Spete pretentii comerciale. Decizia 167/2009. Curtea de Apel Constanta

Dosar nr-

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL CONSTANȚA

SECȚIA COMERCIALĂ, MARITIMĂ ȘI FLUVIALĂ, contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

DECIZIA CIVILĂ NR. 167/COM

Ședința publică de la 10 2009

Completul compus din:

PREȘEDINTE: Georgiana Pulbere

JUDECĂTOR 2: Claudiu Răpeanu

Grefier - -

Pe rol examinarea apelurilor comerciale (după casare) formulate de:

- apelanta reclamantă și intimată - CONS SRL, cu domiciliul în-, județ P, - CONS SRL prin administrator judiciar, cu sediul în-,.4..2, județ P și prin A &, cu sediul în-,.4, cam.406, județ P;

- apelanta pârâtă-reconvenientă și intimată - SRL, cu sediul în str.- nr.251, județ C,

împotriva Sentinței civile nr.5396/COM din 19 octombrie 2007 pronunțată de Tribunalul Constanța în dosar nr-, având ca obiect pretenții.

Dezbaterile asupra fondului au avut loc în ședința publică din 29 octombrie 2009 și consemnate în încheierea de ședință din acea dată, încheiere ce face parte integrantă din hotărâre, când instanța, pentru a acorda posibilitate părților de a depune concluzii scrise, a amânat pronunțarea la data de 05.11.2009, 12.11.2009, 19.11.2009, 26.11.2009, 03.12.2009 și 10.12.2009.

CURTEA:

Asupra apelurilor comerciale de față, constată următoarele:

Prin acțiunea adresată Tribunalului Constanța și înregistrată sub nr.77/118/18.08.2004 (nr.format vechi 5854/COM/2004), reclamanta - CONS SRL a chemat în judecată pe pârâta - SRL, solicitând ca prin hotărâre judecătorească să se dispună:

- rezilierea contractului de construcții montaj nr.148/06.06.2002;

- obligarea pârâtei la plata sumei de 12.964.517.122 ROL reprezentând

preț al lucrărilor;

- obligarea pârâtei la plata dobânzilor achitate de - " CONS" SRL la creditele contractate în vederea asigurării surselor de finanțare necesare executării obligațiilor contractuale;

- obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.

Motivând acțiunea, reclamanta - " CONS" SRL învederează, în esență că, părțile au perfectat contractul de construcții montaj nr.148/2002, având ca obiect executarea lucrărilor de construcții-montaj la obiectivul "Dezvoltare biconcesiune -Renault", reclamanta începând executarea lucrărilor la data de 17.06.2002, fără ca pârâta beneficiară să-și fi îndeplinit obligația de plată a avansului de 400.000 USD și de prezentare a scrisorii de garanție bancară.

Se arată că, contractul a fost completat, pe parcursul derulării lui, de acte adiționale și s-au întocmit note de conciliere și procese-verbale care prevedeau suplimentarea valorii contractului, executarea unor lucrări suplimentare, modalitățile de plată, stadiul executării lucrărilor.

Prin actul adițional nr.217/16.10.2002, - " CONS" SRL a convenit cu pârâta suplimentarea valorii contractului la suma de 1.230.000 USD (fără TVA), diferența de 130.000 USD fiind constituită din lucrări neprevăzute, platforme exterioare, drumuri.

În nota de conciliere recapitulativă nr.106/2003, s-a stabilit acceptarea la plată a unor lucrări suplimentare în valoare de 62.982 USD (cu TVA).

Susține reclamanta că, a efectuat lucrările, a căror execuție a fost însă îngreunată de întârzierile nejustificate ale pârâtei la plata facturilor, chiar dacă, au existat momente în care, datorită condițiilor meteorologice nefavorabile, a fost în imposibilitate de desfășura lucrările de construcții, aspecte care au fost clarificate, agreate și consemnate prin acte adiționale.

Pentru a asigura fondul de lucru necesar realizării contractului, - " CONS" SRL a contractat un credit de la Banca Comercială " " SA-Sucursala P în valoare de 820.000.000, utilizat exclusiv pentru aprovizionarea cu materiale, în vederea derulării contractului.

Facturile au fost emise de - " CONS" SRL, către pârâta debitoare, după fiecare recepție cantitativă și calitativă concretizată în procese-verbale de recepție preliminară.

- " CONS" SRL a efectuat lucrări în valoare de 54.692.874.494 ROL din care a fost plătită suma de 41.728.357.372 ROL. Pentru diferența de preț, a fost emisă factura nr.-/14.08.2003 în valoare de 10.517.704.615 lei și factura proformă în valoare de 2.446.812.507 lei, pe care pârâta nu a înțeles să le plătească.

Prin precizări depuse la dosar la data de 21.10.2004, reclamanta a indicat valoarea celui de-al doilea capăt de cerere ca fiind 16.171.076.332 ROL și a învederat că, dobânzile plătite la credite au un cuantum de 292.972.067 ROL.

A arătat reclamanta că suma de 16.171.076.332 ROL reprezintă contravaloarea facturii nr.-/14.08.2003 și a facturii proforma, la care se adaugă dobânda legală calculată până în luna septembrie 2004, susținând totodată, că suma de 292.972.067 ROL pretinsă prin cel de-al treilea capăt de cerere, constituie daune echivalente dobânzilor plătite la credite.

A mai arătat reclamanta, în privința temeiului de drept al acțiunii, că înțelege să invoce dispozițiile art.969 Cod civil, iar nu norma art.998 Cod civil.

Prin întâmpinare și cerere reconvențională, ârâta p. - " " SRL învederează în esență, următoarele:

Pe calea întâmpinării:

- " " SRL și-a onorat întocmai obligațiile de plată a contravalorii lucrărilor executate, prin "Nota de analiză" întocmită la 08.01.2003 constatându-se că există concordanță între stadiul fizic al lucrărilor și plățile executate.

De la începutul derulării contractului, - " CONS" SRL, prin asociatul său unic, a avut o conduită lipsită de loialitate, a nesocotit prevederile contractului și ale actelor adiționale, atât cu privire la prețul convenit, cât și la termenele de finalizare a lucrărilor.

Astfel, primul act adițional la contract, care modifică valoarea contractului, a fost revocat după ce s-a constatat că lucrarea - platformă exterioară - indicată drept lucrare suplimentară, se regăsea de fapt, în cuprinsul proiectului.

La 30.05.2003, fără o notificarea prealabilă și fără să predea șantierul, constructorul și-a retras oamenii și utilajele, abandonând lucrarea.

Pentru a nu se crea degringoladă pe șantier și pentru reluarea și finalizarea lucrării, a fost contactat reprezentantul - " CONS" SRL și au fost acceptate condițiile impuse de acesta.

Deși pârâta și-a îndeplinit obligațiile asumate prin cele două acte adiționale încheiate, reclamanta a refuzat să reia activitatea pe șantier și totodată, a încercat să blocheze continuarea lucrărilor cu o altă societate de construcții, prin refuzul participării la recepția lucrărilor și al remiterii documentației tehnice aflate în posesia sa.

Pârâta s-a adresat, în aceste condiții, Inspectoratului de Stat în Construcții, care a încheiat, la 07.07.2003, un proces-verbal de inspecție, dar și organelor de cercetare penală, sesizate cu o plângere îndreptată împotriva domnului.

Contractul de construcții montaj nu mai este în ființă. Acesta a încetat prin ajungere la termen, astfel că reclamanta nu mai este îndreptățită să ceară desființarea.

Sunt nefondate și pretențiile afirmate prin cel de-al doilea capăt de cerere.

Simpla emitere a facturilor nu este de natură a atesta existența obligației de plată.

Reclamanta s-a rezumat la a săvârși operațiuni de facturare și la a pretinde plăți pentru lucrări pe care nu le-a efectuat.

Toate lucrările executate de - " CONS" SRL au fost achitate, în termenii stabiliți convențional.

Factura nr.-/14.08.2003 și-ar fi găsit justificarea numai dacă reclamanta ar fi revenit în șantierul părăsit în data de 30.05.2003 și ar fi reluat și finalizat lucrările.

Deși are calitatea de antreprenor, reclamanta a încălcat prescripțiile legale în materia legislației în construcții și nu a întocmit procese-verbale de recepție, ca documentație primară, dar nici situațiile de lucrări impuse de normele metodologice în materie.

Sunt nejustificate și pretențiile invocate cu titlul de daune echivalente dobânzilor bancare plătite la credite. Nu există un raport de cauzalitate între creditul contractat de reclamantă și neplata facturilor.

Prin cererea reconvențională, pârâta - " " SRL a solicitat obligarea reclamantei la plata următoarelor sume:

- 5.920.763.764 ROL - contravaloare materiale de construcție (repere

sandwich panel, alcopanel, tâmplărie aluminiu și structură metalică);

- 4.000.000 ROL - diferență dintre valoarea lucrărilor facturate și valoarea plăților efectuate în derularea contractului;

- 50.000 USD (146.905.000 ROL) reprezentând suma achitată prin nr.3744/2003 în considerarea reluării lucrărilor;

- 7.019.575.987 ROL - diferență între suma convenită cu reclamanta pentru finalizarea lucrărilor și contravaloarea achitată către alte societăți de construcții, cu care s-au realizat restul lucrărilor;

- penalități de întârziere de 1% din valoarea contractului, determinate potrivit clauzei penale, aferente perioadei 06.06.2003-25.06.2003 și cuantificate la 7.691.885.800 ROL (contravaloarea sumei de 261.800 USD).

Motivând cererea reconvențională, pârâta - " " SRL a susținut că, pentru cele patru repere, au existat diferențe de cantitate între valoarea facturată și achitată și valoarea livrată.

Pentru panourile oltpan (sandwich panel) a fost facturată cantitatea de 6637 mp și livrată doar cantitatea de 5345 mp, fiind încasată în plus suma de 1.788.479.424 ROL.

Pentru profilele "alcopanel", a fost facturată și încasată contravaloarea cantității de 1500 mp, iar pe șantier au ajuns doar 1040 mp, diferență în minus de 460 mp având o valoare de 2.712.541.240 lei.

Pentru tâmplăria de aluminiu, deși s-a facturat și s-a încasat contravaloarea a 688 mp, în șantier a fost adusă numai cantitatea de 433 mp, iar raportat la prețul de deviz, contravaloarea diferenței de 255 mp era de 602.927.100 ROL.

Pentru structura metalică modulară, s-a efectuat o dublă plată, iar în ceea ce privește suma de 4.000.000 ROL, a arătat pârâta reconvenientă că, în derularea contractului, reclamanta a emis 17 facturi fiscale în valoare de 41.728.357.372 lei, iar - " " SRL a efectuat plăți în valoare de 41.732.357.372 lei.

A învederat pârâta reconvenientă că, reclamanta este îndatorată și la restituirea sumei de 50.000 USD în echivalentul în lei, în virtutea principiului reciprocității și interdependenței obligațiilor dintr-un contract sinalagmatic.

- " " SRL a efectuat plata acestei sume în considerarea înțelegerii din data de 04.06.2003, potrivit cu care 50.000 USD reprezentau parte din valoarea de 151.060 USD, acoperitoare pentru finalizarea obiectivului.

Or, după ce contul său a fost alimentat cu suma de 50.000 USD, reclamanta constructor nu a mai reluat lucrările.

În privința sumei de 7.019.575.987 ROL, a precizat pârâta că, refuzul reclamantei de a reveni pe șantier și de a finaliza lucrările a obligat-o să stabilească raporturi contractuale cu alte societăți, la un preț superior.

În fine, pârâta reconvenientă a susținut că, penalitățile sunt datorate de -" CONS"SRL în temeiul clauzei penale inserată la art.11 lit.g din contract.

La data de 24.03.2005, reclamanta - " CONS" SRL a depus declarație de renunțare la judecata capetelor de cerere: privind rezilierea contractului de construcții montaj nr.148/2002 și obligarea pârâtei la plata de daune echivalente dobânzilor bancare în cuantum de 292.972.067 ROL.

Prin Încheierea pronunțată la data de 20.05.2005, instanța a admis cererea de suspendare formulată de pârâta - " " SRL și a suspendat judecata cauzei pe temeiul art.244 alin.1 pct.2 Cod procedură civilă.

Instanța a reținut că, prin hotărâre judecătorească definitivă, s-a dispus asupra redeschiderii urmăririi penale față de reprezentantul legal al - " CONS" SRL, pentru infracțiuni în legătură cu executarea contractului nr.148/2002, iar rezolvarea dată cauzei penale ar influența, în mod hotărâtor, soluționarea pricinii de față.

Prin Decizia nr.11/COM/16.01.2006, pronunțată de Curtea de Apel Constanța - secția comercială în dosar nr.1050/com/2005, se admite recursul declarat de - " CONS" SRL, casându-se încheierea din 20 mai 2005, cu consecința trimiterii cauzei pentru continuarea judecății, la aceeași instanță, reținându-se în esență că, din probatoriul administrat nu rezultă să se fi pus în mișcare acțiunea penală împotriva învinuitului, condiție obligatorie pentru luarea măsurii suspendării.

În vederea soluționării acțiunii și a cererii reconvenționale, instanța a încuviințat proba cu înscrisuri și proba cu interogatoriu propuse de ambele părți (încheierea din data de 12.05.2006), proba cu expertiză imobiliară solicitată de reclamanta - " CONS" SRL și proba cu expertiză imobiliară și cu expertiză contabilă cerute de pârâta - " " SRL.

PrinSentința civilă nr.5396/COM/19.10.2007Tribunalul Constanța - Secția comercială admite, în parte, acțiunea formulată de reclamanta - " CONS" SRL, astfel cum a fost restrânsă, obligând pârâta să plătească reclamantei suma de 1.303.079,8 RON (13.030.798.078 ROL) reprezentând preț al lucrărilor.

Prin aceeași hotărâre, se dispune respingerea cererii de obligare a pârâtei la plata dobânzii legale aferente prețului lucrărilor, luându-se act de renunțarea reclamantei la judecata capetelor de cerere privind rezilierea contractului de construcții montaj nr.148/2002 și obligarea pârâtei la plata de daune echivalente dobânzilor achitate la credite.

Totodată, instanța de fond, admite, în parte, cererea reconvențională formulată de pârâta reconvenientă - " " SRL, obligând-o pe reclamantă să plătească pârâtei reconveniente suma de 450.069,2 RON (4.500.692.421 ROL) reprezentând daune echivalente prețului lucrărilor executate de terți, respingându-se, ca nefondate, celelalte capete de cerere ale cererii reconvenționale.

În temeiul art.274 Cod pr.civilă, instanța dispune obligarea pârâtei să plătească reclamantei suma de 16.774 lei cu titlul de cheltuieli de judecată.

Pentru a pronunța sus-menționata hotărâre, instanța de fond reține în esență că, la data de 06.06.2002, - " CONS" SRL în calitate de executant și - " " SRL în calitate de beneficiar au încheiat contractul nr.148, al cărui obiect l-a constituit executarea lucrărilor de construcții-montaj la obiectivul Dezvoltare Biconcesiune -Renault.

Prin art.5 din contract, s-a stabilit că valoarea lucrărilor de construcții-montaj este de 1.309.000 USD (TVA inclus), iar prin art.8, s-au convenit plata de către beneficiar a unui avans în valoare de 400.000 USD, în termen de 15 zile de la semnarea contractului, și prezentarea unei scrisori de garanție bancară pentru diferența de valoare.

Prin art.10 din contract, s-a prevăzut că lucrările vor fi decontate pe bază de facturi emise lunar de executant, la data de 20 fiecărei luni, însoțite de procese-verbale de recepție preliminară, din care să reiasă volumul lucrărilor și calitatea acestora.

Se regăsesc, în conținutul contractului, obligațiile ce le incumbau ambelor părți și drepturile ce le reveneau, iar prin acte adiționale și note de conciliere succesive, părțile au convenit asupra stadiului lucrărilor realizate, asupra lucrărilor suplimentare, asupra plăților și a termenelor de execuție.

Reține instanța de fond că, răspunzând obiectivelor expertizei tehnice imobiliare, domnul expert a stabilit următoarele:

- - " CONS" SRL a executat lucrări în valoare totală de 51.441.936.894 ROL (39.688.273.372 ROL reprezentând lucrări de bază executate din lista contractată și 11.753.663.522 ROL reprezentând lucrări suplimentare);

- În contul lucrărilor de bază executate, pârâta - " " SRL a efectuat către reclamantă plăți în valoare de 39.688.273.372 ROL, iar în contul lucrărilor suplimentare, aceasta a achitat suma de 2.040.084.000 ROL, rezultând un rest de plată de 9.713.579.522 ROL;

- După încetarea lucrărilor de către - " CONS" SRL, pârâta a inițiat

raporturi contractuale cu un număr de 14 societăți de construcții;

- au efectuat lucrări de bază în valoare de 7.816.678.482 ROL și
lucrări suplimentare în valoare de 5.068.691.131 ROL;

- nu a întocmit un studiu de fezabilitate și un deviz general, pentru a estima cât mai aproape de adevăr valoarea investiției ce
trebuia realizată;

- Pentru lista de cantități de lucrări întocmită de proiectant, s-a făcut o ofertă la pachet (închisă) și nu s-au întocmit devize-ofertă;

- Pentru lucrările executate și facturate periodic, nu s-au întocmit procese-verbale de recepție preliminară datorită lipsei comisiei de
recepție, care trebuia numită de către investitor;

- de execuție nu a fost respectat, ca urmare a estimării necorespunzătoare a investiției. S-a estimat o valoare de 47.506.184.349 ROL și s-a realizat o investiție de 64.333.306.506 ROL;

- Materialele la care s-au reclamat lipsuri sunt prinse exact în cantitățile real executate, care se regăsesc fie în lista de cantități contractată, fie în lista de lucrări suplimentare, a căror executare s-a constatat prin expertiză;

- Materialele în litigiu respectă cerințele de calitate și au fost
aprovizionate conform proiectului și a dispozițiilor de șantier date pe
parcursul executării lucrărilor.

- Potrivit calculului refăcut prin suplimentul la raportul de expertiză
tehnică imobiliară, întocmit ca urmare a obiecțiunilor pârâtei
reconveniente și a prezentării ofertă recapitulativ anexă la
contract, lucrările contractate conform devizului ofertă aveau o valoare
de 47.506.184.349 ROL.

Reține instanța de fond conform concluziilor raportului de expertiză că, reclamanta - " CONS" SRL a executat lucrări de bază în valoare de 43.005.491.928 ROL și lucrări suplimentare în valoare de 11.753.663.522 ROL, iar pârâta reconvenientă a plătit celei dintâi pentru lucrările de bază, suma de 39.688.273.372 ROL și, pentru lucrările suplimentare, suma de 2.040.084.000 ROL, rezultând o diferență de plată în cuantum de 13.030.798.078 ROL (3.317.218.556 ROL + 9.713.579.522 ROL).

Față de obiecțiunile formulate de părți, instanța reține că, prin suplimentul la raport, s-a calculat la suma de 4.500.692.421 ROL valoarea lucrărilor realizate de terți din devizul ofertă.

Totodată, se reține că, expertiza contabilă efectuată de către doamna expert și suplimentată, ca urmare a obiecțiunilor pârâtei reconveniente a confirmat, în urma examinării documentelor privitoare la încasări și plăți, din arhiva ambelor părți, valoarea plăților executate de - " " SRL și încasărilor primite de - " CONS" SRL, respectiv 41.728.357.372 ROL.

S-a reținut, în suplimentul la raportul de expertiză contabilă, că facturile sub formă de avans procurări materiale achitate de pârâta reconvenientă se înscriu ca plăți efectuate în contul lucrărilor de construcții-montaj executate.

Totodată, că suma achitată conform facturii nr.-/06.05.2003 este justificată, reprezentând plată pentru restul lucrărilor de executat la 05.05.2003.

Toate reținerile sus-expuse, au făcut ca instanța de fond să aprecieze în sensul că, acțiunea reclamantei - " CONS" SRL, astfel cum a fost restrânsă,este fondată în parte, deoarece:

În calitate de executantă, desemnată prin contractul de construcții montaj nr.148/06.06.2002, reclamanta - " CONS" SRL a realizat la obiectivul "Dezvoltare Biconcesiune Renault" lucrări de bază, contractate conform devizului ofertă, în valoare de 43.005.491.928 ROL și lucrări suplimentare în valoare de 11.753.663.522 ROL.

Lucrările suplimentare convenite de părți și executate de reclamantă au fost determinate, prin expertiza tehnică imobiliară, pe baza măsurătorilor, a notelor de comandă suplimentare, a listei de lucrări neexecutate la data de 30.05.2003, a listelor de cantități de lucrări de bază, a proceselor-verbale de lucrări ascunse, precum și a fișei de control al calității.

Pentru lucrările efectuate suplimentar, expertiza a identificat pentru fiecare deviz lista de resurse, cantitățile și prețurile pentru materialele folosite.

În ceea ce privește valoarea lucrărilor, rezultă din cuprinsul raportului că, încheierea de deviz și tariful orar de manoperă de 50.000 ROL/oră se regăsesc în toate situațiile de plată întocmite de reclamantă și însușite de pârâta beneficiară.

Pârâta - " " SRL și-a îndeplinit numai în parte obligația de plată a prețului lucrărilor executate, achitând cu acest titlu, pentru lucrările de bază, suma de 39.688.273.372 ROL, iar pentru lucrările suplimentare, suma de 2.040.084.000 ROL.

Potrivit art.969 Cod civil, care consacră principiul forței obligatorii a contractului, "convențiile legal făcute au putere de lege între părțile contractante", și deoarece, în aplicarea aceluiași principiu, art.1073 cod civil "îndreptățește pe creditor să dobândească îndeplinirea exactă a obligației, iar în caz contrar, să pretindă despăgubiri", coroborat cu, clauzele contractului nr.148/2002, instanța de fond apreciază că, pârâta este ținută să plătească reclamantei, cu titlul de preț al lucrărilor, suma de 1.303.079,8 RON (13.030.798.078 ROL).

În referire la cererea de obligare a pârâtei la plata dobânzii legale aferente prețului lucrărilor, instanța apreciază în sensul respingerii acesteia, pentru următoarele considerente:

Reclamanta a solicitat obligarea pârâtei la plata sumei de 16.171.076.332 ROL (12.964.517.122 ROL cu titlul de preț și 3.206.559.210 ROL cu titlul de dobândă aferentă perioadei septembrie 2003-septembrie 2004.

Ulterior depunerii suplimentului la raportul de expertiză tehnică imobiliară, reclamanta și-a însușit suma stabilită prin acesta cu titlul de preț - 13.030.798.078 ROL - fără a mai înfățișa dovezi privind cuantumul dobânzii legale pe perioada vizată și nici un calcul al dobânzii, în raport de noul cuantum al creanței principale.

Instanța de fond, examinând probatoriul administrat în cauză, reține că cererea reconvențională formulată de pârâta - " " SRL, este fondată, în parte, deoarece:

Alăturat culpei pârâtei reconveniete în ceea ce privește nesocotirea obligației de plată a prețului, este și culpa reclamantei însăși pentru întreruperea activității pe șantier.

Astfel, reclamanta, care a motivat sistarea activității pe șantier la începutul lunii iunie 2003 de neîndeplinirea prestațiilor la care se îndatorase pârâta beneficiară, nu a urmat calea deschisă de art.14 din contract, sesizând instanța cu o cerere în reziliere abia în luna august 2004.

Constatând întrunite condițiile angajării răspunderii contractuale a reclamantei pentru daunele echivalente prețului lucrărilor de bază executate de beneficiară cu alte societăți, cuantificate la 450.069,2 RON (4.500.692.421 ROL), instanța admite acest capăt de cerere.

Reține instanța de fond că, este nefondat capătul de cerere din cererea reconvențională privind cererea de obligare a reclamantei la plata penalităților aferente perioadei cuprinse între data încetării lucrărilor și data de 25.06.2003, cuantificate inițial la suma de 7.691.885.800 ROL și restrânse la suma de 594.416,90 RON, pentru că, din redactarea art.11 lit.g din contract rezultă că, prin clauza penală invocată de pârâta reconvenientă, părțile au convenit să sancționeze depășirea de către constructor a termenului de execuție stabilit, iar nu și neexecutarea.

Or, pârâta impută reclamantei o neexecutare a obligației, prin părăsirea șantierului și nu o întârziere în îndeplinirea prestației contractuale.

Totodată, întrucât, astfel cum s-a reținut mai sus, față de volumul și valoarea lucrărilor de construcții-montaj executate, pârâtei îi incumbă obligația de plată a unei diferențe de preț, instanța de fond reține că, apar ca lipsite de suport și urmează a fi respinse cererile de obligare a reclamantei - " CONS" SRL la restituirea sumei de 400 RON și a sumei de 50.000 USD în echivalentul în lei din ziua plății.

Se apreciază de către instanța de fond că, este nefondat și va fi respins și capătul de cerere privind obligarea reclamantei la plata contravalorii materialelor, atât timp cât, proba cu expertiza administrată a evidențiat că, materialele de construcție sunt incluse în cantitățile de lucrări real executate, atât în lista lucrărilor de bază, cât și în lista lucrărilor suplimentare.

Împotriva acestei hotărâri, în termenau declarat apel,atât reclamanta - CONS SRL, cât și pârâta reconvenientă - SRL,criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie, astfel că, prinDecizia civilă nr.156/COM/08 octombrie 2008 Curtea de Apel Constanța - Secția comercială,admite apelul formulat de apelanta - CONS SRL P, respingând ca nefundat apelul formulat de apelanta pârâtă - SRL, schimbând în parte sentința apelată, în sensul că, pârâta este obligată să plătească către reclamanta suma de 725.931,97 lei, reprezentând dobânda legală calculată conform raportului de expertiză contabilă, cu consecința menținerii celorlalte dispoziții cuprinse în sentința apelată, cu privire la soluționarea cererii principale de chemare în judecată.

Pentru a aprecia de această manieră, instanța reține în esență că,

Referitor la apelul formulat de pârâta reconvenientă - SRL, analizat doar prin prisma motivelor invocate asupra modului de soluționare de către prima instanță a cererii principale, instanța reține caracterul său nefondat pentru următoarele considerente:

Apelanta pârâtă - SRL a criticat hotărârea pronunțată de judecătorul fondului pentru raționamentul, considerat eronat, în ceea ce privește stabilirea prețului datorat pentru lucrările executate de intimata reclamantă - CONS SRL, apreciind că instanța era datoare a lua în calcul doar procentul de lucrări realizate de executant și prețul ferm stabilit prin contractul de montaj nr. 148/2002 și actul adițional încheiat pentru lucrări suplimentare în valoare de 61 000 USD.

Nu poate fi reținut un astfel de raționament juridic în măsura în care acordul inițial de voință a fost modificat ulterior prin acte adiționale acceptate de ambele părți litigante, prin devize întocmite de executant și acceptate de beneficiar, precum și prin efectuarea unor lucrări suplimentare recunoscute de - SRL ori identificate de experții tehnico imobiliari ca fiind necesare în vederea finalizării obiectivului stabilit prin contractul de montaj nr. 148/2002.

Plecând de la contractul inițial și având în vedere ceea ce s-a executat, experții desemnați în cauză au identificat atât lucrările care au fost executate de - CONS SRL (defalcate în lucrări de bază și lucrări suplimentare), cât și prețul datorat de beneficiarul - SRL.

În raportul de expertiză tehnico imobiliară au fost evidențiate lucrările de bază, cuprinse inițial în anexele contractului de montaj nr. 148/2002, pentru care s-au calculat valorile de decontare, fiind totodată identificate și lucrările suplimentare care au fost executate de - CONS SRL, lucrări care au fost necesare în etapizarea construirii obiectivului contractat, pentru finalizarea investiției.

Astfel, lucrările necuprinse în contractul inițial, dar obligatoriu de executat pentru realizarea obiectivului "Dezvoltare biconcesiune - Renault" au fost evaluate de experții tehnico imobiliari la valoarea de 11 753 663 522 ROL, această sumă fiind suplimentară față de prețul ferm de 1 370 000 USD.

Prin urmare, procentul de 83,1% pe care-l reține apelanta pârâtă - SRL se referă la lucrările din lista contractată (anexă la contractul de montaj nr.148/2002), la care se adaugă și lucrările suplimentare identificate prin raportul de expertiză tehnico imobiliară, astfel că prețul pretins de reclamantă este atât cel pentru parte din lucrările de bază executate și neachitate (în cuantum de 3 317 218 556 ROL), cât și valoarea acestor lucrări suplimentare pentru care nu s-a plătit decât suma de 2 040 084 000 ROL.

În aceste condiții, este nefondată susținerea apelantei pârâte - SRL potrivit căreia nu mai datorează nici un preț pentru lucrările executate de - CONS SRL, caracterul sinalagmatic al convenției părților determinând obligația pârâtei de a achita reclamantei prețul stabilit pentru lucrările de care beneficiază pentru realizarea obiectivului contractat.

În ceea ce privește apelul formulat de reclamanta - CONS SRL, instanța de control reține în esență că, părțile litigante au încheiat contractul de construcții montaj nr. 148/06.06.2002, având ca obiect executarea lucrărilor necesare pentru edificarea obiectivului "Dezvoltare biconcesiune - Renault", stabilind etapele de execuție și sumele de bani ce urmau a fi achitate pentru aceste etape.

Apelanta reclamanta - CONS SRL a pretins că a efectuat lucrări ce au fost facturate spre decontare către intimata - SRL, fără însă ca aceste lucrări să fie achitate la termen.

Pentru o justă soluționare a cererii principale de chemare în judecată, prima instanță a încuviințat efectuarea expertizelor judiciare de specialitate, în vederea identificării lucrărilor ce au fost executate de - CONS SRL, suplimentar față de cele contractate inițial și pentru care s-a stipulat prețul ferm 1 309 000 USD, majorat ulterior cu suma de 61 000USD, precum și pentru determinarea scadenței fiecărei cheltuieli pretinse de apelanta reclamantă și neachitate în termen de către intimata pârâtă - SRL.

În condițiile în care ambele părți au încălcat clauzele convenționale în ceea ce privește modalitatea de îndeplinire a obligațiilor asumate de fiecare cocontractant, intervenind totodată și alte acte adiționale prin care s-au aprobat lucrări suplimentare și s-a convenit asupra stadiului lucrărilor și al plăților efectuate, expertizele tehnice efectuate în cauză au avut rolul de a identifica exact care au fost acele lucrări efectuate de - CONS SRL și neachitate de beneficiarul - SRL, precum și lucrările ce ar fi trebuit a fi realizate și pentru care apelanta pârâtă a avansat sume în vederea executării lor.

Plecând de la constatările cuprinse în rapoartele de expertiză depuse la dosarul de fond, prima instanță a reținut judicios că apelanta reclamantă - CONS SRL a efectuat atât lucrări de bază, identificate în contractul de montaj nr. 148/06.06.2002, în valoare de 43 005 491 928 ROL, cât și lucrări suplimentare ce au fost acceptate de beneficiar, pentru care s-a stabilit suma de 11 753 663 522 ROL.

În măsura în care aceste lucrări executate de - CONS SRL au fost recunoscute de - SRL, acordul de voință al părților fiind exprimat fără echivoc prin contractul inițial, precum și în cuprinsul actelor adiționale la acesta și al proceselor verbale de lucrări ascunse și devizelor aferente fiecărei lucrări, apelanta reclamantă, în calitate de creditor, era îndreptățită să pretindă plata prețului pentru ceea ce a executat la obiectivul "Dezvoltare Biconcesiune - Renault".

Astfel, în urma coroborării probelor administrate la instanța de fond, s-a reținut corect că lucrările efectuate de - CONS SRL (lucrări de bază și lucrări suplimentare) au fost estimate la suma de 58.727.428.822 ROL(43.005. 491.928 ROL + 11.753.663.522 ROL), iar beneficiara - SRL a achitat doar suma de 41.728.357.372 ROL, fiind astfel obligată în raport de prevederile art. 969 civ. la plata diferenței de preț de 13 030 797 078 ROL.

Pentru acest debit restant a fost efectuat un supliment la raportul de expertiză contabilă, în vederea determinării cuantumului dobânzii cuvenite pentru neîndeplinirea obligațiilor de plată la scadență, dat fiind faptul că în materie comercială dobânda curge de drept de la data exigibilității datoriilor (art.43 com.).

Instanța de apel reține că, reclamanta - CONS SRL este îndreptățită a pretinde de la intimata pârâtă - SRL dobânda calculată pentru neachitarea la scadență a sumei de 1. 303.080.RON (13.030.798.078 ROL), în cuantum de 725.931,97 RON, conform suplimentului raportului de expertiză contabilă depus la filele 73 - 79 din dosar și necontestat de părțile litigante.

Împotriva acestei hotărâri,a promovat recurs reclamanta - CONS SRL,criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie, pentru motivele prev.de art.304 pct.7 și pct.8 Cod pr.civilă, în a căror dezvoltare arată că, deși instanțele au reținut și culpa contractuală a pârâtei, recurenta a fost obligată la plata lucrărilor efectuate de terți, fără a se motiva în drept soluția sub acest aspect.

Cauza a fostînregistrată pe rolul Inaltei Curți de Casație și Justiție - Secția comercială sub nr-/29.12.2008, în care instanța supremă, pronunțăDecizia nr.1384/12 mai 2009, prin careadmite recursul, casând în parte decizia recurată, cu consecința trimiterii cauzei spre rejudecarea aceleiași instanțe, în vederea soluționării motivului 3 de apel,menținând celelalte dispoziții ale deciziei.

Pentru a aprecia de această manieră, instanța de control a reținut în esență că, motivarea deciziei recurate nu referă la critica relevată de recurentă constând în obligarea sa de către instanța de fond la plata lucrărilor efectuate de terți, în condițiile deja reținute, respectiv la pct.3 din motivele de apel, așa încât, în raport de prevederile art.304 pct.7 Cod pr.civilă, recursul a fost apreciat ca fondat, concluzionându-se în sensul neanalizării/nepronunțării cu privire la acest motiv de apel.

Primind cauza spre rejudecare,Curtea de Apel Constanța - Secția comercială a procedat la înregistrarea acesteia sub nr- din 11.06.2009.

Prin Concluzii scrise - CONS SRL, în referire la cel de-al treilea motiv de apel privind greșita soluționare a cererii reconvenționale formulată de - SRL, urmare căreia a fost obligată la plata sumei de 450.069,02 RON, reprezentând contravaloare lucrări executate de terți în favoarea reconvenientei, învederează că, soluția este greșită deoarece:

- lucrările pretins executate de terți la care se referă cererea reconvențională sunt ulterioare datei la care - CONS SRL a sistat lucrările de șantier, pe fondul neplății acestora de către beneficiar;

- prin expertiza tehnică - specialitate construcții, a rezultat că, apelanta a executat lucrările de bază în cuantum de 43.005.491.928 ROL și lucrările suplimentare în valoare de 11.753.663.522 rol, iar pârâta a achitat până la momentul sistării suma de 39.688.273.372 ROL - lucrări de bază și 2.040.084.000 ROL - lucrări suplimentare, rezultând o diferență de plată în sumă totală de 13.030.798.078 ROL;

- instanța de fond a reținut culpa pârâtei în ce privește sistarea lucrărilor în șantier deoarece, suspendarea a avut la bază neplata contravalorii lucrărilor real executate;

- pe fondul propriei culpe contractuale, nesocotind principiul "nemo auditur propriam tulpitudinem allegand", instanța de fond a gratificat pârâta reconvenientă cu suma de 450.069,02 RON, reprezentând lucrări pretins executate de terți, ulterior sistării de către - CONS SRL a execuției; în acest mod deși reclamanta nu a încasat nici o sumă de bani în plus față de ceea ce s-a executat, a fost totuși obligată să achite prestații ulterioare efectuate de terți și care nu au nici o legătură cu ceea ce s-a convenit inițial;

- este exclusă varianta unei culpe comune (concomitente) a părților contractului de antrepriză, aceasta pentru că, devreme ce instanța a considerat justificată suspendarea de către - CONS SRL a lucrărilor pentru neplata acestora (13.030.798.078 ROL), logic și legal nu putea considera culpabilă necontinuarea lucrărilor până la executarea în totalitate a contractului inițial;

- suma de 450.069,20 RON reprezintă lucrări pe care beneficiarul a fost liber să le comande după cum a dorit, fără ca acestea să aibă vreo legătură cu contractul inițial; nu s-a făcut dovada achitării contravalorii acestora de către terți.

Se solicită admiterea apelului, cu consecința schimbării în parte a sentinței apelate și, pe fond respingerea cererii reconvenționale prin care a fost obligată la plata daunelor echivalente prețului lucrărilor executate de terți.

Examinând actele și lucrările dosarului, în respectarea disp. art.305 al.1 Cod pr.civilă, conform cărora "În caz de casare hotărârile instanței de recurs asupra problemelor de drept dezlegate și asupra necesității administrării unor probe sunt obligatorii pentru judecătorii fondului",Curtea apreciază în sensul admiterii apelului formulat de apelanta pârâtă - CONS SRL P, în referire la soluționarea motivului 3 de apel, ca fondat, prin aplicarea disp.art.296 Cod pr.civilă.

Pentru a aprecia de această manieră, Curtea are în vedere următoarele:

La data de 06.06.2002 - CONS SRL în calitate de executant și - SRL în calitate de beneficiar, au perfectat contractul nr.148 al cărui obiect l-a constituit executarea lucrărilor de construcții-montaj la obiectivul "Dezvoltare biconcesiune -Renault", stabilind valoarea lucrărilor de construcții-montaj la suma de 1.309.000 USD cu TVA inclus, pentru ca, în art.8 să se fi convenit asupra plății de către beneficiar a unui avans în sumă de 400.000 USD, în termen de 15 zile de la semnarea contractului, și prezentarea unei scrisori de garanție bancară pentru diferența de valoare.

Prin același contract, părțile au convenit asupra împrejurării ca lucrările să fie decontate pe bază de facturi emise lunar de executant, la data de 20 fiecărei luni, însoțite de procese verbale de recepție preliminară, din care să reiasă volumul lucrărilor și calitatea acestora, precum și obligațiile și drepturile ce incumbau fiecăreia dintre părți.

Curtea reține că, prin acte adiționale și note de conciliere succesive, părțile au convenit asupra stadiului lucrărilor realizate, asupra lucrărilor suplimentare, asupra plăților și a termenelor de execuție.

În atare situație, în mod greșit instanța de fond a apreciat că, în speță pot fi reținute ca fiind întrunite condițiile angajării răspunderii contractuale ale apelantei-reclamante pentru daunele echivalente prețului pentru lucrările de bază executate de beneficiară cu alte societăți, cuantificate la 450.069,2 RON, admițând acest capăt de cerere din cererea reconvențională deoarece, pretenția pârâtei - intimate, nu a fost probată în sensul art.1169 Cod civil.

Astfel, așa după cum rezultă din cererea privind încuviințarea probelor depusă la dosar de apelantă la data de 24 martie 2005, (fila 197 vol.II dos.fond), s-a solicitat intimatei pârâte a produce dovezi prin depunerea unor acte în circumstanțiere, privind valoarea lucrărilor achitate către alte societăți, contractele încheiate cu alte societăți, agrearea acelor societăți de către finanțatorul lucrării - BRD -, fără însă a se fi dat curs unei astfel de solicitări.

Pe de altă parte, atât timp cât, s-a stabilit cu certitudine că, derularea contractului intervenit între părți a fost împiedicată de întârzierile la plată a lucrărilor executate, recepționate de intimată - fapt atestat prin corespondența inițiată de apelantă și care a avut ca obiect permanent neplata sumelor restante - este de principiu că, pârâta nu poate pretinde celeilalte părți să-și execute obligațiile contractuale, aceasta putând opune excepția de neexecutare.

Că situația de fapt este aceasta, rezultă și din modul în care a fost redactat art.14 din contractul privind executarea lucrărilor de construcții - montaj, perfectat de părți sub nr.148/06.06.2002, potrivit cu care: "Dacă în timpul derulării contractului se constată că una din părți nu respectă obligațiile stabilite prin contract, cealaltă parte poate solicita în scris luarea măsurilor de soluționare a situațiilor apărute. În cazul în care partea în culpă nu răspunde favorabil, partea păgubită poate cere rezilierea contractului cu daune interese, cu un preaviz de 10 zile".

Curtea reține inexistența unei culpe comune/concomitente a părților contractului de antrepriză, aceasta pentru că, odată ce instanța a considerat justificată suspendarea de către - CONS SRL a lucrărilor de șantier (lucrări contractate inițial și lucrări suplimentare), pentru neplata acestora, nu poate considera culpabilă necontinuarea lucrărilor, până la executarea în totalitate a contractului inițial.

Împrejurarea că ulterior sistării lucrărilor, intimata în funcție de resursele financiare a efectuat lucrări cu alți executanți, nesocotește principiul relativității efectelor contractului.

Pentru toate considerentele sus-expuse, admițând apelul promovat de - CONS SRL în temeiul art.296 Cod pr.civilă, Curtea schimbă în parte sentința apelată, în sensul că, respinge ca nefondată, în totalitate cererea reconvențională formulată de - SRL, menținând celelalte dispoziții cuprinse în sentința apelată.

PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Admite apelul comercial formulat de apelanta reclamantă și intimată - CONS SRL, cu domiciliul în-, județ P, - CONS SRL prin administrator judiciar, cu sediul în-,.4..2, județ P și prin A &, cu sediul în-,.4, cam.406, județ P, împotriva Sentinței civile nr.5396/COM din 19 octombrie 2007 pronunțată de Tribunalul Constanța în dosar nr-, având ca obiect pretenții.

Schimbă în parte Sentința nr.5396/COM din 19.10.2007 pronunțată de Tribunalul Constanța în dosarul nr-, în sensul respingerii ca nefondată a cererii reconvenționale formulată de - SRL.

Menține celelalte dispoziții ale sentinței apelate.

Definitivă.

Cu recurs în termen de 15 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședința publică de la 10 2009.

Președinte,

- -

Judecător,

- -

Grefier,

- -

Red.hot.jud.-

Dact.DS - 6 ex.

Președinte:Georgiana Pulbere
Judecători:Georgiana Pulbere, Claudiu Răpeanu

Vezi şi alte speţe de drept comercial:

Comentarii despre Spete pretentii comerciale. Decizia 167/2009. Curtea de Apel Constanta