Spete pretentii comerciale. Decizia 78/2009. Curtea de Apel Alba Iulia
Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL ALBA IULIA
SECȚIA COMERCIALĂ
Dosar nr-
DECIZIA COMERCIALĂ Nr. 78/
Ședința publică de la 16 octombrie 2009
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Marius Irimie
JUDECĂTOR 2: Gilica Popescu
Grefier - -
Pe rol se află pronunțarea asupra apelului, în rejudecare după casare, declarat de reclamanta - SRL Sibiu - prin administrator judiciar - Active Sibiu împotriva Sentinței nr. 948/C/2007 pronunțată de Tribunalul Sibiu în dosarul nr-.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, constatându-se că la dosar s-au înregistrat concluzii scrise atât din partea pârâtei intimate Primăria, cât și din partea reclamantei apelante.
dezbaterilor și concluziile părților au fost consemnate în încheierea de ședință din data de 09 octombrie 2009, care face parte integrantă din prezenta decizie.
CURTEA DE APEL
Asupra apelului de față,
Constată că prin Sentința civilă nr. 948/C/2007 pronunțată de Tribunalul Sibius -a respins acțiunea reclamantei - RL formulată în contradictoriu cu Primăria orașului, pentru pretenții.
Pentru a pronunța această sentință, instanța de fond a reținut că la data de 21.04.2003, între pârâta Primăria Orașului și - SRL - societate în procedură de insolvență conform Sentinței civile nr. 1042/07.06.2006 s-a încheiat contractul de execuție nr. 3461.
În temeiul contractului societatea reclamantă, reprezentată în cauză prin administrator judiciar - ACTIVE SRL, s-a obligat să proiecteze și să execute lucrările de modernizare a străzii 1, pe o lungime de 600.
Pentru lucrările executate reclamanta a depus la dosarul cauzei facturile nr. - și -/24.04.2003 achitate de pârâtă cu nr. 108/ 25.04.2003 și 242/ 05.06.2003 pentru a face dovada că o parte din Lucrări au fost achitate.
În ceea ce privește factura nr. -/19.12.2003 în valoare de 101.957,22 lei pârâta a invocat ca temei al refuzului de plată neexecutarea corespunzătoare a lucrărilor și lipsa recepției finale.
Nota de constatare întocmită de reprezentantul reclamantei și reprezentanții pârâtei - autoritatea publică și a delegatului neutru la data de 15.06.2004 au evidențiat succint deficiențele constatate, stabilind ca dată a plății, data întocmirii procesului verbal de recepție.
Adresa înregistrată la Primăria sub nr. 1603 din 15.07.2004 nu poate constitui temei al susținerilor reclamantei putând fi interpretată ca o solicitare pentru emiterea de către autoritatea publică a deciziei de numire comisiei de recepție a lucrării contractate.
În lipsa procesului - verbal de remediere a lucrărilor executate necorespunzător, constatate prin "nota de constatare" încheiată la data de 15.06.2004 și a dovezii de îndeplinire a obligației asumate prin art. 13 din contract, în sensul notificării pârâtei pentru efectuarea recepției finale ( moment în funcție de care se marchează scadența obligației de plată) sau a obligării pârâtei la încheierea procesului verbal de recepție tribunalul, văzând prevederile art. 1, 5 și 8 din HG nr. 273/1994 modificat prin nr.HG 940/2006 privind aprobarea Regulamentului de recepție a lucrărilor de construcții și instalații aferente acestora și a Legii nr. 50/1991 cu modificările ulterioare și ale OUG nr.60/2001 a respins acțiunea reclamantei.
Împotriva sentinței a declarat apel reclamanta - SRL prin administrator judiciar -" Active"SRL și a solicitat modificarea sentinței atacate în sensul admiterii acțiunii sale.
În motivarea apelului reclamanta a arătat că pârâta avea obligația de a achita contravaloarea lucrărilor executate și cuprinse în factura nr. -/19.12.2003 după ce i-au remediat deficiențele constatate la 15.06.2004. deși s-a solicitat plata facturii la 14.07.2004, aceasta nu a fost onorată de pârâtă.
Sentința atacată a mai fost criticată și sub aspectul greșitei aplicări a Legii 50/1991, modificată de OUG 60/2001 și a dispozițiilor HG 273/1994, modificată de HG 940/2006.
Instanța de fond nu a verificat fondul cauzei și nu a administrat o probă esențială și anume expertiza. Pârâta nu a negat efectuarea lucrărilor ci doar calitatea acestora. Procesul - verbal de recepție a lucrărilor nu are nici o influență asupra termenelor de plată a lucrărilor.
În drept s-au invocat dispozițiile art. 282 și următoarele și art. 274 Cod procedură civilă.
Apelul este scutit de taxe.
Pârâta a formulat întâmpinare și a solicitat respingerea apelului reclamantei întrucât lucrările pentru care se solicită plata nu au fost recepționate.
În drept s-au invocat dispozițiile art. 115 Cod procedură civilă.
Prin Decizia nr. 42/A/2007 pronunțată de Curtea de APEL ALBA IULIA în dosar nr- a fost respins ca nefundat apelul declarat de reclamanta - SRL Sibiu, reținându-se că reclamanta nu a făcut nicio dovadă că ar fi remediat deficiențele și nici nu a notificat pârâta pentru efectuarea recepției lucrărilor pretins remediate.
Împotriva acestei decizii a declarat recurs reclamanta, - SRL Sibiu, iar prin Decizia nr. 779/2008 Înalta Curte de Casație și Justiție a admis recursurile reclamantei și pârâtei Primăria, casând-o cu trimitere spre rejudecare la Curtea de APEL ALBA IULIA - secția comercială, cu îndrumarea de a se dispune efectuarea unei expertize pentru a stabili dacă lucrările au fost executate corespunzător și remedierile s-au făcut și dacă s-a întocmit proces verbal de recepție sau s-a făcut notificarea la Primărie pentru recepția finală.
Examinând sentința atacată prin prisma motivelor de apel invocate de reclamantă raportat la probele dosarului, dezlegările și îndrumările date de instanța supremă potrivit art. 315 Cod pr. civilă, curtea de apel constată că apelul reclamantei este fondat pentru următoarele considerente:
În rejudecare, în lumina îndrumărilor instanței supreme, instanța de apel a dispus efectuarea unui raport de expertiză tehnică în construcții prin care expertul să se pronunțe dacă remedierile necesare s-au efectuat si dacă au fost respectate toate etapele de execuție cu întocmirea actelor aferente, având în vedere procesul verbal de recepție la terminarea lucrărilor nr. 4612/1.06.2006.
Prin raportul de expertiză tehnică, întocmit de expertul tehnic (fila 34) cu cele doua suplimente (filele 75 și 131) se concluzionează că lucrările care fac obiectul contractului de execuție de lucrări nr. 3461/21.04.2003 au fost executate corespunzător, iar remedierile au fost executate, aspecte ce rezultă din nota de constatare nr. 4799/15.06.2004, iar recepția la terminarea lucrărilor este admisă.
Instanța de apel își însușește concluziile raportului de expertiză având în vedere că procesul verbal de recepție la terminarea lucrărilor nr. 4612/1.06.2006 a fost semnat de către toți membrii comisiei de recepție ( fila 56).
Curtea urmează să înlăture declarația martorului potrivit căreia respectivul proces verbal nr. 4612/1.06.2006 a rămas fără obiect întrucât a fost întocmit și semnat înainte de realizarea recepției, anterior deplasării pe șantier, unde în lipsa nu s-au putut efectua constatările, întrucât procesul-verbal nr. 4612/1.06.2006 își produce efectele, nefiind anulat de vreo instanță judecătorească, iar la punctul 3.3 se menționează că s-au respectat prevederile contractului.
Susținerile pârâtei Primăria Orașului că respectivul proces verbal de terminare a lucrărilor nu și-ar fi produs efectele întrucât are vicii de formă sunt nefondate în condițiile în care actul nu a fost anulat pe cale judecătorească, iar înregistrarea cu același număr 4612/1.06.2006 la registratura primăriei a referatului întocmit de viceprimarul G, prin care se constată că lucrările nu au fost executate, nu este de natură să afecteze valabilitatea procesului verbal, ci doar dă naștere unei puternice îndoieli asupra datei reale a întocmirii referatului de către o persoană care nu face parte din comisia de recepție.
Declarațiile martorului (fila 110) se coroborează cu concluziile raportului de expertiză, în sensul că potrivit prevederilor contractuale lucrarea era realizată integral întrucât contractul nu prevedea schimbarea bordurilor vechi cu altele noi și nici asfaltarea, ci doar pregătirea pentru asfaltare, iar remedierile ce trebuiau realizate, potrivit procesului verbal de constatare nr.4799/15.06.2004, au fost efectuate integral potrivit adresei nr. 98/14.09.2004 înregistrată la Primăria Orașului sub nr. 5603/15.07.2004.
Din prevederile art. 2.1 din contractul de execuție de lucrări nr. 3461/21.04.2003 rezultă că reclamanta avea "obligația să proiecteze și să execute lucrările de modernizare a străzii 1 pe o lungime de 600 metri", or modernizarea străzii nu implica asfaltarea și înlocuirea bordurilor vechi cu altele noi, cum susține pârâta, aspecte ce rezultă fără echivoc din " de sarcini pentru modernizarea străzii 1 (fila 119, 120) unde se definește la punctele 1-7 conținutul modernizării".
Prin urmare reclamanta și-a executat corespunzător obligațiile contractuale asumate prin contractul de execuție nr. 3461/2003, iar refuzul de plată al facturii nr. -/19.12.2003 în valoare de 101.957,22 lei RON este neîntemeiat, astfel că, în baza art. 296 Cod. pr.civilă, va fi admis apelul declarat de reclamantă, schimbată în tot Sentința nr. 948/C/2007 a Tribunalului Sibiu, cu consecința admiterii acțiunii formulată de reclamantă împotriva pârâtei Primăria orașului și obligarea pârâtei la plata în favoarea reclamantei a sumei de 101.957,22 lei RON reprezentând contravaloare lucrări.
În baza art. 274 Cod pr. civilă va fi obligată pârâta să plătească reclamantei suma de 1.800 lei cheltuieli de judecată în apel reprezentând onorariul expertului tehnic conform decontului (fila 33) achitat de reclamantă.
Pentru aceste motive,
În numele legii
DECIDE:
Admite apelul în rejudecare după casare, declarat de reclamanta - SRL - prin administrator judiciar - ACTIVE Sibiu împotriva Sentinței civile nr. 948/C/2007 pronunțată de Tribunalul Sibiu în dosarul nr- și în consecință:
Schimbă în tot sentința atacată în sensul că admite acțiunea formulată de reclamanta - SRL prin administrator judiciar - ACTIVE Sibiu împotriva pârâtei Primăria orașului și obligă pârâta să plătească în favoarea reclamantei suma de 101.957,22 lei RON reprezentând contravaloare lucrări.
Obligă pârâta să plătească în favoarea reclamantei suma de 1.800 lei cheltuieli de judecată în apel.
Cu drept de recurs în 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședința publică din 16 octombrie 2009.
Președinte Judecător
- - - -
Grefier
- -
Red.
Th.
Ex. 4/08.12.2009
Jud. fond:
Președinte:Marius IrimieJudecători:Marius Irimie, Gilica Popescu