Recurs incheiere judecator delegat Registrul Comertului. Decizia 575/2008. Curtea de Apel Bucuresti

Dosar nr- (Număr în format vechi 668/2008)

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL BUCUREȘTI - SECȚIA A VI-A COMERCIALĂ

DECIZIE COMERCIALĂ Nr. 575R

Ședința publică de la 16 Mai 2008

Completul compus din:

PREȘEDINTE: Iulia Manuela Cîrnu I-- -

JUDECĂTOR 2: Alecsandrina Rădulescu

JUDECĂTOR 3: Rodica

GREFIER -

Pe rol soluționarea recursului declarat de recurenta - - SRL împotriva încheierii judecătorului delegat la din data de 18.03.2008 pronunțată în dosarul nr. - din 14.03.2008 în contradictoriu cu intimata OFICIUL NAȚIONAL REGISTRULUI COMERTULUI -PRIN - OFICIUL REGISTRULUI COMERTULUI DE PE LÂNGĂ TRIBUNALUL BUCUREȘTI.

La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă recurenta prin consilier juridic, cu delegatie la dosar, lipsă fiind intimata.

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează că la dosarul cauzei s-a depus prin Serviciul Registratură din partea intimatei întâmpinare, în două exemplare și un set de înscrisuri, într-un singur exemplar.

Curtea revine asupra măsurii cu privire la achitarea taxei judiciare de timbru, având în vedere că taxa legal datorată este achitată, recipisa de consemnare aflându-se la fila 2 din dosar.

Curtea, în temeiul art. 96. proc.civilă comunică recurentei prin reprezentant un exemplar al întâmpinării aflate la fila 7 din dosar, urmând ca filele dosarului să fie renumerotate.

Recurenta prin consilier juridic arată că alte cereri nu mai are de formulat și nici probe de administrat solicitând cuvântul pe recursul declarat.

Nemaifiind cereri de formulat și nici probe de administrat constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul pe recurs.

Recurenta prin consilier juridic solicită admiterea recursului așa cum a fost formulat, casarea încheierii judecătorului delegat și pe fond admiterea cererii de mențiuni privind schimbarea sediului social, fără cheltuieli de judecată. Se mai arată că sunt îndeplinite prevederile dispoz. art.17 alin.2 lit. a și c din Legea nr.31/1990, republicată, și art.6 din Legea 26/1990, republicată.

CURTEA

Deliberând asupra recursului comercial d e față, reține următoarele:

Prin încheierea nr.23206/18.03.2008 pronunțată în dosar nr.-/2008 judecătorul delegat la Oficiul Registrului Comerțului de pe lângă TRIBUNALUL BUCUREȘTIa respins cererea de înregistrare mențiuni nr.-/14.03.2008 formulată de petenta Ro, prin care s-a solicitat înregistrarea în Registrul Comerțului a mențiunilor referitoare la modificarea actului constitutiv, cu privire la schimbarea sediului social.

Pentru a pronunța această hotărâre, judecătorul delegat a reținut că potrivit art.17 alin.2 lit.a din Legea nr.31/1990, la același sediu vor putea funcționa mai multe societăți dacă imobilul prin structura sa, permite funcționarea mai multor societăți în încăperi diferite.

Judecătorul delegat a reținut că, în ipoteza în care la același sediu funcționează mai multe societăți, sediul nu mai poate acționa eficient ca un element de identificare, fiind anihilată astfel una dintre menirile sediului social.

Ca atare, a arătat judecătorul delegat, dacă în aceeași clădire funcționează mai multe societăți comerciale, este necesar ca spațiul în care funcționează fiecare să aibă o individualitate proprie, care să reiasă din simpla lectură a mențiunii corespunzătoare în actul constitutiv.

S-a reținut că, în speță, astfel cum reiese din evidențele Oficiului Registrului Comerțului, la sediul din B,-, sector 5, mai funcționează, având sediul social valabil și, astfel încât, în ipoteza în care s-ar admite cererea de schimbare a sediului social al petentei, funcția de identificare a persoanei juridice prin sediu ar fi eliminată.

Împotriva acestei încheieri a declarat recurs, în termenul legal, petenta, recurs înregistrat pe rolul Curții de APEL BUCUREȘTI - Secția a VI-a Comercială la data de 02.04.2008.

În motivarea recursului declarat, recurenta a arătat că a depus în susținerea cererii de efectuare mențiuni, contractul de închiriere, contract în care spațiul destinat sediului social a fost expres identificat cu precizarea camerelor închiriate și a etajului unde se află acestea. De asemenea, a arătat recurenta, au fost depuse înscrisuri din care rezultă că imobilul, prin structura sa, permite funcționarea mai multor societăți.

Ca atare, recurenta a arătat că încheierea atacată este netemeinică și nelegală, în speță fiind aplicabile dispozițiile art.17 alin.2 din Legea nr.31/1990, republicată.

Examinând actele și lucrările dosarului, prin prisma motivelor de recurs formulate, văzând și dispozițiile art.3041Cod procedură civilă, Curtea reține că recursul declarat este întemeiat, pentru următoarele considerente:

Potrivit art.7 alin.1 lit.b din Legea nr.31/1990 republicată, actul constitutiv al unei societăți cu răspundere limitată, trebuie să cuprindă, între altele, mențiuni referitoare la sediul social, iar conform art.8 alin.1 lit.b din aceeași lege, actul constitutiv al unei societăți pe acțiuni trebuie să cuprindă aceeași mențiune, sediul social fiind unul dintre elementele de identificare a unei societăți comerciale.

Articolul 17 alin.2 din Legea nr.31/1990, republicată, permite funcționarea mai multor societăți comerciale la același sediu social, în ipoteza în care se face dovada îndeplinirii uneia dintre următoarele condiții legale: "- a) imobilul, prin structura lui, permite funcționarea mai multor societăți în încăperi diferite; b) cel puțin o persoană este, în condițiile legii, asociat în fiecare dintre societăți; c) dacă cel puțin unul dintre asociați este proprietar al imobilului ce urmează a fi sediul societății".

Din examinarea probelor administrate în prezenta cauză, Curtea reține că recurenta a făcut dovada îndeplinirii condiției inserate în art.17 alin.2 lit.a din Legea nr.31/1990 republicată, imobilul permițând funcționarea mai multor societăți în încăperi diferite, aspect ce rezultă din fișa imobilului și schița corpului de proprietate (fila 18 din dosar), din autorizația de construire (file 33 din dosar) și din conținutul contractului de închiriere nr.7/01.03.2008 (filele 28-32 din dosar) prin care petentei i-au fost închiriate explicit camerele 4-7, etajul 1 din imobilul situat în B,-, sector 5.

Pentru considerentele mai sus invocate, reținând îndeplinirea condițiilor impuse de art.17 alin.2 lit.c din Legea nr.31/1990, republicată, Curtea, în baza art.312 raportat la art.304 pct.9 coroborat cu art.3041Cod procedură civilă, va admite recursul, va modifica în tot încheierea atacată și, pe fond, va admite cererea de înregistrare mențiuni nr.-/14.03.2008, cu privire la schimbarea sediului social al petentei.

În baza principiului disponibilității aplicabil în procesul civil, Curtea va lua act că petenta nu solicită cheltuieli de judecată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Admite recursul declarat de recurenta -, împotriva încheierii judecătorului delegat la din data de 18.03.2008 pronunțată în dosarul nr.- din 14.03.2008, în contradictoriu cu intimatul OFICIUL NAȚIONAL REGISTRULUI COMERTULUI prin OFICIUL REGISTRULUI COMERTULUI DE PE LÂNGĂ TRIBUNALUL BUCUREȘTI.

Modifică în tot încheierea atacată în sensul că, admite cererea de înregistrare nr.-/14.03.2008, cu privire la schimbarea sediului social al petentei.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică azi, 16.05.2008.

Președinte, Judecător, Judecător,

Dr. I

Grefier,

-

Red.Jud. - 27.05.2008

Tehnored. - 2.06.2008

Nr.ex.: 2

Fond: Jud.delegat:

Președinte:Iulia Manuela Cîrnu
Judecători:Iulia Manuela Cîrnu, Alecsandrina Rădulescu, Rodica

Vezi şi alte speţe de drept comercial:

Comentarii despre Recurs incheiere judecator delegat Registrul Comertului. Decizia 575/2008. Curtea de Apel Bucuresti