Spete pretentii comerciale. Decizia 139/2008. Curtea de Apel Brasov
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BRAȘOV
Secția Comercială
Dosar nr-
DECIZIA NR. 139/Ap.
Ședința publică din 20 noiembrie 2008
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Laura Fețeanu judecător
- - - - JUDECĂTOR 2: Gabriel Ștefăniță
- - - - grefier
Pentru astăzi fiind amânată pronunțarea asupra apelului declarat de reclamanta " II" Sf. împotriva sentinței civile nr. 1223 din 25 octombrie 2007, pronunțate de Tribunalul Covasna în dosarul nr-.
La apelul nominal făcut în ședință publică, la pronunțare, se constată lipsa părților.
Procedura îndeplinită.
Dezbaterile în cauza de față au avut loc în ședința publică din 13 noiembrie 2008, potrivit încheierii de ședință din acea zi, ce face parte integrantă din prezenta hotărâre.
Instanța, în vederea deliberării, a amânat pronunțarea pentru data de 20 noiembrie 2008.
CURTEA
Prin acțiunea formulată reclamanta II a chemat în judecată Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice solicitând instanței să oblige Statul Român prin la plata sumei de 6.968.572 lei reprezentând prejudiciu cauzat societății ca urmare a sechestrelor aplicate în mod abuziv în cursul procedurilor de verificare a legalității operațiunilor derulate de organele de conducere ale societății, suma pretinsă compunându-se din 3.968.572 lei daune materiale cauzate societății astfel cum rezultă din concluziile raportului de expertiză contabilă nr.33/23.11.2006 întocmit de expert contabil și 3.000.000 lei daune morale, cu dobânzile legale aferente.
În motivarea acțiunii, reclamanta a arătat următoarele:
În perioada 2003-2005 reclamanta a fost supusă mai multor controale din partea IPJ C, DGFP C, Oficiul Național de Prevenire și Combatere a Spălării Banilor și a fost cercetată de Parchetul de pe lângă Curtea de APEL BRAȘOV, T, toate cercetările având ca obiect verificarea deductibilității fiscale a sumelor de bani achitate de societatea reclamantă societății Co.
În data de 08.10.2003 poliția a solicitat DGFP C verificarea deductibilității fiscale a sumelor reprezentând plata serviciilor de publicitate și marketing achitate de reclamantă, iar în urma verificărilor organele fiscale au dat un răspuns fără echivoc în sensul că toate cheltuielile efectuate de reclamantă cu reclama sunt deductibile fiscal.
În pofida acestui răspuns, după circa 6 luni, la propunerea IPJ C, prin Ordonanță dată de procuror în 5.05.2004 s-a dispus luarea unor măsuri asigurătorii asupra mai multor bunuri imobile proprietatea celor doi asociați ai societății reclamante precum și ale societății.
Ulterior acestor momente, în luna octombrie 2004, atât în ziare de circulație locală cât și națională au apărut o serie de articole cu iz defăimător la adresa societății și a administratorilor săi.
Datorită cercetărilor efectuate de organele fiscale și penale precum și a articolelor din mass-media, cel mai important partener de afaceri,.Co a comunicat societății că suspendă colaborarea cu aceasta.
Cu toate că în dosarul de urmărire penală, după instituirea sechestrului asigurător din 05.05.2004 nu s-au mai efectuat alte acte de urmărire penală, la data de 11.03.2005 DGFP Cad ispus instituirea unui nou sechestru pentru suma de 1.000.000 lei (10.000.000.000 lei vechi) asupra tuturor bunurilor mobile și imobile ale societății, fără nici un temei, explicația dată fiind că măsura luată privește eventualele obligații fiscale care s-ar putea naște la terminarea verificărilor penale.
Cercetările s-au finalizat după mai bine de doi ani și când prin rezoluția procurorului s-a dispus scoaterea de sub urmărire penală și ridicarea sechestrului asigurător, iar ulterior măsura ridicării sechestrului asigurător a fost luată și de organele fiscale.
Reclamanta a susținut, față de motivele expuse, că sunt întrunite condițiile generale ale răspunderii civile delictuale în sarcina organelor statului, că prin acțiunea instituțiilor statului i-au fost încălcate drepturile stipulate la art.1 din Protocolul nr.1 la Convenție.
Prin Întâmpinarea formulată în cauză, Ministerul Finanțelor Publice prin DGFP Cas olicitat respingerea acțiunii ca nefondată.
Pârâtul a pus sub semnul îndoielii realitatea celor consemnate în raportul de expertiză depus de reclamantă ca și asupra obiectivității ei.
În ce privește măsura asigurătorie nr.1045/2005, instituită de Administrația Finanțelor Publice Sf. G precum și procesele verbale de sechestru întocmite în luna martie 2005, au fost supuse controlului judecătoresc, acțiunea intentată în acest sens de reclamantă fiind respinsă prin hotărâre judecătorească rămasă irevocabilă.
Pârâtul a mai arătat că nu sunt întrunite condițiile răspunderii civile delictuale.
În cauză fiind vorba de cercetări penale, sunt aplicabile dispozițiile Codului d e procedură penală care nu prevede un anumit interval de timp în care organele abilitate sunt obligate să adune probe, să examineze înscrisurile și să dea o soluție o asemenea omisiune a fost avută în vedere de legiuitor tocmai în scopul evitării erorilor judiciare, a administrării și analizării în mod responsabil și competent a probelor.
Ca urmare nu se poate susține nici faptul că există un raport de cauzalitate între faptă și prejudiciu întrucât aplicarea sechestrului asupra bunurilor reclamantei și administratorilor ca măsură preventivă este expres prevăzută de art. 163 din Codul d e procedură penală conform căruia măsurile asigurătorii se iau în cursul procesului penal de procuror sau de instanța de judecata și constau în indisponibilizarea, prin instituirea unui sechestru, a bunurilor mobile și imobile, în vederea reparării pagubei produse prin infracțiune, precum și pentru garantarea executării pedepsei amenzii al. 6 al aceluiași articol prevede că luarea măsurilor asigurătorii este obligatorie.
Or, ordonanța prin care s-a dispus instituirea măsurii asigurătorii asupra bunurilor nu a fost atacată, iar suspendarea raporturilor comerciale cu.Co nu poate fi imputată organelor de cercetare penală ci eventual publicațiilor în care au apărut astfel de editoriale, fără ca reclamanta să dovedească faptul că partenerul străin a luat cunoștință despre cercetarea penală din presă sau că organele de cercetare penală i-ar fi comunicat asemenea informații.
Chiar și în ipoteza existenței unui prejudiciu, îndeplinirea unei activități impuse ori permise de lege reprezintă o cauză care înlătură caracterul ilicit al faptei.
Judecătoria Sfântu -G s-a pronunțat irevocabil asupra legalității decizie i respingând acțiunea reclamantei și, pe cale de consecință a menținut înscrisurile emise de DGFP și -
În speță, reclamanta nu a fost nici arestată nici condamnată definitiv astfel că prevederile art. 504 din Codul d e procedură penală nu sunt aplicabile.
Reclamanta și-a întemeiat acțiunea pe art. 998-999 Cod civil, norme legale ce nu pot constitui temei pentru antrenarea răspunderii statului și pentru considerentul că prevederile cuprinse în conținutul acestora stipulează expres că numai persoanele fizice pot răspunde pentru pagube.
Răspunderea statului este o răspundere directă, limitată doar la prejudiciile cauzate prin temeiul legal al unei asemenea răspunderi constituindu-l doar dispozițiile art. 504 al 1 Cod procedură penală raportat la art. 52 al 3 din Constituție și care, nu constituie o aplicare a principiilor consacrate de art. 998-999 Cod civil.
Prejudiciul nepatrimonial se circumscrie unor consecințe negative suferite fizic sau psihic, ori în cazul unei societăți comerciale cum este reclamanta nu se poate vorbi de suferințe fizice sau psihice, eventualele consecințe fiind de natura materială întrucât persoana juridică acționează și răspunde prin organele sale de conducere reprezentate de persoane fizice.
Prin sentința civilă nr. 1223/25.10.2007 Tribunalul Covasnaa respins acțiunea formulată de reclamanta - II împotriva STATULUI ROMÂN prin MINISTERUL FINANȚELOR.
Pentru a pronunța această sentință,instanța de fond a reținut următoarele considerente:
Reclamanta și-a motivat acțiunea pe dispozițiile art.998, 999 Cod civil, respectiv răspunderea civilă delictuală, și pe dispozițiile art.1 din Protocolul nr.1 ca Convenția europeană pentru apărarea drepturilor omului.
În data de 16.04.2003, conform procesului verbal încheiat în cauză (54), doi polițiști din cadrul IPJ C au efectuat verificări la sediul - II SRL.
În urma controlului efectuat, s-au ridicat de la societate un contract fără număr, încheiat la data de 13.03.2002 de către - II SRL cu firma.Co, cu sediul în, SUA - punctul de lucru din Budapesta Ungaria, factura Nr.581/-, contractul nr.3828/30.10.2001 încheiat între aceleași societăți, declarație, act adițional, atestat, precum și câte o din cele patru sortimente de bomboane identificate.
În urma adresei nr.14576/10.10.2003 emisă de IPJ C, Direcția Generală a Finanțelor Publice Cap rocedat la efectuarea unui control.
Deși prin adresa respectivă se solicita doar determinarea deductibilității fiscale a sumelor reprezentând plăți efectuate de - II SRL către.Co SUA, controlul a vizat și alte aspecte ținând de îndeplinirea obligațiilor bugetare, verificările cuprinzând perioada 01.04.1999 - 31.09.2003.
Referitor la chestiunea cuprinsă în adresa poliției - menționată mai sus - C precizează că cheltuielile înregistrate de - II SRL reprezentând plata serviciilor de publicitate și marketing, achitate către.Co sunt deductibile fiscal.
În data de 05.05.2004, prin Ordonanța emisă de Parchetul de pe lângă Curtea de APEL BRAȘOV - Serviciul de Combatere a Organizate și Antidrog s-a dispus luarea măsurii asigurătorii a sechestrului asupra următoarelor bunuri: imobilul situat în Sf. G,- - proprietatea învinuiților și; imobilul situat în Sf. G,- - proprietatea - II SRL și autoturism Audi A4 - proprietatea societății.
Ulterior, prin Decizia din 11.03.2005 a Cs -a dispus poprirea asigurătorie asupra disponibilităților bănești ale - II SRL la Sf. G și banca Transilvania Sf.
De asemenea, prin procesele verbale din 18.03.2005 și 21.03.2005 aceeași instituție a dispus înființarea sechestrului asigurător asupra mai multor imobile situate în Sf. G și localitatea, proprietatea societății și administratorilor acesteia, precum și asupra bunurilor mobile descrise în anexele la procesele verbale.
În data de 31.10.2005, prin Rezoluția Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism - Biroul Teritorial Covasnas -a dispus scoaterea de sub urmărire penală a învinuiților și cu privire la infracțiunile prevăzute de art.13 din Legea nr.87/1994 cu aplicarea art.13 Cod penal, art.289, 290, 291 Cod penal și neînceperea urmăririi penale față de aceleași persoane pentru infracțiunea prevăzută de art. 23 din Legea nr. 656/2000.
Din cele expuse rezultă că împotriva administratorilor - II SRL - și s-au efectuat cercetări penale, respectiv s-a început urmărirea penală sub aspectul comiterii infracțiunilor de evaziune fiscală, fals, uz de fals, spălarea banilor.
În cursul cercetărilor, s-a dispus luarea măsurilor asigurătorii a sechestrului asupra unor bunuri mobile și imobile proprietatea persoanelor fizice învinuite precum și ale - II SRL în calitate de parte responsabilă civilmente.
Datorită măsurilor asigurătorii luate în urma cercetărilor penale împotriva administratorilor - II SRL ca și a verificărilor fiscale efectuate privind activitatea societății, reclamanta se consideră prejudiciată, întrucât i s-a cauzat o pagubă în sensul prevederilor art.998, 999 Cod civil, iar prin activitatea desfășurată de organele statului în cursul acestor cercetări i s-au încălcat în mod grav drepturile ocrotite de art.1 din Protocolul nr.1 la Convenția pentru Apărarea Drepturilor Omului.
Măsurile asigurătorii au fost luate în cursul cercetărilor penale atât de către Parchetul de pe lângă Curtea de APEL BRAȘOV cât și de
Cauza care a stat la baza acestor măsuri este diferită. În ce privește Parchetul, temeiul măsurilor luate l-au constituit prevederile art.163 și urm. din Codul d e procedură penală, iar în ce privește măsurile luate de DGFP C, temeiul l-a constituit dispozițiile Codului d e procedură fiscală.
Conform art.1 alin.1 din Protocolul nr.1 la Convenție "orice persoană fizică sau juridică are dreptul la respectarea bunurilor sale. Nimeni nu poate fi lipsit de proprietatea sa decât pentru cauză de utilitate publică și în condițiile prevăzute de lege și de principiile generale ale dreptului internațional".
În jurisprudența organelor Convenției, noțiunea de lipsire ori privare de proprietate semnifică "preluarea completă și definitivă a unui bun", în acest caz titularul dreptului acelui bun nu mai are posibilitatea exercitării vreuneia din atribuțiile conferite de dreptul pe care îl avea în patrimoniul său.
În cauză este evident că nu suntem într-o astfel de situație.
De altfel, nici reclamanta nu invocă lipsirea de proprietatea în sensul menționat mai sus.
Reclamanta acuză menținerea măsurilor asigurătorii pe o durată ce depășește sfera rezonabilă a termenului cu consecința producerii unui prejudiciu reprezentând pierderile suferite ca urmare a duratei măsurilor asigurătorii luate.
Ca urmare, reclamanta își justifică pretențiile invocând un "interes economic" circumscris noțiunii de bun care îi dă dreptul la obținerea unor despăgubiri.
Este adevărat că, Curtea Europeană a extins noțiunea de bun, în sensul art.1 din Protocol la situații în care apar puse în discuție anumite interese economice ale unui subiect de drept persoană fizică sau juridică, care pot să se prezinte sub forma unor speranțe legitime la obținerea unei indemnizații.
Pentru a-i recunoaște reclamantei un astfel de interes, dreptul acesteia trebuie să aibă o bază legală.
Reclamanta nu a precizat nici un text de lege din care să rezulte vreo obligație a statului la suportarea unor despăgubiri ca urmare a cercetărilor penale efectuate de autoritățile statului ori ca urmare a măsurilor luate de autoritățile fiscale.
Codul d e procedură penală prevede la Capitolul 4, art.504 și urm. posibilitatea reparării pagubei materiale sau a daunelor morale în cazul condamnării pe nedrept sau al privării de libertate ori restrângerii de libertate în mod nelegal.
Textul lege nu este aplicabil în speță deoarece societatea comercială nu a fost condamnată și nici administratorii acesteia nu au fost condamnați ori arestați.
Ca urmare, în analiza pretențiilor formulate trebuie să pornim de la temeiul juridic invocat, respectiv art. 998, 999 Cod civil.
Conform art. 998 cod civil "orice faptă a omului, care cauzează altuia prejudiciu, obligă pe acela din a cărui greșeală s-a ocazionat a-l repara", iar conform art.999 Cod civil "omul este responsabil nu numai de prejudiciu ce a cauzat prin fapta sa, dar și de acela ce a cauzat prin neglijența sau imprudența sa".
Din formularea textului se poate observa că Statul nu poate fi obligat la repararea unor prejudicii pe temeiul răspunderii civile delictuale, dispozițiile art. 998, 999 Cod civil neputând constitui un temei pentru antrenarea răspunderii statului.
Pe de altă parte, în speță nu sunt întrunite nici condițiile răspunderii civile delictuale.
În ce privește prejudiciul, în cauză nu s-a făcut dovada existenței vreunei pagube.
În susținerea afirmațiilor existenței prejudiciului, reclamanta a depus la dosar un raport de expertiză contabilă întocmit de expert contabil.
Lucrarea depusă nu poate avea însă caracterul unei probe, respectiv a dovezii astfel cum este reglementată de Secțiunea a-III-a, art.201 și urm. Cod procedură civilă.
Sub acest aspect este de remarcat că expertiza nu are caracter judiciar.
Raportul respectiv are caracter extrajudiciar fiind întocmit în afara procesului civil.
Efectuarea expertizelor tehnice extrajudiciare este reglementată la cap.4 din OG nr.2/2000.
Conform art.30, 31 din ordonanță, expertul tehnic extrajudiciar poate efectua și expertize tehnice extrajudiciare, la solicitarea persoanelor fizice și juridice în baza unui contract scris.
Textul legal nu se referă și la expertiza contabilă extrajudiciară, dar față de ansamblul normelor ordonanței acceptăm ideea că și aceasta poate să aibă caracter extrajudiciar.
O expertiză extrajudiciară poate fi folosită într-un proces în situația în care ambele părți solicită acest lucru.
În speță, expertiza depusă a fost efectuată la cererea reclamantei, pârâtul neacceptând concluziile acesteia.
Conform art.3 din ordonanță, expertiza extrajudiciară poate fi solicitată la cererea persoanelor fizice sau juridice cu privire la situații care au legătură nemijlocită cu activitatea judiciară.
Lucrarea efectuată privea o situație care privea dovedirea elementelor răspunderii civile delictuale, ca urmare privea exclusiv activitatea judiciară, respectiv obiectul procesului.
Întrucât efectuarea expertizei nu s-a făcut în urma dispoziției instanței de judecată, potrivit art.2 din OG nr.2/2000 și prevederile art.201 și urm. Cod procedură civilă, lucrarea prezentată nu poate fi reținută ca o dovadă în probarea afirmațiilor făcute în sensul prevederilor Codului d e procedură civilă menționate.
Sub acest aspect, instanța a pus în discuția reclamantei împrejurarea privind efectuarea unei expertize, dar reclamanta nu solicitat astfel de probă.
În lipsa unui prejudiciu nu se poate vorbi despre existența unei fapte ilicite.
Conform jurisprudenței Curții, neutilizarea de către reclamantă a remediilor pe care legea națională i le-a pus la dispoziție, în speță necontestarea măsurilor asigurătorii dispuse de reclamanta, sub aspectul faptei ilicite invocă durata mare a măsurilor asigurătorii care a depășit sfera rezonabilului.
În ce privește măsura asigurătorie luată prin Ordonanța procurorului nu se poate reține existența faptei ilicite deoarece procurorul și-a exercitat atribuțiile în conformitate cu dispozițiile art.163 și urm. din Codul d e procedură penală.
Deși Codul d e procedură penală, la art.168 prevedea posibilitatea contestării măsurilor asigurătorii luate de procuror, nici societatea și nici administratorii acesteia nu au depus organele de cercetare penală - conduc la concluzia că nu se poate susține încălcarea prevederilor art.1 din Protocol.
Cât privesc măsurile asigurătorii luate de DGFP C, împotriva deciziei prin care s-au luat măsuri asigurătorii nr.1045/11.03.2005 precum și cele conform proceselor verbale din 18-21.03.2005, reclamanta a formulat contestație care însă a fost respinsă prin sentința civilă nr.779/28.04.2005 a Tribunalului Covasna, rămasă irevocabilă.
Față de existența acestei hotărâri judecătorești, în prezentul litigiu nu se mai poate pune în discuție legitimitatea măsurilor luate.
În fine, mai trebuie arătat că tot în conformitate cu jurisprudența Curții, blocarea conturilor unei persoane, precum și sechestrarea unor bunuri, ca o garanție a acoperirii unui prejudiciu cauzat ori care ar putea rezulta în urma cercetărilor efectuate sub aspectul comiterii unor infracțiuni, nu constituie o privare de proprietate și drept consecință nu atrag incidența art.1 din Protocol.
Referitor la durata măsurii care a depășit termenul rezonabil, cu privire la măsurile asigurătorii luate de DGFP C se reține că acestea au fost luate în martie 2005 și ridicate în luna decembrie 2005, o perioadă de aproximativ 9 luni, nu poate constitui în sine o durată excesivă în raport de cauzele și împrejurările care au condus la astfel de măsuri.
Față de cele expuse nu se poate reține nici existența vreunei vinovății sau existența raportului de cauzalitate.
Împotriva acestei sentințe a declarat apel reclamanta - II solicitând schimbarea în tot în sensul admiterii acțiunii formulate.
În motivarea apelului reclamanta arată următoarele:
Interesul economic al reclamantei este reprezentat de bunul mers al activității comerciale, interes prejudiciat ca urmare a desfășurării procedurii de cercetare penală pe o durată care a depășit termenul rezonabil, iar pe de altă parte interesul reclamantei a fost prejudiciat prin activitatea abuzivă a autorităților fiscale care au dispus împotriva societății și a administratorilor instituirea unor măsuri asigurătorii fără temei legal.
Temeiul juridic este art.13 din CEDO care reglementează dreptul la un recurs efectiv.
Art. 998-999 Cod civil este sediul general al materiei răspunderii delictuale, legea nedistingând între subiecții activi ai faptului juridic generator de prejudicii.
Statul poate răspunde în temeiul art. 998-999 Cod civil.
Răspunderea statului putea fi antrenată și în temeiul prevăzut de art. 504 Cod procedură penală întrucât așa cum a apreciat în decizia 45/10.03.1998 publicată în MO 182/18.05.1998 situațiile în care poate fi antrenată răspunderea statului pentru erori judiciare, în temeiul art.504 Cod procedură penală nu poate fi limitată la cele două cazuri prevăzute în textul de lege, ci cadrul răspunderii este mai larg, în acord cu prevederile art. 48 al 3 din Constituție.
Instanța nu a analizat expertiza extrajudiciară care eop robă.
În ceea ce privește măsura asigurătorie dispusă prin ordonanța procurorului, reclamanta nu invocă existența vreunei fapte ilicite a acestuia din urmă, ci durata nejustificat de lungă a măsurii asigurătorii, menținută cu mult peste momentul la care clarificările incidenței sau nu a vreunei încălcări a legii penale fuseseră stabilite.
Referitor la măsurile asigurătorii luate de DGFP acestea nu au avut nicio justificare și nici un temei legal, putând fi calificate ca un abuz de drept. Acest abuz al organelor statului nu a fost soluționat prin contestarea măsurilor dispuse prin pronunțarea unei sentințe irevocabile 779/28.04.2005 a Tribunalului Covasna, întrucât sentința la care se face referire a rămas definitivă și irevocabilă prin respingerea recursului ca rămas fără obiect, în urma ridicării sechestrului de către Autoritatea de Control Fiscal C după 9 luni de la dispunerea legală a acestora.
Sunt îndeplinite cele patru elemente la răspunderii.
Examinând sentința atacată, în raport cu probele dosarului, cu motivele de apel formulate, Curtea constată că apelul este nefondat.
Datorită măsurilor asigurătorii luate în urma cercetărilor penale împotriva administratorilor - II SRL ca și a verificărilor fiscale efectuate privind activitatea societății, reclamanta se consideră prejudiciată, întrucât i s-a cauzat o pagubă în sensul prevederilor art.998, 999 Cod civil, iar prin activitatea desfășurată de organele statului în cursul acestor cercetări i s-au încălcat în mod grav drepturile ocrotite de art.1 din Protocolul nr.1 la Convenția pentru Apărarea Drepturilor Omului.
Din dispozițiile art. 998 Cod civil care arată că "orice faptă a omului, care cauzează altuia prejudiciu, obligă pe acela din a cărui greșeală s-a ocazionat a-l repara", și ale art.999 Cod civil potrivit cărora "omul este responsabil nu numai de prejudiciu ce a cauzat prin fapta sa, dar și de acela ce a cauzat prin neglijența sau imprudența sa rezultă că art.998 și 999 Cod civil se aplică faptelor delictuale săvârșite de persoanele fizice, aceste texte legale nefiind aplicabile persoanelor juridice.
Conform art.1 alin.1 din Protocolul nr.1 la Convenție "orice persoană fizică sau juridică are dreptul la respectarea bunurilor sale. Nimeni nu poate fi lipsit de proprietatea sa decât pentru cauză de utilitate publică și în condițiile prevăzute de lege și de principiile generale ale dreptului internațional".
Prima regulă conținută de articolul 1 îmbracă un caracter general, enunțând principiul respectării proprietății care se referă la dreptul oricărei persoane, indiferent că este vorba de o persoană fizică sau de o persoana juridică, de a se bucura nestingherit de proprietatea sa.
Principiul respectării proprietății se consideră încălcat nu numai în ipoteza în care o persoană este lipsită în mod propriu-zis de proprietatea sa, dar și atunci când unei persoane nu i se acordă posibilitatea de a se folosi în mod normal de aceasta.
doua regulă este aceea potrivit căreia este posibilă privarea de proprietate, dar numai cu respectarea anumitor condiții și anume să existe un interes public, să existe o proporționalitate a măsurii și măsura luată să fie prevăzută de lege și de principiile generale ale dreptului internațional.
Limitarea dreptului de propietate trebuie să aibă o bază legală și să se asigure un just echilibru între interesul general și imperativele apărării drepturilor fundamentale ale individului.
Interesul economic al reclamantei poate fi circumscris sferei noțiunii de bun în sensul art.1 alin.1 din Protocolul nr.1 la Convenție.
Măsurile asigurătorii au fost luate în cursul cercetărilor penale atât de către Parchetul de pe lângă Curtea de APEL BRAȘOV cât și de
În ce privește măsurile asigurătorii luate de Parchet, temeiul măsurilor luate l-au constituit prevederile art.163 și urm. din Codul d e procedură penală, conform cărora măsurile asigurătorii se iau în cursul procesului penal de procuror sau de instanța de judecata și constau în indisponibilizarea, prin instituirea unui sechestru, a bunurilor mobile și imobile, în vederea reparării pagubei produse prin infracțiune, precum și pentru garantarea executării pedepsei amenzii. Al. 6 al aceluiași articol prevede că luarea măsurilor asigurătorii este obligatorie.
Ordonanța Parchetului de pe lângă Curtea de APEL BRAȘOV din 5.05.2004 prin care s-a dispus instituirea măsurilor asigurătorii se poate contesta în baza art. 168 Cod procedură penală, însă în speță nu s-a uzat de această posibilitate legală.
Se susține de către apelantă că ceea ce se reproșează nu este luarea măsurii asigurătorii de către organele de cercetare penală, ci durata nejustificat de lungă, menținută cu mult peste momentul la care clarificările incidenței sau nu a vreunei încălcări a legii penale fuseseră stabilite.
Măsurile asigurătorii luate de DGFP C s-au întemeiat pe dispozițiile art. 125 din Codul d e procedură fiscală, iar legalitatea acestora s-a constatat cu putere de lucrul judecat prin sentința civilă 779/28.04.2005 a Judecătoriei Sfântu Gheorghe, rămasă irevocabilă, neputându-se susține că sunt abuzive.
Reclamanta acuză menținerea măsurilor asigurătorii pe o durată ce depășește sfera rezonabilă a termenului cu consecința producerii unui prejudiciu reprezentând pierderile suferite ca urmare a duratei măsurilor asigurătorii luate.
În speță măsurile asigurătorii dispuse prin Ordonanța Parchetului de pe lângă Curtea de APEL BRAȘOV din 5.05.2004 au fost ridicate la 5.12.2005, în condițiile în care finalizarea urmăririi penale a avut loc la 31.10.2005, deci aproximativ la o lună după terminarea urmăririi penale, nefiind menținute mult după finalizarea cercetării penale.
Aprecierea caracterului rezonabil al duratei procedurii se face în funcție de circumstanțele concrete ale cauzei, de complexitatea cauzei, comportamentul părților și al autorităților. În speță natura și numărul infracțiunilor prevăzute de art.13 din Legea nr.87/1994 cu aplicarea art.13 Cod penal, art.289, 290, 291 Cod penal și art.23 din Legea nr.656/2000 determină o complexitate a cauzei față de care durata măsurilor asigurătorii nu depășește durata termenului rezonabil în sensul art. 6 din Convenție.
În ce privește măsurile luate de DGFP C, temeiul l-a constituit dispozițiile art. 125 Codului d e procedură fiscală. Măsura asigurătorie nr.1045/2005, instituită de Administrația Finanțelor Publice Sf. G precum și procesele verbale de sechestru întocmite în luna martie 2005, au fost supuse controlului judecătoresc, acțiunea intentată în acest sens de reclamantă fiind respinsă prin sentința civilă nr. 779/28.04.2005 a Judecătoriei Sfântu Gheorghe care a constatat irevocabil legalitatea măsurilor asigurătorii, hotărâre judecătorească intrată în puterea lucrului judecat, rămasă irevocabilă prin decizia civilă nr. 13/11.01.2006 a Tribunalului Covasna.
În speță nu s-a produs o privare totală de proprietate. Sechestru asigurător este o măsură de indisponibilizare și conservare care împiedică înstrăinarea bunurilor, reclamanta putând exercita pe durata sechestrului celelalte atribute conferite de dreptul de proprietate, de unde rezultă că prin limitarea dreptului de proprietate s-a asigurat un echilibru între interesele particulare ale reclamantei și interesul aflării adevărului ce a generat procesul penal și aplicarea măsurilor asigurătorii, respectându-se principiul proporționalității.
Din considerentele de mai sus rezultă că nu s-au încălcat prevederile art. art.1 alin.1 din Protocolul nr.1 la Convenția Europeană a Drepturilor Omului.
Dispozițiile art. 13 din Convenție privind dreptul la un recurs efectiv nu s-au încălcat. Reclamantului i s-a recunoscut dreptul de a se adresa instanței naționale în temeiul art. 1 al 1 din Protocolul nr. 1, însă față de circumstanțele concrete ale cauzei s-a constatat că nu s-au încălcat dispozițiile anterior menționate.
Dispozițiile art. 504 Cod procedură penală instituie două cazuri de angajare a răspunderii statului pentru erori judiciare săvârșite în cauze penale respectiv când în urma judecării cauzei s-a stabilit prin hotărâre definitivă că persoana care a fost condamnată sau împotriva căreia s-au luat măsuri preventiva pe nedrept, nu a săvârșit fapta imputată ori că acea faptă nu există. Decizia 45/10.03.1998 a Curții Constituționale a declarat neconstituțională limitarea angajării răspunderii statului pentru erori judiciare pentru cele două situații prevăzute expres de art. 504 Cod procedură penală, ceea ce înseamnă că persoana care a fost condamnată sau împotriva căreia s-au luat măsuri preventive pe nedrept are dreptul la despăgubiri în temeiul art. 504 Cod procedură penală nu numai în situațiile în care s-a stabilit prin hotărâre definitivă că persoana care a fost condamnată sau împotriva căreia s-au luat măsuri preventiva pe nedrept nu a săvârșit fapta imputată ori că acea faptă nu există, ci și în alte situații în care s-a comis o eroare judiciară neimputabilă victimei, în speța ce a determinat sesizarea Curții Constituționale pentru o condamnare pentru o faptă fără intenție infracțională. Art. 504 Cod procedură penală nu au aplicabilitate decât în cazul condamnării sau luării unei măsuri preventive pe nedrept, ori în speță împotriva administratorilor - II, nu s-au luat astfel de măsuri, iar reclamantă este societatea - II, și nu administratorii acesteia.
Neconstatându-se incidența în cauză a art. art.998, 999 Cod civil și art.1 din Protocolul nr.1 la Convenția pentru Apărarea Drepturilor Omului, concluziile expertizei extrajudiciare nu sunt relevante și nu s-a impus administrarea probei cu expertiza judiciară.
Față de considerentele mai sus arătate, în baza art. 296 Cod procedură civilă, Curtea va respinge apelul declarat de reclamanta - II împotriva sentinței Tribunalului Covasna, care va fi păstrată.
Pentru aceste motive
În numele legii
DECIDE:
Respinge apelul declarat de reclamanta - II împotriva sentinței civile nr. 1223/25.10.2007 pronunțată de Tribunalul Covasna, pe care o păstrează.
Cu recurs în 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică, astăzi 20 noiembrie 2008.
Președinte, JUDECĂTOR 3: Tatiana Micu
- - - -
Grefier,
- -
Red.: /28.11.2008
: /8.12.2008/5 ex.
Jud.fond:
Președinte:Laura FețeanuJudecători:Laura Fețeanu, Gabriel Ștefăniță, Tatiana Micu
