului social, iar lichidatorul nu poate fi obligat la a înregistra o astfel de plângere penală.
Sub acest ultim aspect, nici o dispoziție a Legii insolvenței nu îi impune administratorului judiciar sau lichidatorului un astfel de demers judiciar cu caracter procesual-penal.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de creditoarea Administrația Finanțelor Publice a Municipiului A împotriva sentinței comerciale nr. 771/21.04.2009 pronunțată de judecătorul sindic în dosarul Tribunalului Arad nr-.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică azi, 25.06.2009.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR
Dr. Dr.
GREFIER
RED./MM/08.07.2009
TEHNORED. /08.07.2009
PRIMA INSTANȚĂ: TRIBUNALUL ARAD
JUDECĂTOR SINDIC:
Președinte:Dorin Ilie ȚirogaJudecători:Dorin Ilie Țiroga, Magdalena Mălescu, Marian