Rezoluțiune contract. Decizia 8/2009. Curtea de Apel Oradea
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL ORADEA
-Secția Comercială, de Contencios
Administrativ și Fiscal-
DOSAR NR.-
DECIZIA NR.8/C/2009 -
Ședința publică din 15 ianuarie 2009
PREȘEDINTE: Tătar Ioana- - - judecător
- -- JUDECĂTOR 2: Vîrtop Florica
- - -JUDECĂTOR 3: Blaga Ovidiu
- - - grefier
*******
Pe rol fiind soluționarea recursului comercial formulat de pârâta-""SRLcu sediul în G,-, jud. G și din O,-, jud. B, în contradictoriu cu intimațiiși, ambii domiciliați în O,-- 4,.36, jud. B împotriva deciziei nr.4 din 25 februarie 2008, pronunțată de Tribunalul Bihor, în dosar nr-, având ca obiect - rezoluțiune contract -.
La apelul nominal făcut în ședința publică de azi, se prezintă pentru recurenta pârâtă -""SRL - consilier juridic -,în baza delegației nr.12007/24.09.2008 emisă de recurentă, pentru intimatul - lipsă, avocat, în baza împuternicirii avocațiale nr.79/03.11.2008 emisă de Baroul Bihor - Cabinet Individual, lipsă fiind intimata.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei învederându-se instanței că, recursul este legal timbrat cu suma de 6 lei taxă judiciară de timbru achitată prin chitanța nr.128-1-128/07.05.2008 plus 0,15 lei timbru judiciar, cauza este la al treilea termen de judecată în recurs, după care:
Ambele reprezentante ale părților arată că nu mai au cereri și solicită cuvântul asupra recursului.
Instanța, nefiind alte cereri, excepții de invocat, consideră cauza lămurită și acordă cuvântul asupra recursului.
Reprezentanta recurentei pârâte susține recursul astfel cum a fost formulat și motivat în scris, solicită admiterea acestuia, modificarea, atât a deciziei atacate, pronunțată de Tribunalul Bihor, cât și a sentinței pronunțată de Judecătoria Oradea, în sensul admiterii acțiunii pauliene formulată, cu cheltuieli de judecată. Depune la dosar concluzii scrise. În esență învederează instanței că, Tribunalul Bihor cât și Judecătoria Oradeaa apreciat în mod eronat că, în speță sunt incidente dispozițiile Legii nr.31/1990 și ale Legii nr.85/2006, ignorând existența biletului la Ordin avalizat de intimatul, precum și prevederile Legii nr.58/1934. De asemenea, Tribunalul Bihor apreciază că, în speță nu există prejudiciu, însă această opinie este total eronată, intimatul provocându-și o stare de insolvență. Totodată mai arată că, în data de 8 iunie 2006, intimatul era proprietarul terenului arabil în suprafață de 775 mp. aspect pe care l-a adus la cunoștința societății recurente și având cunoștință de faptul că, recurenta va depune în bancă biletul la ordin în data de 24.10.2006, anterior datei de 16.10.2006 intimatul a vândut terenul numitei. În ceea ce privește cheltuielile de judecată, reprezentând onorariu avocațial, Judecătoria Oradeaa obligat societatea la plata sumei de 200 lei, chiar dacă nu exista depus la dosarul cauzei nici un contract de asistență juridică sau o chitanță, iar Tribunalul Bihora acordat un termen de amânare a pronunțării hotărârii pentru a se depune dovada achitării onorariului avocațial, acesta a obligat societatea la plata sumei de 400 lei. În consecință, solicită admiterea recursului conform și cu concluziile scrise și depuse la dosarul cauzei. Cu cheltuieli de judecată.
Reprezentanta intimatului solicită respingerea recursului, conform întâmpinării depuse la dosarul cauzei, cu cheltuieli de judecată în fond, apel și recurs. Pentru recurs depune la dosar chitanța privind plata onorariului avocațial. În esență învederează instanței că, pârâtul a vândut numitei, sora acestuia, terenul extravilan, la care a făcut referire și recurenta, contractul încheiat fiind un contract încheiat între două persoane fizice, distincte de -" "SRL, o societate care nu este dizolvată și care are un raport contractul cu reclamanta. Față de acest aspect, acțiunea creditoarei este inadmisibilă, deoarece lipsește frauda debitorului, respectiv intenția de cauza prejudicii creditorului. Un alt argument în favoarea sentinței care a arătat că acțiunea reclamantei este prematură este acela că odată deschisă procedura insolvenței, doar administratorul judiciar sau lichidatorul judiciar poate cere răspunderea debitorului și nu creditorului, creditorii societății putându-se îndrepta mai întâi împotriva societății pentru obligațiile ei. Astfel, contractul încheiat între cele două societăți, este un contract comercial, iar pârâtul, persoană fizică nu răspunde față de creditorii societății. În consecință, apreciază că, creditorii societății nu vor putea urmări pe cale silită pentru recuperarea creanțelor, pe asociați și din acest punct vedere acțiunea reclamantei este inadmisibilă. În ceea ce privește nulitatea relativă invocată de reclamantă, apreciază că aceasta nu poate fi invocată decât de persoana interesată, parte în actul juridic, al cărui interes a fost nesocotit la încheierea actului, ori nici o parte din contractul de vânzare - cumpărare nu a solicitat acest lucru, consimțământul nu a fost viciat, iar regulile privind capacitatea de exercițiu au fost respectate. Cu privire la nulitatea absolută, în ceea ce privește prețul, solicită instanței a fi respinsă, având în vedere că prețul nu este unul derizoriu, ci este unul real, efectiv cerut și plătit, deci nu este unul fictiv. În consecință, solicită respingerea, cu cheltuieli de judecată. Depune la dosar copia chitanței privind plata onorariului avocațial.
CURTEA DE APEL
Deliberând:
Asupra recursului comercial d e față, constată următoarele:
Prin decizia nr.4/A/COM din 25 februarie 2008, Tribunalul Bihora respins ca nefondat apelul comercial introdus de apelanta - SRL G cu sediul în G-.jud G în contradictoriu cu intimații și în O-.-.4..36. împotriva sentinței civile nr.7047/2007 pronunțată de Judecătoria Oradea pe care a menținut-o în totalitate, obligând partea apelantă să plătească părții intimate suma de 400 lei cheltuieli de judecată în apel.
Pentru a pronunța această hotărâre instanța a reținut că, în conformitate cu prevederile art. 975 cod civil creditorii pot, "în numele lor personal să atace actele viclene, făcute de debitor în prejudiciul drepturilor lor."
În consecință, acțiunea revocatorie sau pauliană întemeiată pe prevederile art. 975 Cod civil poate fi definită ca fiind acea acțiune prin care creditorul poate cere revocarea( desființarea) pe cale judecătorească a actelor juridice încheiate de debitor în vederea prejudicierii sale. creditorului se concretizează în faptul că prin încheierea actelor atacate, debitorul își urmărește sau își creează o stare de insolvabilitate.
Principalul efect al reușitei în acțiunea revocatorie, constă în inopozabilitatea față de creditor a actului atacat dovedit ca fiind fraudulos.
Condițiile intentării acțiunii revocatorii sunt următoarele: actul atacat să fi creat creditorului un prejudiciu, frauda debitorului constând în aceea că debitorul a avut cunoștință de rezultatul păgubitor al actului față de creditor; existența unei creanțe certe, lichide și exigibile a creditorului, anterioară actului atacat și complicitatea la fraudă a terțului cu care debitorul a încheiat actul atacat, în cazul când acesta este un act cu titlu oneros.
Analizând cererea reclamantului sub aspectul acestor condiții, în mod corect prima instanță a respins cererea reclamantei, însă cu mențiunea că aceasta este neîntemeiată.
Astfel, sub aspectul existenței prejudiciului instanța a reținut că dovada deschiderii procedurii insolvenței a fost ulterioară introducerii cererii, sentința comercială nr.244/F/2007 pronunțată de Tribunalul Bihor în ședința publică din 2.05.2007, invocată de reclamantă, fiind pronunțată în urma unei cereri a reclamantei din data de 19.03.2007, astfel încât în cauză nu a putut fi reținută existența unui prejudiciu în accepțiunea art. 975 Cod civil.
De asemenea, în cauză s-a reținut că imobilul ce a format obiectul contractului de vânzare cumpărare autentificat sub nr.5389/16.10.2006. la BNP nu aparținea patrimoniului societății pârâte - SRL O, iar în materie comercială operează principiul separațiunii de patrimonii între societate și asociați, respectiv administratorii acesteia.
Astfel în conformitate cu prevederile art. 3 al.1 și 3 din L 31/1990 privind societățile comerciale republicată și actualizată " Obligațiile sociale sunt garantate cu patrimoniul social - Acționarii, asociații comanditari, precum si asociații în societatea cu răspundere limitata răspund numai pana la concurenta capitalului social subscris."
Capitalul social al societății comerciale, denumit șicapital nominal,este expresia valorică a totalității aporturilor în numerar și în natură ale asociaților care participă la constituirea societății, și are o dublă semnificație: contabilă, constând în faptul că el nu are o existență reală, concretă, ci reprezintă o cifră convenită de asociați, bunurile efective care constituie aporturile asociaților figurând în activul bilanțului, aparținând societății, și respectiv, o semnificație juridică, în sensul că el constituie limita gajului general al creditorilor societății, în sensul că în patrimoniul societății trebuie să existe bunuri.
De asemenea, răspunderea administratorului societății derivată din prevederile art. 71 și 72 din L 31/1990 actualizată este una subsidiară.
Față de considerentele de fapt și de drept ce preced, instanța a respins ca nefondat apelul în temeiul art. 296 Cod procedură civilă introdus de apelanta - SRL G, menținând în totalitate ca legală și temeinică sentința apelată.
În temeiul art. 274 Cod procedură civilă apelanta aflată în culpă procesuală a fost obligată la plata sumei de 400 lei cheltuieli de judecată în apel, cu titlu de onorariu avocațial.
Împotriva acestei decizii, în termen legal a declarat recurs -""SRL G, solicitând admiterea recursului și modificarea deciziei în sensul admiterii acțiunii pauliene. Cu cheltuieli de judecată.
În motivarea recursului, recurenta a arătat că, hotărârea atacată este lipsită de temei legal și a fost dată cu încălcarea și aplicarea greșită a legii.
Astfel arată că, instanța de apel a considerat că, în cauză nu poate fi reținută existența unui prejudiciu în accepțiunea art.975 Cod civil, reținând că dovada deschiderii procedurii insolvenței a fost ulterioară introducerii cererii. De asemenea, Tribunalul Bihora mai reținut că, imobilul ce a format obiectul contractului de vânzare - cumpărare, nu aparținea patrimoniului societății -""SRL, iar în materie comercială operează principiul separațiunii de patrimonii între societate și asociați, respectiv administratorii acesteia, răspunderea administratorului fiind derivată din prevederile art.71 și 72 din Legea nr.31/1990.
Apreciază că, sentința pronunțată de Tribunalul Bihor este nelegală și netemeinică, deoarece, la fel cum a apreciat și instanța de fond, instanța de apel a apreciat în mod eronat că în speță sunt incidente dispozițiile Legii nr.31/1990, ignorând total existența biletului la ordin avalizat de numitul, decizia tribunalului fiind dată cu încălcarea Legii nr.58/1934.
Referitor la apartenența imobilului, recurenta nu a afirmat nici odată că, imobilul a fost proprietatea -""SRL, acțiunea pauliană avându-i pe numiții și, în speță negăsindu-și aplicabilitate principiul separațiunii de patrimonii între societate și asociați.
Totodată, consideră recurenta că, insolvabilitatea -""SRL nu are nici o relevanță în speță și chiar dacă ar avea, insolvabilitatea acesteia rezultă din dosarul execuțional nr.221/E/2006 al Biroului Executorului Judecătoresc, din chiar anul 2006 și nu de la data pronunțării hotărârii de deschidere a procedurii insolvenței.
Cu privire la existența prejudiciului apreciază recurenta că, contractul de vânzare - cumpărare a fost încheiat în frauda drepturilor recurentei, cauzându-i acesteia care constă în faptul că prin acest contract, pârâtul și-a provocat o stare de insolvabilitate.
Referitor la cheltuielile de judecată, reprezentând onorariul avocațial, instanța de fond a obligat recurenta la plata sumei de 200 RON, deși la dosarul cauzei nu exista nici un contract de asistență juridică sau măcar o chitanță, iar Tribunalul Bihora acordat termen de pronunțare o săptămână, pentru ca avocata intimaților să poate depune la dosar chitanța privind plata onorariului avocațial în primă instanță, deși au fost depuse două chitanțe, una fond și una apel, fiecare pentru 200 RON, tribunalul obligând recurenta la plata sumei de 400 RON.
În drept au fost invocate prevederile art.304 pct.9 Cod procedură civilă.
Prin întâmpinare, intimatul a solicitat respingerea recursului ca netemeinic și nelegal, cu cheltuieli de judecată.
În motivarea întâmpinării, intimatul a arătat că, numitul a vândut numitei, sora acestuia, terenul extravilan, la care a făcut referire și recurenta, contractul încheiat fiind un contract încheiat între două persoane fizice, distincte de -" "SRL, o societate care nu este dizolvată și care are un raport contractual cu reclamanta. Terenul care face obiectul contractului de vânzare cumpărare, nu a aparținut nici o dată -""SRL și nu a făcut parte din patrimoniul societății debitoare, astfel că prin vânzarea lui nu s-a diminuat patrimoniul societății, neputând fi, în consecință, urmărită de creditorii acesteia.
Mai mult, terenul a intrat în patrimoniul debitorului, în luna iunie a anului 2006, deci ulterior contractului încheiat între debitor și recurenta de azi, fiind vândut la data de 16 octombrie 2006 înainte ca biletul la ordin să devină titlu executoriu. Rezultă așa deci că, acțiunea creditoarei este inadmisibilă, deoarece lipsește frauda debitorului.
Un alt argument în favoarea sentinței nr.7047/2007 care a arătat că acțiunea reclamantei este prematură, este acela că, odată deschisă procedura insolvenței judecătorul sindic - prin administrator judiciar sau lichidator, poate cere răspunderea debitorului și nu creditorului - art.138 alin.1 din Legea nr.85/2006.
Mai arată că, contractul încheiat între -""SRL și reclamanta, este un contract comercial, iar pârâtul - persoană fizică nu răspunde față de creditorii societății - art.7 Cod comercial.
În consecință, creditorii societății nu vor putea urmări pe cale silită, pentru recuperarea creanțelor, pe asociați, pentru că, practica este că" societatea comercială este un subiect de drept, o persoană distinctă, cu un patrimoniu distinct de cel al asociaților" ( ).
În ceea ce privește nulitatea relativă invocată de reclamantă, apreciază că aceasta nu poate fi invocată decât de persoana interesată, parte în actul juridic, al cărui interes a fost nesocotit la încheierea actului, ori nici o parte din contractul de vânzare - cumpărare nu a solicitat acest lucru, consimțământul nu a fost viciat, iar regulile privind capacitatea de exercițiu au fost respectate. Cu privire la nulitatea absolută, în ceea ce privește prețul, solicită instanței a fi respinsă, deoarece prețul nu este unul derizoriu, ci este real, efectiv cerut și plătit, deci nu este fictiv.
În consecință, arată că, prin încheierea contractului de vânzare - cumpărare, pârâții nu au împiedicat realizarea creanței reclamantei, deoarece creanța poate fi acoperită în alte moduri prevăzute de lege.
Intimata, deși legal citată, nu s-a prezentat în instanță.
Examinând sentința atacată prin prisma motivelor de recurs invocate, precum și sub toate aspectele, în baza prevederilor art.304/1 Cod procedură civilă, instanța apreciază recursul declarat de recurenta -""SRL G ca fiind nefondat, pentru următoarele considerente:
În conformitate cu prevederile ar.975 Cod civil, creditorii pot să atace, în numele lor personal, actele viclene făcute de debitor, în prejudiciul drepturilor lor.
Acțiunea pauliană ( revocatorie) conferă creditorului, dreptul de a împiedica pe debitor să-l prejudicieze prin acte frauduloase, deci prin acte încheiate cu terții îndreptate tocmai împotriva intereselor creditorilor, scopul acestora fiind de a împiedica plata creanțelor către cei din urmă.
Condițiile intentării acțiunii pauliene sunt următoarele:
- actul atacat să fi creat creditorului un prejudiciu; frauda debitorului, constând în aceea că debitorul a avut cunoștință de rezultatul păgubitor al actului față de creditor; existența unei creanțe certe, lichide și exigibile a creditorului, de regulă anterioară actului atacat și complicitatea la fraudă a terțului cu care debitorul a încheiat actul atacat, în cazul când acesta este un act cu titlu oneros.
În speță, actul a cărei revocare o solicită reclamanta recurentă îl reprezintăcontractul de vânzare cumpărareautentificat de BNPsub nr.5389 din 16 octombrie 2006, prin care pârâtul, a vândut pârâtei terenul arabil extravilan, în suprafață de 775 mp. situat în O, înscris în CF 628 Episcopia B, nr.top 3741 sub B 1.
Se reține că, în bazacontractului de vânzare cumpărare nr.97/7.04.2005și a celor 69 facturi menționate în fișa clientului și emise în perioada 19.05.2006 - 14.07.2006, -""SRL a vândut către -""SRL produse în valoarea de 95.178,99 RON, debitoarea emițând la data de23.10.2006un bilet la ordinavalizatde pentru suma arătată mai sus, bilet la ordin scadent la data de24.10.2006.
În temeiul prevederilor art.35, 52,61 și 10 din Legea nr.58/1934 asupra cambiei și biletului la ordin și art.372 Cod procedură civilă, recurenta a început executarea silită, art. împotriva -" "SRL, cât și avalistului, aceștia fiind ținuți solidari, în sarcina avalistului născându-se o obligație identică, având același cuprins și aceeași întindere cu obligația garantată.
Sub aspectul îndeplinirii cerințelor art.975 Cod civil, instanța de recurs consideră justificată concluzia la care a ajuns prima instanță, respectiv inexistența prejudiciului, deoarece după cum în mod corect s-a precizat în decizia atacată, deschiderea procedurii insolvenței privind pe debitoarea -" "SRL a fost ulterioară introducerii acțiunii pauliene.
Prin sentința de deschidere a procedurii insolvenței nr.244/F din 02.05.2007, pronunțată de Tribunalul Bihor, s-a stabilit că debitoarea -""SRL, este în stare de insolvență, iar afirmația recurentei cum că, insolvabilitatea acestei societăți comerciale, rezultă din dosarul execuțional nr.221/E/2006 al BEJ, nu poate fi primită.
Insolvabilitatea reprezintă situația patrimoniului în care elementele pasive depășesc elementele active, iar procedura prevăzută de Legea nr.85/2006, vizează doar insolvența, nu și insolvabilitatea.
Pe de altă parte, terenul care face obiectul contractului de vânzare cumpărare, nu a făcut parte nici o dată din patrimoniul societății -""SRL, terenul respectiv intrând în patrimoniul debitorului, înluna iunie 2006,ulterior contractului încheiat între societatea debitoare și -""SRL ( contractul de vânzare cumpărare nr.97/07.04.2005) și a fost vândut de către debitor la data de 16.10.2006, înainte ca biletul la ordin să devină titlu executoriu, iar creanța societății recurente certă, lichidă și exigibilă. Lipsește astfel, frauda debitorului, elementul intențional de ordin public, respectiv intenția de cauza prejudiciu creditorului, condiție sine qua - non aplicabilă și legii generale (art.975 Cod civil) și Legii speciale ( Legea nr.58/1934).
De asemenea, în principiu, actele frauduloase ale debitorului pot fi atacate de către oricare creditor a cărui creanță s-a născut anterior săvârșirii actului atacat, excepția constituind-o situația în care acele acte frauduloase au fost efectuate tocmai pentru a prejudicia un creditor viitor, care ar putea astfel promova acțiunea pauliană.
În cauză, deși confirm prevederilor art.35,52,61 și 106 din Legea nr.58/1934, asupra cambiei și biletului la ordin, debitoarea -" și avalistul, sunt ținuți solidar, creditoarea recurenta putând urmări pe oricare dintre ei, nu s-a făcut dovada, contrar poziției exprimate de recurentă, că "actul fraudulos", respectiv contractul de vânzare - cumpărare, a cărei revocare se solicită, ar fi fost încheiat tocmai pentru a fi prejudiciat creditorul posterior în favoarea căruia urma a fi emis un bilet la ordin.
De altfel, nici condiția complicității terțului la fraudă, respectiv a intimatei pârâte, nu a fost probată, actul încheiat având un caracter oneros, iar participarea acesteia din urmă la fraudă, nu poate fi reținută, neputându-se susține că ar fi cunoscut că prin încheierea contractului de vânzare cumpărare a terenului respectiv ar fi prejudiciat un creditor viitor al celui de la care a cumpărat imobilul.
Este neîntemeiată și invocarea nulității relative a contractului de vânzare cumpărare, deoarece această excepție poate fi invocată numai de persoana interesată, parte în actul juridic, a cărui interes a fost nesocotit la încheierea actului, ori nici o parte din contractul de vânzare cumpărare, nu solicită acest lucru, consimțământul părților nu a fost viciat, iar regulile privind capacitatea de exercițiu au fost respectate.
În ceea ce privește nulitatea absolută invocată de recurenta reclamantă, cu privire la prețul achitat pentru imobil, acesta nu poate fi considerat derizoriu, ci este real, efectiv cerut și plătit, părțile fiind libere să stabilească prețul sub sau peste valoarea reală a bunului, aprecierea lor fiind subiectivă.
Referitor la cheltuielile de judecată, instanța de recurs consideră că au fost acordate corect prin decizia atacată, fiind justificată prin chitanțele depuse la fila 15 din dosarul nr- al Tribunalului Bihor.
În consecință, în baza considerentelor mai sus expuse, în temeiul art.312 Cod procedură civilă, instanța de recurs va respinge ca nefondat recursul declarat de recurenta -""SRL
În baza prevederilor art.274 Cod procedură civilă, instanța va obliga partea recurentă să plătească părții intimate suma de 200 lei, cheltuieli de judecată în recurs reprezentând onorariu avocațial.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
RESPINGE ca nefondatrecursul declarat de recurenta-""SRLcu sediul în G împotriva deciziei nr.4/A din 25 februarie 2008, pronunțată de Tribunalul Bihor, pe care o menține în totul.
Obligă partea recurentă să plătească părții intimate, suma de 200 lei, cheltuieli de judecată în recurs.
IREVOCABILĂ:
Pronunțată în ședința publică, azi 15 ianuarie 2009.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR, GREFIER.
Red.dec. - jud. -
- în concept, 23.01.2009 -
Jud. fond -
- tehnoredact. --
- 27.01.2009/2 ex.
Președinte:Tătar IoanaJudecători:Tătar Ioana, Vîrtop Florica, Blaga Ovidiu
