Spete contestatie la executare comercial. Decizia 1505/2009. Curtea de Apel Timisoara
Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL TIMIȘOARA Operator 2928
SECȚIA COMERCIALĂ
DOSAR NR-
DECIZIA CIVILĂ NR.1505
Ședința publică din 24 noiembrie 2009
Curtea constituită din:
PREȘEDINTE: Maria Ofelia Gavrilescu
JUDECĂTOR 2: Csaba Bela Nasz
JUDECĂTOR: - -
GREFIER:
S-a luat în examinare, la a doua strigare, recursul declarat de creditorul împotriva sentinței comerciale nr.533/24.03.2009, pronunțată de Tribunalul Arad în dosarul nr-, în contradictoriu cu debitoarea intimată prin administrator judiciar EXPERT
La apelul nominal, făcut în ședință publică, nu se prezintă părțile.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care, văzând că s-a solicitat judecarea cauzei în lipsă potrivit art. 242 alin. 2 din Codul d e procedură civilă, instanța rămâne în pronunțare pe excepția netimbrării recursului declarat de creditor.
CURTEA
Deliberând asupra recursului de față, constată că:
Prin sentința comercială nr.533/24.03.2009, pronunțată în dosarul nr- de Tribunalul Arads -a admis în parte contestația formulată de creditorul domiciliat în A,-,.579,.A,.3.
S-a dispus administratorului judiciar Expert A înscrierea creditorului în tabelul preliminar al creanțelor cu o creanță în sumă de 20.000 lei.
S-a respins capătul de cerere al contestației privind creanța creditorului SC SA
S-a amânat judecarea cauzei la data de 19.05.2009.
Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut că prin contestația înregistrată la Tribunalul Arad în data de 13.03.2009, creditorul a solicitat admiterea în tabelul preliminar a creanței în cuantum de 40.000 lei cu titlu de creditare și diminuarea cuantumului creanței SC SA.
În susținerea contestației, creditorul a arătat că, administratorul judiciar nu a înregistrat creanța sa în tabelul preliminar, considerând că, nu a dovedit că, debitorul îi datorează sume de bani, ori din evidențele contabile rezultă că, acesta îi datorează suma de 40.000 lei cu titlu de creditare, sumă cu care solicită includerea în tabelul preliminar.
Analizând contestația prin prisma înscrisurilor prezentate, judecătorul sindic a reținut că aceasta este întemeiată în parte:
Din conținutul dispozițiilor de încasare prezentate, a rezultat că reclamantul creditor, a creditat pe debitorul SC SRL A cu suma de 40.000 lei prin diferite depuneri.
Unele depuneri însă, însumând 20.000 lei au fost făcute după pronunțarea Sentinței comerciale nr.2285/4.11.2008 prin care s-a deschis procedura insolvenței împotriva debitorului SC SRL A și nu au fost considerate ca și un drept de creanță în condițiile art.3 din Legea nr.85/2006.
Capătul contestației privind creanța creditorului SC SA A s-a apreciat că este neîntemeiat întrucât includerea acestui creditor în tabelul preliminar al creanțelor s-a făcut cu o creanță în sumă de 371.404,78 lei și nu cu o creanță în sumă de 385.579,78 lei pentru care s-a solicitat deschiderea procedurii.
Prin urmare, la întocmirea tabelului preliminar al creanțelor, administratorul judiciar a avut în vedere recuperarea parțială a creanței creditorului SC SA A prin execuția silită individuală.
Astfel fiind, s-a apreciat că este întemeiată în parte contestația creditorului și în aplicarea prevederilor art.73 al.3 din Legea nr.85/2006, judecătorul sindic a admis-o în parte.
Pentru ca, administratorul judiciar să cunoască poziția creditorilor ce urmează a fi exprimată în adunarea generală din data de 26.03.2009;
Pentru ca, administratorul judiciar să exercite atribuțiile prevăzute de art.20 din Legea nr.85/2006;
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs creditorul solicitând modificarea în parte a hotărârii atacate și, prin urmare, înscrierea sa în tabelul creanțelor societății, cu suma de 40.000 lei.
Prin întâmpinarea formulată, intimatul Expert A în calitate de lichidator judiciar al debitoarei SRL a solicitat respingerea recursului formulat de recurent și menținerea în tot a sentinței comerciale nr. 533/24.03.2009 pronunțată de Tribunalul Arad în dosar nr-.
Se reține că pentru termenul de judecată din 15 septembrie 2009, creditorul trebuia să timbreze recursul potrivit dispozițiilor instanței dispuse prin citativ, însă acesta nu s-a conformat obligației legale ce-i revenea, nefăcând dovada achitării taxei judiciare de timbru în sumă de 19,5 lei și 0,15 lei timbru judiciar.
Potrivit art. 20 alin. 1-3 din Legea 146/1997, modificată, taxele judiciare de timbru se plătesc anticipat, iar dacă taxa nu a fost plătită în cuantumul legal în momentul înregistrării cererii, instanța va pune în vedere petentului să achite suma datorată până la primul termen de judecată, neîndeplinirea obligației de plată până la termenul stabilit fiind sancționată cu anularea cererii. Prevederi similare sunt cuprinse și în art.9 din nr.OG 32/1995 privind timbrul judiciar, cu modificările ulterioare.
În conformitate cu dispozițiile legale - art. 6 lit. c) raportat la art. 11 din Legea nr. 146/1997, modificată și art. 3 alin. 2 din nr.OG 32/1995, modificată - recursul creditorului trebuia timbrat cu 19,5 lei, taxă judiciară de timbru și 0,15 lei, timbru judiciar.
Recurentul nu s-a conformat obligației legale ce-i revenea, în sensul că nu a făcut dovada achitării taxelor judiciare datorate, astfel că, raportat la textele legale de mai sus, Curtea va anula ca netimbrat recursul declarat de creditorul împotriva sentinței comerciale nr.533/24.03.2009, pronunțată de Tribunalul Arad în dosarul nr-.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Anulează ca netimbrat recursul declarat de creditorul împotriva sentinței comerciale nr.533/24.03.2009, pronunțată de Tribunalul Arad în dosarul nr-.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, azi, 24 noiembrie 2009.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR
GREFIER
Red. - 4.01.2010
Tehnored. - 6.01.2010 /2 ex.
Prima instanță: Tribunalul Arad
Judecător:
Președinte:Maria Ofelia GavrilescuJudecători:Maria Ofelia Gavrilescu, Csaba Bela Nasz