Spete contestatie la executare comercial. Decizia 551/2009. Curtea de Apel Timisoara

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL TIMIȘOARA nr. operator 2928

SECȚIA COMERCIALĂ

DOSAR NR-

DECIZIA CIVILĂ NR.551/COM

Ședința publică din 9 aprilie 2009

Completul de judecată compus din:

PREȘEDINTE: Dorin Ilie Țiroga

JUDECĂTOR 2: Cătălin Nicolae Șerban

JUDECĂTOR: - -

GREFIER:

S-a luat în examinare recursul declarat de către contestatoarea împotriva deciziei comerciale nr. 554/13.11.2008, pronunțată de Tribunalul Arad în dosarul nr-, în contradictoriu cu debitoarea intimată, prin administrator judiciar Casa de Insolvență, intimații Banca Comercială, Banca Comercială prin Sucursala A, având ca obiect contestație la executare.

La apelul nominal făcut în ședință publică, se prezintă consilier juridic în reprezentarea intimatei Banca Comercială, lipsă fiind celelalte părți.

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care, se constată că s-a depus răspuns la întâmpinare de recurentă.

Reprezentantul contestatoarei depune la dosarul cauzei un set de înscrisuri reprezentând Încheierea de ședință din 10 iulie 2007 pronunțată în dosarul nr-, o cerere de chemare în judecată și opoziție la executare cambială.

Curtea pune în discuția părților excepția puterii de lucru judecat invocată de către intimata Banca Comercială

Reprezentantul intimatei Banca Comercială solicită admiterea excepției puterii de lucru judecat și respingerea recursului ca inadmisibil, fără cheltuieli de judecată.

CURTEA

Deliberând asupra contestației la executare de față constată următoarele:

Prin decizia comercială nr. 554/13.11.2008, pronunțată de Tribunalul Arad în dosarul nr- s-a admis excepția inadmisibilității invocată de intimata Banca Comercială SA S, prin Sucursala A cu sediul în A, Calea 6 Vânători nr.2-4 înmatriculată în registrul comerțului J-, CUI -.

S-a recalificat calea de atac a recursului în apel. S-a respins ca tardiv apelul declarat de apelanta - SRL A împotriva sentinței civile nr. 4969/1.07.2008 pronunțată de Judecătoria Arad în dosarul nr-.

Pentru a hotărî astfel, Tribunalul Arada reținut următoarele:

Prin sentința civilă nr. 4969/1.07.2008 pronunțată în dosarul nr-, Judecătoria Arada admis excepția inadmisibilității contestației la executare, excepție invocată de intimata Banca Comercială SA S, prin Sucursala A, a respins contestația la executare formulată de contestatoarea - SRL A și cererea de suspendare a executării silite.

Pentru a pronunța această hotărâre, instanța a reținut că, sunt incidente prevederile art. 399 al. 3 Cod procedură civilă pentru că, prin contestația la executare, contestatoarea - SRL Aas olicitat instanței desființarea titlurilor executorii constând în 5 bilete la ordin emise în data de 28.12.2005 în valoare de 10.000 lei fiecare, a unui bilet la ordin emis la data de 23.12.2005 în valoare de 13.9111 lei, a 2 bilete la ordin emise la data de 23.12.2005 în valoare de 15.000 lei fiecare, anularea formelor de executare efectuate în dosarul de executare nr.12b/2006 al executorului bancar și suspendarea executării silite până la soluționarea irevocabilă a contestației.

Instanța a mai reținut că, prin contestație se urmărește anularea unor titluri executorii în baza cărora s-a pornit executarea silită și pentru că titlurile executorii sunt bilete la ordin, prevederile art. 62 din Legea nr. 58/1934 sunt aplicabile.

Împotriva acestei hotărâri, contestatoarea - SRL Aaf ormulat recurs, prin care a solicitat casarea sentinței și trimiterea cauzei spre rejudecare în fond, întrucât instanța de fond a făcut o apreciere greșită temeiului de drept întrucât în speță este vorba despre procedura propriu zisă de executare a biletelor la ordin, procedură care în continuare rămâne supusă normelor de procedură civilă cu privire la condițiile urmăririi și ale căilor de atac.

Recurenta - SRL Aam ai arătat că prima instanță nu a avut în vedere împrejurarea că intimata Banca Comercială a mai comunicat o somație contestatoarei pe care a lăsat-o în nelucrare o perioadă mai mare de 6 luni de zile, fiind astfel pusă în situația de a emite o nouă somație; că această somație nu mai îndeplinește rolul unei somații de executare cambiale și deci nu mai face să curgă termenul de opoziție cambială, ci are însușirile unei somații de drept comun prevăzute de Codul d e procedură civilă; că întreaga literatură de specialitate arată că, împotriva somației, debitorul poate face atât opoziție la executare, cât și contestație la executare silită, motivând în fapt și în drept cererile.

Prin întâmpinare, intimata Banca Comercială SA S, prin Sucursala Aai nvocat excepția inadmisibilității cererii, excepția puterii de lucru judecat, iar pe fond a solicitat respingerea recursului ca netemeinic și nelegal.

Cu privire la excepția inadmisibilității, a arătat că sunt incidente prevederile art. 399 al. 3 Cod procedură civilă, coroborate cu prevederile art. 62 al. 1 din Legea nr. 58/1934, iar cu privire la excepția puterii de lucru judecat a arătat că, între același părți, având aceeași calitate, au mai avut loc procese cu același obiect și fiind vorba despre aceeași cauză operează dispozițiile art. 1201 cod civil coroborate cu dispozițiile art. 166 Cod procedură civilă.

Pe fond, intimata a arătat că recurenta este într-o stare de confuzie totală în ceea ce privește contestația la executare și încearcă inducerea în eroare a instanței; că emiterea mai multor somații într-un dosar execuțional nu înseamnă formarea unui nou dosar, ci continuarea executării silite; că, în motivarea recursului, nu există nicio critică la adresa procedurii de executare silită, ci doar încercări disperate de a obține desființarea biletelor la ordin; că biletele la ordin au intrat în circuitul comercial și au dat naștere unor raporturi juridice ce nu pot fi stinse după bunul plac al cuiva.

Din oficiu, instanța a recalificat calea de atac în apel și în aplicarea prevederilor art. 137 al. 1 Cod procedură civilă a pus în discuție excepția tardivității formulării apelului, excepție pe care a găsit-o întemeiată:

Conform art. 62 al. 3 din Legea nr. 58/1934 asupra cambiei și biletului la ordin: "hotărârea pronunțată asupra opoziției va putea fi atacată cu apel în termen de 15 zile de la pronunțare."

Sentința civilă atacată a fost pronunțată în data de 1.07.2008, iar calea de atac a fost promovată în data de 6.08.2008, deci ulterior împlinirii termenului prevăzut de temeiul de drept mai sus indicat.

Împrejurarea că, prin hotărâre, instanța a indicat ca și cale de atac recursul în termen de 15 zile de la comunicare nu poate constitui un temei pentru inaplicabilitatea excepției tardivității, în condițiile în care, în ședința din data de 30.06.2008 instanța a pus în discuția reprezentanților părților excepția inadmisibilității contestației și a rămas în pronunțare asupra acestei excepții în condițiile art. 260 al. 1 Cod procedură civilă.

Astfel fiind, pe calea excepției tardivității, instanța a făcut aplicarea prevederilor art.296 Cod procedură civilă și a respins apelul.

Împotriva deciziei comerciale nr. 554/13.11.2008, pronunțată de Tribunalul Arad în dosarul nr- a formulat recurs contestatoarea solicitând admiterea recursului, casarea hotărârii instanței și trimiterea cauzei spre rejudecare.

În motivare, a arătat că, prin decizia civilă nr. 554/R/2008, Tribunalul Arada admis excepția inadmisibilității invocată de intimata BC SA și a recalificat calea de atac a recursului în apel, respingând astfel apelul ca fiind tardiv.

Având în vedere faptul că hotărârea este motivată sumar și confuz, consideră ca se impune desființarea acesteia. Nemotivarea hotărârii pronunțate în apel și interpretarea greșită a motivelor invocate de către apelanta, echivalează cu nesoluționarea fondului cauzei și atrage casarea acesteia.

Instanța de recurs, în recalificarea căii de atac, nu ține cont de faptul că în prezentul dosar obiectul este contestație la executare, având ca temei de drept art. 379 și următoarele Cod Procedură Civilă.

Calificarea în apel o consideră greșită, întrucât mijlocul procedural al contestației la executare poate fi folosit și în cazurile în care urmărirea silită se realizează prin intermediul executorilor bancari fiind expres prevăzută în art. 22 aliniatul 2 din Statutul Corpului Executorilor Bancari.

Procedura propriu-zisă de executare este supusă normelor de procedură civilă cu privire la condițiile urmăririi și a căilor de atac (Tratat de drept cambial -, Ed. Judiciar 1936, pagina 228).

Analizând decizia atacată, rezultă faptul că nu se poate desprinde temeiul de drept în baza căruia a fost admisă excepția inadmisibilității având în vedere și faptul că somația atacata nu mai îndeplinește rolul unei somații de executare cambială.

Având în vedere faptul că somația atacată nu mai este o somație de executare cambială, temeiul de drept nu mai poate fi Legea 58/1934.

Somația de executare împotriva căreia a depus contestația la executare este lovită de nulitate absolută, deoarece aceasta nu cuprinde transcrierea exactă a biletelor la ordin, precum și a celorlalte acte din care rezultă suma datorată, aspect pe care cele două instanțe nu l-au pus în discuția părților.

Față de înserările de pe biletele la ordin, coroborate cu înțelegerea făcută anterior emiterii acestora, intimata nu avea dreptul sa gireze biletele la ordin către intimata Banca Comercială.

Un alt aspect nesoluționat de către instanțe este cel referitor la girarea biletelor la ordin, care în opinia lor nu puteau fi transmise prin gir, ci doar prin cesiune de creanță ordinară, cu notificarea sau acceptarea debitorului cedat.

Potrivit art. 100 din Legea nr. 58/1934, sub sancțiunea nulității, în biletele la ordin trebuiau să fie înscrise data și numărul facturii referitoare la vânzarea de mărfuri, aspect neluat în seama de cele două instanțe.

Având în vedere aspectele invocate mai sus cât și cele din contestație și recurs, consideră că contestația la executare întemeiată pe prevederile Codului d e Proc. Civ. este admisibila, solicită admiterea recursului așa cum a fost formulat.

În cauză, a formulat întâmpinare intimata Banca Comerciala S, Sucursala A, prin care a solicitat respingerea recursului declarat de către - SRL ca netemeinic și nelegal și menținerea ca temeinică și legală a Deciziei 554/2008 pronunțată în dos- de către Tribunalul Arad și a Sentinței 4969/2008 pronunțată de Judecătoria Arad pentru următoarele considerente:

Apreciază că în mod corect instanța a soluționat cauza prin admiterea excepțiilor invocate de către BC SA Sucursala A:

Astfel, referitor la excepția tardivității apelului, conform art. 62 alin. 3 din Legea 58/1934 asupra cambiei și biletului la ordin: hotărârea pronunțată asupra opoziției va putea fi atacată cu apel în 15 zile de la pronunțare, fiind evident că recursul recalificat în apel este mult prea tardiv, fiind motivat în 15 zile de la comunicare și nu în 15 zile de la pronunțare, așa cum prevede expres Legea 58/1934. Sentința Judecătoriei Arada fost pronunțată la 01.07.2008, iar calea de atac a fost promovată la 06.08.2008, deci ulterior termenului prevăzut de legea specială.

Recalificarea recursului în apel consideră că este în spiritul și temeiul Legii 58/1934 care, la art. 62 alin. 2, prevede că apelul este calea de atac împotriva opoziției și nu recursul, cum încercă să inducă în eroare recurenta, atâta timp cât prin acțiunea inițială se solicită anularea/desființarea biletelor la ordin ce fac obiectul dosarului execuțional 12B/2006.

Consideră că Tribunalul Arada soluționat și motivat temeinic și legal Decizia 554/2008.

Mai arată că recurenta - - i-a mai chemat în judecată în alte 3 dosare, toate având ca obiect anularea/nulitatea sau desființarea biletelor la ordin ce fac obiectul dosarului execuțional 12B/2006, motiv pentru care invocă excepția inadmisibilității acțiunii, existând autoritate de lucru judecat.

Astfel, recurenta de azi i-a chemat în judecată la Tribunalul Arad în Dosar nr-, pentru anularea biletelor la ordin a căror desființare se solicită și prin acțiunea de față. Cererea introductiva a - SRL a fost respinsă prin Decizia civilă nr. 131/17.05.2007 a Curții de APEL TIMIȘOARA, decizie rămasă irevocabila la Înalta Curte de Casație si Justiție, prin anularea recursului reclamantei ca netimbrat.

Apreciază că sunt întrunite condițiile triplei identități de calitate, obiect și cauză, întrucât - SRL, în calitatea sa de emitent al biletelor la ordin, în speță, a chemat în judecata Banca Comercială SA în vederea anularii acestora, cu motivația inexistentei datoriei și, implicit, a obligației de plată constatată prin titlurile executorii reprezentate de titlurile de credit în speță.

Apreciază, de asemenea, că și identitate de calitate există și anume - SRL a formulat acțiunea din prezentul dosar și cea din Dosarul nr- în calitatea sa de emitent al piețelor la ordin în speță, respectiv de titulară a drepturilor, respectiv obligațiilor deduse judecații. Astfel, "identitatea de calitate se apreciază după cum partea figurează sau nu în ambele procese ca titulară a drepturilor (obligațiilor) deduse judecății," deci ca parte obligată în raportul juridic dedus judecății.

Având în vedere cele expuse, solicită admiterea excepției puterii de lucru judecat și respingerea recursului ca inadmisibil, deoarece în cauza de față operează excepția puterii de lucru judecat prevăzută de art. 1201 Cod civil, coroborat cu art. 166 Cod procedură civilă.

Examinând recursul formulat, Curtea constată că este fondat, urmând a fi admis, în baza art. 312, alin. 1.proc.civ. pentru considerentele ce succed:

Conform art. 129, alin. 6.proc.civ. în toate cazurile, judecătorii hotărăsc numai asupra obiectului cererii deduse judecății.

În speță, contestatoarea a ales să folosească procedura specială a contestației la executare, prevăzută de art. 399 și urm. proc.civ. invocând, printre altele, inexistența creanței ce face obiectul executării silite.

Instanțele erau ținute să aprecieze dacă, pe calea contestației la executare, pot fi invocate apărări de genul celor invocate de contestatoarea Această apreciere a fost făcută de prima instanță ( Judecătoria Arad ) care a respins contestația la executare ca inadmisibilă.

Tribunalul Arad, trecând însă peste limitele învestirii și încălcând principiul disponibilității, a recalificat natura litigiului în opoziție la executare și ca o urmare directă a recalificat calea de atac din recurs în apel, antrenând astfel și o compunere greșită a completului de judecată.

În consecință, având în vedere că este incident cazul de casare prevăzut de art. 304, pct. 1.proc.civ. recursul formulat de contestatoarea va fi admis și, în baza art. 312, alin. 3.proc.civ. decizia atacată va fi casată, iar cauza va fi trimisă spre rejudecare aceleiași instanțe, ca instanță de recurs, pentru a soluționa contestația la executare.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Admite recursul formulat de contestatoarea împotriva deciziei comerciale nr.554/13.11.2008, pronunțată de Tribunalul Arad în dosarul nr-, pe care o casează și trimite cauza spre rejudecare aceleiași instanțe, ca instanță de recurs.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică azi, 9.04.2009.

PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,

- - - - - - DR. - -

GREFIER,

Red. /30.04.2009

Tehnored /30.04.2009/2 ex.

Instanță fond: Tribunalul Arad

Președinte

Judecător

Președinte:Dorin Ilie Țiroga
Judecători:Dorin Ilie Țiroga, Cătălin Nicolae Șerban

Vezi şi alte speţe de drept comercial:

Comentarii despre Spete contestatie la executare comercial. Decizia 551/2009. Curtea de Apel Timisoara