Procedura insolventei practica judiciara. Decizia 912/2009. Curtea de Apel Timisoara

ROMÂNIA Operator 2928

CURTEA DE APEL TIMIȘOARA

SECȚIA COMERCIALĂ

Dosar nr-

DECIZIA Nr. 912/

Ședința publică din 25.06.2009

PREȘEDINTE: Dorin Ilie Țiroga

JUDECĂTOR 2: Magdalena Mălescu

JUDECĂTOR 3: Marian

GREFIER:

S-a luat în examinare recursul declarat de creditoarea a Municipiului A împotriva sentinței civile nr. 635/06.04.2009 pronunțată de Tribunalul Arad în dosar nr-, în contradictoriu cu debitoarea SC SRL prin lichidator Casa de Insolvență A, având ca obiect procedura insolvenței.

La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă practician în insolvență în reprezentarea debitoarei intimate, lipsă fiind creditoarea recurentă.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință după care, nemaifiind alte cereri de formulat și excepții de invocat, Curtea constată încheiată cercetarea judecătorească și acordă cuvântul asupra recursului.

Reprezentanta debitoarei intimate solicită respingerea recursului. Depune la dosar concluzii scrise.

CURTEA

În deliberare constată următoarele:

Prin sentința comercială nr. 635/06.04.2009 pronunțată de Tribunalul Arad în dosar nr-, în temeiul art. 131 din Legea privind procedura insolvenței s-a dispus închiderea procedurii insolvenței debitorului SC " L & V " SRL A, și radierea debitorului din registrul comerțului, în temeiul art. 136 din Legea privind procedura insolvenței a fost descărcat lichidatorul judiciar de orice îndatoriri și responsabilități, în baza disp. art. 4, alin. 4 din Legea nr. 85/2006 s-a dispus plata cheltuielilor de procedură în sumă de 162,10 lei din fondul unic de lichidare, avansate de lichidatorul judiciar Casa de Insolvență A, precum și a onorariului lichidatorului judiciar în cuantum de 3.500 lei + TVA aferent întregii proceduri.

Totodată s-a dispus afișarea tabelului preliminar al creanțelor debitoarei la ușa instanței, în temeiul art. 135 din Legea privind procedura insolvenței, iar în temeiul art. 135 din Legea privind procedura insolvenței, s-a dispus notificarea prezentei sentințe debitorului, creditorilor, administratorului special, Direcției Teritoriale a Finanțelor Publice, Oficiului Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul Arad pentru efectuarea mențiunii de radiere, precum și publicarea în Buletinul procedurilor de insolvență.

Pentru a hotărî astfel, judecătorul sindic a constatat că la data de 12 ianuarie 2009, fost deschisă procedura generală a insolvenței prevăzută de Legea nr. 85/2006, față de debitoarea SC " " SRL, fiind desemnat lichidator judiciar Casa de Insolvență A să administreze procedura insolvenței debitoarei.

Prin sentința de deschidere a procedurii insolvenței, judecătorul sindic a pus în sarcina fostului administrator al societății obligația de predare a documentelor prev. de art. 28 din Legea nr. 85/2006, obligație neîndeplinită de acesta, motiv pentru care, împotriva sa a fost formulată o plângere penală de către lichidatorul judiciar, plângere fără rezultat concret.

În ciuda eforturilor depuse de lichidatorului judiciar nu au fost identificate bunuri sau alte resurse pentru a putea fi plătite datoriile societății, după cum nu au fost identificate cauze de atragere a răspunderii fostului administrator al SC " " SRL, cu care a fost imposibil să se ia legătura.

Judecătorul sindic a mai constatat că, în conformitate cu adresa nr.29273/17.02.2009 emisă de Primăria mun. A reprezentată prin Primar - prin Direcția venituri, rezultă că debitoarea SC " " SRL nu are înregistrate bunuri supuse impozitării (fila 129 dosar).

Față de lipsa totală a actelor și documentelor prevăzute de art. 28 din Legea insolvenței, precum și imposibilitatea identificării uneia dintre cauzele de atragere a răspunderii fostului administrator al societății debitoare, judecătorul sindic a pus în vedere creditorilor să-și exprime poziția față de o eventuală avansare a cheltuielilor necesare continuării procedurii, potrivit Încheierii dată în ședința publică din 09 martie 2009, însă creditorii nu au răspuns pozitiv acestei solicitări.

Ca urmare a imposibilității identificării de bunuri sau resurse necesare continuării procedurii și stingerii pasivului societății insolvente, lichidatorul judiciar a solicitat să se dispună închiderea procedurii.

Constatând că s-au întocmit și comunicat notificările în condițiile art. 61 din lege, precum și faptul că din probele de la dosar rezultă că societatea nu deține bunuri valorificabile în patrimoniul său, față de considerentele mai sus arătate și în temeiul art. 131 din Legea privind procedura insolvenței, judecătorul sindic a dispus închiderea procedurii insolvenței și radierea debitorului din evidențele Oficiului Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul Arad.

Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs creditoarea A, solicitând admiterea acestuia, modificarea sentinței recurate în sensul dispunerii către lichidatorul judiciar a continuării procedurii de lichidare judiciară, formularea unei acțiuni în atragerea răspunderii materiale a fostului administrator, conform art. 138 din Legea 85/2006, republicată.

În motivare creditoarea recurentă arată că potrivit art. 2 din Legea 85/2006 scopul legii conform art.2 este instituirea unei proceduri pentru acoperirea pasivului debitorului aflat în insolvență, scop care cere o serie de măsuri și diligențe în sarcina lichidatorului judiciar care nu poate propune închiderea procedurii decât dacă din evidențele contabile rezultă că nu sunt bunuri în inventar și dacă cu certitudine se constată că nu sunt persoane cărora le poate fi imputată starea de insolvență a societății.

Creditoarea recurentă consideră că pe parcursul perioadei scursă de la deschidere și până la închiderea procedurii, lichidatorul judiciar nu a întreprins toate măsurile privind cauzele și împrejurările care au dus la apariția stării de insolvență.

Potrivit art.5 din Legea 85/2006 "Organele care aplică proceduri sunt: instanțele judecătorești, judecătorul sindic, administratorul și lichidatorul.

(2) Organele prevăzute la alin. (1) trebuie să asigure efectuarea cu celeritate a actelor și operațiunilor prevăzute de prezenta lege, precum și realizarea în condițiile legii a drepturilor și obligațiilor celorlalți participanți la aceste acte și operațiuni."

Conform art. 131 din Legea 85/2006 "În orice stadiu al procedurii prevăzute de prezenta lege, dacă se constată că nu există bunuri în averea debitorului ori că acestea sunt insuficiente pentru a acoperi cheltuielile administrative și nici un creditor nu se oferă să avanseze sumele corespunzătoare, judecătorul sindic va putea da o sentință de închidere a procedurii, prin care se dispune și radierea debitorului din registrul în care este înmatriculat.

Însă, potrivit dispozițiilor art. 59 alin.1 din Legea 85/2006 "Administratorul judiciar sau, după caz, lichidatorul, în cazul procedurii simplificate, va întocmi și va supune judecătorului sindic, în termenul stabilit de judecătorul sindic, dar care nu va putea depăși 60 de zile de la desemnarea sa, un raport asupra cauzelor și împrejurărilor care au dus la apariția insolvenței debitorului, cu menționarea persoanelor cărora le-ar fi imputabilă."

Se observă că legea impune în mod imperativ întocmirea unui raport asupra cauzelor și împrejurărilor care au dus la apariția insolvenței debitorului, cu menționarea persoanelor cărora le-ar fi imputabilă, fără a face nici o diferență cu privire la existența sau inexistența unor bunuri sau a lipsei contabilității debitoarei falite.

De asemenea, trebuia analizată eventualitatea unor acțiuni oblice pentru recuperarea de creanțe, investigații privind bunurile personale ale foștilor administratori în vederea promovării art. 138 din lege.

Se arată că nu poate fi acceptată o soluție de închidere a unei proceduri de faliment cât timp nu a fost respectată o dispoziție imperativă a legii, prin acest fapt ajungându-se la imposibilitatea realizării scopului declarat al legii, enunțat în mod imperativ în art.2 al Legii 85/2006.

Având în vedere că potrivit doctrinei în materie, răspunderea administratorului pentru ajungerea societății comerciale în insolvență este cea reglementată de dispozițiile referitoare la mandat, iar mandatul este cuprins în actul constitutiv al societății, este fără îndoială că se impune ca lichidatorul judiciar, în considerarea retribuției primite pentru activitatea depusă, are datoria de a întocmi și depune un raport asupra cauzelor și împrejurărilor care au dus la apariția insolvenței debitorului, cu menționarea persoanelor cărora le-ar fi imputabilă și, evident, de a cere atragerea răspunderii materiale a foștilor administratori pentru lipsa lor de diligență în conducerea activității societății, atragerea răspunderii având eficiență doar înainte de închiderea procedurii.

În drept invocă dispozițiile art. 2, 5, 131 138 din Legea 85/2006, art. 304 pct.9 și art. 3041.proc.civ.

Debitoarea prin lichidator judiciar Casa de Insolvență Aad epus concluzii scrise, prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat și nelegal.

În motivare se arată că au fost efectuate demersuri pentru identificarea bunurilor mobile și imobile supuse impozitării cu care debitoarea ar figura în evidențele fiscale ale Direcției Venituri din cadrul Primăriei Mun. A, constatându-se faptul că debitoarea nu figurează cu nici un fel de bun mobil sau imobil.

Se arată că lichidatorul a procedat la notificarea tuturor instituțiilor bancare din România în vederea identificării indisponibilizării conturilor debitoare și că nu au fost identificate disponibilități financiare în averea debitoarei, iar creditoarea A nu a înțeles să avanseze sumele corespunzătoare pentru continuarea procedurii, astfel că sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 131 din Legea 85/2006.

Având în vedere faptul că debitoarea nu figurează cu bunuri supuse impozitării, coroborat cu faptul că nu au putut fi identificate nici un fel de alte bunuri în averea debitoarei, precum și faptul că, creditoarea debitoarei, nu a înțeles să avanseze sumele corespunzătoare continuării procedurii, lichidatorul consideră că sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 131 din Legea nr. 85/2006 privind procedura insolvenței, care prevăd expres posibilitatea judecătorului sindic de a da o sentință de închidere a procedurii, în orice stadiu al procedurii prevăzute de prezenta lege, dacă se constată că nu există bunuri în averea debitoarei ori că acestea sunt insuficiente pentru a acoperi cheltuielile administrative și nici un creditor nu se oferă să avanseze sumele corespunzătoare.

Totodată se arată că au fost notificați creditorii în vederea exprimării poziției în scris cu privire la propunerea lichidatorului judiciar de închidere a procedurii, aceștia fiind astfel încunoștințați despre posibilitatea avansării cheltuielilor necesare continuării procedurii.

Lichidatorul arată că a fost întocmit Raportul privind cauzele și împrejurările care au dus la starea de insolvență a debitoarei, raport întocmit în lipsa documentelor prevăzute de art. 28 din Legea cadru, neputând fi stabilită limita sumei pentru care răspunderea revine administratorului, motiv pentru care lichidatorul nu a procedat la formularea unei astfel de acțiuni.

Examinând recursul astfel declarat prin prisma motivelor invocate dar și conform art. 3041. Curtea constată că acesta este fondat pentru motivele ce succed.

Astfel așa cum rezultă din expunerea practicalei sentinței civile nr. 635/06.04.2009 tribunalul a primit raportul de închidere a procedurii depus de către lichidator la termenul la care s-a judecat cauza. La acest termen de judecată creditoarea recurentă nu a fost prezentă, având termen în cunoștință prin efectul înregistrării declarației de creanță la data de 20.02.2009.

Potrivit art. 131 din legea nr. 85/2006 în orice stadiu al procedurii prevăzut de prezenta lege, dacă se constată că nu există bunuri în averea debitorului, ori că acestea sunt insuficiente pentru a acoperii cheltuielile administrative și nici un creditor nu se oferă să avanseze sumele corespunzătoare, judecătorul sindic va putea să da o sentință de închidere a procedurii, prin care se dispune și radierea debitorul din registrul în care este înmatriculat.

Această dispoziție legală se aplică în condițiile în care a fost deschisă procedura simplificată a insolvenței conform art. 1 alin. 2 lit. c pct. 1 și lt. d din Legea nr. 85/2006.

În această ipoteză, lichidatorul judiciar nu întocmește raportul final asupra căruia statuează art. 129 din aceeași lege, dar procedura simplificată necesită totuși întocmirea unui raport de închidere a acesteia care să conțină atestarea îndeplinirii cerințelor prev. de art. 131 din Legea nr. 85/2006, precum și pronunțarea lichidatorului judiciar asupra cauzelor și împrejurărilor ce au condus la necesitatea închiderii procedurii pe acest temei și a oportunității antrenării răspunderii personale patrimoniale a organelor de conducere ale debitoarei.

Un astfel de raport trebuie adus la cunoștința creditorilor pentru ca aceștia din urmă să poată formula eventuale obiecțiuni sau, după caz, să solicite,în condițiile prev. de art. 138 alin. 3 din Legea nr. 85/2006 antrenarea răspunderii patrimoniale a organelor de conducere ale debitoarei. Curtea de Apel relevă că sub aspect procedural un astfel de raport având consecința închiderii procedurii simplificate a insolvenței are regimul juridic prev. de art. 54 alin. 3-5 din Legea nr. 85/2006 în sensul că trebuie pus în discuția părților în condițiile în care acestea au cunoștință de conținutul raportului, iar eventualele obiecțiuni sau cereri asupra raportului de închidere trebuie soluționate în condiții de contradictorialitate, nemijlocire, oralitate și în ședință publică. În funcție de existența unor astfel de obiecțiuni sau cereri de admiterea sau respingerea acestora, judecătorul sindic urmează să se pronunțe și asupra raportului de închidere.

În cauză lichidatorul judiciar a întocmit raportul său precum și un tabel definitiv al creanțelor însă acest raport conținând propunerea de închidere a procedurii simplificate nu a fost adus la cunoștința creditorilor, fiind depus la instanță la data la care s-a judecat cauza, astfel că creditoarea recurentă în mod temeinic susține că astfel i-a fost vătămat dreptul de a formula obiecțiuni la raport și de a cere autorizarea pentru a introduce o cerere de antrenare a răspunderii patrimoniale a organelor de conducere ale debitoarei, ceea ce echivalează cu vătămarea dreptului la apărare, respectiv cu încălcarea normelor procesual civile ce impun contradictorialitatea și dezbaterea nemijlocită a tuturor aspectelor cauzei.

Raportat la aceste considerente, Curtea constată că sunt incidente motivele de casare prev. de art. 304 pct. 5 și 312 alin. 5. sens în care se va admite recursul declarat de către creditoare, se va casa sentința recurată, cu trimiterea cauzei spre rejudecare la judecătorul sindic al Tribunalului Timiș în vederea continuării procedurii simplificate a insolvenței. Cu prilejul rejudecării instanța va rejudeca această cauză începând de la evaluarea raportului nr. 2 întocmit de lichidatorul judiciar, va crea creditoarei și celorlalte părți posibilitatea de a cunoaște acest raport și va avea în vedere soluționarea eventualelor obiecțiuni și cereri ale creditoarei recurente.

PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Admite recursul creditoarei a Municipiului A împotriva sentinței civile nr. 635/06.04.2009 pronunțată de Tribunalul Arad în dosar nr-.

Casează sentința atacată și trimite cauza în vederea continuării procedurii insolvenței, la aceeași instanță, Tribunalul Arad.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică din 25.06.2009.

PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR

Dr. Dr.

GREFIER

RED./MB/07.07.2009

TEHNORED. /07.07.2009

PRIMA INSTANȚĂ: TRIBUNALUL ARAD

JUDECĂTOR SINDIC:

Președinte:Dorin Ilie Țiroga
Judecători:Dorin Ilie Țiroga, Magdalena Mălescu, Marian

Vezi şi alte speţe de drept comercial:

Comentarii despre Procedura insolventei practica judiciara. Decizia 912/2009. Curtea de Apel Timisoara