Spete pretentii comerciale. Decizia 573/2008. Curtea de Apel Bucuresti
Comentarii |
|
Dosar nr- (Număr în format vechi 639/2008)
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI - SECȚIA A VI-A COMERCIALĂ
DECIZIE COMERCIALĂ Nr. 573
Ședința publică de la 16 Mai 2008
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Iulia Manuela Cîrnu I-- -
JUDECĂTOR 2: Alecsandrina Rădulescu
JUDECĂTOR 3: Rodica
GREFIER -
Pe rol soluționarea recursului declarat de recurenta MINISTERUL DEZVOLTĂRII, LUCRĂRILOR PUBLICE SI LOCUINȚELOR împotriva deciziei comerciale nr. 13 din 13.02.2008 pronunțată de Tribunalul București - Secția a VI a Comercială în dosarul nr- în contradictoriu cu intimata SC SRL.
La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă recurenta prin consilier juridic, cu delegație la dosar, lipsă fiind intimata.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier după care:
Curtea acordă recurentei cuvântul pe probe.
Recurenta prin consilier juridic solicită în susținerea recursului proba cu înscrisuri.
Curtea, deliberând, asupra probei cu înscrisuri constată concludentă, pertinentă și utilă soluționării cauzei și în temeiul art.305 proc.civilă încuviințează recurentei în susținerea recursului proba cu înscrisuri.
Recurenta prin consilier juridic depune la dosar un set de înscrisuri.
Nemaifiind cereri de formulat și probe de administrat constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul pe cererea de recurs.
Recurenta prin consilier juridic solicită admiterea recursului așa cum a fost formulat, casarea deciziei civile atacate și trimiterea spre rejudecare aceleiași instanțe. Se arată că instanța care a pronunțat sentința atacată nu a ținut cont de natura actului juridic dedus judecății.
CURTEA
Deliberând asupra recursului comercial d e față, reține următoarele:
Prin acțiunea înregistrată pe rolul Judecătoriei Sectorului 1 B la data de 17.07.2007 reclamantul Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Locuințelor a chemat în judecată pe pârâta, solicitând instanței ca prin hotărârea pe care o va pronunța, să dispună obligarea pârâtei la plata sumei de 131.152 lei, reprezentând finanțare necuvenit încasată în baza contractului de garant RO 0007.02.02.01.2010, precum și a penalităților de întârziere calculate până la data efectuării plății, cu obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.
Prin sentința civilă nr.11755/11.09.2007, Judecătoria Sectorului 1 Bar espins acțiunea formulată ca neîntemeiată.
Împotriva acestei sentințe a declarat apel, reclamanta, apel înregistrat la data de 05.11.2007, pe rolul Tribunalului București - Secția a VI-a Comercială.
Prin decizia comercială nr.13A pronunțată la data de 13.02.2008, Tribunalul București - Secția a VI-a Comercială a admis excepția tardivității apelului, respingând apelul ca tardiv declarat.
Pentru a pronunța această decizie, tribunalul a reținut că, potrivit art.284 Cod procedură civilă, termenul de apel este de 15 zile de la comunicarea hotărârii, termen imperativ și absolut, ce se calculează pe zile libere, conform art.101 Cod procedură civilă. Instanța de apel a apreciat că, în speță, hotărârea a fost comunicată la data de 02.10.2007 conform procesului-verbal de predare-primire, astfel încât termenul de apel s-a împlinit la data de 18.10.2007, or, apelantul a depus apelul la serviciul registratură al instanței de fond la data de 22.10.2007.
Totodată, instanța de apel a apreciat că în speță nu se aplică art.104 Cod procedură civilă, întrucât apelantul nu a probat expedierea apelului prin serviciul poștal, borderoul depus ce poartă data de 17.10.2007, fiind un înscris ce emană de la apelant.
Împotriva acestei decizii a declarat recurs apelantul, recurs înregistrat pe rolul Curții de APEL BUCUREȘTI - Secția a VI-a Comercială la data de 31.03.2008.
În motivarea recursului declarat, recurentul a arătat că sentința de fond a fost comunicată apelantului la data de 02.10.2007, iar apelul a fost depus cu Poșta Militară la data de 17.10.2007, astfel cum rezultă din borderoul emis de această instituție. Așadar, a arătat recurentul, borderoul în cauză nu emană de la apelant, cum greșit a reținut instanța de apel.
Recurentul a mai arătat că instanța de apel nu s-a pronunțat pe excepția necompetenței materiale.
Totodată, au fost invocate motive care vizează fondul cauzei fiind reiterată în fața instanței de recurs, motivarea din cererea de apel.
Examinând actele și lucrările dosarului, prin prisma motivelor de recurs formulate, văzând și dispozițiile art.104 Cod procedură civilă, Curtea reține că recursul declarat este întemeiat pentru următoarele considerente:
Conform art.102 Cod procedură civilă: "Termenele încep să curgă de la data comunicării actelor de procedură dacă legea nu dispune altfel", iar potrivit art.104 Cod procedură civilă: "Actele de procedură trimise prin poștă instanțelor judecătorești se socotesc îndeplinite în termen dacă au fost predate recomandat la oficiul poștal înainte de împlinirea lui".
Din analiza actelor și lucrărilor dosarului, Curtea reține că sentința instanței de fond a fost comunicată recurentului la data de 02.10.2007, conform procesului-verbal de la fila 41 din dosarul Judecătoriei Sectorului 1, iar cererea de apel a fost depusă prin intermediul serviciului poștal, fapt ce rezultă din plicul atașat cererii de apel (fila 5 din dosarul instanței de apel), iar nu direct la registratura instanței de fond, cum greșit a reținut instanța de apel.
Curtea mai reține că prin înscrisurile depuse la filele 14-16 din dosarul de recurs, recurentul a făcut dovada depunerii cererii de apel în termenul legal, prevăzut de art.102 Cod procedură civilă, respectiv la data de 17.10.2007, înscrisurile în cauză fiind emise de un oficiu poștal, iar nu de către recurentul-apelant, cum greșit s-a reținut de către instanța de apel.
Pentru considerentele mai sus invocate, reținând că apelul a fost declarat la data de 17.10.2007, deci în termenul legal prevăzut de art.102 Cod procedură civilă, Curtea, în baza art.304 pct.9 raportat la art.305 Cod procedură civilă coroborat cu art.101, 102, 103 și 104 Cod procedură civilă, va admite recursul declarat, va casa sentința atacată și va trimite cauza spre rejudecare aceleiași instanțe.
În baza art.315 Cod procedură civilă, Curtea pune în vedere tribunalului să analizeze cu prioritate excepția necompetenței materiale, față de dispozițiile art.2 pct.1 lit.a Cod procedură civilă raportat la art.158 Cod procedură civilă.
Cât privește motivele invocate pe fondul cauzei, Curtea apreciază că acestea nu pot fi analizate de către instanța de recurs, atâta timp cât instanța de apel nu a soluționat pricina în fond, urmând a fi avute în vedere la judecata apelului.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de recurentul MINISTERUL DEZVOLTĂRII, LUCRĂRILOR PUBLICE ȘI LOCUINȚELOR, împotriva deciziei comerciale nr.13 A din 13.02.2008 pronunțată de Tribunalul București - Secția a VI-a Comercială în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimata
Casează decizia atacată și trimite cauza spre rejudecare aceleiași instanțe.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică azi, 16.05.2008.
Președinte, Judecător, Judecător,
Dr. I
Grefier,
-
Red.Jud. - 23.05.2008
Tehnored. - 2.06.2008/Nr.ex.: 2
Apel: Tribunalul București -Secția a VI-a Comercială/Președinte: /Judecător:
Președinte:Iulia Manuela CîrnuJudecători:Iulia Manuela Cîrnu, Alecsandrina Rădulescu, Rodica