Spete pretentii comerciale. Decizia 486/2008. Curtea de Apel Bucuresti
Comentarii |
|
Dosar nr-
Număr în format vechi 352/2007
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI -SECȚIA A V-A COMERCIALĂ
Decizia comercială nr.486
Ședința publică de la 17.11.2008
Curtea compusă din:
PREȘEDINTE: Iulica Popescu
JUDECĂTOR 2: Maria Speranța Cornea
Grefier - -
*************
Pe rol soluționarea apelului formulat de apelanta AUTORITATEA PENTRU VALORIFICAREA ACTIVELOR STATULUI, în contradictoriu cu intimata ASOCIAȚIA SALARIAȚILOR ȘI MEMBRILOR CONDUCERII - SA, împotriva sentinței comerciale nr.8867/24.10.2006, pronunțată de Tribunalul București - Secția a VI-a Comercială, în dosarul nr-.
La apelul nominal făcut în ședință publică nu se prezintă părțile.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de grefier, care învederează Curții lipsa părților, faptul că apelanta a depus la dosar precizări, iar intimata a depus la dosar o cerere și acte anexe, precum și faptul că ambele părți au solicitat judecarea cauzei în lipsă conform disp.art. 242 pct.2 civ.
Curtea constată cauza în stare de judecată și o reține spre soluționare.
CURTEA,
Prin sentința comercială nr. 8867 din 24.10.2006 pronunțată de Tribunalul București - Secția a VI a Comercială, instanța admis în parte acțiunea formulată de reclamanta AUTORITATEA PENTRU VALORIFICAREA ACTIVELOR STATULUI B în contradictoriu cu pârâta ASOCIAȚIA SALARIAȚILOR și MEMBRILOR CONDUCERII - - SA și a obligat pârâta la plata următoarelor sume cu titlu de daune - interese: -963.562.718 Rol - dobândă aferentă ratelor 3-6; -4.244.400.000 rol penalități ca urmare a nerealizării obligațiilor privind investițiile; - 556.765.213 rol dividende aferente anilor 1998, 1998; -2.160.919.046 Rol penalități aferente neachitării ratelor 2-6 și 6.000.000 rol cheltuieli de judecată, reținând în esență faptul că pârâta nu și-a executat propriile obligații astfel cum au fost prevăzute în contractul de vânzare - cumpărare de acțiuni nr. 172/3.04.2008.
Împotriva acestei sentințe comerciale, reclamanta în termenul legal prevăzut de dispozițiile articolului 284 alineat 1 Cod procedură civilă a declarat apel, pentru soluționarea căruia la Curtea de APEL BUCUREȘTI - Secția a a Comercială la data de 6.02.2007 a fost înregistrat Dosarul nr-.
Apelanta reclamantă consideră că sentința atacată este nelegală, deoarece instanța de fond în mod greșit atunci când a încuviințat efectuarea unei expertize contabile, a respins o parte dintre obiectivele propuse de reclamantă, ajungând astfel la pronunțarea unei soluții eronate prin care acțiunea formulată a fost admisă numai în parte.
Intimata legal citată a formulat întâmpinare (precizări fila 12) prin care solicită respingerea apelului ca nefondat.
La termenul din 25.06.2007, Curtea în baza dispozițiilor articolului 129 alineat 5 Cod procedură civilă raportat la articolul 21 alineat 2 și 3 din OG nr. 25/2002 a încuviințat apelantei efectuarea unei noi expertize contabile care să stabilească cuantumul prejudiciului cauzat, calcularea daunelor - interese cuvenite apelantei și determinarea valorii de piață a acțiunilor emise de societate la data privatizării (vezi fila 27), raport depus la data de 16.11.2007 (fila 38).
La termenul din 21.01.2008, apelanta a formulat obiecțiuni la raportul de expertiză (fila 45) la care expertul a răspuns la data de 15.09.2008 (fila 67).
Nu au mai fost administrate alte probe.
Curtea, verificând legalitatea lucrărilor dosarului de fond potrivit dispozițiilor articolului 295 alineat 1 Cod procedură civilă și în raport de concluziile noului raport de expertiză întocmit în baza dispozițiilor articolului 292 alineat 1 teza finală Cod procedură civilă, constată că apelul este nefondat pentru următoarele motive:
La data de 3.04.1998 între părți s-a încheiat contractul de vânzare - cumpărare de acțiuni nr. 172 având drept obiect vânzarea pachetului de acțiuni reprezentând 54,56% din valoarea capitalului social al societății privatizare SC - SA.
Prin acest contract intimata și-a asumat obligația, conform articolelor 3 și 4, să achite prețul de 11.358.402.000 rol din care 2.785.262.000 rol avans, iar restul de 8.973.137.000 rol în nouă rate semestriale.
Dobânda anulată pentru suma de 8.973.140.000 lei a fost stabilită de părți la 10%/an, urmând a fi achitată în intervalul de timp cuprins de la data semnării contractului și până la data scadenței fiecărei rate.
Termenele de plată al ratelor a fost modificat prin actele adiționale nr. 29.06.1999 și 28.09.2000, prin cel din urmă introducându-se și un pact comisoriu de gradul IV potrivit căruia contractul se desființează de drept în ipoteza în care cumpărătorul nu achită la scadență două rate succesive, cu dreptul vânzătorului de a reține din sumele plătite de cumpărător dobânzile și penalitățile scadente la data desființării contractului.
Prin sentințele civile nr. 5244/22.06.2001 și 8403/31.10.2001, intimata a fost obligată la plata sumei de 100.000.000 rol cu titlu de penalități aferente ratei nr.2 care a fost integral achitată la 3.05.1999 și respectiv la plata ratei nr.2, a dobânzii și a penalităților aferente calculate până la data de 15.09.2001.
Întrucât intimata nu a achitat la scadență ratele 3-5 apelanta a notificat acesteia prin adresa nr. SG/2899/3.07.2003 rezoluțiunea contractului în baza pactului comisoriu înscris în actul adițional din 28.09.2000, înscrindu-se din nou ca acționar al societății privatizate cu numărul de acțiuni neplătite.
Având în vedere dispozițiile articolului 21 alineat 1 din OG nr.25/2002 modificat, instanța de fond în baza raportului de expertiză contabilă efectuat a calculat sumele datorate de intimat cu titlu de daune interese, care nu au fost acoperite prin sentința civilă nr. 8403/31.10.2001, pe perioada cuprinsă între data de 15.09.2001 (când au fost deja acordate penalitățile aferente ratei nr. 2) și data reînregistrării apelantei ca acționar.
În raport de concluziile primului raport de expertiză, noua expertiză contabilă efectuată în faza procesuală a apelului nu aduce elemente noi menite a convinge Curtea de faptul că intimata datorează, în plus de ce a stabilit instanța de fond, alte sume de bani cu titlu de daune interese.
Astfel, expertul contabil în răspunsul dat (fila 40) obiectivelor încuviințate de instanță a precizat că avansul în cuantum de 2.385.262.000 rol a fost achitat de intimată până la data de 14.08.1998 iar penalități de în cuantum de 408.533.382 rol au fost virate prin OP nr.7/28.10.2008 și că din cauza lipsei documentelor(balanțe contabile în perioada derulării contractului de privatizare, respectiv 3.04.1998 - 6.10.2003), pe care avea obligația să le pună la dispoziție, nu s-a putut calcula un eventual prejudiciu cauzat de către intimată (apelantei sau societății privatizare, ca urmare a tranzacțiilor și a vânzărilor de active efectuate în această perioadă (filele 72-73 dosar apel).
Referitor la calcularea daunelor interese în lipsa documentelor menționate precum și a rapoartelor comisiei de cenzori cu privire la gradul de realizare a investițiilor, același expert contabil consideră că nu poate aprecia existența unui eventual prejudiciu și nici cuantumul despăgubirilor.
Față de toate aceste aspecte, întrucât apelanta nu a reușit să-și dovedească susținerile(articolele 1169 - 1170 Cod civil); Curtea în baza dispozițiilor articolului 296 Cod procedură civilă va respinge apelul ca nefondat, menținând dispozițiile instanței de fond ca legale și temeinice.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge, ca nefondat, apelul declarat de apelanta AUTORITATEA PENTRU VALORIFICAREA ACTIVELOR STATULUI, cu sediul în B,--11 sector 1,în contradictoriu cu intimata ASOCIAȚIA SALARIAȚILOR ȘI MEMBRILOR CONDUCERII - SA, cu sediul în, sat, Str. -, nr. 1, Județ B, împotriva sentinței comerciale nr.8867/24.10.2006, pronunțată de Tribunalul București - Secția a VI-a Comercială, în dosarul nr-.
Cu recurs în 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică azi 17.11.2008.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR
GREFIER
Red.Jud.
Tehnored.
4 ex.
2.12.2008
Tribunalul București - Secția a VI a Comercială
Judecător fond:
Președinte:Iulica PopescuJudecători:Iulica Popescu, Maria Speranța Cornea