Spete procedura insolventei. Decizia 185/2010. Curtea de Apel Timisoara
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL TIMIȘOARA
SECȚIA COMERCIALĂ operator - 2928
DOSAR Nr-
DECIZIA CIVILĂ NR. 185
Ședința publică din 9 februarie 2010
Curtea compusă din:
PREȘEDINTE: Maria Ofelia Gavrilescu
JUDECĂTOR 2: Csaba Bela Nasz
JUDECĂTOR: - -
GREFIER:
S-au luat în examinare recursurile declarate de debitoarea - și creditoarea împotriva sentinței comerciale nr. 706/ din 5 noiembrie 2009 pronunțată de Tribunalul C-S în dosarul nr- în contradictoriu cu administratorul judiciar intimat Grup Reșița.
La apelul nominal făcut în ședință publică s-au prezentat avocat, pentru debitoarea recurentă, și avocat, pentru creditoarea recurentă, lipsind intimatul.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care reprezentanta debitoarei depune la dosar împuternicirea avocațială, taxa judiciară de timbru de 60 lei și timbru judiciar de 0,15 lei, precum și dovezile de compensare a creanțelor reciproce, iar reprezentanta creditoarei depune, la rândul său, taxele judiciare în același cuantum, ambele părți arătând că nu mai au alte cereri.
Instanța invocă, din oficiu, excepția lipsei de interes a recursului societății creditoare având în vedere că prima instanță i-a admis cererea de chemare în judecată, astfel cum a fost ea formulată.
Reprezentanta creditoarei apreciază că are interes în cauză, însă lasă soluția la aprecierea instanței, iar pe fond solicită admiterea recursului și modificarea hotărârii atacate, în sensul respingerii cererii de deschidere a procedurii insolvenței față de societatea debitoare, fără cheltuieli de judecată.
Reprezentanta debitoarei arată că, în opinia sa, creditoarea are interes în cauză, fiind vorba, de fapt, de un interes comun al părților întrucât între cele două societăți a intervenit compensarea datoriilor reciproce, iar pe fond solicită admiterea recursului așa cum a fost formulat, modificarea hotărârii primei instanțe, în sensul respingerii cererii introductive, fără cheltuieli de judecată.
Considerând pricina lămurită, instanță închide dezbaterile și rămâne în pronunțare.
CURTEA
Deliberând asupra recursurilor de față, constată următoarele:
Prin sentința comercială nr. 706/ din 5 noiembrie 2009 pronunțată în dosarul nr- judecătorul-sindic din cadrul Tribunalului C-S a admis cererea formulată de creditoarea și, în temeiul art. 32 alin. 1 din Legea nr. 85/2006, a deschis procedura insolvenței - procedura generală - împotriva debitoarei -, în calitate de administrator judiciar desemnând Grup Reșița, căruia i-a stabilit atribuțiile principale, astfel cum sunt acestea prevăzute la art. 20 din lege, precum și celelalte atribuții date în sarcina sa potrivit prevederilor aceluiași act normativ, fixându-i o retribuție provizorie în sumă de 500 lei, aferentă perioadei de observație. De asemenea, în temeiul art. 35, obliga debitoarea, ca în termen de 10 zile de la data deschiderii procedurii, să depună la dosarul cauzei actele și informațiile prevăzute la art. 28 alin. 1. În conformitate cu art. 61, raportat la art. 33 alin. 7, instanța a dispus notificarea deschiderii procedurii insolvenței de către administratorul judiciar debitoarei, creditorilor, Oficiului Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul C-S, urmând ca notificarea să fie publicată, pe cheltuiala averii debitoarei, într-un ziar de largă circulație și în Buletinul procedurilor de insolvență, autorizând practicianul să se adreseze registrului comerțului pentru înregistrarea cuvenitelor mențiuni cu privire la debitoare. Totodată, în temeiul art. 62 alin. 1, fost stabilit termenul limită pentru înregistrarea cererilor de admitere a creanțelor asupra averii debitoarei la 5 ianuarie 2010, termenul de verificare a creanțelor, de întocmire, afișare și comunicare a tabelului preliminar la 4 februarie 2010, termenul pentru depunerea eventualelor contestații cu privire la creanțele și drepturile de preferință trecute în tabelul preliminar de creanțe la 24 februarie 2010 și termenul de definitivare a tabelului creanțelor admise asupra averii debitorului la 5 martie 2010, prima ședință a adunării generale a creditorilor fiind fixată la data de 8 februarie 2010. Potrivit art. 4 alin. 2 din Legea nr. 85/2006, tribunalul a dispus deschiderea de către debitoare, în termen de 2 zile de la notificare, a unui cont la o unitate bancară, din care vor fi suportate cheltuielile aferente procedurii, urmând ca în cazul neîndeplinirii acestei atribuții deschiderea contului bancar să se facă de către administratorul judiciar. De asemenea, judecătorul-sindic a fixat termenul de judecată pentru continuarea procedurii insolvenței la 11 februarie 2010, dispunând comunicarea sentinței Tribunalului C-S și Judecătoriei Reșița, pentru a se da eficiență dispozițiilor art. 36, potrivit cărora de la data deschiderii procedurii se suspendă de drept toate acțiunile judiciare și extrajudiciare pentru realizarea creanțelor asupra debitorului sau bunurilor sale.
Pentru a hotărî astfel prima instanță a reținut că prin cererea înregistrată pe rolul tribunalului la data de 6 octombrie 2010 creditoarea a solicitat ca prin hotărârea ce se va pronunța în cauză să se constate că debitoarea - se află în insolvență și, în consecință, împotriva acesteia să se dispună deschiderea procedurii de executare colectivă reglementată prin Legea nr. 85/2006, motivat de faptul că debitoarea îi datorează suma de 198.888,77 lei reprezentând contravaloarea facturilor emise în baza unor relații comerciale, dar neachitate.
Din materialul probator administrat judecătorul-sindic a constatat că deși cererea introductivă a fost comunicată debitoarei, în termenul de 10 zile de la primirea copiei, prevăzut la art. 33 alin. 2, aceasta nu a contestat că ar fi în stare de insolvență și nici nu a recunoscut existența incapacității de plată, în sensul art. 3 pct. 1 din lege. S-a mai reținut că debitoarea se află în încetare de plăți, stare de fapt dovedită prin împrejurarea că societatea pârâtă nu a făcut plata obligațiilor față de creditoare, în termen de 30 de zile de la data scadenței, aflându-se astfel în starea de insolvență prezumată de art. 3 pct. 1 lit. a) din Legea nr. 85/2006, reclamanta având o creanță certă, lichidă și exigibilă împotriva sa în cuantum de 198.888,77 lei. Ca atare, judecătorul-sindic a apreciat că debitoarea se află în insolvență, în sensul prevederilor art. 3 pct.1 din Legea nr. 85/2006, că reclamanta face parte din categoria creditorilor îndreptățiți să solicite deschiderea procedurii colective, astfel cum sunt ei prevăzuți la pct. 6 al art. 3, fiind întrunită și condiția valorii-prag pretinsă de pct.12 al art. 3, în raport de care poate fi introdusă o cerere de către un creditor, astfel că a admis acțiunea așa cum a fost ea formulată, cu toate consecințele care rezultă din aceasta.
Împotriva sentinței de mai sus, în termen legal, au declarat recurs atât debitoare, cât și creditoare.
Debitoarea - a solicitat modificarea hotărârii atacate, în sensul respingerii cererii de deschidere a procedurii insolvenței, fără cheltuieli de judecata, întrucât deși este adevărat că a cumpărat de la creditoarea mai multe produse destinate efectuării lucrărilor agricole, care au fost achitate doar în parte, în data de 15 octombrie 2009 aceasta din urmă a cumpărat de la ea utilaje agricole, astfel cum rezultă din factura nr. -/2009, motiv pentru care s-a hotărât compensarea datoriilor reciproce, apreciindu-se că acest lucru ar fi în interesul ambelor societăți. Când a fost anunțată de creditoarea intimată că a introdus cerere pentru deschiderea procedurii insolventei, au convenit ca la momentul primirii citației să se învedereze tribunalului hotărârea părților. Recurenta susține că nu a intrat în posesia citației și a actelor depuse de partea adversă decât după ce i-a fost comunicată sentința atacată, deoarece în curtea în care își are sediul societatea au sedii și alte firme, iar reprezentantul uneia dintre acestea a preluat citația emisă pe numele său, uitând să i-o înmâneze ulterior, astfel că nu a știut de termenul de judecată din 5 noiembrie 2009.
Și creditoarea a solicitat modificarea sentinței de deschidere a procedurii insolvenței, în sensul respingerii cererii sale de chemare în judecată, fără cheltuieli de judecată, cu motivarea că deși la data depunerii acțiunii introductive avea împotriva debitoarei o creanță certă, lichidă și exigibilă în cuantum de 198.888,77 lei, la care se adăuga și dobânda legală aferentă, de la data scadenței fiecărei facturi neachitate, precum și cheltuielile efectuate în vederea recuperării debitului, anterior judecării cauzei, respectiv la 15 octombrie 2009, între cele două societăți s-a încheiat un contract de vânzare-cumpărare de utilaje agricole, în temeiul căruia a dobândit de la - dreptul de proprietate asupra unei combine agricole și a două remorci la prețul de 247.982,45 lei (astfel cum rezultă din factura fiscală nr. -/15.10.2009), predarea-primirea bunurilor fiind făcută la data de 30 octombrie 2009. Având în vedere datoriile reciproce, părțile au convenit compensarea acestora, astfel că creanța care a stat la baza formulării cererii de deschidere a procedurii insolvenței față de - a fost stinsă anterior pronunțării sentinței recurate, ceea ce determină să nu mai fie îndeplinite condițiile prevăzute de art. 3 pct. 1, 6 și 12 din Legea nr. 85/2006.
În drept a invocat art. 8 din Legea nr. 85/2006 și art. 1144 din Codul civil.
Examinând recursurile declarate de cele două părți aflate în litigiu, prin prisma criticilor formulate, a dispozițiilor art. 304 și art. 3041din Codul d e procedură civilă, cât și din oficiu în baza art. 306 alin. 2 din același cod, Curtea constată că doar recursul debitoarei - este fondat, urmând să-l admită ca atare, în timp ce recursul creditoarei este lipsit de interes, având în vedere următoarele considerente:
Potrivit art. 3 pct. 6 din Legea nr. 85/2006, astfel cum a fost ea modificată prin Legea nr. 277 din 7 iulie 2009 privind aprobarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 173/2008 pentru modificarea și completarea Legii nr. 85/2006 privind procedura insolvenței și pentru modificarea lit. c) a art. 6 din Legea nr. 146/1997 privind taxele judiciare de timbru, publicată în Monitorul Oficial La României, Partea I, nr. 486 din 14 iulie 2009, în vigoare la data înregistrării cererii introductive, prin creditor îndreptățit să solicite deschiderea procedurii insolvenței se înțelege creditorul a cărui creanță împotriva patrimoniului debitorului este certă, lichidă și exigibilă de mai mult de 30 de zile, iar conform pct. 1 al aceluiași articol, insolvența este acea stare a patrimoniului debitorului care se caracterizează prin insuficiența fondurilor bănești disponibile pentru plata datoriilor certe, lichide și exigibile, ea fiind prezumată ca fiind vădită atunci când debitorul, după 30 de zile de la scadență, nu a plătit datoria sa față de unul sau mai mulți creditori. Articolul 31 din același act normativ statuează că orice creditor îndreptățit să solicite deschiderea procedurii colective împotriva unui debitor prezumat în insolvență poate introduce o cerere introductivă, în care va preciza: a) cuantumul și temeiul creanței; b) existența unei garanții reale, constituite de către debitor sau instituite potrivit legii; c) existența unor măsuri asigurătorii asupra bunurilor debitorului; d) declarația privind eventuala intenție de a participa la reorganizarea debitorului, caz în care va trebui să precizeze, cel puțin la nivel de principiu, modalitatea în care înțelege să participe la reorganizare, anexând, totodată, documentele justificative ale creanței și ale actelor de constituire de garanții. Nu în ultimul rând, potrivit pct. 12 al art. 3, cunatumul minim al creanței, pentru a putea fi introdusă cererea creditorului, este de 30.000 lei, iar pentru salariați, de 6 salarii medii pe economie.
Ca atare, dispozițiile legale privind procedura insolvenței se aplică dacă sunt îndeplinite cele două condiții de fond prevăzut de art. 1 și art. 3 pct. 1 din legea amintită, respectiv debitorul să aibă calitatea de comerciant, să fie o societate agricolă, un grup de interes economic sau orice altă persoană juridică de drept privat care desfășoară și activități economice, și debitorul să se afle în insolvență.
Debitoarea recurentă este o societate comercială cu răspundere limitată și este știut faptul că societățile constituite cu respectarea formalităților prevăzute de Legea nr. 31/1990, republicată, cu modificările ulterioare, au calitate de comerciant de la data înmatriculării în registrul comerțului.
Insolvența debitorului fiind o condiție a aplicării procedurii reglementate de Legea nr. 85/2006, modificată, cel care solicită declanșarea acestei proceduri trebuie să administreze dovezi din care să rezulte: neplata la scadență a datoriilor și lipsa lichidităților, iar pentru a veni în sprijinul creditorilor legiuitorul român, prin art. 3 pct. 1 lit. a), a prezumat starea de insolvență a patrimoniului debitorilor în situația în care aceștia, după 30 de zile de la scadență, nu au plătit datoria față de unul sau mai mulți creditori. Insolvența nu se caracterizează prin starea de fond generală proastă a afacerilor comerciantului în cauză sau existența unui pasiv mai mare decât activul patrimonial al debitorului chemat în judecată, adică insolvabilitatea sa, ci printr-o lipsă a fondurilor bănești necesare pentru acoperirea datoriilor exigibile. Încetarea plăților trebuie să aibă un caracter de generalitate și să constituie indiciul exterior și manifestarea dezordinei și neputinței comerciantului de a executa obligațiile scadente asumate, de unde rezultă că aceasta trebuie privită ca un fapt complex supus interpretării și aprecierii judecătorului-sindic, impunându-se o delimitare clară între conceptul de "insolvență" și cel de "insolvabilitate", trasarea unei asemenea linii de demarcație fiind necesară și datorită faptului că nu puțini dintre debitori contestă împrejurarea că s-ar afla în stare de insolvență invocând existența în patrimoniul lor a unor active prin a căror valorificare s-ar putea obține acoperirea creanței reclamate de creditori.
Insolvența este strâns legată de incapacitatea de plată, privită ca încetare efectivă a plăților. Această incapacitate exprimă starea patrimoniului debitorului, care face imposibilă plata datoriilor exigibile cu sumele de bani disponibile. Așadar, insolvența semnifică insuficiența reală a lichidităților, absența fondurilor bănești necesare plății obligațiilor scadente. Atunci când, indiferent din ce motiv, debitorul nu reușește să producă lichidități într-un ritm adaptat obligațiilor asumate (pentru că, spre exemplu, elementele active ale patrimoniului său nu sunt lichide sau, fiind investite în operații de lungă durată, nu pot fi afectate plății datoriilor), el se găsește în insolvență ca urmare a incapacității sale de a plăti, adică de a-și onora creditorii cu sumele pe care le datorează.
În conformitate cu Legea nr. 85/2006, modificată, creditorul nu poate declanșa procedura decât pentru creanțe certe, lichide și exigibile, condiții reglementate de art. 379 din Codul d e procedură civilă, care se aplică, potrivit art. 149 din lege, și în această materie, cel din urmă text statuând că dispozițiile Legii insolvenței se completează, în măsura compatibilității lor, cu cele ale Codului d e procedură civilă, Codului civil, Codului comercial și ale Regulamentului (CE) 1.346/2000 referitor la procedurile de insolvență, publicat în Oficial al Comunităților Europene nr. L 160 din 30 iunie 2000. Caracterul cert al creanței vizează atât existența acesteia, cât și cuantumul său, iar caracterul lichid al creanței presupune că întinderea acesteia, având ca obiect o sumă de bani, să fie determinată sau determinabilă. În plus, creanța trebuie să fie exigibilă, adică să fie ajunsă la scadență.
Curtea reține că din înscrisurile depuse de către debitoare în faza de recurs, respectiv factura fiscală nr. -/15.10.2009, precum și ordinul de compensare seria B, nr. - eliberat de Bursa de Mărfuri din T, rezultă fără putință de tăgadă că creanța reclamată de nu mai există (ea neexistând încă dinainte de pronunțarea sentinței atacate, dar respectiva împrejurare nu a fost adusă de niciuna dintre părți la cunostința judecătorului-sindic), motivat de faptul că această societate, la rândul său, a achiziționat de la - mai multe utilaje agricole a căror valoare se ridică la suma de 247.982,45 lei, cum de altfel o recunoaște expres și recurenta creditoare, cele două societăți fiind de acord cu compensarea datoriilor reciproce, știut fiind faptul că deși compensarea este obligatorie, efectul extinctiv operând în temeiul legii, nu este exclusă posibilitatea părților de a renunța la efectele acesteia, o asemenea posibilitate rezultând și din dispozițiile art. 1153 din Codul civil potrivit cărora cel care a plătit o datorie stinsă de drept prin compensație poate cere debitorului suma datorată, dar fără privilegiile și ipotecile care garantau acea datorie, afară numai dacă este o cauză evidentă, ce l-a făcut să nu cunoască creanța care trebuia să compenseze datoria sa.
Compensația, ca mod de stingere a obligațiilor, este o instituție echivalentă plății, care constă în stingerea a două obligații reciproce, de aceeași natură, între aceleași persoane. În acest sens, art. 1143-1145 din același cod statuează următoarele: ând două persoane sunt datoare una alteia, se operează între dânsele o compensație care stinge amândouă datoriile în felul și cazurile exprese mai jos. Compensația se operează de drept, în puterea legii, și chiar când debitorii n-ar ști nimic despre aceasta. ele două datorii se sting reciproc în momentul când ele se găsesc existând deodată și până la concurența cotităților lor respective. Compensația n-are loc decât între două datorii care deopotrivă au ca obiect o sumă de bani, o cantitate oarecare de lucruri fungibile de aceeași specie și care sunt deopotrivă lichide și exigibile.
În aceste condiții este evident faptul că creanța reclamată nu mai există, ceea ce atrage modificarea hotărârii tribunalului prin care judecătorul-sindic a dispus admiterea cererii de deschidere a procedurii de executare colectiv față de debitoarea -
În ceea ce privește recursul creditoarei, Curtea constată că acesta nu poate fi primit.
Astfel, orice demers în justiție, indiferent de forma pe care acesta o îmbracă sau de partea procesuală de la care el provine, trebuie să fie util, să urmărească așadar un "profit" pentru titularul cererii ( pas dintert, pas daction). Prin exercitarea unei acțiuni pe fundamentul "interesului" se tinde la obținerea unui "remediu", interesul fiind calificat unanim ca fiind una dintre condițiile indeniabile de exercitare a acțiunii civile. . se admite că interesul trebuie să cumuleze câteva atribute, și anume: a) să fie juridic și legitim; b) să fie născut și actual; c) să fie direct și personal; d) să fie pozitiv și concret.
Interesul stă la baza oricărei cereri în justiție, chiar dacă el nu se corelează cu un drept subiectiv civil. Interesul trebuie justificat de partea care formulează cereri în procesul civil, cealaltă parte, instanța din oficiu sau procurorul putând invoca excepția lipsei de interes, o excepție care, având caracter dirimant, când este admisă, duce la respingerea cererii, aceeași fiind consecința, cât privește respectivul demers procesual, și atunci când interesul nu întrunește atributele necesare.
Interesul trebuie să fie direct și personal, în sensul că folosul urmărit prin cererea în justiție va aparține titularului acesteia. Printr-un demers judiciar trebuie să se urmărească asigurarea propriilor interese, nu ale altuia sau salvgardarea legii în general.
Față de cele mai sus arătate se poate conchide că societatea creditoare nu justifică vreun interes în promovarea căii de atac împotriva hotărârii primei instanțe câtă vreme acțiunea sa a fost primită în totalitate, așa cum a fost ea formulată, numai reclamantul a cărui cerere de chemare în judecată nu a fost integral admisă, considerându-se vătămat în drepturile sale, are interes în a promova apel sau recurs, după caz.
Văzând că nu au fost solicitate cheltuieli de judecată,
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de debitoarea - împotriva sentinței comerciale nr. 706/ din 5 noiembrie 2009 pronunțată de Tribunalul C-S în dosarul nr- și, în consecință:
Modifică în tot hotărârea atacată, în sensul că respinge cererea formulată de creditoarea în contradictoriu cu debitoarea - având ca obiect deschiderea procedurii insolvenței.
Respinge recursul declarat de creditoarea împotriva aceleiași sentințe comerciale.
Fără cheltuieli de judecată.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică azi, 9 februarie 2010.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
GREFIER,
Red. - 17.02.2010
Tehnored. - 18.02.2010/ 4 ex./ 2 com.
Prima instanță: Tribunalul C-
Judecător-sindic:
Președinte:Maria Ofelia GavrilescuJudecători:Maria Ofelia Gavrilescu, Csaba Bela Nasz
