Spete dizolvare societate comerciala. Decizia 120/2009. Curtea de Apel Oradea

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL ORADEA

SECȚIA COMERCIALĂ și de

CONTENCIOS ADMINISTRATIV și FISCAL

DOSAR NR- -

DECIZIA nr.120/C/2009 -

Ședința publică

din 25 martie 2009

PREȘEDINTE: Sotoc Daniela JUDECĂTOR 2: Băltărete Savina

- - - Președinte secție - - - Judecător

- - - Grefier

S-a luat în examinare recursul comercial formulat de recurenta pârâtă SC SRL având /12215/2004 și CUI -, cu sediul în S M,-. 30.1 împotrivaSentinței nr.1311/LC/2008 pronunțată la 19.11.2008 în dosar nr-al Tribunalului Satu Mare în contradictoriu cu intimatul OFICIUL NAȚIONAL AL REGISTRULUI COMERȚULUI B, cu sediul în B,-, sector 3, având ca obiect DIZOLVARE SOCIETATE ( REGISTRUL COMERȚULUI ).

La apelul nominal făcut în cauză lipsesc părțile.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei în sensul celor de mai sus, învederându-se instanței că recursul se află la al doilea termen de judecată, este legal timbrat, fiind achitată taxa de timbru în valoare de 19,5 lei prin chitanța seria - nr. - din 17.12.2009 și timbru judiciar mobil în valoare de 0,15 lei, prin Serviciul Registratură al instanței, la data de 20.03.2009, OFICIUL REGISTRULUI COMERȚULUI de pe lângă Tribunalul Satu Marea comunicat că recurenta a depus situațiile financiare pentru anul 2006, s-a solicitat judecarea cauzei și în lipsa părților conform prevederilor art.242 Cod Procedură Civilă, după care:

CURTEA DE APEL

DELIBERÂND:

Constată că prin Sentința nr. 1311/2008, pronunțată la 19.11.2008, Tribunalul Satu Marea admis acțiunea comercială înaintată de reclamantul OFICIUL NAȚIONAL AL REGISTRULUI COMERȚULUI în nume propriu și pentru OFICIUL REGISTRULUI COMERȚULUI DE PE LÂNGĂ TRIBUNALUL SATU MARE, reprezentat prin împotriva pârâtei SC SRL, în sensul că:

În temeiul disp.art.237 lit.b din Legea nr.31/1990 a dispus dizolvarea societății comerciale pârâte pentru nedepunerea în termen a situațiilor financiare prevăzute de lege.

În temeiul art.237 alin.3 și 4 din Legea nr.31/1990, cu modificările ulterioare, s-a dispus

- înregistrarea sentinței în Registrul Comerțului ținut de ORC de pe lângă Tribunalul Satu Mare.

- comunicarea sentinței părților și Direcției Generale a Finanțelor Publice a Județului S

- publicarea sentinței în Monitorul Oficial al României, Partea a IV-a,- pe cheltuiala titularului cererii de dizolvare, acesta putând să se îndrepte împotriva societății.

Orice persoană interesată poate face recurs împotriva hotărârii în termen de 30 de zile de la efectuarea publicității de mai sus, iar recurentul va depune o copie a recursului la Oficiul Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul Satu Mare.

Pentru a pronunța această hotărâre, analizând actele și lucrările dosarului, respectiv cererea reclamantei și extrasul de registru cuprinzând datele înregistrate în registrul comerțului, ținut de ORC de pe lângă Tribunalul Satu Mare, instanța a constatat că societatea comercială pârâtă nu a depus la registrul comerțului situațiile financiare anuale aferente anului 2006 până la data de 15.12.2007 termenul limită prevăzut de art.35 din Legea nr.82/1991 coroborat cu art.28 și 34 din aceeași lege.

Instanța a constatat existența cazului de dizolvare a societăților comerciale prevăzut de art.237 al.1 lit."b" din Legea nr.31/1990 republicată privind societățile comerciale, potrivit căruia "La cererea oricărei persoane interesate, precum și a Oficiului Național al Registrului Comerțului, tribunalul va putea pronunța dizolvarea societății în cazurile în care:

b) societatea nu a depus, în cel mult 6 luni de la expirarea termenelor legale, situațiile financiare anuale sau alte acte, care potrivit legii, se depun la oficiul registrului comerțului".

De asemenea, obligativitatea publicării situațiilor financiare anuale este o condiție esențială și în conformitate cu legislația Uniunii Europene în materie, parte integrală a aquis-ului comunitar corespunzător Capitolului 5 de negociere -"Dreptul societăților comerciale " pe care statul român s-a angajat să îl respecte. În acest sens sunt și prevederile art.2 alin.1 lit."f" a Primei Directive a Consiliului European nr.68/151/ din 9 martie 1968 potrivit căruia "Statele membre vor lua măsurile necesare pentru a asigura publicitatea a cel puțin următoarelor documente ale companiilor: f) situațiile financiare ale fiecărui an.

Având în vedere că neîndeplinirea obligației legale a societăților comerciale de a depune și la registrul comerțului unde acestea sunt înmatriculate a situațiilor financiare anuale ale acestora este sancționată de legislația română cu dizolvarea pe calea judecătorească a acestora, în temeiul art.2 pct.1 lit."a" Cod de procedură civilă, art.274 Cod de procedură civilă, art.237 al.1 lit."b" din Legea nr.31/1990 privind societățile comerciale ținând cont și de prevederile aliniatelor 2-5 din același articol din actul normativ amintit, instanța a admis cererea înaintată de reclamantă.

Împotriva acestei sentințe a declarat recurs pârâta, solicitând casarea hotărârii.

În motivarea recursului său pârâta arată că din eroare contabila societății nu a depus și la Registrul Comerțului bilanțul contabil și declarația pe proprie răspundere dar, ulterior, după ce i s-a comunicat sentința de dizolvare, a depus situațiile și la OFICIUL REGISTRULUI COMERȚULUI de pe lângă Tribunalul Satu Mare, care au fost înregistrate sub nr. 39865/17.12.2008.

Verificând sentința recurată prin prisma motivului de recurs invocat cât și din oficiu, conform art.304 raportat la art. 3041și 306 Cod procedură civilă, se constată că recursul este fondat.

Potrivit art. 237 (1) lit.b) din Legea 31/1990 republicată la cererea oricărei persoane interesate precum și a OFICIULUI NAȚIONAL AL REGISTRULUI COMERȚULUI B, tribunalulva putea pronunța dizolvarea societății, în cazul în care nu a depus, în cel mult 6 luni de la expirarea termenelor legale, situațiile financiare anuale sau alte acte, care potrivit legii, se depun la ORC.

Din interpretarea acestui text de lege, rezultă că legiuitorul lasă la latitudinea judecătorului dizolvarea societății, dispoziția nefiind imperativă.

Cum în speță s-a dovedit în recurs că pârâta a înregistrat la Oficiul Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul Satu Mare situațiile financiare aferente anului 2006, prin confirmarea comunicată de OFICIUL REGISTRULUI COMERȚULUI de pe lângă Tribunalul Satu Mare (fila 16 dosar), instanța apreciază că, în baza art. 312 raportat la art.316 Cod procedură civilă, se impune admiterea recursului, modificarea sentinței în sensul respingerii acțiunii reclamantului.

Cheltuieli de judecată nu au fost solicitate.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGI

DECIDE:

ADMITE ca fondat recursul declarat de recurenta pârâtă SC SRL având /12215/2004 și CUI -, cu sediul în S M,-. 30.1 împotrivaSentinței nr.1311/LC/2008 pronunțată la 19.11.2008 în dosar nr-al Tribunalului Satu Mare în contradictoriu cu intimatul OFICIUL NAȚIONAL AL REGISTRULUI COMERȚULUI B, cu sediul în B,-, sector 3 pe care o modifică în sensul că:

RESPINGE acțiunea comercială înaintată de reclamantul OFICIUL NAȚIONAL AL REGISTRULUI COMERȚULUI B, prin Oficiul Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul Satu Mare în contradictoriu cu pârâta SC SRL SM.

Dispune radierea mențiunii făcute în baza sentinței recurate.

Fără cheltuieli de judecată.

IREVOCABILĂ.

Pronunțată în ședință publică azi, 25 martie 2009.

Președinte Judecător Judecător Grefier

- - - - - -

Red.dec. S - 01.04.2009

Jud. fond

Tehnored. - 01.04.2009

2 exemplare

Președinte:Sotoc Daniela
Judecători:Sotoc Daniela, Băltărete Savina, Marinescu Simona

Vezi şi alte speţe de drept comercial:

Comentarii despre Spete dizolvare societate comerciala. Decizia 120/2009. Curtea de Apel Oradea