Reziliere contract comercial Spete. Decizia 1136/2009. Curtea de Apel Timisoara
| Comentarii |
|
ROMÂNIA Operator 2928
CURTEA DE APEL TIMIȘOARA
SECȚIA COMERCIALĂ
Dosar nr-
DECIZIA Nr. 1136/
Ședința publică din 08.10.2009
PREȘEDINTE: Dorin Ilie Țiroga
JUDECĂTOR 2: Marian Bratiș
JUDECĂTOR 3: Magdalena
GREFIER:
S-a luat în examinare recursul declarat de pârâta SC SRL împotriva sentinței civile nr. 451/21.04.2009 pronunțată de Tribunalul Timiș în dosar nr-, în contradictoriu cu reclamantul G și pârâta, având ca obiect reziliere contract.
La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă av. în reprezentarea pârâtei recurente, lipsă fiind intimații.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință după care, reprezentantul pârâtei recurente depune taxa judiciară de timbru în cuantum de 4 lei și 0,3 lei timbru judiciar, astfel cum s-a pus în vedere prin citație.
Instanța, din oficiu, invocă excepția tardivității recursului în baza art. 158.proc.civ. și acordă cuvântul asupra excepției precum și pe fondul motivelor de recurs.
Reprezentanta pârâtei recurente solicită respingerea excepției reținându-se că termenul de recurs este de 15 zile de la comunicare, iar pe fond, admiterea recursului pentru motivele arătate în scris.
CURTEA
În deliberare constată următoarele:
Prin sentința civilă nr. 451/21.04.2009 pronunțată de Tribunalul Timiș în dosar nr-, s-a admis excepția de necompetență materială a Tribunalului Timiș și a fost declinată competența de soluționare a cauzei privind pe reclamantul G în contradictoriu cu pârâții SC SRL T și, având ca obiect reziliere contract, în favoarea Judecătoriei Timișoara.
Pentru a hotărî astfel, instanța de fond a reținut că obiectul principal al acțiunii formulate de către reclamant este acela de a se constata rezilierea contractului de închiriere, celelalte petite aflându-se în raport de accesorietate și derivă din raportul de locațiune supus discuției.
Potrivit Deciziei Secțiilor Unite ale Înaltei Curți de Casație și Justiție cu numărul XXXII din 2008 dispozițiile art. 1 pct. 1, art. 2 pct. 1 lit. a) și b) și art. 2821 alin. 1 din Codul d e procedură civilă se interpretează în sensul că, în vederea determinării competenței materiale de soluționare în primă instanță și în căile de atac, sunt evaluabile în bani litigiile civile și comerciale având ca obiect constatarea existenței sau inexistenței unui drept patrimonial, constatarea nulității, anularea, rezoluțiunea, rezilierea unor acte juridice privind drepturi patrimoniale, indiferent dacă este formulat petitul accesoriu privind restabilirea situației anterioare.
Decizia este obligatorie, potrivit art. 329 alin. 3 din Codul d e procedură civilă.
Normele care reglementează competența materială au caracter absolut, iar potrivit art. 2 lit. b pr.civ. tribunalul judecă procesele și cererile în materie civilă al căror obiect are o valoare de peste 500.000 de lei.
Întrucât valoarea obiectului contractului a cărui reziliere se solicită este, prin raportare la cuantumul chiriei stabilite de către părți, inferior acestei sume, s-a apreciat că în speță competența de soluționare revine judecătoriei în considerarea dispozițiilor art. 1 pct. 1.pr.civ.
Pentru aceste motive, văzând și dispozițiile art. 159 pct. 2.pr.civ. a fost admisă excepția de necompetență materială a Tribunalului Timiș și în consecință s-a declinat competența de soluționare în favoarea Judecătoriei Timișoara, declinare are la bază temeiuri care nu au subzistat la momentul soluționării excepției de necompetență materială a judecătoriei soluționate prin decizia civilă. nr. 7/A/25.03.2008 a Tribunalului Timiș, dat fiind că Decizia mai sus identificată pronunțată în cadrul recursului în interesul legii nu a fost publicată la data de 25.03.2008 și nu a avut la acea dată caracterul obligatoriu.
Pe de altă parte, caracterul obligatoriu al Deciziei pronunțate în soluționarea recursului în interesul legii alături de faptul că aceasta vizează o normă de procedură determină concluzia că verificarea competenței de soluționare a cauzei prin prisma acestor repere se impune în mod imperativ.
În ce privește actul de dispoziție procesuală, verificarea îndeplinirii de către acesta a cerințelor pretinse de lege este necesar să fie efectuată de către instanța competentă material să soluționeze cauza, motiv pentru care nu a făcut obiect de preocupare pentru instanță în această fază procesuală.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs pârâta SC SRL T, în contradictoriu cu intimați G și, solicitând admiterea acestuia, casarea sentinței recurate și trimiterea dosarului pentru judecarea pe fond la Tribunalul Timiș - Secția comercială, cu obligarea intimaților la plata cheltuielilor de judecată, invocând dispozițiile art. 304 pct.8 și 9.pr.civ.
În motivare se arată că în anul 2006, actualele părți au înțeles să promoveze o acțiune în instanță, în cadrul căreia SC SRL a înțeles să formuleze o cerere reconvențională, emițând și ea pretenții ca urmare a numeroaselor îmbunătățiri efectuate la un imobil proprietatea actualilor intimați, îmbunătățiri efectuate în baza unui contract de închiriere încheiat între soții și societatea comercială.
Se arată că deși dreptul românesc consacră principiul celerității judecării unei cauze, după 3 ani, instanțele continuă să-și decline una în favoarea celeilalte competența, pronunțând hotărâri judecătorești netemeinice și nelegale, precum prezenta, împotriva căreia pârâta SC SRL a declarat recurs.
Astfel, dosarul nr- al Judecătoriei Timișoaraa fost soluționat prin sentința civilă nr. 2982/26.03.2007 în sensul că s-a admis în parte acțiunea precizată și completată de G, precum și admiterea în parte a cererii reconvenționale formulată de SC SRL.
Împotriva acestei sentințe SC SRL a formulat apel, ce a făcut obiectul dosarului nr- al Tribunalului Timiș, care a fost admis prin decizia civilă nr. 7/A/2008 dispunându-se rejudecarea cauzei de către Tribunalul Timiș - Secția comercială, ca și instanță de fond.
Împotriva deciziei civile nr. 7/A/2008 a formulat recurs, iar prin decizia civilă nr. 695/R/22.09.2008, Curtea de APEL TIMIȘOARA aluat act de renunțarea acestuia la recurs, astfel că definitiv și irevocabil s-a stabilit ca și competent în soluționarea acestei cauze Tribunalul Timiș, Secția comercială, formându-se dosarul nr-, urmând ca după 3 ani, Tribunalul Timiș - Secția comercială să soluționeze dosarul pe fond, timp în care SC SRL continuă să fie prejudiciată în fiecare zi, iar familia să se bucure din plin de toate amenajările efectuate la imobil de către reprezentanții societății recurente.
Prin sentința împotriva căreia pârâta recurentă a formulat prezentul recurs, instanța a reținut că nu mai este competentă să judece acest proces deoarece a fost emisă Decizia Secțiilor Unite ale ICCJ cu nr. 32/2008, decizie obligatorie potrivit art. 329 al.3 pr.civ. și potrivit căreia competența în soluționarea cauzei aparține Judecătoriei Timișoara întrucât Tribunalul judecă procesele și cererile în materie civilă al căror obiect are o valoare de peste 500.000 lei.
Astfel, se arată că instanța a interpretat greșit actul juridic dedus judecății în condițiile în care a înțeles să rețină că prezenta cauză este o cauză civilă. Greșit doi judecători, judecând apelul, au stabilit definitiv și irevocabil că acțiunea promovată de intimat și cererea reconvențională au caracter comercial. Pârâta recurentă solicită a se reține că obiectul procesului îl reprezintă drepturi bănești izvorâte din îmbunătățire efectuate la o casă aparținând familiei, casă ce a fost închiriată de SC SRL pentru sediu social cu activitate al acestei societăți. Deci imobilul închiriat era folosit efectiv în activitatea comercială a recurente, aspecte care au reprezentat și considerentele pentru care în apel Tribunalul a stabilit că această cauză are caracter comercial și este neevaluabilă în bani, soluție definitivă și irevocabilă anterior apariției Deciziei nr. 32/2008.
Mai mult, Curtea de APEL TIMIȘOARA la momentul la care a pronunțat Decizia nr. 695/R/22.09.2008, existând deja publicată Decizia nr. 32/09.06.2008, avea chiar ea posibilitatea să rețină că nu este competentă Secția comercială în soluționarea recursului tocmai datorită acestei Decizii 32/2008.
Sub aceste aspecte, recurenta consideră că hotărârea de declinare a competenței soluționării cauzei pe fond de către Judecătoria Timișoara este pronunțată cu aplicarea greșită a legii.
Se mai arată că Sentința civilă nr. 451/21.04.2009 este netemeinică și nelegală și sub un alt aspect: acțiunea principală și cererea reconvențională au fost deja soluționate de către Judecătoria Timișoara prin sentința civilă nr. 2982/26.03.2007, prin admiterea lor în parte. Ori, dacă dosarul nr- se declină pentru soluționare pe fond la Judecătorie, se ajunge în situația în care între aceleași părți, există o cauză ce are ca obiect aceleași pretenții, care în mod greșit au mai fost soluționate de Judecătoria Timișoara. Deci, pentru același obiect, aceleași părți, să se pronunțe o nouă hotărâre, pe fond, de aceeași Judecătorie T, să se ajungă eventual în situația în care pârâta recurentă să poată invoca o autoritate de lucru judecat deși sentința civilă nr. 2982/2007 a fost desființată tocmai pentru că a fost pronunțată de o instanță necompetentă.
Recurenta consideră că nu există temei legal pentru care aceeași instanță - Tribunalul Timiș Secția comercială, în complet de 2 judecători, consideră că are competență în soluționarea cauzei, pentru ca mai apoi, un judecător de la aceeași instanță, să revină asupra unei chestiuni definitive și irevocabile și să se pronunțe în sensul că, de fapt, nu Tribunalul este competent, ci Judecătoria.
Examinând cu precădere recursul formulat de către pârâtă prin prisma excepției tardivității promovării acestei căi de atac, Curtea de Apel constată următoarele:
Prin sentința recurată, Tribunalul Timiș, admițând excepția de necompetență materială, și-a declinat competența în favoarea Judecătoriei Timișoara.
Potrivit art. 158 alin.3 proc.civ. dacă instanța se declară necompetentă, împotriva hotărârii se poate exercita recurs în termen de 5 zile de la pronunțare.
Prin urmare, pârâta recurentă avea posibilitatea să exercite calea de atac a recursului împotriva sentinței civile nr. 451/21.04.2009 a Tribunalului Timiș, în condițiile prevăzute de art. 158 alin.3 proc.civ.
Cu toate acestea, pârâta recurentă, deși conform dovezii de comunicare a sentinței civile mai sus arătate a primit sentința civilă recurată la data de 09.06.2009, a înregistrat cererea de recurs doar la data de 22.06.2009, cu depășirea evidentă a termenului de 5 zile de la pronunțare, având în vedere că actul pronunțării a avut loc la data de 21.04.2009. Este adevărat că în dispozitivul sentinței civile atacate, Tribunalul în mod eronat a indicat că termenul de recurs este de 15 zile de la comunicare, dar calea de atac este prevăzută expres de lege iar părțile nu pot invoca necunoașterea dispoziției legale ce reglementează calea de atac, termenul de exercițiu al căii de atac, momentul în care debutează termenul căii de atac și cel în care un astfel de termen expiră.
Constatând întemeiată excepția tardivității promovării recursului, Curtea de Apel urmează a respinge recursul ca tardiv formulat, fără a mai cerceta motivele de recurs prezentate de către pârâta recurentă, întrucât în prezența excepției mai sus arătate cercetarea judecătorească a criticilor pe fondul cauzei devine de prisos.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge ca tardiv recursul pârâtei SC SRL T împotriva sentinței civile nr. 451/21.04.2009 pronunțată de Tribunalul Timiș în dosar nr-.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică azi, 08.10.2009.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR
Dr. Dr.
GREFIER
RED./MB/23.10.2009
TEHNORED. /23.10.2009
PRIMA INSTANȚĂ: TRIBUNALUL TIMIȘ
PREȘEDINTE:
Președinte:Dorin Ilie ȚirogaJudecători:Dorin Ilie Țiroga, Marian Bratiș, Magdalena
