Spete contestatie la executare comercial. Decizia 1360/2008. Curtea de Apel Bucuresti
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
DOSAR NR-
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI - SECȚIA A VI-A COMERCIALĂ
Decizia comercială nr.1360R
Ședința publică de la 02.12.2008
Curtea constituită din:
PREȘEDINTE: Elena Mincu
JUDECĂTOR 2: Florica Bodnar
JUDECĂTOR 3: Mioara Badea
GREFIER - -
Pe rol soluționarea recursului formulat de recurenta-creditoare M prin administrator judiciar, împotriva sentinței comerciale nr.3071/03.07.2008 pronunțată de Tribunalul București - Secția a VII-a Comercială în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimata-debitoare 2000 prin administrator judiciar C
La apelul nominal făcut în ședință publică au răspuns recurenta-creditoare prin administrator judiciar reprezentantă de avocat cu împuternicire avocațială nr.151/31.10.2008 aflată la fila 29 și intimata-debitoare prin avocat cu împuternicire avocațială nr.-/2008 aflată la fila 31.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care învederează că prin Serviciul Registratură la data de 27.11.2008 recurenta-creditoare a depus la dosar note de ședință, însoțite de sentința comercială nr.3042/24.11.2006 pronunțată de Tribunalul Mureș și decizia nr.297R/08.03.2007 pronunțată de Curtea de Apel Târgu Mureș.
Curtea, acordă cuvântul în dezbaterea probatoriului.
Recurenta-creditoare, prin avocat, arată că nu solicită probe, apreciind cauza în stare de judecată.
Intimata-debitoare, prin avocat, de asemenea, arată că nu solicită probe, apreciind cauza în stare de judecată.
Nemaifiind alte cereri de formulat sau probe de administrat, instanța constatând cauza în stare de judecată acordă cuvântul asupra cererii de recurs.
Recurenta-creditoare, prin avocat, solicită admiterea recursului astfel cum a fost formulat, casarea sentinței recurate, admiterea contestației astfel cum a fost formulată. Învederează că între părți a fost încheiat la data de 26.01.2005 un protocol, semnat de ambele părți, prin care intimata a recunoscut datoria. Consideră că instanța de fond în mod greșit a respins contestația întrucât factura fiscală nu a fost semnată. Față de acest aspect, apreciază că instanța de fond trebuia să aibă în vedere la soluționarea cauzei protocolul încheiat între părți și factura, fiind problema intimatei faptul că factura nu a fost cuprinsă în contabilitatea societății. Arată că nu solicită cheltuieli de judecată.
Intimata-debitoare, prin avocat, solicită respingerea recursului ca nefondat și menținerea sentinței recurate ca fiind legală și temeinică, fără cheltuieli de judecată. În ceea ce privește pretinsa creanță, învederează că factura nu numai că nu a fost semnată, însă nu a fost nici înregistrată în contabilitate. Mai arată că, recurenta a pretins plata mărfii, însă aceasta a fost reținută în custodia sa.
Curtea, reține cauza spre soluționare.
CURTEA
Asupra recursului de față, deliberând constată următoarele:
Prin sentința comercială nr.3071/03.07.2008 pronunțată în dosarul nr- Tribunalul București - Secția a VII-a Comercială a respins excepția tardivității depunerii contestației și a respins ca neîntemeiată contestația formulată de contestatoarea M la tabelul definitiv al creanțelor debitoarei 2000
Pentru a hotărî astfel, tribunalul prin judecătorul sindic a reținut pe excepția tardivității depunerii contestației, că, în cauză, contestatoarea-creditoare nu a fost notificată.
În ceea ce privește fondul cauzei, judecătorul sindic a reținut că factura fiscală nr.-/27.12.2002 nu s-a regăsit în contabilitatea debitoarei C 2000, în reorganizare judiciară, nefiind semnată de debitor.
În ceea ce privește faptul că factura fiscală nr.- datează din 27.12.2002, judecătorul sindic a apreciat ca nu se mai poate solicita înscrierea ei în obligațiilor debitorului, deschiderea procedurii insolvenței împotriva debitoarei având loc la data de 23.03.2006 prin sentința comercială nr. 714.
Împotriva acestei sentințe, în termen, M, prin administrator judiciar, a declarat recurs, solicitând admiterea recursului și modificarea hotărârii atacate în sensul admiterii contestației formulate, și, în consecință, înscrierea sa în tabelul de creanțe al debitoarei 2000 cu suma de 714.000 lei și compensarea creanțelor reciproce ale celor doua societăți, până la concurența celei mai mici dintre ele.
În motivarea recursului, după prezentarea pe larg a situației de fapt, recurenta a invocat dispozițiile art. 75 din Legea nr. 64/1995, republicată, învederând că administratorul judiciar al debitoarei avea obligația să notifice toți creditorii, inclusiv societatea M
Recurenta a mai invocat că, în condițiile în care administratorul judiciar al debitoarei nu s-a conformat acestor dispoziții si nici nu i-a notificat deschiderea procedurii de reorganizare si lichidare judiciară, a fost în imposibilitate de a depune declarația de creanță în termenul stabilit de instanță.
A mai arătat că deține o creanță certă, lichidă și exigibilă, în sumă totală de 714.000 lei.
În ceea ce privește solicitarea sa de compensare a creanțelor reciproce, recurenta a învederat că sunt aplicabile dispozițiile art. 52 din Legea nr. 85/2006, condițiile compensației fiind întrunite la data deschiderii procedurii de reorganizare și lichidare judiciară a debitoarei 2000
În drept, recurenta a invocat dispozițiile art. 299 si urm. pr.civ. art. 75 din Legea nr. 64/1995, republicată, art. 52 si art. 73 din Legea nr. 85/2006.
Recurenta a învederat ca înțelege să-și rezerve dreptul de a completa motivele de recurs după motivarea hotărârii pronunțată de Tribunalul București.
La data de 25.08.2008 recurenta, prin administrator judiciar, a depus completare a motivelor de recurs, solicitând admiterea recursului, modificarea hotărârii atacate in sensul admiterii contestației formulate și, în principal, constatarea faptului că a operat compensarea legală a creanțelor reciproce între societatea sa și 2000 până la concurența sumei de 687.585,7973 și, prin urmare, înscrierea M în tabelul de creanțe al debitoarei cu suma de 26.414,20 lei, reprezentând diferența dintre cele doua creanțe.
În subsidiar, recurenta a solicitat înscrierea in de creanțe al debitoarei cu suma de 714.000 lei, dacă se va constata că nu a operat compensarea legală a creanțelor.
În esență, recurenta a invocat că sentința atacată este parțial netemeinică și nelegală, respectiv în ceea ce privește soluționarea contestației sale, deoarece:
- Din cuprinsul procesului-verbal de custodie încheiat la data de 27.12.2002 rezultă neîndoielnic faptul că societatea 2000 a acceptat factura fiscală nr. -/27.12.2002 în sumă totală de 714.000 lei, atâta timp cât a declarat că este de acord ca mărfurile care formează obiectul acestei facturi să rămână in custodia M
- La data de 26.01.2005 s-a încheiat un Protocol semnat de ambele părți, prin care debitoarea a recunoscut din nou datoria în sumă totală de 714.000 lei, consemnată în factura fiscală nr. -/27.12.2002.
- Este evident faptul că deține o creanță certă, lichidă și exigibilă în sumă totală de 714.000 lei, întrucât factura a fost acceptată în mod expres de către debitoare prin înscrisurile menționate mai înainte.
- Față de prevederile art. 11 din Legea nr. 82/1991 si art. 43 din aceeași lege, în mod nelegal instanța a respins contestația sa, neînregistrarea în contabilitate a acestei facturi fiscale neechivalând cu neacceptarea sa de către societatea debitoare, atâta timp cât a fost însușită prin înscrisurile menționate.
Concluzionând, recurenta a învederat că prevederile art. 304 pct. 7 si 9.pr.civ. sunt pe deplin aplicabile, prima instanță pronunțând o hotărâre a cărei motivare lipsește cu desăvârșire și prin care s-au încălcat dispozițiile legale.
Referitor la cererea de compensare a creanței sale cu creanța 2000, recurenta a învederat următoarele:
- Instanța de fond nu a pronunțat nici o soluție în ceea ce privește cererea de compensare.
- Cu privire la admisibilitatea cererii de compensare sunt aplicabile dispozițiile art. 52 din Legea nr.85/2006, condițiile compensației fiind întrunite la data deschiderii procedurii de reorganizare și lichidare judiciară a debitoarei.
În susținerea celor arătate pe admisibilitatea unei cereri de compensare în procedura prevăzută de Legea nr. 85/2006, recurenta a invocat dispozițiile art. 52 din această lege, doctrina și practica judiciară, Decizia Curții Constituționale nr. 402/2007 și dispozițiile art. 1144.civ. în opinia sa fiind îndeplinite condițiile prevăzute de lege pentru a se constata că a operat compensarea legală.
În drept, recurenta a invocat dispozițiile art. 299 si urm. art. 304 pct. 7 si 9.pr.civ. art. 52 din Legea nr. 85/2006 și art. 1144.Civ.
În susținerea recursului, recurenta a anexat înscrisuri în copie.
La dosarul cauzei, intimata 2000, prin administrator judiciar a depus întâmpinare prin care a combătut punctual criticile invocate de recurentă, solicitând respingerea recursului și menținerea sentinței atacate ca fiind legală si temeinică.
În susținerea celor arătate prin întâmpinare, intimata a depus înscrisuri în copie.
La solicitarea Curții, recurenta a depus in copie, sentința comercială nr.3042/2006 pronunțată de Tribunalul Comercial Mureș și Decizia nr.297/R/2007 pronunțată de Curtea de Apel Târgu Mureș, însoțite de note de ședință.
Examinând recursul în raport cu criticile invocate, în raport de actele și lucrările cauzei și având în vedere dispozițiile art.3041pr.civ. Curtea constată că este întemeiat pentru considerentele ce se vor arată.
Astfel, din actele și lucrările cauzei rezultă că prin concluziile scrise depuse în dosarul de fond la data de 03.07.2008, intimata-debitoare 2000, prin administrator judiciar, a solicitat respingerea contestației formulate de M, invocând printre altele si excepția prescripției dreptului material la acțiune, cu mențiunea că în raport de dispozițiile art. 3 din Decretul nr.167/1958, creanța pretinsă este prescrisă, factura fiind emisă în data de 27.12.2002.
Curtea reține că, deși excepția a fost pusă în discuția părților (situație ce rezultă chiar din practicaua sentinței atacate cu recurs) instanța de fond a omis aoa naliza și chiar a omis a se pronunța cu privire la această excepție.
Mai mult, instanța de fond nu a analizat nici cererea recurentei-contestatoare prin care a solicitat compensarea datoriilor reciproce, între cele doua societăți, soluția pronunțată echivalând practic cu necercetarea fondului.
Dincolo de aceste aspecte, Curtea reține și faptul că, în motivarea soluției pronunțate instanța de fond nu a făcut altceva decât să redea pasaje din concluziile debitoarei fără a analiza procesul-verbal de custodie și nici Protocolul încheiat între cele doua societăți, acte invocate de contestatoare.
Nu este lipsit de relevanță nici faptul că în motivarea soluției pronunțate, instanța de fond face referire la contestația unei alte creditoare, respectiv INDUSTRIE
Toate aceste constatări conduc la concluzia că sentința atacata este nelegală, astfel că, în baza art. 304 pct. 7 si 9.pr.civ. art. 304 indice 1.pr.civ. și art. 312 alin. 1, 2 si 3.pr.civ. Curtea va admite recursul, va casa sentința comercială atacată și va trimite cauza spre rejudecare aceleiași instanțe.
PENTRU ACESTE MOTIVE
IN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de recurenta M, prin administrator judiciar, împotriva sentinței comerciale nr.3071/03.07.2008 pronunțată de Tribunalul București - Secția a VII-a Comercială în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimata-debitoare 2000, prin administrator judiciar C.
Casează sentința comercială atacată și trimite cauza spre rejudecare aceleiași instanțe.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, azi 02.12.2008.
Președinte Judecător Judecător
Grefier
Red.Jud.
Tehnored.
2 ex.
Tribunalul București - Secția a VII-a Comerciala
Președinte:
Președinte:Elena MincuJudecători:Elena Mincu, Florica Bodnar, Mioara Badea
