Spete ordonanta presedintiala in drept comercial. Decizia 617/2008. Curtea de Apel Bucuresti
Comentarii |
|
ROMÂNIA
DOSAR NR-
Nr. în format vechi 509/2008
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI - SECȚIA A VI-A COMERCIALĂ
Decizia comercială nr.617R
Ședința publică de la 27.05.2008
Curtea constituită din:
PREȘEDINTE: Mioara Badea
JUDECĂTOR 2: Florica Bodnar
JUDECĂTOR 3: Elena Mincu
GREFIER - -
Pe rol soluționarea recursului formulat de recurenta-pârâtă PROFESIONAL, împotriva sentinței comerciale nr.2582/25.02.2008 pronunțată de Tribunalul București - Secția a VI-a Comercială în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimata-reclamantă
La apelul nominal făcut în ședință publică au răspuns recurenta-pârâtă prin avocat cu împuternicire avocațială aflată la fila 16 și intimata-reclamantă prin avocat cu împuternicire avocațială aflată la fila 12.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care învederează faptul că recurenta-pârâtă nu a depus la dosar dovada achitării timbrajului aferent cererii de suspendare a executării sentinței recurate.
Recurenta-pârâtă, prin avocat, învederează faptul că utilajele au fost predate, însă nu poate face dovada la acest termen de judecată, sens în care solicită acordarea unui termen pentru a depune la dosar acte din care să rezulte faptul că cererea introductivă a rămas fără obiect.
Curtea, constatând faptul că dosarul a fost solicitat la amânări, iar cauza comportă discuții, dispune lăsarea cauzei la a doua strigare în ordinea listei de ședință.
La a doua strigare a cauzei au răspuns recurenta-pârâtă prin avocat cu împuternicire avocațială aflată la fila 16 și intimata-reclamantă prin avocat cu împuternicire avocațială aflată la fila 12.
Recurenta-pârâtă, prin avocat, învederează că nu înțelege să mai completeze timbrajul aferent cererii de suspendare a executării sentinței recurate. Arată că nu mai are alte cereri de formulat sau probe de administrat, întrucât utilajele au fost predate cererea introductivă a rămas fără obiect.
Nemaifiind alte cereri de formulat sau probe de administrat, instanța constatând cauza în stare de judecată acordă cuvântul pe cererea de recurs.
Recurenta-pârâtă, prin avocat, solicită admiterea recursului, modificarea în tot a sentinței recurate, în sensul respingerii cererii introductive ca rămasă fără obiect, fără cheltuieli de judecată.
Intimata-reclamantă, prin avocat, solicită respingerea recursului, fără cheltuieli de judecată.
Curtea, reține cauza spre soluționare.
CURTEA
Asupra recursului de față, deliberând constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului București - Secția VI- Comercială la data de 19.02.2008 reclamanta - SRL a chemat în judecată pe pârâta - PROFFESIONAL SRL, solicitând ca pe calea ordonanței președințiale să se dispună obligarea acesteia să-i returneze următoarele utilaje și accesorii: masina de spălat - uscat pardoseli marca, Seria -, echipată cu grup acumulatori 24V/320A, redresor, 2 perii și 2 discuri trăgătoare - mașină predată prin contractul 141/14.12.2006 și mașina de spălat -uscat pardosele marca, Seria -, echipată cu grup acumulatori 24V/320A, redresor, 2 perii și 2 discuri trăgătoare - mașină predată prin contractul 23/05.03.2007.
Măsura a fost solicitată de reclamantă până la rămânerea irevocabilă a sentinței prin care instanța de judecată va constata încetarea de drept a contractelor de închiriere de utilaje de curățenie nr.141/14.12.2006 și 23/05.03.2007, și returnarea mașinilor susmenționate, dosar aflat pe rolul Tribunalului București sub nr--.
De asemenea, reclamanta a solicitat obligarea pârâtei și la plata cheltuielilor de judecată.
Prin sentința comercială nr.2582/25.02.2008 pronunțată în dosarul nr- Tribunalul București - Secția VI- Comercială a admis cererea formulată de reclamantă și în consecință a obligat pârâta să restituie reclamantei următoarele utilaje accesorii:
-mașină de spălat - uscat pardoseli marca, Seria -, echipată cu grup acumulatori 24 V/320A, redresor, 2 perii și 2 discuri trăgătoare;
-mașină de spălat - uscat pardoseli marca, Seria - echipată cu grup acumulatori 24V/320A, redresor, 2 perii și 2 discuri trăgătoare.
A obligat pârâta către reclamantă la plata sumei de 19.30 cheltuieli de judecată.
A făcut aplicarea dispozițiilor art.581 alin.4 Cod pr.civ. dispunându-se că hotărârea pronunțată este și executorie de drept,deîndată și fără somație.
Pentru a hotărî astfel, tribunalul a avut în vedere actele și lucrările cauzei și poziția pârâtei care nu a formulat apărări, apreciind că, sunt îndeplinite condițiile cerute de art.581 - 582 Cod pr.civ.
Astfel, în ceea ce privește urgența, tribunalul a reținut că cererea formulată previne creșterea unei pagube și mai mari în patrimoniul reclamantei și nu prejudiciază fondul cauzei.
Tribunalul a mai reținut că urgența este de actualitate deoarece prin folosirea unei acțiuni pe dreptul comun principalele atribute ale dreptului de proprietate ale reclamantei asupra utilajelor închiriate ar fi grav afectate și în special cel de dispoziție.
În ceea ce privește paguba creată în patrimoniul reclamantei, tribunalul a reținut că aceasta nu numai că este iminentă ci este deja creată prin neplata unor facturi emise încă din luna iulie 2007 și în continuare, pagubă care tinde să crească, la data notificării înregistrându-se un prejudiciu în sumă de 33.670,02 lei.
Împotriva acestei sentințe, în termen, pârâta - PROFFESIONAL SRL a declarat recurs, solicitând în temeiul dispozițiilor art.300 alin.2 Cod pr.civ. suspendarea hotărârii atacate.
În motivarea recursului, recurenta a invocat următoarele motive:
1.Nulitatea prevăzută de art.304 pct.6, 8 și 9 Cod pr.civ. Inadmisibilitatea promovării acțiunii în restituire pe calea ordonanței președințiale. . dispozițiilor art.581 Cod pr.civ. și a art.969 Cod civil. Forța obligatorie a contractului.
În susținerea acestui motiv recurenta a arătat în esență că, instanța fondului prin soluția pronunțată a dispus practic încetarea contractului de închiriere de utilaje, adică mai mult decât s-a cerut, producându-i grave și ireparabile prejudicii, întrucât cu aceste utilaje lucra permanent, având angajamente juridice în curs față de clienții săi prin prestarea de servicii de curățenie industrială.
Pentru acest motiv recurenta a solicitat casarea hotărârii atacate.
2.Motiv prevăzut de art.3041Cod pr.civ. Nelegalitatea și netemeinicia soluției atacate. Omisiunea de a cerceta realitatea pretinselor situații de fapt ori a pretinselor pagube, iminente. Inexistența acțiunii pe fond.
În susținerea acestui motiv recurenta a arătat în esență că, instanța fondului era obligată să coroboreze susținerile reclamantei cu actele depuse la dosar și să solicite lămuriri în privința susținerilor acesteia.
Astfel, a mai arătat recurenta, instanța trebuia să analizeze aspecte cum ar fi pretinsele creanțe ori pagube, pretinsele încălcări ale contractului din partea societății recurente, verificarea existenței dosarului de fond, verificarea susținerilor în privința concilierii, etc.
În concluzie, recurenta a solicitat și pentru acest motiv, casarea soluției atacate pentru nelegalitate și netemeinicie.
Prin întâmpinarea formulată, intimata-reclamanta a solicitat respingerea recursului ca nefondat, invocând în esență că motivele de recurs nu au legătură cu ordonanța președințială.
Recursul a fost legal timbrat.
La termenul de azi, recurenta pârâta a învederat că nu înțelege să timbreze cererea de suspendare a executării sentinței recurate, învederând totodată, că utilajele au fost predate, neputând face dovada în acest sens.
Examinând cererea de suspendare a executării sentinței atacate cu recurs, Curtea constată că nu a fost timbrată deși recurenta avea obligația achitării taxei judiciare de timbru în sumă de 10 Ron și a depunerii unui timbru judiciar în valoare de 0,30 RON, fiind citată în acest sens.
Față de această împrejurare și având în vedere dispozițiile art.20 alin.1,2 și 3 din Legea nr.146/1997 completată și modificată, precum și dispozițiile art.9 din G nr.32/1995 completată și modificată, Curtea va anula ca netimbrată cererea de suspendare executării hotărârii.
Examinând recursul în raport de actele și lucrările cauzei și având în vedere dispozițiile legale incidente, Curtea constată că este întemeiat pentru considerentele ce se vor arăta.
Astfel, din actele și lucrările cauzei rezultă că intimata reclamantă a investit instanța de fond cu o cerere de ordonanță președințială, solicitând obligarea recurentei pârâte la restituirea unor utilaje și accesorii predate acesteia în baza unor contracte de închiriere, măsura urmând a fi dispusă până la rămânerea irevocabilă a sentinței prin care instanța va constata încetarea de drept a acestor contracte.
Din analiza art.581 Cod pr.civ. dispoziții invocate de intimata-reclamantă rezultă că două sunt condițiile specifice exercitării procedurii ordonanței președințiale și anume: urgența (condiție specifică generală) și nerezolvarea fondului cauzei (condiție specifică specială).
Curtea constată că, în mod greșit instanța de fond a admis cererea de ordonanță președințială nefiind îndeplinite condițiile specifice exercitării procedurii instituite de art.581 Cod pr.civ. sub aspectulurgențeiprin prisma celor două situații - păstrarea unui drept care s-ar păgubi prin întârziere sau prevenirea unei pagube iminente și care nu s-ar putea repara și nici sub aspectulneprejudecării fondului cauze
Existența unui eventual prejudiciu în patrimoniul intimatei reclamante nu justifică luarea unei măsuri de restituire a bunurilor pe calea ordonanței președințiale, aceasta având posibilitatea reparării pagubei pe calea dreptului comun.
Pe de altă parte, prin obligarea recurentei pârâte la restituirea utilajelor, instanța de fond nu a dispus o măsură provizorie, de conservare a dreptului periclitat prin întârziere sau de preîntâmpinare a pagubei iminente și ireparabilă, ci a dispus o măsură definitivă, rezolvând chiar litigiul în fond.
Pe acest aspect, Curtea reține că utilajele pentru care s-a solicitat restituirea erau deținute de pârâta-recurenta în baza unor contracte de închiriere valabile, durata acestora nefiind expirată.
Astfel, prin admiterea cererii de ordonanță președințială, s-a prejudecat fondul cu privire la valabilitatea acestor contracte, măsura dispusă nefiind.
În considerarea celor arătate, Curtea, în baza art.312 alin.1, 2 și 3.pr.civ. va admite recursul, va modifica în tot sentința atacată în sensul că pe fond va respinge cererea formulată de reclamantă ca nefondată.
Se va lua act că recurenta nu solicită cheltuieli de judecată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECID E:
Anulează ca netimbrată cererea de suspendare a executării hotărârii.
Admite recursul declarat de recurenta PROFESIONAL, împotriva sentinței comerciale nr.2582/25.02.2008 pronunțată de Tribunalul București - Secția a VI-a Comercială în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimata-reclamantă
Modifică în tot sentința atacată în sensul că pe fond respinge cererea ca nefondată.
Ia act că recurenta nu solicită cheltuieli de judecată.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică de la 27.05.2008.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
- - - - - -
GREFIER,
- -
Red.Jud. - 2.06.2008
Tehnored.- 16.06.2008
2 ex.
Tribunalului București - Secția a VI-a Comercială
Președinte:
Președinte:Mioara BadeaJudecători:Mioara Badea, Florica Bodnar, Elena Mincu