Spete pretentii comerciale. Decizia 810/2009. Curtea de Apel Bucuresti
Comentarii |
|
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI -SECȚIA A VI-A COMERCIALĂ
DOSAR NR-
DECIZIA COMERCIALĂ NR.810R
Ședința publică de 21 mai 2009
Curtea constituită din:
PREȘEDINTE: Aurică Avram
JUDECĂTOR 2: Cosmin Horia Mihăianu
JUDECĂTOR 3: Veronica
GREFIER
.
Pe rol fiind soluționarea apelului formulat de apelanta - C -, împotriva sentinței comerciale nr.13333 /04.12.2008, pronunțată de Tribunalul București - Secția a VI-a Comercială, în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimata AUTORITATEA PENTRU VALORIFICAREA ACTIVELOR STATULUI.
La apelul nominal făcut în ședință publică a răspuns intimata, reprezentată de consilier juridic, cu delegație la dosar, lipsind apelanta.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care învederează instanței faptul că apelanta a depus la dosar, prin Serviciul Registratură, o cerere prin care solicită acordarea unui termen pentru lipsă de apărare, față de imposibilitatea de prezentare în instanță a consilierului său juridic.
Curtea pune în discuție natura căii de atac, apel sau recurs, formulată în cauză.
Reprezentantul intimatei apreciază calea de atac drept recurs, iar nu apel cum a fost denumită în mod expres.
Curtea, deliberând, în temeiul art.84 și art.2821Cod procedură civilă, având în vedere că pretențiile în cauză sunt sub cuantumul de 100.000 lei, califică drept recurs calea de atac, iar nu apel cum greșit a fost denumită. În consecință se constituie completul legal pentru recurs prin includerea celui de-al treilea judecător, conform planificării de permanență.
Curtea acordă cuvântul pe cererea de amânare pentru lipsă de apărare.
Reprezentantul intimatei solicită respingerea cererii, ca nemotivată.
Curtea, respinge cererea recurentei de amânare pentru lipsă de apărare, ca neîntemeiată, nefiind probat motivul invocat pentru amânarea judecății.
Nemaifiind alte cereri de formulat sau probe de administrat Curtea constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul pe cererea de recurs.
Reprezentantul intimatei solicită respingerea recursului, ca nefondat și menținerea sentinței atacate ca temeinică și legală. Susține faptul că recurenta nu a respectat condițiile contractuale transmițând acțiunile care făceau obiectul contractului ca urmare a unei divizări produse în cadrul societății, producându-se încălcarea dispozițiilor contractuale. Prin urmare se cuvine obligarea recurentei la plata penalităților.
CURTEA
Prin cererea de chemare în judecată formulată în data de 11.07.2008 la Tribunalul București - Secția a VI-a Comercială, reclamanta Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului a chemat în judecată pârâta - - solicitând ca prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună obligarea acesteia la plata sumei de 97.195 lei, reprezentând penalități datorate ca urmare a nerespectării prevederilor art.9 din contractul de vânzare-cumpărare de acțiuni nr.CJ 51/17.12.2002.
Prin sentința comercială nr.13333 pronunțată la data de 04.12.2008 în dosarul nr- Tribunalul București - Secția a VI-a Comercială a admis acțiunea reclamantei, obligând pârâta la plata către reclamantă a sumei de 97.195 lei.
Pentru a pronunța această sentință comercială tribunalul, analizând actele și lucrările dosarului, a apreciat că acțiunea este întemeiată reținând în acest sens că prin art.9.1 din contractul de vânzare-cumpărare de acțiuni nr.CJ/51/17.12.2002 s-a prevăzut interdicția pentru cumpărătorul-pârât de a cesiona unui afiliat sau terț toate sau o parte din acțiunile cumpărate de la vânzătorul-reclamant și de a transfera o parte sau întregul contract unui afiliat sau terț până la îndeplinirea completă a obligațiilor asumate conform contractului, fără a avea consimțământul prealabil scris al vânzătorului, care nu va fi refuzat în mod nejustificat. De asemenea, la art.9.3 a fost prevăzută o clauză penală, în sensul că în situația nerespectării interdicției cumpărătorul-pârât va achita o penalitate de 97.195 lei.
Din istoricul mențiunilor în Registrul Comerțului referitor la - Montaj -, ale cărei acțiuni au constituit obiectul contractului încheiat de părți, rezultă că potrivit cererii de mențiuni nr.16569/15.07.2005 înscrisă în Registrul Comerțului în baza încheierii nr.2566/25.07.2005, - - nu mai figurează în structura acționariatului, calitatea de acționar revenind - CZ-. Transmisiunea acțiunilor a avut loc ca urmare a divizării parțiale a - -, o parte din patrimoniul acesteia transmițându-se către șapte noi societăți rezultate printre care și - CZ-. Prin transmisiunea acțiunilor către o altă societate, chiar în condițiile înființării acesteia ca urmare a unei divizări parțiale ale pârâtei, aceasta și-a încălcat obligația asumată prin art.9.1 din contract, în condițiile în care nu a obținut acordul prealabil al reclamantei.
Împotriva acestei sentințe comerciale pârâta - - a declarat apel, astfel cum și-a denumit calea de atac formulată, în termen și timbrând legal, solicitând anularea în tot a hotărârii atacate în sensul respingerii acțiunii reclamantei, ca neîntemeiată.
În motivarea cererii - - arată că în cauză nu este vorba de o încălcare a art.9 din contractul părților. Acțiunile nu au fost transferate potrivit prevederilor referitoare la piața de capital și nici cesionate în conformitate cu prevederile Legii nr.31/1990. În urma procedurii de reorganizare, mai exact divizare simetrică, acțiunile au revenit - CZ-, al cărui administrator unic este societatea pârâtă. Raportul de divizare a fost publicat în Monitorul Oficial al României, cu respectarea termenului de opoziție de 30 de zile, de care AVAS nu a uzat, acțiunea reclamantei fiind formulată după mai mult de 3 ani de la publicare. Societatea pârâtă a solicitat acordul de principiu al AVAS, care nu a răspuns. Reorganizarea societății s-a făcut pentru motive de rentabilitate. Prin procesul-verbal de constatare și sancționare a contravențiilor nr.1/14.11.2008 încheiat de, președintele CA al - - a fost amendat în conformitate cu prevederile art.32 alin.4 lit.b din OG nr.25/2002.
La termenul de judecată de la 21.05.2009 Curtea, în temeiul art.84 și art.2821Cod procedură civilă, a calificat calea de atac formulată în cauză drept recurs, iar nu apel cum greșit a fost denumită.
Față de acestea, analizând actele și lucrările dosarului cauzei, Curtea constată că recursul este nefondat, având în vedere următoarele considerente:
Recurenta susține în mod greșit că în speță nu ar fi vorba de un caz de încălcare a interdicției din art.9.1 al contractului părților deoarece acțiunile nu au fost transferate potrivit reglementărilor pieței de capital sau cesionate potrivit dispozițiilor Legii nr.31/1990 ci au revenit - C Z - în urma unei divizări simetrice. Potrivit art.9.1 din contract, părțile au convenit pentru cumpărătorul - C - interdicția de a cesiona unui afiliat sau terț, în tot sau în parte, acțiunile cumpărate până la îndeplinirea completă a obligațiilor asumate conform contractului, fără consimțământul prealabil scris din partea vânzătorului. În lipsa vreunei distincții în cuprinsul clauzei contractuale respective, rezultă că părțile au avut în vedere cesiunea sub aspectul definirii în general a acestei noțiuni, în sensul interzicerii cedării acțiunilor în orice formă legală către un afiliat sau un terț, inclusiv pe calea unei divizări simetrice.
În acest context raportarea recurentului la alte modalități de transmitere a acțiunilor, conform pieței de capital sau Legii nr.31/1990, nu prezintă relevanță. Faptul că - C - este administratorul unic al - C Z - nu este în măsură să înlăture încălcarea interdicției deoarece această din urmă societate comercială are calitatea de terț față de contractul părților în cauză.
Din moment ce clauza 9.1 din contract are în vedere cesiunea sub aspectul definitoriu general, în sensul cedării acțiunilor în oricare formă legală, trebuie reținut și că încălcarea interdicției a intervenit indiferent dacă divizarea simetrică s-a efectuat cu respectarea prevederilor Legii nr.31/1990 și într-un scop economic justificat. În plus, reclamanta nu are de ce să atace actul divizării, pentru întemeierea în drept a acțiunii în cauză fiind suficiente prevederile art.9.1 și 9.3 din contract.
Pentru a putea cesiona acțiunile - C - trebuia să obțină în prealabil acordul scris al AVAS. Recurenta nu a dovedit existența acestui acord prealabil sau cel puțin susținerea că ar fi solicitat printr-o adresă acordul respectiv reclamantei, o adresă în acest sens nefiind depusă la judecata în primă instanță sau în recurs.
Sancționarea președintelui consiliului de administrație al - C -, potrivit procesului-verbal nr.1/14.11.2008 încheiat de poate fi interpretată doar ca atare, iar nu și în sensul că AVAS și-ar fi însușit punctul de vedere al pârâtei.
Prin urmare sentința atacată este temeinică și legală, impunându-se a fi menținută.
Având în vedere considerentele arătate Curtea, în baza art.312 pct.1 Cod procedură civilă, va respinge recursul, ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de recurenta - C -, împotriva sentinței comerciale nr.13333 / 04.12.2008, pronunțată de Tribunalul București - Secția a VI-a Comercială, în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimata AUTORITATEA PENTRU VALORIFICAREA ACTIVELOR STATULUI.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică azi, 21.05.2009.
Președinte, Judecător, Judecător,
Grefier,
Red.Jud.
Tehnored.
Nr.ex.: 2
Fond: Tribunalul București - Secția a VI-a Comercială
Președinte:
Președinte:Aurică AvramJudecători:Aurică Avram, Cosmin Horia Mihăianu, Veronica