Somație de plată. Decizia 978/2009. Curtea de Apel Timisoara

ROMÂNIA

Curtea de Apel Timișoara operator nr.2928

Secția Comercială

Dosar nr-

DECIZIA CIVILĂ NR.978

Ședința publică din 12 august 2009

PREȘEDINTE: Anca Buta

JUDECĂTOR 2: Marian Bratiș

JUDECĂTOR 3: Csaba Bela

Grefier:

S-a luat în examinare, la a doua strigare a cauzei, recursul declarat de reclamanta recurentă - & A SRL A împotriva sentinței civile nr.1331/15.06.2009 pronunțată de Tribunalul Arad în dosar nr-, în contradictoriu cu pârâta intimată - - B, având ca obiect somație de plată.

La apelul nominal făcut în ședință publică sunt lipsă părțile.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

După deschiderea dezbaterilor s-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care, se constată că reclamanta recurentă a depus la dosar, prin registratura instanței, 4 lei taxă judiciară de timbru și 0,5 lei timbru judiciar.

Instanța, văzând că s-a solicitat judecarea cauzei și în lipsă, conform art.242 Cod procedură civilă, rămâne în pronunțare asupra recursului.

CURTEA

Deliberând, constată următoarele:

Prin sentința civilă nr.1331/15.06.2009 pronunțată de Tribunalul Arad în dosar nr- s-a declinat, în favoarea Tribunalului Brașov, competența teritorială de soluționare a cererii pentru emiterea somației de plată formulată de creditoarea - & A SRL, împotriva debitoarei - SRL

Pentru a pronunța această sentință, tribunalul a reținut următoarele:

Potrivit contractului părților, creditoarea are sediul în mun. A, debitoarea are sediul în mun. B, iar locul executării contractului este în mun.

Conform disp. art. 5, alin. 1 din OUG nr. 119/2007, cererile se judecă de instanța competentă să judece fondul cauzei, iar potrivit disp. art. 2, alin. 1, punctul 1, lit. a Cod procedură civilă, cererea este de competența Tribunalului, raportat la valoarea pretențiilor, de peste 100.000 lei.

În privința competenței teritoriale, instanța de fond a constatat că, potrivit disp. art. 7, alin. 1 Cod procedură civilă, cererea împotriva unei persoane juridice de drept privat se face la instanța sediului ei principal. În afară de instanța domiciliului pârâtului, în materie comercială, art. 10 Cod procedură civilă stabilește o competență alternativă determinată, printre altele și de instanța de la locul executării unui contract, cum este și în cazul de față, potrivit punctului 1 al art. 10 Cod procedură civilă.

Cum în contractul părților nu se arată locul încheierii contractului și nici locul plății, având în vedere și faptul că plata este cherabilă, competența este determinată, potrivit disp. legale mai sus enunțate, fie de domiciliul debitoarei, fie de cel al locului de executare a contractului, creditoarea nemaiavând posibilitatea de a alege din mai multe instanțe deopotrivă competente în condițiile în care a pus concluzii de respingere a excepției.

Față de considerentele de mai sus, în baza disp. art. 10, alin. 1, punctul 1 cod procedură civilă, rap. la disp. art. 158, alin. 1, 3 și 4, art. 159, punctul 3 și art. 160 cod procedură civilă, instanța de fond a admis excepția și și-a declinat competența în favoarea Tribunalului Brașov.

Împotriva acestei sentințe a declarat recurs reclamanta - & A SRL A solicitând admiterea recursului, casarea sentinței și trimiterea cauzei spre rejudecare pe fond aceleiași instanțe, Tribunalul Arad.

În motivare s-a arătat că în mod greșit Tribunalul Arada declinat competența în favoarea Tribunalului Brașov câtă vreme din executarea obligațiilor de plată ale debitoarei pârâte rezultă că ordinul de plată nr.622/21.05.2009 a fost înregistrat la banca de la sediul reclamantei creditoare și anume Banca Transilvania - Sucursala, ceea ce semnifică aplicarea criteriilor de competență teritorială prevăzute de art.10 pct.4 Cod procedură civilă.

În cauză nu a fost formulată întâmpinare de către pârâta intimată.

Examinând recursul astfel declarat, prin prisma motivelor invocate și a motivului de casare prevăzut de art.304 pct.3 Cod procedură civilă, Curtea constată că acesta este nefondat pentru motivele ce succed.

În fapt, obiectul cererii introductive de la prima instanță este emiterea unei ordonanțe de plată în sarcina pârâtei - - B, conform OUG nr.119/2007 pentru obligarea aceleiași pârâte la plata unei creanțe în sumă 197.372,80 lei reprezentând contravaloarea lucrărilor executate de reclamantă în beneficiul pârâtei, în temeiul contractului de prestări servicii nr.763/09.04.2008.

Prin urmare, reclamanta prin cererea de chemare în judecată tinde la obligarea pârâtei să execute o obligație contractuală concretă rezultând din contractul părților, iar nu la obținerea unei obligații comerciale de altă natură în sarcina aceleiași pârâte. Prin urmare, stabilirea competenței teritoriale a tribunalului se realizează în raport de prevederile art.10 pct.1 Cod procedură civilă, iar nu potrivit art.10 pct.4 Cod procedură civilă. Această apreciere este sprijinită și de alte circumstanțe relevate de contractul părților și anume: nu se specifică în contract locul încheierii acestuia, nici locul la care se va efectua obligația de plată a prețului serviciilor, în schimb este precizat locul de executare a obligațiilor pârâtei și anume în Municipiul

Astfel fiind, în mod corect și judicios a stabilit tribunalul că raportat la regula competenței teritoriale a instanțelor statornicită de art.1 alin.7 Cod procedură civilă și la dispozițiile relative la competența teritorială alternativă conținute de art.10 Cod procedură civilă sunt aplicabile prevederile referitoare la competența teritorială în raport de locul executării contractului de către pârâtă.

Pentru aceste motive se va respinge recursul reclamantei - & A SRL A împotriva sentinței civile nr.1331/15.06.2009 pronunțată de Tribunalul Arad în dosar nr-

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge recursul reclamantei - & A SRL A împotriva sentinței civile nr.1331/15.06.2009 pronunțată de Tribunalul Arad în dosar nr-.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică din 12 august 2009.

Președinte, Judecător, Judecător,

- - - - - - Grefier,

Red./14.08.09

tehn./ 2 ex./15.08.09

Primă instanță: Tribunalul Arad, judecător:

Președinte:Anca Buta
Judecători:Anca Buta, Marian Bratiș, Csaba Bela

Vezi şi alte speţe de drept comercial:

Comentarii despre Somație de plată. Decizia 978/2009. Curtea de Apel Timisoara