Angajarea raspunderii legea insolventei 85 2006. Decizia 571/2008. Curtea de Apel Bucuresti
| Comentarii |
|
Dosar nr- (Număr în format vechi 604/2008)
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI - SECȚIA A VI-A COMERCIALĂ
DECIZIE COMERCIALĂ Nr. 571
Ședința publică de la 16 Mai 2008
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Iulia Manuela Cîrnu I-- -
JUDECĂTOR 2: Alecsandrina Rădulescu
JUDECĂTOR 3: Rodica
GREFIER -
Pe rol soluționarea recursului declarat de recurenții G și împotriva sentinței comerciale nr. 412 din 30.01.2008 pronunțată de Tribunalul București - Secția a VII a Comercială în dosarul nr- în contradictoriu cu intimații ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE SECTOR 6, -UT 370, SPFPL SECTOR 6, SC SA PRIN LICHIDATOR JUDICIAR.
La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă intimata U T 370 prin consilier juridic G, cu delegație la dosar, lipsă fiind recurenții și ceilalți intimați.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează că la dosar s-a depus prin Serviciul Registratură din partea recurenților chitanțele de plata a taxei legal datorate, precum și cereri pentru lipsa de apărare, iar din partea intimatei SC SA prin lichidator cerere de judecare a cauzei în lipsă, conform art. 242 alin.2 proc.civilă. Se mai arată că intimata U T 370 depus întâmpinare în două exemplare.
Intimata U T 370 prin consilier juridic solicită respingerea cererilor recurenților pentru lipsă de apărare.
Curtea, față de dispozițiile art.156 alin.1 proc.civilă respinge ca nefondate cererile recurenților pentru lipsă de apărare, întrucât acestea sunt nemotivate, citații fiind comunicate la data de 4 aprilie 2008.
Nemaifiind cereri de formulat și nici probe de administrat constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul pe recurs.
Intimata UT3 70 prin consilier juridic solicită respingerea recursului ca neîntemeiat.
CURTEA
Deliberând asupra recursului civil de față, reține următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului București - Secția a VII-a Comercială, la data de 20.03.2002, creditoarea Administrația Finanțelor Publice Sector 6 solicitat atragerea răspunderii patrimoniale a administratorului debitoarei, iar prin cererea înregistrată la data de 15.04.2002 creditoarea a solicitat atragerea răspunderii patrimoniale a lui G, și, în temeiul art.124 lit.d din Legea nr.64/1995.
Prin sentința comercială nr.402/04.03.2005, Tribunalul București - Secția a VII-a Comercială a admis aceste cereri și a obligat pârâții la suportarea pasivului societății debitoare.
Pârâții G și au invocat excepția perimării cererii și excepția prematurității cererii, întrucât bunurile din averea debitoarei nu au fost valorificate în totalitate. Totodată, a fost invocată excepția prescripției extinctive a celor două cereri de atragere a răspunderii patrimoniale.
Prin sentința comercială nr.412/30.01.2008, Tribunalul București - Secția a VII-a Comercială a respins excepțiile prematurității, perimării și prescripției extinctive ca neîntemeiate și a admis cererile formulate de creditoare, obligând pârâții la suportarea pasivului societății debitoare.
Împotriva acestei sentințe au declarat recurs pârâții G și, recurs înregistrat pe rolul Curții de Apel București - Secția a VI-a Comercială, la data de 26.03.2008.
În motivarea recursului declarat, recurenții au arătat că sentința atacată nu este motivată, cuprinzând motive străine de natura pricinii, cele trei excepții invocate de reclamanții-pârâți nefiind practic motivate de instanța de fond.
Pe fondul cauzei, recurenții au arătat că aspectele reținute de instanța de fond sunt contrazise de materialul probator administrat.
Sub acest aspect, recurenții au arătat că raportul lichidatorului se referea la administratorii în funcție la data întocmirii raportului de către lichidator, respectiv 2001, iar nu și la recurenții care cesionaseră acțiunile lor încă din 28.04.1999, după anul 1999 răspunderea juridică revenind exclusiv administratorului unic,.
La data de 29.09.1999, au arătat recurenții, au predat întreaga contabilitate a debitoarei pe perioada 1993 - 28.09.1999, administratorului unic, conform procesului-verbal încheiat cu acesta, fapt recunoscut de pârâtul în fața instanței.
Pe de altă parte, au învederat recurenții, în cauză nu s-a dovedit existența unei legături de cauzalitate între neținerea contabilității conform legii și starea de insolvență a debitoarei, condiție strict necesară conform art.138 din Legea nr.85/2006.
Faptul că instanța de fond a anulat contractul de vânzare-cumpărare a unui imobil al debitoarei către, unde asociat unic era, acționară a debitoarei, nu poate fi considerat motiv pentru atragerea răspunderii patrimoniale conform art.138 din Legea nr.85/2006, nefiind prevăzut expres de lege.
Recurenții au mai arătat că, în speță, creditoarea Administrația Finanțelor Publice Sector 6 B nu a formulat cererea în contradictoriu cu recurenții-pârâți G și, cererea acestei creditoare vizând exclusiv atragerea răspunderii administratorului.
Examinând actele și lucrările dosarului, prin prisma motivelor de recurs formulate, văzând și dispozițiile art.3041Cod procedură civilă, Curtea reține că recursul declarat este întemeiat, pentru următoarele considerente:
Răspunderea organelor de conducere a debitoarei se analizează ca fiind o formă a răspunderii civile delictuale, literatura și practica judiciară fiind unanime sub acest aspect, iar Legea nr.85/2006 privind insolvența, de modificare a Legii nr.64/1995, republicată, lege aplicabilă în speță, nu aduce nici o modificare sub acest aspect.
Unul dintre argumentele juridice importante invocate în susținerea răspunderii civile este acela că art.72 din Legea nr.31/1990, republicată, care face trimitere la dispozițiile Codului civil privitoare la mandat, respectiv, art.1540 Cod civil, vizează exclusiv raporturile juridice dintre administratori și societatea debitoare.
Așadar, administratorii răspund în condițiile reglementate de contractul de mandat,dar numai față de societate, dispozițiile legale fiind speciale și de strictă interpretare, neputând fi extinse prin analogie.
Reținând teza răspunderii civile delictuale, față de argumentele logico-juridice expuse anterior, Curtea apreciază că instanța de fond putea admite cererile de atragere a răspunderii patrimoniale formulate împotriva recurenților doar dacă ar fi constatat ca dovedite toate elementele răspunderii civile delictuale, respectiv: culpa, fapta ilicită, prejudiciul și legătura de cauzalitate dintre acestea din urmă.
Or, din examinarea materialului probator administrat în cauză, Curtea reține că în speță nu a fost făcută dovada acestor elemente a căror îndeplinire este impusă cumulativ de lege, cu atât mai mult cu cât, anterior deschiderii procedurii insolvenței împotriva debitoarei, recurenții-pârâți cesionaseră acțiunile deținute.
În plus, nu s-a probat în cauză că neținerea contabilității conform legii în perioada anterioară datei de 29.09.1999, a determinat intrarea societății debitoare în faliment, nefiind astfel dovedită legătura de cauzalitate.
Pe de altă parte, încălcarea dispozițiilor Legii nr.82/1992 privind contabilitatea poate să atragă alte sancțiuni, în condițiile dispozițiilor legale menționate.
Curtea mai reține că la fila 137 din dosarul de faliment se află cererea de atragere a răspunderii patrimoniale formulată de creditoarea Administrația Finanțelor Publice Sector 6, cerere formulată exclusiv în contradictoriu cu pârâtul, nu și cu pârâții - recurenți în cauza de față, astfel cum greșit a reținut instanța de fond.
Faptul că la data de 31.05.1999 s-a încheiat contractul de vânzare-cumpărare nr.1024, prin care bunuri din patrimoniul societății debitoare au trecut în patrimoniul unei alte societăți în care este asociat unic, nu poate fi reținutut singuli, drept motiv de admitere a cererii de atragere a răspunderii patrimoniale a recurenților, fiind cel mult un început de probă scrisă care pentru a forma convingerea instanței trebuie coroborat cu alte mijloace de probă, administrate în cauză, cu atât mai mult cu cât prin sentința nr.1351/12.10.2004, s-a dispus anularea acestui contract, conform art.44 din Legea nr.64/1995, republicată, legiuitorul înțelegând să instituie o altfel de sancțiune pentru încheierea actelor frauduloase.
Cât privește motivele de recurs invocate cu privire la cele 3 excepții invocate de către pârâți, Curtea reține că acestea sunt nefondate, din analiza sentinței de fond nereieșind că judecătorul sindic nu a motivat soluția de respingere a excepțiilor invocate, lungimea argumentelor juridice reținute în motivarea acțiunii neechivalând cu nemotivarea.
Pentru considerentele mai sus invocate, Curtea va admite recursul, va modifica în parte sentința atacată, în sensul că va respinge cererea de atragere a răspunderii patrimoniale, ca nefondată, față de pârâții G și, în baza art.304 pct.9 Cod procedură civilă raportat la art.312 Cod procedură civilă,văzând și dispozițiile art.138 din Legea nr.85/2006, republicată, menținând celelalte dispoziții ale sentinței atacate.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de recurenții G și împotriva sentinței comerciale nr.412 din 30.01.2008 pronunțată de Tribunalul București - Secția a VII-a Comercială în dosarul nr- în contradictoriu cu intimații ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE SECTOR 6, -UT 370, SPFPL SECTOR 6, prin lichidator judiciar.
Modifică în parte sentința atacată, în sensul că, pe fond, respinge cererea de atragere a răspunderii patrimoniale ca nefondată, față de pârâții și
Menține celelalte dispoziții ale sentinței atacate.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică azi, 16.05.2008.
Președinte, Judecător, Judecător,
Dr. I
Grefier,
-
Red.Jud. - 23.05.2008
Tehnored. - 2.06.2008
Nr.ex.: 2
Fond: Tribunalul București - Secția a VII-a Comercială
Președinte:
Președinte:Iulia Manuela CîrnuJudecători:Iulia Manuela Cîrnu, Alecsandrina Rădulescu, Rodica
