Spete procedura insolventei. Decizia 340/2009. Curtea de Apel Timisoara
| Comentarii |
|
ROMÂNIA Operator 2928
CURTEA DE APEL TIMIȘOARA
SECȚIA COMERCIALĂ
Dosar nr-
DECIZIA Nr. 340/
Ședința publică din 05.03.2009
PREȘEDINTE: Dorin Ilie Țiroga
JUDECĂTOR 2: Cătălin Nicolae Șerban
JUDECĂTOR: - -
GREFIER:
S-a luat în examinare recursul declarat de creditoarea AVAS B, împotriva sentinței nr. 1676/25.09.2008 pronunțată de Tribunalul Timiș în dosar nr-, în contradictoriu cu debitoarea SC SRL, prin lichidator judiciar, având ca obiect procedura enței.
La apelul nominal făcut în ședința publică, se prezintă av., în reprezentarea debitoarei intimate prin lichidator, lipsă fiind creditoarea recurentă. Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință după care, se procedează la detașarea filei nr.12 care nu aparține acestui dosar, urmând a fi atașată dosarului corespunzător.
Reprezentantul debitoarei intimate depune împuternicire avocațială, concluzii scrise și factura seria - nr. 0085 din 04.03.2009 care reprezintă onorariu de avocat.
Nemaifiind alte cereri de formulat și excepții de invocat, Curtea constată încheiată cercetarea judecătorească și, acordă cuvântul asupra dezbaterilor.
Avocat solicită respingerea recursului, cu cheltuieli de judecată, precizând că cererea de recurs vizează neîntocmirea raportului final și neantrenarea răspunderii membrilor organelor de conducere, pe care reprezentantul debitoarei intimate le consideră nefondate.
CURTEA
În deliberare constată următoarele:
Prin sentința comercială nr. 1676/25.09.2008 pronunțată de Tribunalul Timiș în dosar nr-, în temeiul art. 131 din Legea privind procedura enței s-a închis procedura enței față de debitorul SC SRL, prin lichidator judiciar T, în contradictoriu cu creditoarea AVAS B, s-a dispus radierea debitorului SC SRL din registrul comerțului, în temeiul art. 136 din Legea privind procedura enței a fost descărcat lichidatorul judiciar de orice îndatoriri și responsabilități și s-a dispus notificarea sentinței tuturor părților interesate și publicarea Raportului din 25.09.2008 întocmit de lichidatorul judiciar în Buletinul Procedurilor de ență.
Pentru a hotărî astfel, judecătorul sindic a constatat că la data de 25.09.2008 lichidatorul judiciar T, desemnat să administreze procedura enței debitorului SC SRL, a solicitat să se dispună închiderea procedurii ca urmare a lipsei bunurilor în averea debitorului, că procedura concursuală a fost deschisă prin sentința nr. 193/06.02.2008, că s-au întocmit și comunicat notificările în condițiile art. 61 din Legea privind procedura enței iar notificarea a fost publicată conform art. 61 alin. 3 din lege și că nici unul din creditori nu s-a oferit să avanseze sumele corespunzătoare continuării procedurii și acoperirii cheltuielilor administrative.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs creditoarea AVAS B, solicitând admiterea acestuia, casarea sentinței recurate, pentru a se pune în vedere lichidatorului judiciar să comunice creditorilor societății Raportul Final și pentru a se dispune instanței de fond să convoace adunarea creditorilor în termen de maximum 30 de zile de la afișarea raportului final, în vederea aprobării acestuia.
În motivarea recursului, recurenta a arătat că, fiind îndreptat împotriva unei hotărâri care, potrivit legii, nu poate fi atacată cu apel, recursul său nu este limitat la motivele prevăzute de art. 304 Cod procedură civilă, instanța de recurs având posibilitatea examineze cauza sub toate aspectele, conform art. 304 Cod procedură civilă, respectiv când prin hotărârea dată instanța a încălcat formele de procedură prevăzute sub sancțiunea nulității de art. 105 alin. 2 Cod procedură civilă (art. 304 pct. 5 Cod procedură civilă); când hotărârea este dată cu încălcarea și aplicarea greșită a legii (art. 304 pct. 9 Cod procedură civilă).
Creditoarea consideră că sentința recurată este nelegală, având în vedere că dispozițiile art. 129 din Legea 85/2006 nu au fost respectate, judecătorul sindic neprocedând la convocarea adunării creditorilor în vederea formulării eventualelor obiecțiuni la raportul final. Întrucât instanța de fond nu a respectat prevederile legale, neprocedând la convocarea adunării creditorilor pentru formularea eventualelor obiecțiuni la raportul final, hotărârea pronunțată trebuie casată și trimisă spre rejudecare instanței de fond. Arată că, după întocmirea raportului final, lichidatorul judiciar era obligat să îl comunice, împreună cu bilanțul general, în temeiul art. 129 din Legea 85/2006 tuturor creditorilor pentru analiză și eventuale obiecțiuni, urmând a fi convocată adunarea creditorilor în termen de maximum 30 de zile de la afișarea raportului, în vederea aprobării acestuia. Menționează că Legea 85/2006 nu prevede o opțiune în acest sens, lichidatorul judiciar neîndeplinindu-și atribuțiile și obligațiile legale prin aceste omisiuni.
Potrivit art. 138 lit. d din Legea 85/2006 - dispoziții aplicabile în speță, răspunderea administratorilor se poate dispune dacă aceștia au ținut o contabilitate fictivă, au făcut să dispară unele documente contabile sau nu au ținut contabilitatea în conformitate cu legea. Se mai arată că potrivit aceluiași text normativ, simplul fapt că administratorul falitului nu a ținut contabilitatea conform legilor contabile, atrage răspunderea acestuia, deoarece nu există posibilitatea de a se analiza activul patrimonial, modul cum a fost gestionat acesta, dacă debitorul a respectat dispozițiile legale privind inventarierea bunurilor, dacă a efectuat transferuri patrimoniale și în ce condiții, precum și felul în care administratorul folosit veniturile obținute.
În acest sens, s-a arătat faptul că, potrivit teoriei și practicii juridice în dreptul civil și în cel comercial operează două reguli principale: prima că răspunderea delictuală operează pentru cea mai ușoară culpă și a doua că, indiferent de gravitatea vinovăției obligația de reparare a prejudiciului cauzat este integrală, în sensul că cuantumul despăgubirii depinde de cantitatea prejudiciului și nu de gravitatea vinovăției.
În cazul de față, indiferent de faptul că administratorul falitului a încălcat din culpă sau cu intenție normele de drept care îi impuneau ținerea corectă a contabilității și gestionarea cu atenție a patrimoniului și activității, acesta se face vinovat de încălcarea legii (contabilității în cazul de față) situație care a determinat prejudicierea creditorilor.
Obligația administratorilor de a ține evidența contabilă conform legii și de a prezenta lichidatorului și experților contabili desemnați de instanță reiese cu claritate din dispozițiile art. 73 alin. 1 lit. c și alin. 2, art. 134 alin. 1 și 2, art. 181 din Legea nr. 31/1990 - Legea societăților comerciale, ale art. 11 alin. 4 din Legea nr. 82/1991 republicată - Legea contabilității.
Solicită să se aibă în vedere faptul că potrivit art. 73 alin. 1 lit. c din Legea nr. 31/1990, administratorii sunt solidar răspunzători față de societate pentru existența registrelor cerute de lege, iar potrivit art. 73 alin. 2, acțiunea în răspundere împotriva administratorilor aparține și creditorilor societății, însă aceștia o vor putea exercita numai în caz de faliment a societății. Art. 11 alin. 4 din Legea 85/1991 republicată arată că răspunderea pentru organizarea și ținerea contabilității, potrivit prevederilor prezentei legi, revine administratorilor, care au obligația gestionării patrimoniului.
Se mai arată că, potrivit art. 72 din Legea 31/1990, obligațiile și răspunderea administratorilor sunt reglementate de dispozițiile referitoare la mandat și că, potrivit art. 1540 Cod civil, mandatarul este răspunzător nu numai pentru dol, dar și de culpa comisă în executarea mandatului, precum și că, potrivit alin. 2 al aceluiași ultim articol, conform căruia, în cazul în care mandatul are caracter oneros, răspunderea mandatarului se apreciază cu mai multă rigurozitate. Se mai arată că, potrivit art. 374 Cod comercial, mandatul comercial este prezumat a fi cu caracter oneros, iar în speță administratorul nu a făcut dovada contrară.
Se mai arată că răspunderea membrilor organelor de conducere ale societăților ajunse în încetare de plăți, așa cum este reglementată de prevederile art. 138 din Legea nr. 85/2006, este o răspundere specială care pune la îndemâna creditorilor mijloace juridice adecvate pentru a asigura bunuri necesare acoperirii pasivului debitoarei aflate în ență.
AVAS a suferit un prejudiciu a cărui existență certă s-a stabilit prin constatarea de către judecătorul sindic nu numai a faptului că societatea a ajuns în încetare de plăți, ci și a împrejurării că obligațiile față de creditori nu pot fi plătite din averea debitorului.
Recurenta invocă faptul că dispozițiile art. 35 alin. 3 și 4 din Decretul nr. 31/1954 prevăd că faptele ilicite săvârșite de organele sale obligă însăși persoana juridică, dacă au fost îndeplinite cu prilejul exercitării funcției lor și că faptele ilicite atrag și răspunderea personală a celui care le-a săvârșit, atât față de persoana juridică, cât și față de cel de-al treilea.
Se mai arată că pe tărâmul răspunderii contractuale, culpa administratorului falitei este prezumată potrivit art.1082 cod civil raportat la art.138 din Legea nr.85/2006, că răspunderea trebuie apreciată in abstracto, cu mai multă rigurozitate, întrucât administratorul a acționat în temeiul unui mandat comercial.
În conformitate cu dispozițiile art. 1080 alin.1 Cod civil, coroborate cu art.1600 Cod civil devine operativ criteriul obiectiv, care presupune compararea activității mandatarilor respectivi cu activitatea unei persoane diligente, care își subordonează măsurile luate exigențelor impuse de regulile de conviețuire socială.
Prejudiciul produs există, constând în însăși creanța cedată de CAS T către AVAS, aceasta având un caracter cert și nefiind recuperată.
Art.138 din Legea nr. 85/2006 stabilește că, prin săvârșirea de către administrator a uneia dintre faptele prevăzute la acest articol, s-a angajat răspunderea civilă a acestuia, raportul de cauzalitate dintre faptă și prejudiciul creat creditorilor fiind prezumat.
Debitoarea, prin lichidator judiciar, a depus concluzii scrise, prin care solicită respingerea recursului ca nefundat, cu cheltuieli de judecată.
În motivare, se arată că,Raportul final" prevăzut de art. 129 din Legea nr. 85/2006 modificată și despre care face vorbire recurenta, criticând sentința primei instanțe, se întocmește numai dacă există bunuri în averea debitoarei falite și acestea au fost lichidate. Or, în primă instanță s-a constatat că debitoarea falită nu dispune nici de bunuri și nici de alte disponibilități bănești (lichidități ori creanțe de încasat) necesare acoperirii creanțelor deținute de creditori, situație în care nu se mai întocmește raportul final despre care face vorbire legiuitorul în textul de lege precizat, context în care criticile recurentei trebuie înlăturate, nemaiputându-se discuta despre comunicarea raportului final, despre convocarea Adunării Creditorilor în vederea formulării de obiecțiuni la raportul final, din moment ce acesta nu a fost întocmit, având în vedere prevederile art. 129 din Legea nr. 85/2006 modificată.
Într-adevăr, normele stabilite de legiuitor în legea enței impun o anumită conduită obligatorie instanței sindice și lichidatorului judiciar, însă în speța dedusă judecății nu s-a întocmit în mod legal raportul final, neexistând bunuri ori alte resurse bănești în averea debitoarei.
Pe cale de consecință, motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 5.pr.civ. invocat de recurentă nu se regăsește în speța dedusă judecății.
Referitor la răspunderea administratorilor ori a altor persoane vinovate de ajungerea societății în stare de ență, se arată că, indiferent de caracterul răspunderii - delictuală ori contractuală - condițiile răspunderii trebuie dovedite, nu se prezumă.
Intimata consideră că sunt inacceptabile afirmațiile recurentei privind caracterul prezumat al culpei administratorului și respectiv, al raportului de cauzalitate între fapta ilicită și prejudiciul produs, arătând că lichidatorul judiciar nu a primit documentele la care face referire art. 28 din lege, situație în care nu a putut verifica existența cumulativă a celor patru condiții ale răspunderii civile, dar mai să le și prezume.
Se arată că activitatea lichidatorului judiciar s-a desfășurat conform prevederilor legale, aducând la cunoștința judecătorului sindic și creditorilor societății starea de fapt din această procedură de ență și că nu a fost în măsură să întocmească nici raportul cu cauzele și împrejurările care au condus la apariția stării de ență, situație în care firește că nu poate prezuma în sarcina cuiva îndeplinirea cumulativă a celor 4 condiții ale răspunderii civile.
În ceea ce privește nesolicitarea antrenării răspunderii materiale a foștilor administratori ai debitoarei falite, se arată că susținerile recurentei sunt, de asemenea, nefondate și extrem de lapidare, simpla invocare a prevederilor art. 138 (lit. d) din Legea nr. 85/2006 modificată nefiind suficientă pentru a se dispune antrenarea răspunderii materiale a administratorilor debitoarei.
de specialitate s-a pronunțat constant în sensul că "răspunderea persoanelor implicate în conducerea, supravegherea sau activitatea debitorului, ca natură juridică, este o răspundere civilă care poate fi delictuală pentru fapta proprie sau contractuală" (a se vedea, - "Noua lege a enței. Legea nr. 85/2006. Comentariu pe articole", Editura, B, 2006, pagina 325). Aceeași autori rețin că "jurisprudența este constantă în ceea ce privește necesitatea probării îndeplinirii condițiilor răspunderii civile" (pagina 328). În ceea ce privește culpa - condiție a răspunderii civile - aceiași autori dezvoltă pertinent la paginile 337 - 338 această noțiune (dacă mai era necesar), precum și obligativitatea probării ei.
În același sens s-a exprimat și un alt autor care a considerat că "răspunderea reglementată de prevederile art. 138 din lege are natura juridică a unei răspunderi delictuale speciale sui generis pentru fapta proprie" (a se vedea în acest sens, - - "Legea procedurii enței. Comentarii și explicații", Editura, B, 2006, pagina 776). De asemenea, același autor reține că "s-a statuat că se poate dispune ca o parte din pasivul debitoarei să fie suportat de către membrii organului de conducere dacă s-a dovedit în mod cumulativ că aceștia au săvârșit cel puțin una dintre faptele prevăzute expres de legiuitor, culpa acestora în ceea ce privește săvârșirea faptelor respective, precum și legătura de cauzalitate dintre fapta săvârșită și ajungerea debitoarei în situația încetării de plăți" (pagina 781). Același autor, la pagina 798, se pronunță expres, susținând că "este necesar să se facă și dovada vinovăției - ".
Simpla ajungere în stare de ență sau de faliment nu echivalează cu angajarea răspunderii membrilor organelor de conducere ale societății falite.
Culpa nu se prezumă, după cum nici celelalte condiții ale răspunderii civile nu se prezumă, ele trebuind a fi dovedite de cel care face afirmația, în cazul de față de către recurentă. Chiar dacă s-ar accepta susținerile recurentei, nu se poate proba - neavând nici un mijloc de probă la dispoziție - existența faptei ilicite în sarcina administratorilor societății.
Examinând sentința atacată, prin prisma motivelor de recurs, dar și din oficiu, în limitele conferite de art. 306, alin. 2.proc.civ. Curtea constată că aceasta este legală și temeinică, recursul urmând a fi respins, pentru considerentele ce succed:
Prin Raportul Final depus la dosarul primei instanțe, lichidatorul judiciar a propus judecătorului sindic închiderea procedurii enței asupra debitoarei SC SRL, întrucât debitoarea nu are niciun fel de bun care să asigure fondurile necesare pentru continuarea procedurii.
Lichidatorul judiciar a arătat în mod expres că nu solicită angajarea răspunderii foștilor membri ai organelor de conducere.
La concluziile în instanță, reprezentantul lichidatorului judiciar a solicitat închiderea procedurii enței, în conformitate cu dispozițiile art. 131 din Legea 85/2006.
Judecătorul sindic a dispus închiderea procedurii enței, în baza acestui text de lege, tocmai în considerarea faptului că debitoarea nu mai avea niciun fel de bunuri care, prin valorificare, ar fi asigurat fonduri pentru continuarea procedurii.
În cazul închiderii procedurii enței, conform art. 131 din Legea 85/2006, nu există obligația ca raportul practicianului în ență prin care se propune închiderea să fie comunicat creditorilor, împreună cu bilanțul general al lichidării, după cum nu există nici obligația convocării adunării creditorilor.
Aceste obligații sunt prevăzute de art. 129 din Legea 85/2006, însă acest text de lege vizează o cu totul altă ipoteză și anume aceea a închiderii procedurii după lichidarea tuturor bunurilor din averea debitoarei, ori în speță, procedura s-a închis pentru lipsa totală a bunurilor în averea debitoarei.
Cele două texte de lege instituie proceduri speciale, distincte, astfel că reguli prevăzute de una din ele nu pot fi aplicate prin asemănare celeilalte. În consecință, obligațiile comunicării raportului final și convocării adunării creditorilor, prevăzute de art. 129 din Legea 85/2006 nu pot fi extinse prin asemănare și la închiderea procedurii enței conform art. 131 din Legea 85/2006.
Așadar, nu pot fi aduse critici sentinței, care a dispus închiderea procedurii enței conform art. 131, prin prisma unor pretinse încălcări ale prevederilor art. 129 din Legea 85/2006.
Conform principiului tantum devolutum quantum judicatum, criticile și susținerile creditoarei recurente vizând atragerea răspunderii foștilor membri ai organelor de conducere ale falitei nu pot fi analizate de instanța de recurs, pentru că nu au făcut obiectul analizei primei instanțe, ci au fost invocate pentru prima dată în recurs, ori în recurs nu pot fi formulate cereri noi.
În temeiul art. 274.proc.civ. constatând că s-au solicitat cheltuieli de judecată, recurenta creditoare va fi obligată la plata sumei de 500 lei cu acest titlu, în baza facturii de la fila 17 dosar recurs.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul formulat de creditoarea AVAS B, împotriva sentinței comerciale nr. 1676/25.09.2008, pronunțată de Tribunalul Timiș în dosar nr-.
Obligă creditoarea recurentă AVAS să plătească lichidatorului judiciar suma de 500 RON cheltuieli de judecată în recurs.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică azi, 05.03.2009.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR
Dr.
GREFIER
RED. /19.03.2009
TEHNORED. /19.03.2009/2 ex.
PRIMA INSTANȚĂ: TRIBUNALUL TIMIȘ
JUDECĂTOR SINDIC:
Președinte:Dorin Ilie ȚirogaJudecători:Dorin Ilie Țiroga, Cătălin Nicolae Șerban
