Spete dizolvare firma. Decizia 1193/2009. Curtea de Apel Pitesti

Operator date 3918

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL PITEȘTI

SECȚIA COMERCIALĂ ȘI DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

DOSAR NR- DECIZIE NR. 1193/R-COM

Ședința publică din 13 noiembrie 2009

Curtea compusă din:

PREȘEDINTE: Ioana Miriță JUDECĂTOR 2: Ioana Bătrînu

- - - JUDECĂTOR 3: Dumitru

- - JUDECĂTOR 4: Magdalena

- - grefier

S-a luat în examinare, pentru soluționare, recursul declarat de DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE, împotriva sentinței comerciale nr. 772/C/02.09.2009 pronunțată de Tribunalul Comercial Argeș în dosar nr-, intimați fiindOFICIUL REGISTRULUI COMERTULUI DE PE LÂNGĂ TRIBUNALUL ARGES,cu sediul în Pitești, str.-, nr. 29, județul A șiSC SRLcu sediul în comuna, județul

La apelul nominal, făcut în ședința publică, nu au răspuns părțile.

Procedura, legal îndeplinită.

Recursul este scutit de plata taxei judiciare de timbru.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:

Curtea față de actele și lucrările de la dosar constată recursul în stare de judecată și se retrage pentru deliberare.

CURTEA

Deliberând asupra recursului de față:

Constată că prin cererea înregistrată la data de 25.05.2009, ONRC - Bas olicitat instanței ca prin hotărârea ce se va pronunța în cauză să se dispună dizolvarea SC SRL în temeiul art. 237 alin.1 lit.b) Legea 31/1990 -

În motivarea cererii, s-a arătat că, din evidențele Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul Argeș, a rezultat că societatea în cauză nu a depus situațiile financiare anuale aferente anilor 2006 și 2007, astfel că sunt întrunite condițiile textului precitat, tribunalul putând pronunța dizolvarea acesteia.

Tribunalul Comercial Argeș, prin sentința nr.772/C/02.09.2009, a admis cererea și a dispus dizolvarea societății SC SRL, precum și publicarea hotărârii în Monitorul Oficial, conform dispozițiilor art. 237 alin.1 lit.b) din Legea nr. 31/1990-

Pentru a se pronunța în sensul menționat, instanța de fond a reținut că, într-adevăr, societatea în cauză nu a respectat termenele imperative impuse de dispozițiile speciale în materie, respectiv art.28, 34 și 35 din Legea nr.82/1991-R, art.2 nr.917/1995, așa cum rezultă din probatoriul administrat de petent, situație necontestată de către societate.

Împotriva aceste hotărâri a formulat recurs, în termen legal A, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie în temeiul art. 304 pct.9 Cod procedură civilă și art.237 alin.5 din Legea nr.31/1990 - R, astfel:

- în mod eronat, s- dispus dizolvarea societății, fără să se țină cont de existența creanțelor pe care aceasta le are față de bugetul statului, precum și de faptul că s-a început executarea silită pentru recuperarea sumei de 390 lei;

- de asemenea, trebuia să se facă aplicabilitatea dispozițiilor art.142 alin.5 din OG nr.92/2003 în raport de care executarea silită se desfășoară până la stingerea creanțelor fiscale înscrise în titlul executoriu, inclusiv a dobânzilor, penalităților de întârziere ori a altor sume datorate potrivit legii, precum și a cheltuielilor de executare.

Prin urmare, se impune admiterea recursului și desființarea sentinței, în sensul respingerii cererii ONRC

Examinând grupat criticile aduse, pe temeiul invocat, dar și în limitele dispozițiilor art.3041Cod pr.civilă, se reține că recursul este nefondat, pentru cele ce se vor expune în continuare.

Într-adevăr, potrivit art. 237 alin.1 lit.b) Legea nr.31/1990 - modificată, la cererea oricărei persoane interesate și a ONRC, tribunalul va putea pronunța dizolvarea societății care nu a depus, în cel mult 6 luni de la expirarea termenelor legale, situațiile financiare anuale sau alte acte care, potrivit legii, se depun la Oficiul Registrului Comerțului.

Termenele legale prevăzute pentru depunerea situațiilor financiare anuale sunt regăsite în art.35 Legea nr.82/1991 - legea contabilității, diferențiate pe categorii de persoane juridice, astfel că, în mod corect, instanța de fond a stabilit ultima zi de depunere a situațiilor financiare de către societatea în cauză, iar în raport de aceasta, a considerat îndreptățită solicitarea petentului.

Ceea ce trebuie subliniat, însă, este faptul că dizolvarea reprezintă o fază pregătitoare lichidării, în decursul căreia societatea nu-și pierde personalitatea juridică, ci suferă restrângeri serioase ale obiectului de activitate, care, în fapt, sunt restrângeri ale capacității de folosință.

Deci, societatea își păstrează personalitatea juridică pentru necesitățile lichidării, până la terminarea acesteia, ceea ce înseamnă că aceasta are, în continuare un patrimoniu propriu, separat de cel al asociaților, cu care este garantată executarea obligațiilor sociale, o responsabilitate juridică proprie, o reprezentare proprie, putând sta singură în justiție; în consecință, personalitatea sa juridică dispare doar după terminarea lichidării, odată cu radierea societății din Registrul comerțului.

Prin urmare, critica recurentei referitoare la existența obligațiilor sociale este nejustificată față de etapele obligatorii, pe care legiuitorul le-a prevăzut pentru asemenea situație, tocmai având în vedere posibilitatea recuperării creanțelor de la societățile respective.

Dizolvarea nu o împiedică pe recurentă să continue executarea silită, aflată deja în desfășurare, atâta vreme cât nu a operat radierea.

Față de cele ce preced, neexistând motive care să conducă la modificarea hotărârii atacate, Curtea în temeiul art.312 alin.1 Cod procedură civilă, coroborat cu dispozițiilor Legii nr.31/1990 modificată și Legea nr.82/1991-R, urmează respingă recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE, cu sediul în Pitești,-, județul A, împotriva sentinței comerciale nr. 772/C/02.09.2009, pronunțată de Tribunalul Comercial Argeș, în dosar nr-, în contradictoriu cu intimatul - reclamant OFICIUL REGISTRULUI COMERȚULUI DE PE LÂNGĂ TRIBUNALUL ARGEȘ,cu sediul în Pitești, str. -, nr. 29, județul A și intimata - pârâtă SC SRL, cu sediul în comuna, județul

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 13 noiembrie 2009, la Curtea de APEL PITEȘTI - Secția comercială și de contencios administrativ și fiscal.

Președinte, Judecător, Judecător,

- - - -

Grefier,

-

Red.

/6 ex./ 19.11.2009

Jud.fond

Președinte:Ioana Miriță
Judecători:Ioana Miriță, Ioana Bătrînu, Dumitru, Magdalena

Vezi şi alte speţe de drept comercial:

Comentarii despre Spete dizolvare firma. Decizia 1193/2009. Curtea de Apel Pitesti