Spete pretentii comerciale. Decizia 116/2009. Curtea de Apel Pitesti
| Comentarii |
|
Operator date 3918
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL PITEȘTI
SECȚIA COMERCIALĂ ȘI DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DOSAR NR- DECIZIE NR. 116/A-
Ședința publică din 4 decembrie 2009
Curtea compusă din:
PREȘEDINTE: Dumitru judecător
JUDECĂTOR 2: Ioana Bătrînu
Grefier: - -
Pe rol fiind pronunțarea asupra apelului declarat de reclamanta C -. -, cu sediul în Curtea de A,-, județul A, împotriva sentinței comerciale nr.1050/C din 08 noiembrie 2007, pronunțată de Tribunalul Comercial Argeș, în dosarul nr-, intimată fiind pârâta - SRL, cu sediul în Curtea de A,-, județul
La apelul nominal, făcut în ședința publică, au lipsit părțile.
Procedura este legal îndeplinită.
Apelul legal timbrat cu taxă judiciară de timbru în sumă de 2.334,00 lei, achitată cu chitanța nr.3252/2008 emisă de Primăria Mun.Pitești și cu timbre judiciare în valoare de 5 lei.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:
Dezbaterile în fond asupra cauzei au avut loc în ședința publică din 27 noiembrie 2009, fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, încheiere ce face parte integrantă din prezenta decizie.
CURTEA:
Deliberând asupra apelului de față:
Constată că prin acțiunea înregistrată la data de 23 ianuarie 2007,reclamanta - -. - SRL Curtea de Aac hemat în judecată pe pârâta - SRL Curtea de A, solicitând ca prin hotărârea ce se va pronunța în cauză să se dispună obligarea acesteia la plata sumei de 171.000 RON, reprezentând TVA plătit eronat, a dobânzilor legale și a cheltuielilor de judecată.
În motivarea acțiunii, s-a arătat că prin contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr.2713/30.08.2005 la Biroul Notarului Public, reclamanta a cumpărat un imobil - teren și construcții, compus din suprafața de 2.196 mp. stabilindu-se ca preț al vânzării suma de 250.000 euro fără TVA, reprezentând echivalentul a 900.000 RON.
Din această sumă, s-a achitat un avans, în cuantum de 144.000 RON, cu OP nr.2345/25.08.2005, iar restul, cu OP nr.2396/30.08.2005.
Ulterior încheierii tranzacției imobiliare,s-a constatat că cele două societăți au încălcat dispozițiile Codului fiscal prin plata TVA-ului pentru imobile.
Astfel, de comun acord, acestea au ajuns la concluzia că se impune restituirea sumei încasată drept TVA, sens în care pârâta a emis factura de corecție cu nr.-/30.11.2005, care conține alăturat sumei de 900.000 RON, TVA-ul aferent de 171.000 ron, precum și mențiunea "taxare inversă", prin care se recunoaște temeinicia pretențiilor din prezenta acțiune.
În cadrul schimbului de corespondență dintre cele două societăți, pârâta a recunoscut cuantumul pretențiilor reclamantei, însă, a solicitat compensarea cu alte sume, pe care reclamanta le-a considerat nelegale.
În susținere, s-au depus la dosar înscrisuri (3-6, 26-29) și s-a solicitat proba cu expertiză de specialitate.
La data de 28 februarie 2007, pârâta a formulat întâmpinare, solicitând respingerea acțiunii reclamantei ca nefondată, sens în care a depus înscrisul de la filele 15-17.
La același termen, s-a formulat cerere reconvențională, prin care s-a solicitat obligarea reclamantei la plata diferenței de 9.000 lei pe care aceasta trebuie să o plătească pârâtei, conform paragrafului 10 din contractul de vânzare nr.2713/30.08.2005, după compensarea sumei de 180.000 lei cu suma de 171.000 lei, reprezentând TVA încasat în plus, cu dobânda legală, precum și obligarea reclamantei la plata cheltuielilor de judecată.
În motivarea acestei cereri, pârâta a arătat că, prin contractul sus-arătat, s-a cumpărat de către reclamantă un imobil - teren + construcții, prețul vânzării fiind de 250.000 euro, în temeiul căruia, a fost plătită în plus suma de 171.000 lei TVA, astfel că, această sumă a fost recuperată de pârâtă printr-o cerere de rambursare de la bugetul de stat.
Conform aceluiași contract, paragraful 10, reclamanta trebuia să plătească pârâtei suma de 50.000 euro, ca urmare a efectuării lucrărilor de punere la dispoziția reclamantei a unui teren liber de orice construcții.
Cererea a fost întemeiată pe dispozițiile contractului de vânzare-cumpărare și art.119-120 Cod procedură civilă.
La data de 02.04.2007, reclamanta a formulat întâmpinare, prin care a solicitat disjungerea cererii reconvenționale, pe considerentul că izvorul obligațiilor celor două cereri este diferit, după cum și probatoriul ce se va administra este diferit.
Astfel, a menționat că în cuprinsul contractul de vânzare-cumpărare au fost inserate drept obligații pentru vânzătoare (pârâtă), demolarea construcțiilor existente pe teren, situație în care urma să primească suma de 50.000 euro, în două tranșe egale a câte 25.000 euro, prima la demolarea construcțiilor până la nivelul solului și a doua, după dezafectarea foselor și fundațiilor, iar pentru cumpărătoare (reclamanta) obligația de a plăti sumele menționate anterior, după ce graficul lucrărilor a fost stabilit, termenul de executare a lucrărilor fiind 30.06.2006.
Ulterior încheierii contractului, de comun acord, părțile s-au prezentat la notarul public în vederea rectificării unor prevederi contractuale, astfel că paragraful 10 din contract a fost revizuit, în sensul reducerii celei de a doua tranșe ce era datorată pârâtei, de la suma de 25.000 euro, la 12.500 euro, conform actului adițional nr.4476/2.11.2005.
Pârâta din cauză, nu a respectat însă termenul stabilit, respectiv 30.06.2006, pentru eliberarea terenului de construcții, astfel că, reclamanta a apelat la executorul judecătoresc pentru a constata neîndeplinirea obligațiilor asumate de pârâtă, mai mult a trebuit să apeleze la o altă societate, respectiv - SRL pentru demolarea construcțiilor și eliberarea terenurilor, pentru care a trebuit să suporte contravaloarea lucrărilor efectuate de aceasta din urmă.
Instanța de fond a încuviințat solicitarea părților de a se efectua o expertiză contabilă precum și o expertiză tehnică.
Tribunalul Comercial Argeș - prin sentința comercială nr.1050/C/8.11.2007 - a admis acțiunea și cererea reconvențională, a dispus compensarea sumei de 171.000 lei pe care pârâta o datora reclamantei cu suma de 180.000 lei pe care reclamanta o datora pârâtei, obligând reclamata să plătească pârâtei diferența de 9.000 lei și a obligat-o pe aceasta din urmă să plătească suma de 640 lei, cheltuieli de judecată, după compensare.
Pentru a se pronunța în sensul arătat, instanța de fond, a reținut că prin contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr.2713/30.08.2005 la BNP -, reclamanta a cumpărat de la societatea pârâtă un imobil teren și construcții, pentru care a achitat cu ordine de plată întregul preț convenit.
Ulterior, fapt confirmat și de către expertiza contabilă efectuată în cauză de expert și necontestată de pârâtă (53-55), a rezultat că nu au fost respectate prevederile art.160 fiscal referitoare la taxarea inversă și, astfel, societatea pârâtă are de restituit reclamantei contravaloarea TVA-ului în cuantum de 171.000 lei.
In același timp, prin contractul de vânzare-cumpărare, s-a prevăzut în paragraful 10 obligația vânzătoarei - SRL de a demola construcțiile existente de pe terenul ce face obiectul contractului, până la data de 30.06.2006 și pentru efectuarea lucrărilor de demolare cumpărătoarea, adică - -. - SRL va achita vânzătoarei suma de 50.000 Euro în tranșe egale, ceea ce la cursul de schimb de 3,6 lei un Euro (curs existent la data tranzacției) reprezintă suma de 180.000 lei.
Cum nu s-a prevăzut în contract vreo sancțiune în cazul nerespectării termenului de 30.06.2006 și cum din probele dosarului, respectiv autorizație de demolare, expertiză tehnică și proces-verbal al executorului judecătoresc, rezultă că pârâta a executat, deși cu întârziere, lucrările de demolare și a predat reclamantei terenul complet dezafectat, aceasta datorează pârâtei suma convenită de părți în contract în cuantum de 180.000 lei.
Pretenția reclamantei că lucrarea respectivă ar fi fost executată de o altă societate și nu de pârâtă, a considerat instanța de fond că nu este susținută de niciuna din probele administrate în cauză.
De asemenea, a reținut că potrivit art.1143-1145 din Codul civil în cauză fiind vorba de creanțe reciproce care au ca obiect sume de bani și sunt certe, lichide și exigibile, operează compensarea așa cum de altfel a solicitat și pârâta prin cererea reconvențională.
In consecință, instanța de fond a dispus compensarea sumei de 171.000 lei pe care pârâta o datorează reclamantei cu suma de 180.000 lei pe care reclamanta o datorează pârâtei, potrivit clauzelor contractuale mai sus menționate și, prin urmare, a stabilit ca diferența de 9.000 lei să rămână în sarcina reclamantei care va fi obligată la plata acesteia.
In baza disp.art.276 proc.civ, a apreciat instanța de fond că se impune și compensarea onorariile de avocat ale părților, iar reclamanta a fost obligată să plătească pârâtei cu titlul de cheltuieli de judecată numai suma de 640 lei reprezentând taxă de timbru aferentă pretențiilor admise.
Împotriva acestei hotărâri, s-a formulat apel, în termen legal, de către reclamantă, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie, în sensul că, în mod greșit, instanța de fond a reținut că, prin cererea reconvențională, pârâta ar fi solicitat obligarea reclamantei la suma de 180.000 lei, când, de fapt, aceasta a solicitat numai obligarea la plata sumei de 9.000 lei.
Astfel, instanța de fond nu a stabilit cadrul procesual legal, cu atât mai mult cu cât însăși pârâta, prin timbrajul aferent valorii de 9.000 lei, a confirmat că această valoare reprezintă obiectul cererii reconvenționale.
În caz contrar, instanța de fond ar fi trebuit să o oblige pe pârâtă la plata diferenței de taxă de timbru.
Un alt considerent, pentru care hotărârea este nelegală, constă în faptul că sentința este motivată numai pe prevederile contractului de vânzare-cumpărare, deși, la dosarul cauzei există actul adițional nr.4476/2.11.2005, precum și încheierea de îndreptare a erorii materiale nr.9365/14.11.2006, prin care se atestă modificarea paragrafului 10, în sensul cuantumului tranșei a doua pe care apelanta trebuia să o plătească intimatei. Acest înscrise se află la fila 97 și nu a fost luat în considerare de către instanța de fond.
Un ultim considerent, al criticii hotărârii instanței de fond, îl constituie faptul că, din nicio probă administrată pe parcursul cercetării judecătorești nu a rezultat că pârâta ar fi cheltuit pentru demolare suma de 180.000 lei. Deși, s-a administrat proba cu expertiză tehnică de specialitate construcții, expertul nu a calculat suma cheltuită cu demolarea, cu motivarea că nu are o asemenea competență, concluzia fiind că expertul nu a răspuns obiectivelor stabilite de instanță, ceea ce impune prelungirea probatoriului cu o expertiză care să stabilească cuantumul cheltuielilor, reprezentând lucrările de demolare efectuate de pârâtă.
Prin urmare, se impune admiterea apelului și schimbarea în parte a sentinței în sensul respingerii cererii reconvenționale, cu plata cheltuielilor de judecată.
La data de 13.02.2008, s-a formulat întâmpinare de către intimata- pârâtă, prin care a solicitat respingerea apelului ca neîntemeia, prin aceea că, în mod corect, instanța de fond a dispus compensarea sumei de 171.000 lei cu suma de 180.000 lei și a fost obligată apelanta-reclamantă să plătească diferența de 9.000 lei, având ca temei faptul că izvorul acestei obligații îl constituie contractul de vânzare-cumpărare nr.2713/30.08.2005 încheiat de societățile în litigiu.
De asemenea, s-a făcut precizarea că înscrisul intitulat "Încheiere de îndreptare eroare materială" reprezintă un act abuziv al notarului public și al apelantei, motiv pentru care a formulat acțiune având ca obiect constatarea nulității absolute a acestei încheieri, împrejurări în raport de care critica doi nu poate fi reținută de către instanță ca motiv pertinent în schimbarea soluției instanței de fond.
Nici cel de-al treilea motiv de apel, nu a fost considerat întemeiat de către intimata-pârâtă, pe considerentul că prima instanță nu a fost învestită cu un capăt de cerere referitor la o eventuală determinare a sumei cheltuită de - SRL pentru demolarea construcțiilor.
De comun acord, părțile au stabilit, prin paragraful 10 al contractului, să fie achitată suma de 50.000 euro, cu titlu de preț al lucrărilor de demolare.
Or, instanța de control trebuie să verifice numai ceea ce a judecat prima instanță, iar nu cererile noi formulate în calea de atac.
Un ultim aspect, semnalat de către intimata-pârâtă, l-a constituit faptul că apelanta-reclamantă nu a formulat obiecțiuni la raportul de expertiză - specialitatea construcții - ceea ce conduce la concluzia că și-a însușit punctul de vedere al expertului.
Prin urmare, a solicitat respingerea apelului, cu plata cheltuielilor de judecată.
Curtea de APEL PITEȘTI - prin încheierea din 23 aprilie 2008 - a dispus suspendarea judecării cauzei, în temeiul art.244 pct.1 Cod procedură civilă, până la soluționarea irevocabilă a litigiului având ca obiect anularea încheierii nr.9365/2006 a notarului public de îndreptare a erorii materiale vizând suma de 50.000 euro.
La data de 16 octombrie 2009, cauza a fost repusă pe rol și s-au depus înscrisuri de către apelantă, precum și o notă de probatorii, conținând proba cu înscrisuri, expertiză tehnică și contabilă.
În raport de criticile regăsite în conținutul căii de atac și ale cererii introductive, instanța de control a admis, în parte, probatoriul solicitat de apelanta-reclamantă, respectiv numai proba cu înscrisuri.
Examinând apelul, prin prisma criticilor aduse, pe temeiul invocat, dar și în raport de dispozițiile legale aplicabile în materie, Curtea reține că acesta este fondat, pentru cele ce se vor expune în continuare.
Referitor la prima critică, apreciată ca fondată, se reține că prin decizia nr.954/R/15.06.2009 a Tribunalului Argeșa fost respins ca nefondat recursul pârâtei împotriva sentinței civile nr.316/2008 a Judecătoriei Curtea d Argeș (172-174), confirmându-se că, în mod corect, a fost rectificată eroarea materială privind cea de-a doua tranșă în euro, menționată în cuprinsul paragrafului 10 din contract, în sensul că valoarea totală reprezentând contravaloarea lucrărilor de demolare pe care reclamanta trebuia să o plătească pârâtei este de 37.500 euro și nu de 50.000 euro, cum, în mod eronat, s-a trecut inițial, astfel că cea de-a doua tranșă însuma numai 12.500 euro, iar nu 25.000 euro.
Prin urmare, instanța de fond neluând în considerare încheierea de îndreptare a erorii materiale nr.9365/14.11.2006, aflată la fila 97 din dosar, a stabilit o altă situație de fapt, ceea ce a determinat-o să stabilească în sarcina reclamantei neplata unei diferențe de 9.000 lei, din prestația la care s-a obligat către societatea pârâtă.
Or, față de statuarea instanței în litigiul având ca obiect nulitate absolută încheiere îndreptare eroare materială, cererea intimatei-pârâte și, sub acest aspect, hotărârea la care a ajuns instanța de fond, nu mai are temei legal, îndreptățirea de a solicita o sumă mai mare de bani aparținând reclamantei și nu pârâtei, care a plătit acesteia din urmă suma de 171.000 lei TVA achitat în plus, în timp ce ea avea o obligație corelativă față de pârâtă de 37.500 euro, reprezentând 157.500 echivalentul în lei al acesteia.
Din cele prezentate, susținerea apelantei-reclamante din cea de-a doua critică, în legătură cu dreptul reclamantului de a determina limitele cererii de chemare în judecată, împrejurare ce implică și stabilirea unui anumit cadru procesual în care se va desfășura judecata cu privire la obiect și părți, este întrutotul justificată.
În ceea ce privește, însă, critica vizând neadministrarea de către instanța de fond a unei expertize de specialitate construcții, prin care să se stabilească cuantumul total al lucrărilor de demolare efectuate de intimata-pârâtă, instanța de control o apreciază ca nejustificată, atât pentru faptul că, așa cum s-a precizat anterior, instanța de fond nu a fost învestită cu un asemenea petit, dar și pentru faptul că, prin contractul de vânzare-cumpărare nr.2713/2005, părțile din prezentul litigiu, de comun acord, au stabilit ca preț al lucrărilor de demolare suma de 37.500 euro.
Ca atare, asupra acestei înțelegeri a părților contractante, în raport de dispozițiile art.969 Cod civil, instanța nu poate interveni în sensul aducerii vreunei modificări a clauzelor contractuale stipulate de către acestea.
De asemenea, instanța de control reține că după încuviințarea și administrarea probatoriului în cadrul cercetării judecătorești, apelanta-reclamantă nu a formulat obiecțiuni la expertiza de specialitate realizată, semnând, de asemenea, fără obiecțiuni toate procesele verbale încheiate de expertul constructor cu ocazia deplasării la fața locului, ceea ce conduce la concluzia însușirii lucrării prezentate de expert.
De asemenea, observând conținutul contractului încheiat între părți, se reține că acesta nu cuprinde nicio sancțiune referitoare la nerespectarea termenului de 30.06.2006, pentru dezafectarea terenului, astfel că, în mod corect, instanța de fond a apreciat asupra cadrului procesual supus dezbaterii sale.
În ceea ce privește solicitarea ambelor părți, de a fi compensate sumele ce datorează una celeilalte, instanța de control apreciază că acestea nu se încadrează în prevederile referitoare la compensare, respectiv art.1143, 1145 Cod civil, prin aceea că nu ne aflăm în prezența unor creanțe lichide, în accepțiunea art. 379 proc.civ., respectiv, atunci când câtimea este determinată de însuși actul de creanță sau când este determinabil cu ajutorul actului de creanță, pentru a putea statua asupra cuantumului sumelor ce se datorează reciproc de cele două părți. Stingerea datoriilor celor două societăți, urmând a se face prin plata sumelor datorate de fiecare, după însumarea dobânzilor aferente, calculate în raport de data nașterii dreptului lor.
Față de considerentele expuse, Curtea, în temeiul art.296 Cod procedură civilă, urmează să admită apelul, să schimbe în parte sentința, în sensul că va admite în parte cererea reconvențională și în totalitate acțiunea principală, obligând pârâta la plata sumei de 171.000 lei + dobânda legală, calculată începând cu 23.01.2007, iar pe reclamantă la plata sumei de 37.500 euro + dobânda legală, calculată potrivit datelor prevăzute în contract, reprezentând suma de 157.500 lei, în echivalent( respectiv 42.000 lei curs euro, în 4.12.2009).
Văzând și dispozițiile art.276 Cod procedură civilă, va obliga pârâta să plătească reclamantei suma de 2.160 lei, cheltuieli de judecată după compensare, menținând în rest sentința.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite apelul declarat de reclamanta C -. -, cu sediul în Curtea de A,-, județul A, împotriva sentinței comerciale nr.1050/C din 8 noiembrie 2007, pronunțată de Tribunalul Comercial Argeș, în dosarul nr-, intimată fiind pârâta - SRL, cu sediul în Curtea de A,-, județul
Schimbă în parte sentința, în sensul că admite în parte cererea reconvențională și în totalitate cererea principală.
Obligă pârâta la plata sumei de 171.000 lei plus dobânda legală, calculată începând cu 23.01.2007.
Obligă reclamanta la plata sumei de 37.500 euro plus dobânda legală, calculată potrivit datelor prevăzute în contract, reprezentând suma de 157.500 lei.
Obligă pârâta să plătească reclamantei suma de 2.160 lei, cheltuieli de judecată, după compensare.
Menține în rest sentința.
Cu recurs în termen de 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică astăzi, 4 decembrie 2009, la Curtea de APEL PITEȘTI - Secția comercială și de contencios administrativ și fiscal.
Președinte, Judecător,
- - -
Grefier,
- -
Red.IB/09.12.2009
EM/6 ex.
Jud.fond.
Președinte:DumitruJudecători:Dumitru, Ioana Bătrînu
