Procedura insolventei practica judiciara. Decizia 553/2009. Curtea de Apel Timisoara
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL TIMIȘOARA nr. operator 2928
SECȚIA COMERCIALĂ
DOSAR NR-
DECIZIA CIVILĂ NR. 553/COM
Ședința publică din 9 aprilie 2009
Completul de judecată compus din:
PREȘEDINTE: Dorin Ilie Țiroga
JUDECĂTOR 2: Cătălin Nicolae Șerban
JUDECĂTOR: - -
GREFIER:
S-au luat în examinare recursurile formulate de către creditoarele A și Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului B împotriva sentinței civile nr. 212/11.02.2009, pronunțată de Tribunalul Arad în dosarul nr-, în contradictoriu cu debitoarea intimată, prin lichidator judiciar A, având ca obiect procedura insolvenței.
La apelul nominal făcut în ședință publică, nu se prezintă părțile.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care, se constată că s-au depus prin serviciul registraturii întâmpinări de către lichidatorul judiciar al debitoarei intimatei, pentru fiecare recurs în parte; de asemenea, se constată că s-a solicitat judecarea cauzei în lipsă, în baza art. 242 alin.2 proc.civ. și nemaifiind cereri formulate și excepții invocate, se reține cauza spre soluționare.
CURTEA
Deliberând asupra recursului de față constată următoarele:
Prin sentința civilă nr.212/11.02.2009, pronunțată de Tribunalul Arad în dosarul nr-, în baza art. 131 din Legea nr. 85/2006 privind procedura insolvenței, s-a închis procedura insolvenței împotriva debitoarei SC SRL, și în consecință:
În baza art. 136 din Legea nr. 85/2006, a descărcat lichidatorul judiciar al debitoarei, respectiv pe A, de orice îndatorire sau responsabilități cu privire la procedură, debitor și averea lui, creditori, titulari de garanții, acționari sau asociați.
Pentru a hotărî astfel, judecătorul sindic a reținut în averea debitoarei nu există decât bunul mobil - autovehiculul marca VW GOLF, număr de înmatriculare -, ce nu a putut fi identificat în trafic nici până la această dată, că nu există nici disponibilități bănești, fapt confirmat de unitățile bancare de pe raza Județului A, iar creditorii din procedură: - B, A, A și Primăria Municipiului A - Direcția Venituri nu și-au exprimat intenția de a avansa sume pentru continuarea procedurii până la împlinirea termenului limită notificat de lichidator, motiv pentru care sunt aplicabile dispozițiile art. 131 din Legea 85/2006.
În baza art. 131 din Legea nr. 85/2006, a dispus radierea SC SRL A din evidențele Oficiului Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul Arad.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs creditoarea Administrația Finanțelor Publice a Municipiului A, solicitând admiterea acestuia și modificarea sentinței atacate în sensul dispunerii către lichidatorul judiciar a continuării procedurii de lichidare judiciară, cu formularea acțiunii în atragerea răspunderii materiale a fostului administrator, conform art. 138 din Legea nr. 85/2006 republicată.
În motivare, creditoarea arată că, potrivit art. 2 din Legea 85/2006, scopul declarat al legii este instituirea unei proceduri pentru acoperirea pasivului debitorului aflat în insolvență, situație care impune lichidatorului judiciar un ansamblu de măsuri și diligente în vederea îndeplinirii scopului propus al legii. Dacă, contrar tuturor acestor inițiative, nu se pot identifica bunuri urmăribile care să acopere pasivul debitoarei, din evidențele contabile rezultă că nu sunt sau nu au rămas bunuri în inventar, precum și dacă se constată cu certitudine că nu sunt persoane cărora le poate fi imputată vina de a fi provocat starea de insolvență, abia atunci se poate propune judecătorului sindic închiderea procedurii, potrivit art. 131 din Legea 85/2006.
Potrivit art. 5 din Legea 85/2006, "Organele care aplică procedura sunt: instanțele judecătorești, judecătorul-sindic, administratorul și lichidatorul.
Organele prevăzute la alin. (1) trebuie să asigure efectuarea cu celeritate a actelor și operațiunilor prevăzute de prezenta lege, precum și realizarea în condițiile legii a drepturilor și obligațiilor celorlalți participanți la aceste acte și operațiuni."
Potrivit art. 4 din Legea nr. 85/2006, "în lipsa disponibilităților în contul debitorului, se va utiliza fondul de lichidare, plățile efectuându-se pe baza unui buget previzionat pe o perioadă de cel puțin 3 luni, aprobat de judecătorul sindic."
De asemenea, trebuia analizată eventualitatea unor acțiuni oblice pentru recuperarea de creanțe, investigații privind bunurile personale ale foștilor administratori în vederea promovării art. 138 din lege.
Creditoarea recurentă apreciază că este imposibil de acceptat o soluție de închidere a unei proceduri de faliment cât timp nu a fost respectată o dispoziție imperativă a legii, prin acest fapt ajungându-se la imposibilitatea realizării scopului declarat al legii, enunțat în mod imperativ în art. 2 al Legii 85/2006.
Faptul că nu s-au primit actele societății nu poate duce la concluzia că nu sunt
bunuri și că nimănui nu-i incumbă responsabilitatea pentru ajungerea societății în faliment. Nu s-au făcut cercetări la OCPI, privind eventuale bunuri imobile înscrise în cartea funciară, la Arhiva Electronică de Gajuri Mobiliare, la bănci, pentru eventuale conturi bancare. Dimpotrivă, în cazul de față, s-a stabilit existența unui autoturism marca VW GOLF, nr. înmatriculare -, despre care se susține că nu a putut fi identificat în trafic de către poliție, diligențele depuse de lichidator oprindu-se aici, unde există certitudinea unui bun mobil valorificabil. Se naște întrebarea dacă totuși nu mai există asemenea bunuri, câte anume și de ce nu s-au întreprins și alte măsuri pentru identificarea lor.
Având în vedere că potrivit doctrinei în materie, răspunderea administratorului pentru ajungerea societății comerciale în insolvență este cea reglementată de dispozițiile referitoare la mandat, iar mandatul este cuprins în actul constitutiv al societății, este fără îndoială că lichidatorul judiciar, în considerarea retribuției primite pentru activitatea depusă, are datoria de a întocmi și depune un Raport asupra cauzelor și împrejurărilor care au dus la apariția insolvenței debitorului, cu menționarea persoanelor cărora le-ar fi imputabilă și, evident, de a cere atragerea răspunderii materiale a foștilor administratori pentru lipsa lor de diligență în conducerea activității societății, atragerea răspunderii având eficiență doar înainte de închiderea procedurii.
Creditoarea recurentă mai arată că, la Adunarea Generală a Creditorilor din 11.12.2007, a solicitat ca lichidatorul să promoveze o acțiune în atragerea răspunderii membrilor conducerii, solicitare întemeiată pe prevederile art. 5 din Legea nr. 85/2006, dar care nu a fost dusă la îndeplinire.
În derularea procedurii de lichidare judiciară nu a fost desemnat administratorul special de către adunarea generală a acționarilor, care să poată primi raportul final și situațiile financiare finale ale procedurii. Același raport final și bilanțul de închidere trebuiau să fie comunicate creditorilor, judecătorul sindic având obligația convocării adunării creditorilor în termen de 30 de zile de la afișarea raportului final, (art.129), pentru a da posibilitatea acestora de a formula obiecții la acest raport, neîndeplinirea acestei obligații fiind un motiv de casare a hotărârii de închidere a procedurii, așa cum rezultă și din doctrină.
În drept, invocă dispozițiile art. art. 2,5,18,131 și 138 din Legea 85/2006 art. 304 pct. 9.pr.civ. art. 3041.pr.civ.
Împotriva aceleiași sentințe a declarat recurs și creditoarea AVAS B, solicitând admiterea acestuia, modificarea hotărârii atacate, în sensul admiterii obiecțiunilor formulate și, pe cale de consecință, continuarea procedurii de lichidare a debitoarei până la recuperarea tuturor datoriilor pe care SC SRL le are de achitat creditorilor.
În motivare, se arată că instanța de fond a admis solicitarea lichidatorului judiciar și, pe cale de consecință, a dispus închiderea procedurii de lichidare judiciară declanșată împotriva debitoarei.
În susținerea hotărârii atacate, instanța de fond a constatat că lichidatorul judiciar desemnat, în raportul final formulat și depus la dosarul cauzei, a apreciat în mod temeinic asupra motivelor pentru care a propus admiterea propunerii de închidere a procedurii de lichidare a debitoarei.
Astfel, lichidatorul judiciar a arătat că, în patrimoniul debitoarei, nu au fost evidențiate bunuri valorificabile, iar, în opinia sa, nu sunt elemente care să susțină ideea că situația în care a ajuns debitoarea s-ar datora faptelor săvârșite de către foștii administratori.
Totodată, lichidatorul judiciar a arătat ca nici nu dispune de sumele necesare continuării procedurii de lichidare a debitoarei, iar creditorii înscriși la masa credală nu s-au oferit să avanseze sumele solicitate.
Creditoarea recurentă consideră că instanța de fond a pronunțat o hotărâre cu încălcarea dispozițiilor legale aplicabile în cauză, având în vedere că ideea principală care se desprinde din contextul supus judecății este că, dacă ar fi existat sumele necesare (chiar și prin avansarea acestora de către creditori), continuarea procedurii s-ar impune, atât Legea nr. 85/2006, prin etapele si metodele prevăzute, cât și interesul creditorilor, tinzând în acest sens.
Față de lipsa fondurilor necesare continuării procedurii de lichidare, se arată faptul că acestea puteau fi obținute făcându-se aplicarea dispozițiilor art. 4, alin 4 din Legea 85/2006, modificată, care prevăd în mod explicit că "în lipsa disponibilităților în contul debitorului, se va utiliza fondul de lichidare, plățile efectuându-se pe baza unui buget previzionat pe o perioadă de cel puțin 3 luni, aprobat de judecătorul-sindic".
Totodată, în condițiile în care AVAS ar fi avansat sume pentru continuarea lichidării, astfel cum s-a solicitat, creanța acestei instituții, a cărei recuperare se dovedește dificilă și la cuantumul actual, s-ar fi mărit, devenind și mai greu de recuperat.
De asemenea, se arată faptul că neavansarea de către creditori a sumelor necesare continuării procedurii de lichidare judiciară nu trebuie să fie în mod imperios "amendată" cu închiderea procedurii în temeiul dispozițiilor art. 131 din Legea nr. 85/2006, prevederile acestei legi neprevăzând acest aspect.
Referitor la posibilitatea continuării procedurii de lichidare judiciară declanșată împotriva debitoarei, creditoarea recurentă arată faptul că modalitatea continuării procedurii la care se referă este formularea cererii de chemare în judecată, având ca obiect atragerea răspunderii patrimoniale a persoanelor care au făcut parte din conducerea societății, pentru a atrage la masa credală sume suplimentare destinate acoperirii pasivului debitoarei, deoarece lichidatorul judiciar are datoria de a căuta modalități de recuperare a patrimoniului pentru a putea plăti cât mai multe dintre creanțele pe care debitoarea le are către creditori.
Din punctul de vedere al instituției sale, pornind de la însăși izvorul solicitat de AVAS, respectiv creanța pe care debitoarea o datora CAS A, o aplicare a dispozițiilor art. 138 din Legea nr. 85/2005 reprezintă, de fapt, găsirea persoanei din conducerea debitoarei, vinovate de deturnarea sumelor oprite de la angajatul asigurat și folosite în alte scopuri decât cel prevăzut de lege, respectiv virarea sumelor reținute către CAS, o încălcare flagrantă și constantă a dispozițiilor 4 din OUG nr. 150/2002 modificată, conform cărora utilizarea în alte scopuri sau nevirarea la fond a contribuției reținute de la asigurați constituie infracțiunea de deturnare de fonduri și se pedepsește conform prevederilor art. 3021din Codul penal (în prezent art. 454.pen.) și art. 280 din Codul Muncii.
Ca urmare a săvârșirii faptei de deturnare de fonduri, Statul Român, reprezentat în cauza de față prin, a suferit un prejudiciu "a cărui existență certă se stabilește prin constatarea de către judecătorul-sindic nu numai a faptului că societatea a ajuns în încetare de plăți, ci și a împrejurării că obligațiile față de creditori nu pot fi plătite integral din averea debitorului." - ( - Răspunderea organelor de conducere ale debitorului în procedura insolvenței).
Având in vedere contextul prezentat anterior, opinia AVAS este că lichidatorul judiciar nu a aplicat corect regulile răspunderii instituite de dispozițiile art. 138 și urm. din Legea 85/2006.
Este evident că aceste fapte trebuie privite în contextul stării de insolvență a debitoarei, ca fiind un complex de cauze sau condiții care au dus sau au favorizat ajungerea societății în încetare de plăți. Prin aceste fapte, debitoarea a fost lipsită de lichidități tocmai pentru că, probabil, a fost administrată cu rea-credință sau cu neglijență, creditorii nemaiputându-și recupera creanțele, scopul acestei dispoziții legale fiind tocmai punerea la îndemâna creditorilor a unor proceduri speciale, prin care să poată să-și acopere creanțele de la persoanele vinovate de ajungerea societății în incapacitate de plată, atât în ceea ce privește judecarea acestora, cât și în ceea ce privește probațiunea, legea instituind prezumții de culpă și de cauzalitate între faptă si prejudiciu.
Lichidatorul nu este un executor judecătoresc care ar avea doar obligația de a vinde bunuri aflate în averea debitoarei, ci atribuțiile sale sunt mult mai complexe. Nu întâmplător, în cadrul art. 25 din Legea nr. 85/2006, prima dintre atribuțiile lichidatorului constă în "examinarea activității debitorului în raport cu situația de fapt și întocmirea unui raport amănunțit asupra cauzelor și împrejurărilor care au dus la insolvență, cu menționarea persoanelor cărora le-ar fi imputabilă", această analiză realizată de către un specialist, respectiv lichidatorul, constituind premisa declanșării unor potențiale acțiuni în baza art. 138 din Legea nr. 85/2006.
În drept, invocă dispozițiile art. 304, pct. 9, coroborat cu dispozițiile 1 din Codul d e procedură civilă cu privire la recurs, precum și dispozițiile art. 2, art. 5 alin.1, art. 136, art. 138 art. 140, precum și art. 142 alin. 1, din Legea nr. 85/2006.
Debitoarea SC SRL A, prin lichidator judiciar A, a depus întâmpinare la cele două recursuri declarate în cauză.
Față de recursul A, solicită respingerea acestuia ca netemeinic și nefondat, arătând în motivare că recurenta, în susținerea recursului a arătat că "lichidatorul desemnat, prin raportul final întocmit în cauză, a solicitat închiderea procedurii fără a solicita judecătorului sindic atragerea răspunderii organelor de conducere ale debitoarei deci implicit fără a întocmi, conform prevederilor Legii nr. 85/2006 un raport amănunțit asupra cauzelor și împrejurărilor care au dus la apariția stării de insolvență, cu menționarea persoanelor cărora le-ar fi imputabilă".
În cauză, instanța a dispus închiderea procedurii în temeiul art. 131 din Legea 85/2006 privind procedura insolvenței, unde se stipulează că "în orice stadiu al procedurii prevăzute de prezenta lege, dacă se constată că nu există bunuri în averea debitorului ori că acestea sunt insuficiente pentru a acoperi cheltuielile administrative și nici un creditor nu se oferă să avanseze sumele corespunzătoare, judecătorul sindic va putea da o sentință de închidere a procedurii, prin care se dispune și radierea debitorului din registrul în care este înmatriculat".
Este evident, din modul în care este formulat acest text de lege, că închiderea procedurii în temeiul său nu este condiționată de existența unui raport care să indice cauzele și împrejurările care au condus la starea de insolvență a debitoarei. Singura condiție impusă de lege este aceea a lipsei bunurilor care să poată fi valorificate, coroborată cu neavansarea de către nici un creditor a sumelor necesare continuării procedurii. Doctrina și jurisprudența arată că în ipoteza închiderii procedurii în temeiul art. 131 este irelevantă cauza care a provocat insolvența debitoarei și că măsura închiderii procedurii intervine indiferent de felul creanțelor sau izvorul acestora, neexistând un tratament discriminatoriu al creditorilor.
Recurenta dă dovadă de necunoaștere a dosarului când invocă faptul că "lichidatorul judiciar nu a întreprins suficiente demersuri pentru identificarea tuturor bunurilor din patrimoniul debitoarei și că nu și-a îndeplinit obligația ce-i incumbă potrivit art. 25 din Lege și anume aceea de a analiza activitatea debitorului în raport cu situația de fapt și a întocmirii unui raport detaliat privitor la eventualele bunuri ale societății, la identificarea persoanelor vinovate de aducerea societății în stare de insolvență, la cauzele și condițiile care au adus societatea în faliment. Așa cum se poate observa din documentele existente la dosarul cauzei, administratorul judiciar a întreprins demersuri în identificarea fostului administrator al debitoarei și implicit a documentelor societății. Astfel, au fost efectuate demersuri după cum urmează:
- a fost notificat fostul administrator al societății debitoare la adresa societății și pe adresa de domiciliu.
- a fost notificată Direcția Venituri din cadrul Primăriei A, pentru a furniza informații referitoare la bunurile mobile și imobile supuse impozitării cu care debitoarea figurează la aceste instituții.
- această instituție a comunicat prin adresa de răspuns lichidatorului judiciar arătând că societatea debitoare deține în patrimoniu un bun mobil - mijloc de transport marca VW, supus impozitării.
- întrucât fostul administrator al societății nu a comunicat lichidatorului alte date de identificare ale bunului mobil, au fost solicitate relații de la Serviciul Public Comunitar Regim Permise de Conducere și Înmatriculare a Vehiculelor;
- această instituție a comunicat lichidatorului numărul de înmatriculare al autoturismului -, anul fabricației (1990), culoarea și numele deținătorului, SC SRL.
- aceeași instituție a comunicat relații despre același autoturism la dosarul cauzei arătând că autoturismul în discuție nu este înmatriculat în județul AR;
- pentru a lămuri acest diferend privind înmatricularea autoturismului marca VW, lichidatorul a revenit cu solicitare scrisă la Serviciul Public Comunitar Regim Permise de Conducere și înmatriculare a Vehiculelor, solicitând lămuriri cu privire la locul înmatriculării autoturismului și totodată sprijin în identificarea în trafic a acestui bun;
- până la data la care s-a dispus închiderea procedurii, lichidatorul, deși a revenit în nenumărate rânduri asupra solicitării adresate Serviciul Public Comunitar Regim Permise de Conducere și înmatriculare a Vehiculelor, nu a primit nici un răspuns, astfel că s-a aflat în imposibilitatea de a proceda la valorificarea singurului bun aflat în patrimoniul debitoarei.
- au fost obținute informații despre ultimul bilanț contabil depus de debitoare de pe site-ul Ministerului Finanțelor, administratorul judiciar aflând în acest fel că debitoarea a depus ultimul bilanț contabil în anul 2004.
- reprezentanți ai administratorului judiciar s-au deplasat la sediul debitoarei pentru a lua legătura cu reprezentanții societății și pentru a putea obține eventuale documente contabile, dar fără nici un rezultat;
- pentru nedepunerea documentelor contabile solicitate de judecătorul sindic și de către lichidatorul judiciar, potrivit art. 147 din Legea nr. 85/2006 împotriva fostului administrator al societății a fost formulată și depusă la Parchetul de pe lângă Tribunalul Arad, plângere penală.
Plângerea penală a fost soluționată prin rezoluție de neîncepere a urmăririi penale față de fostul administrator al societății debitoare.
În ciuda tuturor acestor demersuri, nu s-au putut identifica documentele debitoarei, astfel că, așa cum se arăta și în raportul din 11.02.2009, lichidatorul judiciar a fost în imposibilitatea obiectivă de a completa "Raportul privind cauzele și împrejurările care au dus la starea de insolvență a debitoarei" depus la dosarul cauzei la termenul de judecată din 29.05.2007, cu concluzii de atragere a răspunderii materiale a fostului administrator al societății și a celorlalte organe de conducere. O primă condiție, logică, pentru ca un astfel de raport să poată fi completat este aceea a existenței documentelor contabile și juridice ale societății. Punerea unor concluzii de atragere a răspunderii materiale a organelor de conducere reprezintă rezultatul unei analize economice minuțioase și temeinice a activității societății, care nu se poate face decât pe baza unor documente, cifre, indicatori economici, care puse cap la cap să conducă la o concluzie bine fundamentată și pertinentă, însă în lipsa acestor documente, indicatori și alte elemente strict necesare, o astfel de analiză, încă și amănunțită, cum pretinde recurenta, este imposibil de alcătuit, lichidatorul judiciar arătând acest fapt la termenele de judecată.
Lichidatorul judiciar arată că a efectuat toate demersurile legale pe care le putea efectua, avansând sume din averea proprie în acest sens. O continuare a procedurii necesită cheltuieli suplimentare, astfel că, nefiind identificate bunuri care să poată fi valorificate, a notificat toți creditorii, printre care și recurenta, cu privire la exprimarea disponibilității de a avansa sumele de bani care să acopere aceste cheltuieli, recurenta neexprimându-și în nici un fel poziția față de această problemă.
În ceea ce privește susținerea conform căreia "judecătorul sindic nu a aplicat corect regulile răspunderii instituite de dispozițiile art. 138 și urm.", pentru a se putea invoca dispozițiile acestui articol, judecătorul sindic ar fi trebuit în primul rând sesizat cu o cerere de angajare a răspunderii fostului administrator.
Se poate observa însă că o astfel de cerere nu a fost formulată de nici unul dintre subiectele de drept îndreptățite să o formuleze. Lichidatorul judiciar, neavând documentele pe care să își întemeieze o astfel de cerere, a decis să nu o introducă.
Potrivit art. 138 din Lege, cererea lichidatorului judiciar de atragere a răspunderii membrilor organelor de conducere sau a oricărei alte persoane care a provocat starea de insolvență este o acțiune ce se exercită în baza concluziilor Raportului întocmit în conformitate cu dispozițiile art. 59, alin.1 din Legea nr. 85/2006.
Cât privește ultimul motiv de recurs și anume faptul că nu a fost desemnat administratorul special în procedură care să poată primi raportul final și situațiile financiare finale ale procedurii și neîndeplinirea de către lichidatorul judiciar a procedurii prevăzută la art. 129 din Legea nr. 85/2006, face dovada totalei necunoașteri de către recurentă a conținutului procedurii, fiind de presupus că recurenta, din eroare, în susținerea motivelor de recurs, arată că instanța a dispus închiderea procedurii în baza unui raport final, întrucât în acest dosar procedura insolvenței a fost închisă în temeiul art. 131 din Legea 85/2006.
În drept, invocă prevederile art. 20, art. 131 din Legea 85/2006, art. 115 și 308.proc.civ.
În ceea ce privește recursul declarat de creditoarea AVAS B, lichidatorul debitoarei solicită respingerea acestuia ca nefondat, arătând că în susținerea recursului, recurenta a arătat că "lichidatorul desemnat, prin raportul final întocmit în cauză, a solicitat închiderea procedurii fără a solicita judecătorului sindic atragerea răspunderii organelor de conducere ale debitoarei deci implicit fără a întocmi, conform prevederilor Legii nr. 85/2006 un raport amănunțit asupra cauzelor și împrejurărilor care au dus la apariția stării de insolvență, cu menționarea persoanelor cărora le-ar fi imputabilă".
Este important a semnala faptul că, din eroare, recurenta, în susținerea motivelor de recurs, arată că instanța a dispus închiderea procedurii în baza unui raport final, întrucât în acest dosar procedura insolvenței a fost închisă în temeiul art. 131 din Legea 85/2006 privind procedura insolvenței, unde se stipulează că "în orice stadiu al procedurii prevăzute de prezenta lege, dacă se constată că nu există bunuri în averea debitorului ori că acestea sunt insuficiente pentru a acoperi cheltuielile administrative și nici un creditor nu se oferă să avanseze sumele corespunzătoare, judecătorul-sindic va putea da o sentință de închidere a procedurii, prin care se dispune și radierea debitorului din registrul în care este înmatriculat.
Este evident, din modul în care este formulat acest text de lege, că închiderea procedurii în temeiul său nu este condiționată de existența unui raport care să indice cauzele și împrejurările care au condus la starea de insolvență a debitoarei. Singura condiție impusă de lege este aceea a lipsei bunurilor care să poată fi valorificate, coroborată cu neavansarea de către nici un creditor a sumelor necesare continuării procedurii. Doctrina și jurisprudența arată că, în ipoteza închiderii procedurii în temeiul art. 131, este irelevantă cauza care a provocat insolvență debitoarei și că măsura închiderii procedurii intervine indiferent de felul creanțelor sau izvorul acestora, neexistând un tratament discriminatoriu al creditorilor.
Recurenta AVAS B dă dovadă de necunoaștere a dosarului când invocă faptul că "lichidatorul care nu este un executor judecătoresc, avea obligația conform art. 25 din Lege de a analiza activitatea debitorului în raport cu situația de fapt și a întocmirii unui raport detaliat privitor la eventualele bunuri ale societății, la identificarea persoanelor vinovate de aducerea societății în stare de insolvență, la cauzele și condițiile care au adus societatea în faliment. Așa cum se poate observa din documentele existente la dosarul cauzei, administratorul judiciar a întreprins demersuri în identificarea fostului administrator al debitoarei și implicit a documentelor societății, demersuri prezentate anterior în întâmpinarea la recursul declarat de A, invocând în drept aceleași articole de lege.
Examinând sentința atacată, prin prisma motivelor de recurs, dar și din oficiu, în limitele conferite de art. 306, alin. 2.proc.civ. Curtea constată că aceasta este legală și temeinică, cele două recursuri urmând a fi respinse, pentru considerentele ce succed:
În ceea ce privește recursul formulat de creditoarea A, Curtea constată că criticile vizând faptul că lichidatorul judiciar nu ar fi întreprins toate măsurile pentru identificarea tuturor bunurilor debitoarei sunt generale și nu arată în niciun fel care ar fi acele măsuri.
Este adevărat ca lichidatorul judiciar a identificat, în averea debitoarei, autoturismul marca VW Golf, cu nr. - însă acesta nu a putut fi găsit în fapt. Pe de altă parte, având în vedere că respectivul autovehicul este fabricat în anul 1990, valoarea sa este atât de mică, încât cheltuielile pentru identificarea sa i-ar depăși valoarea.
Dimpotrivă, Curtea constată că lichidatorul judiciar a întreprins toate măsurile rezonabile pentru identificarea tuturor elementelor de activ ale debitoarei.
În principiu, se poate accepta continuarea procedurii insolvenței, atâta timp cât există indicii rezonabile că ar mai exista și alte elemente active și că acestea ar putea fi identificate și valorificate, dar atâta timp cât nu există niciun astfel de indiciu, continuarea procedurii, doar pentru că ar exista posibilitatea ipotetică a identificării unor active, ar fi doar o sursă de cheltuieli nejustificate.
Nu este fondată nici critica ce vizează atragerea răspunderii membrilor fostelor organe de conducere, întrucât aprecierea oportunității formulării acestei cereri se face de practicianul în insolvență după analizarea cauzelor și împrejurărilor care au dus la insolvență. În speță însă, raportul asupra cauzelor insolvenței nu a putut fi întocmit, tocmai din cauza lipsei actelor contabile.
În acest context, solicitarea creditorilor, în cadrul adunării creditorilor, ca lichidatorul judiciar să formuleze acțiunea în atragerea răspunderii, conform art. 138 din Legea 85/2006, nu are niciun fel de suport legal, întrucât numai practicianul în insolvență poate aprecia asupra oportunității introducerii acestei cereri, el nefiind condiționat de poziția creditorilor în acest sens.
Numai în condițiile art. 138, alin. 3 din Legea 85/2006, se poate cere de către comitetul creditorilor autorizarea în vederea introducerii respectivei acțiuni.
În speță, deși în cadrul adunării creditorilor din data de 30.11.2007 s-a desemnat un comitet al creditorilor, acesta nu a solicitat autorizarea, deși avea suficient timp în acest sens.
Textul art. 131 din Legea 85/2006 nu condiționează închiderea procedurii insolvenței decât de inexistența bunurilor din patrimoniul debitoarei, iar nu de alte împrejurări, precum atragerea răspunderii membrilor fostelor organe de conducere, desemnarea administratorului special sau depunerea raportului asupra cauzelor insolvenței.
Desemnarea unui administrator special este, conform art. 18, alin. 1 din Legea 85/2006, de competența adunării asociaților debitoarei, iar nedesemnarea acestuia nu este de natură să facă inaplicabile dispozițiile art. 131 din Legea 85/2006.
Soluția închiderii procedurii în baza art. 131 din Legea 85/2006, în orice stadiu al acesteia, este prevăzută de legiuitor pentru a evita efectuarea de cheltuieli din fondul de lichidare în condițiile în care creditorii, persoanele direct interesate în continuarea procedurii, nu își asumă riscul efectuării unor astfel de cheltuieli.
Din această perspectivă trebuie privit și fondul de lichidare prevăzut de art. 4 din Legea 85/2006. Atâta timp cât nu mai poate fi identificat niciun bun în averea debitoarei și, în lipsa documentelor contabile ale societății, lichidatorul judiciar nu a fost în măsură să constate că există vreun element care să îl determine să formuleze o cerere în atragerea răspunderii membrilor fostelor organe de conducere ale debitoarei, folosirea fondului de lichidare este nejustificată. acestuia este să asigure lichidități în vederea desfășurării activităților specifice insolvenței (preluarea actelor societății, determinarea cauzelor insolvenței, identificarea și lichidarea elementelor de patrimoniu), ori asemenea activități nu mai pot fi desfășurate în speță.
În cazul închiderii procedurii insolvenței, conform art. 131 din Legea 85/2006, astfel cum s-a întâmplat în cauza de față, nu există obligația ca raportul practicianului în insolvență prin care se propune închiderea să fie comunicat creditorilor, împreună cu bilanțul general al lichidării, după cum nu există nici obligația convocării adunării creditorilor.
Aceste obligații sunt prevăzute de art. 129 din Legea 85/2006, însă acest text de lege vizează o cu totul altă ipoteză și anume aceea a închiderii procedurii după lichidarea tuturor bunurilor din averea debitoarei, ori în speță, procedura s-a închis pentru lipsa totală a bunurilor în averea debitoarei.
Cele două texte de lege instituie proceduri speciale, distincte, astfel că reguli prevăzute de una din ele nu pot fi aplicate prin asemănare celeilalte. În consecință, obligațiile comunicării raportului final și convocării adunării creditorilor, prevăzute de art. 129 din Legea 85/2006 nu pot fi extinse prin asemănare și la închiderea procedurii insolvenței conform art. 131 din Legea 85/2006.
Așadar, nu pot fi aduse critici sentinței, care a dispus închiderea procedurii insolvenței conform art. 131, prin prisma unor pretinse încălcări ale prevederilor art. 129 din Legea 85/2006.
În ceea ce privește recursul formulat de creditoarea AVAS, Curtea constată că și acesta este nefondat.
După cum s-a arătat mai sus, din cauza lipsei documentelor contabile și a oricăror alte documente ale debitoarei, lichidatorul judiciar nu a putut stabili care sunt cauzele ce au dus la insolvență și nici dacă fostul administrator social a contribuit la/a cauzat starea de insolvență a debitoarei.
Simplul fapt că creditoarea AVAS a fost prejudiciată prin faptul că nu i s-au plătit datoriile cuvenite nu se poate constitui în cauză de antrenare a răspunderii conform art. 138 din Legea 85/2006.
Analizarea întregii activități a debitoarei, determinarea cauzelor și împrejurărilor ajungerii în insolvență, precum și aplicarea regulilor răspunderii conform art. 138 din Legea 85/2006 pot fi făcute numai în măsura în care lichidatorul judiciar intră în posesia documentelor societății debitoare. În speță însă, în lipsa acestor documente, nu s-a putut ajunge la o astfel de analiză complexă.
Curtea reține că, în materia angajării răspunderii, Legea 85/2006 nu instituie prezumții de culpă și de cauzalitate între faptă și prejudiciu, întrucât răspunderea reglementată de art. 138 din această lege este de natură delictuală, ori în această materie, toate elementele răspunderii (existența faptei ilicite, prejudiciul, legătura de cauzalitate dintre acestea și vinovăția) trebuie dovedite.
Textul art. 131 din Legea 85/2006 nu condiționează închiderea procedurii insolvenței decât de inexistența bunurilor din patrimoniul debitoarei, iar nu de alte împrejurări, precum atragerea răspunderii membrilor fostelor organe de conducere.
De asemenea, dispozițiile art. 4, alin. 4 din Legea 85/2006, conform cărora, în lipsa disponibilităților din contul debitorului, se va utiliza fondul de lichidare, nu instituie o excepție de la dispozițiile art. 131 din același act normativ. Atâta timp cât debitoarea societate comercială nu are niciun bun, iar lichidatorul judiciar nu a intrat în posesia documentelor contabile, utilizarea fondului de lichidare s-ar face fără nicio finalitate și nejustificat.
Este adevărat, astfel cum susține creditoarea AVAS, că lichidatorul judiciar nu este un executor judecătoresc și că are datoria de a căuta modalități de recuperare a sumelor datorate, pentru a plăti cât mai multe dintre creanțele pe care debitoarea le are către creditori, pentru că acesta este tocmai scopul procedurii insolvenței, însă recuperarea se face fie din lichidarea averii debitoarei, fie din sumele obținute în urma antrenării răspunderii membrilor fostelor organe de conducere.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursurile formulate de creditoarele A și Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului B împotriva sentinței civile nr. 212/11.02.2009, pronunțată de Tribunalul Arad în dosarul nr-.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică azi, 9 aprilie 2009.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
- - - - - - DR. - -
GREFIER,
Red. /08.05.2009
Tehnored /08.05.2009/2 ex.
Instanță fond: Tribunalul Arad
Jud. sindic
Președinte:Dorin Ilie ȚirogaJudecători:Dorin Ilie Țiroga, Cătălin Nicolae Șerban
